Pacientul rareori se prezinta la medic cu un diagnostic stabilit. De obicei, pacientul prezinta anumite semne si simptome a caror semnificatie fie nu o cunoaste, fie o interpreteaza gresit.
Marea provocare pentru medic este sa obtina de la pacient un istoric al suferintei si sa faca o examinare clinica pentru a gasi acele elemente anormale care il calauzesc spre diagnostic.
Prin analiza sau test intelegem masurarea unei componente din sange, urina sau alt fluid al corpului, sau a unui parametru fiziologic pentru a vedea daca se incadreaza in intervalul de normalitate. Rezultatul analizei fie ne sugereaza, fie ne stabileste direct diagnosticul.
In trecut existau foarte putine analize de laborator disponibile, iar maestrii nostri stabileau diagnosticul, cu o remarcabila precizie, numai pe baza istoricului si a examenului clinic. Gama enorma de analize disponibile astazi a dus la declinul abilitatilor clinice ale medicilor. Acest fapt este regretabil, dar el nu poate sa ne faca sa ignoram avantajul enorm adus medicinei si sanatatii de progresul stiintific recent. Analize extrem de sofisticate ne ajuta sa confirmam sau sa infirmam suspiciunile noastre de diagnostic.
Majoritatea constituentilor organismului variaza normal in cursul vietii. De exemplu, concentratia de hemoglobina este extrem de mare la nou-nascut si incepe sa scada imediat dupa nastere. Aceasta evolutie este un lucru fiziologic, adica normal. Daca ar fi prezenta la adult aceasta concentratie mare de hemoglobina ar fi o dovada de boala pentru ca se situeaza in afara intervalului de normalitate al adultului. Factorii care influenteaza rezultatul analizelor sunt:
– varsta
– sexul
– etnia
– altitudinea la care traieste
– pacientul
– constitutia corporala
– metoda de recoltare (cu sau fara garou)
– conditii fiziologice (repaus, efort, pozitia in picioare sau culcat, ciclu menstrual)
– pastrarea si vechimea probei
– containerul folosit (cu sau fara anticoagulant)
– metoda de laborator folosita la analiza.
O analiza este utila daca indeplineste doua conditii concomitent: este sensibila, adica este intotdeauna pozitiva la cei ce au boala; este specifica, adica este intotdeauna negativa la cei ce nu au boala. In practica nicio analiza nu este suta la suta nici specifica, nici indicatiesensibila. Majoritatea insa au un grad de sensibilitate si specificitate, bun ceea ce ne permite sa stabilim diagnostice precise. In general, cu cat o analiza este mai sensibila este si mai putin specifica si cu cat e mai specifica este mai putin sensibila.
Niciun medic bun nu va cere vreodata „toate analizele”. Analizele sunt cerute selectiv de medic. Intotdeauna medicul elaboreaza un diagnostic diferential, adica face o ierarhie a posibilelor boli ale pacientului in functie de probabilitatea stabilita prin istoricul suferintei si examinarea clinica. Apoi decide care analize ar putea confirma boala si care ar putea-o infirma si le alege doar pe acestea. In functie de rezultatul acestor analize poate eventual sa ceara si alte teste, daca e nevoie.
Analizele pot da uneori rezultate „normale” chiar in prezenta bolii. De exemplu, o electrocardiograma normala in prezenta unei dureri anginoase nu exclude 100% producerea unui infarct de miocard. Invers, prezenta unui nivel crescut al antigenului specific al prostatei nu inseamna intotdeauna prezenta unui cancer de prostata. Aici intra in joc competenta si experienta clinica a medicului care compara probabilitatea bolii cu rezultatul analizei si cu starea clinica a pacientului.
Uneori descoperirile intamplatoare la analize se dovedesc a fi si irelevante pentru starea de sanatate a pacientului. De aceea, investigatiile ulterioare trebuie facute in conditii optime stabilite de medic.
Dr. Sever-Cristian Oana
Medic primar medicina de familie
CM Sf. Mina, tel: 021/315.40.09
Bucuresti, Str. C.F. Robescu nr. 17