Constipatia la copii este o problema comuna, in general fara complicatii si cauze grave. Iata care sunt semnele de constipatie la copii, cauzele posibile si metodele de tratament si preventie indicate.
Constipatia la copii este atunci cand copilul are probleme cu trecerea scaunului (miscarea intestinala) – scaun dur si dificil de eliminat. Miscarile intestinale normale trebuie sa fie voluminoase si moi. Constipatia este una dintre cele mai frecvente probleme intestinale la copii, reprezentand 3 – 5% dintre toate motivele pentru vizitele la pediatru. Constipatia este un simptom, nu o boala.
Constipatia este frecventa la copiii mici, deoarece dietele si preferintele lor se schimba. De asemenea, este frecventa cand copiii invata cum sa foloseasca toaleta.
In general, cauza constipatiei este functionala sau idiopatica, ceea ce inseamna ca nu exista niciun semn de boala sau infectie, sange sau anomalii care sa explice simptomele reale.
Miscarile intestinale la copii
Frecventa medie a miscarilor intestinale la copii este de 1-2 ori pe zi, dar depinde de varsta si de dieta. Nou-nascutii pot avea mai multe miscari intestinale pe zi. La unii sugari sanatosi alaptati la san pot exista perioade mai mari intre miscarile intestinului, ceea ce poate fi normal, dar doar daca scaunele sunt moi. Pana in jurul varstei de 4 ani, un copil poate avea in medie o miscare intestinala pe zi.
Nu exista un numar „corect” de miscari intestinale. Corpul fiecarei persoane are propriul model normal, care depinde de multi factori. In general, 3 sau mai putine miscari intestinale normale pe saptamana pot fi un semn de constipatie.
Tipuri de constipatie la copii si bebelusi
Constipatie idiopatica
Cuvantul idiopatic inseamna o cauza necunoscuta. Pot fi implicati diversi factori, dar multi copii devin constipati fara un motiv cunoscut. Poate fi o problema pe termen scurt – episoade scurte care se reduc de la sine fara tratament, sau constipatie pe termen lung. La aproximativ 1 din 3 copii care devin constipati, problema devine pe termen lung – constipatie cronica idiopatica.
Constipatie din cauza unei boli sau afectiuni subiacente
In acest caz, se spune ca episodul de constipatie este secundar unei alte probleme. Cateva exemple de conditii si probleme care pot provoca episoade de constipatie sunt:
boli rare cu dezvoltare anormala a intestinului, cum ar fi boala Hirschsprung;
efect secundar al anumitor medicamente pe care un copil trebuie sa le ia pentru o alta afectiune.
Tratamentul poate implica tratarea afectiunii de baza (daca este posibil), pe langa constipatie.
Semne de constipatie
Semnele pentru constipatia la copii includ:
copilul nu isi poate goli intestinul complet atunci cand merge la baie;
copilul merge des la toaleta;
trecerea fecalelor e grea si dureroasa;
copilul elimina cantitati mici de fecale, care arata ca „excremente de iepure”.
Constipatia la bebelusi
Poate fi dificil de stiut daca un bebelus are constipatie, deoarece exista o astfel de variatie in fermitatea si frecventa a fecalelor la bebelusi. Bebelusii alaptati pot avea o miscare intestinala dupa fiecare hranire, dar unii copii alaptati numai la cateva zile. Bebelusii alaptati cu lapte praf au tendinta de a avea fecale la 2 – 3 zile. Este obisnuit ca bebelusii sa se incordeze foarte mult atunci cand elimina fecalele. Atat timp cat fecalele lor sunt moi, nu vorbim de constipatie.
Este obisnuit ca multi bebelusi sa se inroseasca la fata si sa se incordeze atunci cand au un scaun. La bebelusii sub 6 luni, frecventa defecarilor depinde de modul in care sunt hraniti. La cei alaptati la san, fecalele sunt moi, galbene sau de culoarea mustarului. Bebelusii hraniti cu formula, de obicei, au scaun de 1-2 ori pe zi. Scaunul lor este mai ferm si mai verde-maro.
De ce apare constipatia la bebelusi?
Cand constipatia apare la un bebelus, este deseori pentru ca nu primeste suficiente lichide in dieta. Este destul de rar la un copil care este hranit doar cu lapte matern, dar este mai frecvent la bebelusi cand se administreaza alimente solide si uneori cand se introduce formula. Daca un copil sub 6 saptamani este constipat, e necesar control medical pentru a exclude o afectiune de baza.
Este rar ca bebelusii alaptati sa fie constipati. Daca bebelusul alaptat este constipat, este posibil sa nu primeasca suficient lapte matern. S-ar putea sa fii nevoie sa fie hranit mai des. Bebelusii alimentati cu formula pot fi constipati, atunci cand formula laptelui nu este alcatuita corect si nu are suficienta apa. Alegerea corecta a formulei si amestecarea lichidelor suplimentare poate ajuta.
Cauze constipatia la copii
Constipatia este cauzata atunci cand fecalele sunt greu de eliminat din intestin, unde apa este absorbita din fecale, ceea ce le face grele si uscate. Daca fecalele sunt grele si uscate e greu ca muschii sa permite eliminarea lor din corp.
Scaunul devine greu si uscat atunci cand intestinul gros (colonul) preia (absoarbe) prea multa apa. In mod normal, pe masura ce alimentele trec prin colon, colonul absoarbe apa in timp ce se formeaza scaunul. Miscarile musculare (contractiile) imping scaunul spre rect. Cand scaunul ajunge in rect, cea mai mare parte a apei a fost deja imbibata, iar drept rezultat scaunul este solid.
Odata ce un copil devine constipat, problema se poate agrava rapid. Scaunele dure si uscate pot fi dureroase cand sunt expulzate.
Principalele cauze ale constipatiei la copii sunt date de:
Abtinerea de la a defeca
Copiii dezvolta cel mai frecvent constipatie ca urmare a retinerii fecalelor. Pot face asta cand sunt stresati de antrenamentul facutului la olita, daca sunt jenati sa foloseasca o baie publica, daca nu vor sa intrerupa timpul de joaca sau au teama ca vor avea dureri si disconfort la defecare.
Probleme emotionale
Abtinerea de la defecare poate avea si baze emotionale. De asemenea, daca cel mic trece printr-o perioada dificila din punct de vedere emotional poate aparea constipatia. Stresul, problemele la scoala, cu prietenii sau in familie pot duce la constipatie.
Ignora semnalele corpului
De asemenea, unii copii nu acorda atentie semnalelor pe care corpul le da pentru a avea o miscare intestinala. Acest lucru se poate intampla atunci cand copiii sunt prea ocupati sa se joace si pur si simplu uita sa mearga la baie.
Alimentatia deficitara
Constipatia la copii este adesea cauzata de o alimentatie deficitara, bogata in grasimi si zahar rafinat (dulciuri, prajituri, biscuiti) si cu prea putine fibre. Fibrele ajuta fecalele sa ramana moi, astfel sa fie usor de eliminat. Fructele (proaspete si uscate), legumele, cerealele integrale, nucile si leguminoasele sunt surse bune de fibre.
Deshidratarea
Deshidratarea poate agrava constipatia. Apare adesea ca urmare a consumului prea scazut de lichide sau a pierderii de prea multe lichide, cum ar fi prin varsaturi sau transpiratia excesiva.
Schimbari de rutina
Modificarile in timpul obisnuit al meselor, precum si modificarile in rutina in folosirea toaletei (de exemplu, cand este in vacanta) pot duce la constipatia la copii. Constipatia poate fi, de asemenea, o problema atunci cand incepe un nou an scolar. Copiii nu pot merge la baie ori de cate ori simt nevoia si trebuie sa-si schimbe rutina de mers la toaleta.
Unele medicamente
O serie de medicamente pot provoca episoade de constipatie ca efect secundar, de exemplu antiacide, suplimente de fier, unele medicamente anti-tuse si unele medicamente pentru durere
Sedentarismul
Copiii care nu fac miscare si stau prea mult la televizor sau la calculator au risc mai mare de constipatie. Exercitiile fizice ajuta la miscarea alimentelor digerate prin intestine.
Problema fizica de baza
In cazuri rare, constipatia poate fi cauzata de o problema fizica mai mare. Aceste probleme fizice pot include:
probleme ale tractului intestinal, rectului sau anusului;
Sugestiile pentru tratarea constipatiei la copii includ:
Incurajati-va copilul sa exerseze mai mult mersul la toaleta.
Stabiliti o rutina de toaleta regulata. „Antrenamentul intestinal” necesita motivatie si incurajare. Folositi un sistem de recompense (nom-materiale) pentru a ajuta copilul sa mearga si sa se aseze pe toaleta. Aceasta va ajuta copilul sa se obisnuiasca sa aiba o miscare intestinala la un moment similar in fiecare zi.
Incercati sa rezolvati rapid problema – cu cat copilul ramane constipat, cu atat poate deveni mai grava problema si e mai greu de tratat.
Consultati un medic daca constipatia este o problema pe termen lung.
Limitati utilizarea laxativelor. Nu trebuie utilizate mai mult de o data sau de doua ori. Acestea nu rezolva problema de baza si pot schimba modul de functionare a intestinului copilului.
Dieta pentru constipatie
Primul pas catre obiceiurile sanatoase ale intestinului este alimentatia. O dieta sanatoasa care are suficiente fibre ajuta la prevenirea constipatiei. Alimentele bogate in fibre includ paine integrala si cereale, fructe si legume.
Fibrele alimentare si constipatia
Fibrele ajuta la formarea de scaune moi, voluminoase. Se gasesc in multe legume, fructe si leguminoase. Asigurati-va ca adaugati fibrele treptat pentru a lasa corpul sa se obisnuiasca usor. Limitati alimentele cu continut ridicat de grasimi, cu continut ridicat de zahar si alimentele care au putine fibre sau deloc, cum ar fi dulciuri, alimente procesate, piure instant etc.
Consumul de lichide
Copilul trebuie sa bea multa apa si alte lichide, precum sucuri de fructe si legume si supe. Lichidele ajuta la pastrarea scaunului moale si usor de eliminat, de aceea este important sa bea suficiente lichide. Evitati lichidele care contin cofeina (se gasesc in multe bauturi racoritoare). De asemenea, copilul nu trebuie sa bea bauturi indulcite, acidulate, cu coloranti. Inclusiv consumul de suc natural de fructe trebuie limitat. Prin stoarcerea fructelor se pierd fibrele si multe vitamine si minerale. Incurajati copilul sa consume fructele intregi, nu sub forma de suc.
Sucurile care contin sorbitol, precum sucul de prune, sucul de pere, sucul de mere pot fi utile in caz de constipatia la sugarii mai mari de 6 luni. Cu toate acestea, prea mult suc de fructe poate provoca unele probleme gastro-intestinale si alte probleme.
Sursele bune de lichide includ: apa, lapte, suc, formula, iaurt, supa.
Daca cel mic este constipat, incurajeaza-l sa se obisnuiasca si sa isi formeze o rutina din a merge regulat la toaleta. Este bine daca poate face asta timp de 5 minute, la aproximativ 20-30 de minute dupa ce termina sa manance micul dejun, pranzul si cina. Poate fi util un inaltator pentru ca cel mic sa isi sprijine picioarele cat sta pe toaleta, pentru a incuraja eliminarea fecalelor.
Invatati copilul si sa recunoasca semnalele corpului ca e nevoie sa mearga la baie si sa fie constient de importanta defecarii la timp. O modalitate de a face acest lucru este prin lipirea unui autocolant sau a unui grafic de recompense pentru a-l lauda de fiecare data cand merge la toaleta.
Pe cat posibil, copiii trebuie sa stea cu spatele drept si sa se aplece usor in fata.
Laxativele pentru copii
S-ar putea sa fie necesar sa-i oferiti copilului laxativ daca este constipat, astfel incat sa poata trece fecalele mai usor, fara durere. Sucul de prune este un laxativ natural usor care functioneaza la unii copii. Daca acest lucru nu functioneaza, ar trebui sa va adresati medicului.
Medicamentele laxative posibile includ:
laxative osmotice, cum ar fi lactuloza, care cresc apa din intestin si inmoaie fecalele;
lichid de parafina, care se inmoaie si lubrifiaza fecalele;
laxative stimulente, precum Dulcolax picaturi, care stimuleaza intestinul sa elibereze fecalele.
ATENTIE! Laxativele se administreaza copiilor NUMAI la indicatiile medicului.
Alte masuri pentru a trata constipatia la copii:
Masurarea temperaturii rectale – Cand un bebelus este constipat, luand temperatura rectala a bebelusului cu un termometru curat, lubrifiat, il poate ajuta sa treaca scaunul. Este important sa nu folositi foarte des aceasta metoda, deoarece poate agrava constipatia. Bebelusul poate incepe sa nu elimine fecalele fara ajutor sau va asocia defecarea cu un disconfort.
Masajul – Masajul burticii poate reduce constipatia. Folositi varfurile degetelor pentru a masa cu miscari circulare burtica bebelusului.
O baita calda – o baita calda poate relaxa muschii abdominali si ii poate ajuta sa reduca incordarea. De asemenea, poate ameliora o parte din disconfortul legat de constipatie.
Care sunt complicatiile constipatiei?
Scaunele dure pot irita sau leza mucoasa anusului (fisuri anale). Acest lucru cauzeaza dureri la defecari. In astfel de cazuri, copilul poate evita sa aiba o miscare intestinala, deoarece stie ca ii va cauza durere. Aceasta poate face constipatia sa se agraveze.
Alte complicatii pot include:
prolaps rectal;
impactarea rectala;
acumularea de fecale in anus si scurgeri anale – encoprezis.
Este recomandat sa apelati la un medic pediatru daca un copil nu a avut un scaun dupa o zi sau doua si exista alte semne, cum ar fi:
varsaturi;
burtica umflata;
sange in scaun;
iritabilitate;
pierdere in greutate;
copilul pare sa aiba dureri abdominale;
nu exista nicio imbunatatire a constipatiei bebelusului dupa tratamentul la domiciliu.
Constipatia poate duce la disconfort si iritabilitate la un copil. Oamenii pot incerca mai multe metode la domiciliu pentru a ajuta la ameliorarea constipatiei. Daca simptomele nu se imbunatatesc, cel mai bine este sa discutati cu pediatrul pentru strategii suplimentare.
Poate fi prevenita constipatia?
Constipatia poate fi prevenita prin identificarea perioadelor in care poate aparea si modificarea acestor factori. De exemplu, cand bebelusii incep sa manance alimente solide – diversificarea, poate aparea constipatia. Asta pentru ca cei mici nu consuma suficiente fibre in noua lor dieta. Puteti adauga fibre in dieta bebelusului, oferind legume si fructe sub forma de piureuri.
Constipatia la copii poate sa apara si in timpul antrenamentelor la olita sau la toaleta. Copiii carora nu le place sa foloseasca o toaleta obisnuita sau olita se pot abtine de la a defeca. Alte masuri preventive includ accesul regulat la baie, timp suficient pentru a folosi toaleta si sistemele de recompense pentru utilizarea olitei sau a toaletei.
Alte sfaturi:
oferiti-i copilului lichide suficiente pentru a inmuia scaunele si pentru a evita constipatia;
asigurati-va ca din alimentatia celui mic nu lipsesc fibrele – alimentele bogate in fibre (cum ar fi fructe, legume si paine cu cereale integrale) pot ajuta la prevenirea constipatiei;
incurajati copilul sa fie activ – sportul la copii este extrem de important;
copilul trebuie sa aiba un program de masa regulat, pentru a putea sa dezvolte si obiceiuri zilnice de mers la toaleta.
Referinte:
(1) Constipation in children, link: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/constipation-in-children/symptoms-causes/syc-20354242
(2) Constipation in young children, link: https://www.nhs.uk/conditions/pregnancy-and-baby/constipation-and-soiling/
(3) What to Do If Your Child Is Constipated, link: https://www.webmd.com/children/child-constipated#1
(4) Constipation, link: https://kidshealth.org/en/parents/constipation.html
(5) Constipation in Children, link: https://www.healthychildren.org/English/health-issues/conditions/abdominal/Pages/Constipation.aspx
(6) Treatment for Constipation in Children, link: https://www.niddk.nih.gov/health-information/digestive-diseases/constipation-children/treatment