Sindromul Peter Pan este un termen care se refera la o persoana ce refuza sa se maturizeze si sa isi asume responsabilitati. Iata cum se manifesta si ce solutii exista.
1. Ce este Sindromul Peter Pan?
2. Simptome si caracteristici
3. Cauze si factori de risc
4. Ce NU este sindromul Peter Pan
5. Tratament si solutii
Acest sindrom se refera la personajul din romanul literar al lui James Matthews Barrie – Peter Pan. Cu siguranta iti amintesti de personajul Peter Pan – baiatul care nu voia sa creasca. Un baiat in haine verzi care putea zbura prin „Neverland”, si sigur iti amintesti si de Clopotica sau Tinkerbell si Wendy. Cand esti copil, viata e mai usoara, mai putina responsabilitate, mai multa distractie si mult mai putine griji. Insa, ca adult, trebuie sa iti asumi responsabilitati si sa schimbi prioritatile. Unii adulti se lupta cu adevarat cu aceasta schimbare, motiv pentru care psihologii au creat termenul de „sindrom Peter Pan”.
Sindromul Peter Pan este un termen de psihologie care se refera la o persoana, de obicei un barbat, care refuza sa se confrunte cu viata adulta. Asta inseamna ca nu vrea sa lucreze, sa-si asume responsabilitati si vrea ca toata lumea din jurul sau sa-i sprijine stilul de viata.
Nu are nimic de-a face cu inteligenta, fiind vorba despre maturitatea emotionala.
Sindromul Peter Pan poate afecta ambele sexe, dar apare mai des in randul barbatilor. Unele caracteristici ale tulburarii sunt incapacitatea indivizilor de a-si asuma responsabilitati, de a se angaja sau de a-si respecta promisiunile facute, grija excesiva pentru felul in care arata si bunastarea personala si lipsa de incredere in sine, desi la prima vedere pare opusul.
Psihologii mentioneaza si ca acesti oameni sunt de obicei speriati de singuratate, motiv pentru care incearca sa se inconjoare de persoane ce le pot satisface nevoile. Uneori pot avea probleme grave de adaptare la locul de munca sau in relatiile personale.
O alta caracteristica a persoanelor care se confrunta cu „sindromul Peter Pan” este ca acestia isi schimba constant partenerii si cauta altii mai tineri. Relatiile cu femei mai tinere sunt asociate cu mai putine griji si implica, de asemenea, mai putine planuri de viitor, deci mai putine responsabilitati.
Principalele caracteristici si simptome ale persoanelor cu acest tip de sindrom sunt urmatoarele:
Semnele si simptomele sindromului Peter Pan sunt toate legate de o incapacitate de a gestiona lumea reala si relatiile si de o necesitate de a „scapa” de varsta adulta pe cat posibil.
Psihologii folosesc, de asemenea, termenul de „sindrom Wendy” pentru a descrie femeile care actioneaza ca mame cu partenerii sau persoanele apropiate. Wendy este femeia din spatele lui Peter Pan, cea care se ocupa de lucrurile pe care Peter Pan nu le face. Wendy poate fi reprezentata si de alte persoane din cadrul familiei: mamele supraprotectoare.
Sindromul Peter Pan nu este un diagnostic recunoscut clinic, ci este un sindrom nou identificat. Din aceste motive, putine cercetari au explorat fenomenul. Unii factori care pot juca un rol in sindromul Peter Pan includ:
Femeile sunt adesea mai incurajate sa-si asume responsabilitati gospodaresti, lucruri emotionale si a avea grija de copii, ceea ce poate face mai usor pentru partenerii lor sa renunte la aceste indatoriri si sa evite varsta adulta.
Varsta adulta poate fi o provocare, implica necesitatea de a munci, de a avea un venit, iar atunci cand este disponibila o cale de a scapa de aceste responsabilitati – cum ar fi un sot responsabil sau un parinte care aiba grija de treburile zilnice – unele persoane pot refuza sa creasca.
Persoanele cu sindrom Peter Pan se pot teme de singuratate, motiv pentru care cauta in permanenta oameni care sa aiba grija de ei – de obicei parteneri.
Persoanele cu sindromul Peter Pan au adesea un model de relatii instabile, pot forma relatii cu parteneri mai tineri, ceea ce inseamna ca vor avea mai putine planuri de viitor si vor necesita mai putine investitii.
Parintii supraprotectori pot face copii excesiv de dependenti, astfel ca nu pot sa dezvolte abilitatile de baza necesare pentru varsta adulta – de la abilitati casnice (a spala vasele, a duce gunoiul etc.), pana la abilitati mai complexe, ca posibilitatea e a-si comunica emotiile si de a-si asuma responsabilitatea.
Interese „copilaresti” – cum ar fi papusile, desene animate, masinute sau benzile desenate – nu inseamna sindromul Peter Pan, ci, in schimb, acest sindrom se refera la un refuz de a-si asuma responsabilitatea si de a forma relatii reciproce.
Asta nu inseamna ca orice persoana care nu isi doreste copii sau nu se straduieste prea mult in cariera are acest sindrom. Cu totii avem momente in care nu ne simtim suficient de adulti. Avem zile in care ne dorim ca altcineva sa aiba grija de noi, zile in care suntem nesiguri pe viitor etc. Toate aceste lucruri sunt normale.
Persoanele cu sindrom Peter Pan nu reusesc sa se comporte constant ca adultii in toate domeniile vietii, pe o perioada de mai multi ani.
Semnificatia varstei adulte si a maturitatii variaza semnificativ de la o cultura la alta. In unele culturi, oamenii traiesc cu familiile lor o viata intreaga si varsta adulta inseamna casatorie si copii. In alte culturi, inseamna a nu mai locui cu parintii si a trai independent. Insa, incapacitatea de a te muta singur sau de a gasi un partener nu este intotdeauna dovada ca cineva are sindromul Peter Pan.
Desi nu e o problema relativ grava, daca persoana nu este constienta de ceea ce i se intampla sau nu primeste tratament, poate dezvolta uneori alte tipuri de tulburari mai grave, cum ar fi depresia si anxietatea. Unul dintre cele mai bune moduri de a trata acest comportament este sa soliciti consiliere.
In multe cazuri, un astfel de comportament poate afecta relatiile cu cei din jur si mai ales relatia cu partenerul. Este posibil ca persoanele cu sindrom Peter Pan sa nu-si vada simptomele ca fiind problematice. In consilierea individuala, un terapeut poate ajuta o persoana sa inteleaga reticenta sa de a creste, sa abordeze factori de baza, cum ar fi o trauma si sa faca un plan de tranzitie la varsta adulta.
Terapia psihologica este suficient de eficienta pentru a depasi sindromul Peter Pan, pentru a ajuta persoana sa-si imbunatateasca viata si, mai ales, bunastarea emotionala. Terapia se axeaza pe restructurarea cognitiva, unde ideile irationale ale pacientului sunt discutate si modificate. Obiectivele vizeaza asumarea responsabilitatii pentru faptele proprii.
Scopul consilierii este si sa ajuta persoana sa treaca peste etapa de copilarie si sa accepte ca nu o poate recastiga respingand varsta adulta. Are nevoie de pasi practici pentru a-si schimba viata. Modificarile mici pot deveni mari atunci cand sunt adoptate des si suficient de consistent.
In cazul in care partenerul sau copilul se confrunta cu aceasta problema, terapia de cuplu sau de familie poate fi solutia.
Referinte:
(1) https://www.sciencedaily.com/releases/2007/05/070501112023.htm
(2) https://www.psychologytoday.com/us/blog/how-do-life/201605/the-peter-pan-syndrome
(3) https://www.betterhelp.com/advice/therapy/peter-pan-syndrome-the-science-behind-it-what-it-is-how-to-treat-it/
(4) https://www.goodtherapy.org/blog/peter-pan-syndrome-when-adults-refuse-to-grow-up-113018
(5) https://www.huffpost.com/entry/the-peter-pan-syndrome_b_6127308