Pediatria preventiva reprezinta totalitatea masurilor care impiedica aparitia unor boli pediatrice sau a dizabilitatilor severe la copil. Aceste deziderate se realizeaza prin programe in care medicul pediatru este implicat in mod activ.
Programele de sanatate presupun masuri educative precum si incercari de manipulare a mediului, pentru ca aceasta sa nu devina factor de imbolnavire (referirea se face la mediul natural, biologic, social, dar sunt implicati si factori economici, legislativi etc.).
Programele comunitare de prevenire a imbolnavirilor sunt coordonate de organisme abilitate (Ministerul Sanatatii) la nivel guvernamental, dar ele pot avea o raza mai restransa de actiune, vizand gupuri sau chiar indivizi cu risc de imbolnavire.
Preventia primara consta din totalitatea masurilor care se impun pentru impiedicarea aparitiei imbolnavirilor in comunitatile de copii.
Exemple tipice de preventie primara il constituie vaccinurile, clorinarea si flourinarea apei, pasteurizarea laptelui. Masurile de igiena sanitara in colectivitati (crese, gradinite, scoli) pentru prevenirea unor boli infectioase: viroze respiratorii, rujeola, varicela, scarlatina, boala gura-mana-picior, oxiuroza, toxiinfectii alimentare (listerioza). Masuri administrative care vizeaza prevenirea accidentelor de circulatie, masuri educative care au ca efect prevenirea imbolnavirilor.
Preventia secundara se adreseaza unor grupe de copii cu risc inalt pentru o anumita boala. Un exemplu tipic il reprezinta depistarea copiilor din familiile de hipertensivi sau cu leziuni aterosclerotice precoce, pentru scaderea riscului de imbolnaviri cardiovasculare (boala coronariana ocluziva sau accidente vasculare cerebrale precoce).
Se acceapta ca originea bolii coronariene este situata in copilarie. Dar pentru aparitia ei intervin o multitudine de factori familiali si genetici (hiperlipemie), obezitatea, obiceiuri alimentare nesanatoase (aport crescut de sare, consum excesiv de zahar) etc.
Un alt exemplu il constituie riscul de malnutritie a sugarilor care nu sunt alimentati natural, in conditiile in care nu se poate asigura alimentatie artificiala adecvata calitativ si cantitativ.
Despre nutritia copiilor cu boli metabolice sau autoimune cititi aici.
Promovarea alimentatiei naturale reprezinta unul dintre programele comunitare pentru care UNICEF a depus eforturi deosebite. Masurile de screening pentru depistarea copiilor infectati cu tuberculoza („campaniile de IDR la PPD”), a scoliozei, a copiilor cu deficiente senzoriale usoare si medii, cele de prevenire a puseelor acute de reumatism articular acut constituie numeroase exemple de preventie secundara a imbolnavirilor.
Preventia tertiara este reprezentata de tratamentul si supravegherea copiilor cu boli cronice potential invalidante. Spre exemplu: copii cu autism, copii cu hiperactivitate (ADHD), copii cu deficiențe motorii, psihice sau senzoriale. Sunt necesare supravegherea continua si tratarea copiilor cu fibroza chistica. Copiii cu distrofie musculara sau paralizie cerebrala au nevoie de tratamente ortopedice si fizioterapeutice de lunga durata. Urmarirea copiilor cu forme severe de astm sau hepatita cronica reprezinta de asemenea o masura importanta.
In afara de masurile medicale, acesti bolnavi si familiile lor au nevoie de suport psihologic si, uneori, financiar. Interventia unor echipe multidisciplinare alcatuite din pediatru, ortoped, fizioterapeut, logoped, psiholog, psihiatru reuseste sa alinte suferinta copilului si a familiei. Scopul final: insertia sociala a copilului cu handicap.
Diferitele programe comunitare de preventie sunt „active” pentru diferite perioade de varste. Astfel, pentru perioada de 0-5 ani, vaccinarile, promovarea alimentatiei naturale, limitarea expunerii la fumatul pasiv, fluorinarea apei, supravegherea manipularii substantelor toxice, evitarea maltratarii copilului in familie reprezinta o enumerare a unor masuri utile.
Pentru perioade de varsta 5-10 ani, alaturi de masurile educative generale promovate de scoala, stimularea activitatii fizice si sportului, care sa evite sedentarismul, programele nutritionale care sa previna obezitatea sau malnutritia, controalele stomatologice, toate constituie programe preventive cu eficienta pe termen lung.
Pentru copii cu varsta mai mare de 12 ani, prevenirea accidentelor de circulatie, notiunile de educatie sexuala si autoprotectie impotriva infectiei HIV trebuie sa intre in randul preocuparilor medicului pediatru. Se impune necesitatea unor mesageri multipli. Iar medicul pediatru este doar unul din acestia, avand avantajul cunoasterii copiilor pe care ii ingrijeste.
Monitorizarea cresterii si dezvoltarii copilului reprezinta o masura importanta, in toate etapele de varsta. Cititi aici despre tulburarile de crestere la copii.
O atentie deosebita trebuie acordata prevenirii sau tratarii tulburarilor de comportament la copii si dificultatilor la invat.