Mutismul selectiv – cauze, simptome si tratament

Mutismul selectiv este o tulburare ce face parte din spectrul tulburarilor de anxietate, in care un copil nu reuseste sa vorbeasca in anumite situatii specifice, cum ar fi la scoala.

Cuprins:

1. Ce este mutismul selectiv?
2. Semne si simptome
3. Cauze si factori de risc
4. Complicatii si consecinte ale mutismului selectiv
5. Diagnostic
6. Tratament
7. Sfaturi pentru parinti
8. Mituri despre mutismul selectiv

Ce este mutismul selectiv?

Copiii cu mutism selectiv nu reusesc sa vorbeasca in situatii sociale specifice, cum ar fi la scoala sau in comunitate. Se estimeaza ca mai putin de 1% dintre copii sufera de mutism selectiv. Parintii observa adesea semne de mutism selectiv atunci cand un copil este foarte mic, dar aceste simptome pot deveni mai accentuate pe masura ce copilul ajunge la varsta scolara. Daca nu este tratata, problema poate persista pana in adolescenta si chiar la varsta adulta.

Mutismul selectiv este o afectiune de obicei diagnosticata in copilarie. Primele cazuri descrise au fost in jurul anului 1877, cand medicul german Adolph Kussmaul a diagnosticat copii care nu vorbeau ca avand „afazie voluntara”.

Mai putin de 1% dintre copii au mutism selectiv. Riscul pare a fi mai mare pentru fete decat pentru baieti. Multi copii cu mutism selectiv au, de asemenea, tulburare de anxietate sociala. Majoritatea copiilor dezvolta mutism selectiv intre varsta de 2 si 4 ani.

Semne si simptome

Mutismul selectiv este o tulburare psihiatrica rara caracterizata prin esecul persistent de a vorbi in situatii sociale specifice (de exemplu la scoala, cu prieteni de joaca sau cand sunt prezente persoane straina). Indivizii afectati pot comunica prin gesturi, dat din cap, rostirea unor sunete sau cuvinte cu o singura silaba sau prin soapta. Cu toate acestea, cei cu mutism selectiv vorbesc de regula acasa si par sa aiba abilitati lingvistice tipice.

Copiii cu mutism selectiv au abilitatea de a vorbi acasa cu familia, dar apare frica sau anxietatea in jurul unor persoane pe care nu le cunosc bine si incapacitatea de a vorbi in anumite situatii sociale. Mutismul selectiv nu este un refuz voit de a vorbi. Este o tulburare de anxietate, iar expertii considera ca este o forma extrema de fobie sociala. Mutismul selectiv este diferit de mutism. Oamenii cu mutism nu vorbesc deloc, niciodata.

Cand apare?

Simptomele mutismului selectiv devin de obicei observabile intre varsta de 2-4 ani. Cu toate acestea, diagnosticul poate sa nu fie aparent pana cand copilul nu a ajuns la varsta scoalara sau in anumite situatii sociale.

Simptomele pot include, de asemenea, frica de a se simti jenat in situatii sociale, anxietate, fobie sociala. In plus, cei cu mutism selectiv pot fi extrem de timizi uneori si retrasi. In unele cazuri, mutismul selectiv dureaza doar cateva saptamani sau luni. Cu toate acestea, unele cazuri pot persista multi ani.

Cauze si factori de risc

Nu se cunoaste cauza exacta a mutismului selectiv. Unele cercetari sugereaza o componenta genetica sau „vulnerabilitate” la mutismul selectiv care se intrepatrunde cu factorii de mediu. Copiii cu mutism selectiv au adesea antecedente familiale de tulburari de anxietate. Baza neurologica a mutismului selectiv este considerata a fi o cascada de evenimente intr-o zona a creierului cunoscuta sub numele de amigdala, care primeste semnale de pericol din mediul inconjurator.

Anxietatea dintr-o situatie perceputa ca periculoasa pentru starea copilului provoaca o intrerupere a comunicarii. Copiii cu mutism selectiv pot avea o varietate de tulburari coexistente, cum ar fi tulburarea obsesiv-compulsiva, tulburari de spectru autist sau intarzieri ale dezvoltarii. Termenul „selectiv” inseamna ca acesti copii nu reusesc sa vorbeasca intr-un anumit context social. Cauza nu este asociata cu anomalii fizice care stau la baza.

Alte tulburari asociate

Cea mai frecventa tulburare asociata cu mutismul selectiv este reprezentata de alte tulburari de anxietate, inclusiv tulburare de anxietate sociala, tulburare de anxietate de separare si fobie specifica.

Complicatii si consecinte ale mutismului selectiv

Mutismul selectiv poate afecta negativ copiii in mai multe moduri, deoarece acestia au dificultati cu interactiunile sociale, nu pot participa la anumite discutii sau evenimente si nu isi pot afirma nevoile in afara casei. Mutismul selectiv poate duce la urmatoarele deficiente functionale:

• probleme academice;
• izolare sociala;
• stima de sine scazuta;
• anxietate sociala etc.

Diagnostic

Desi se crede ca mutismul selectiv isi are radacinile in anxietate, nu a fost clasificat ca tulburare de anxietate pana cand in 2013 a fost publicata cea mai recenta versiune a Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale.

Utilizarea termenului „selectiv” a fost adoptata in 1994, anterior tulburarea a fost cunoscuta sub numele de „mutism electiv”. Modificarea a fost facuta pentru a sublinia faptul ca acei copii cu mutism selectiv nu aleg sa taca, ci mai degraba le este frica sa vorbeasca. Criteriile principale pentru un diagnostic de mutism selectiv sunt reprezentate de un esec constant de a vorbi in situatii sociale specifice in care exista o asteptare de a se vorbi (de exemplu, scoala), in ciuda vorbirii in alte situatii.

Simptomele mutismului selectiv trebuie sa fie prezente cel putin o luna si nu doar prima luna de scoala. Copiii care inceteaza sa vorbeasca temporar dupa ce au emigrat intr-o tara straina sau au experimentat un eveniment traumatic nu sunt diagnosticati cu mutism selectiv.

Tratament

Cel mai bine este sa se intervina la timp pentru aceasta problema, deoarece altfel poate persista pana la adolescenta sau chiar varsta adulta. Tratamentul include in mod obisnuit sprijinirea copilului pentru a-si dezvolta abilitatile de a-si controla anxietatea. In unele cazuri, tratamentul poate include, de asemenea, medicamente antidepresive sau anti-anxietate, pe langa psihoterapie.

Terapia cognitiv comportamentala

Terapia cognitiv comportamentala (CBT) ajuta o persoana sa se concentreze asupra modului in care gandeste despre sine, despre lume si despre alte persoane si despre modul in care perceptia lor asupra acestor lucruri le afecteaza gandurile si sentimentele. De asemenea, contesta temerile si preconceptiile prin expunerea treptata. Este mai potrivita pentru copiii mai mari, adolescentii – in special cei cu probleme de anxietate sociala – si adultii care au crescut cu mutism selectiv.

Tehnici de terapie comportamentala

Terapia comportamentala are scopul de a consolida comportamentele dorite, in timp ce inlocuieste obiceiurile rele cu altele bune. Se concentreaza pe a ajuta la combaterea dificultatilor curente, folosind o abordare treptata pentru a ajuta la reducerea temerilor.

Exista mai multe tehnici care sunt utile in tratarea mutismului selectiv. Acestea pot fi utilizate in acelasi timp de catre persoane fizice, membri ai familiei si personalul scolii, eventual sub indrumarea unui logoped sau a unui terapeut de limbaj sau a unui psiholog.

Atenuarea stimulilor

In atenuarea stimulilor, o noua persoana este introdusa treptat in discutie, si parintele se retrage, iar noua persoana poate introduce mai multe persoane in acelasi mod.

Sustinere pozitiva si negativa

Sustinerea pozitiva si negativa implica o reactie favorabila la toate formele de comunicare si nu incurajeaza evitarea si tacerea. Cand copilul este sub presiune sa vorbeasca, va experimenta o stare de bine cand va trece momentul, ceea ce ii va consolida convingerea ca vorbitul este o experienta negativa.

Desensibilizare

Desensibilizarea este o tehnica care presupune reducerea sensibilitatii persoanei fata de alte persoane care isi aud vocea prin folosirea inregistrarilor vocale sau video.

Expunere graduala

In cazul expunerii graduale, se abordeaza mai intai situatiile care provoaca cel mai mic nivel de anxietate. Odata cu tintele realiste si expunerea repetata, anxietatea asociata cu aceste situatii scade la un nivel mai usor de gestionat.

Medicatie pentru mutismul selectiv

Medicamentele sunt potrivite doar pentru copiii mai mari, adolescenti si adulti a caror anxietate a dus la depresie si alte probleme. Medicamentele nu trebuie prescrise niciodata ca o alternativa la schimbarile de mediu si abordarile comportamentale. Cu toate acestea, antidepresivele pot fi utilizate alaturi de un program de tratament pentru a reduce nivelul de anxietate, mai ales daca solutiile anterioare au esuat.

Sfaturi pentru parinti

• Nu puneti presiune pe copil si nu il fortati sa vorbeasca.
• Spuneti-i copilului ca intelegeti ca e speriat sa vorbeasca si ca are uneori dificultati de vorbire, dar ca veti face pasi mici cand se simte pregatit si asigurati-l ca treptat vorbirea se va imbunatati.
• Nu laudati copilul in public pentru ca a vorbit, deoarece acest lucru poate provoca jena. Asteptati pana cand sunteti singuri cu ei si luati in considerare un tratament special pentru succesul sau – un fel de rasplata.
• Asigurati copilul de faptul ca modul de comunicare non-verbala, cum ar fi zambetul, este in regula pana cand se simt mai bine sa vorbeasca.
• Nu evitati petrecerile sau vizitele in familie, ci luati in considerare ce schimbari de mediu sunt necesare pentru a face situatia mai confortabila pentru copil.
• Oferiti-i sprijin, dragoste si rabdare.

Mituri despre mutismul selectiv

Pentru a intelege mai bine copiii cu mutism selectiv, este important sa intelegem cateva mituri legate de aceasta problema. Copiii cu mutism selectiv NU sunt neaparat:

• „doar timizi”;
• cu autism;
• victime ale abuzurilor si traumelor;
• cu deficit cognitiv;
• cu tulburari de limbaj.

Mitul 1: Copiii cu mutism selectiv au o trauma profunda

Se presupune in mod obisnuit ca acei copii cu mutism selectiv nu vorbesc pentru ca li s-a intamplat ceva cu adevarat rau. Acest lucru nu este adevarat. Acest mit poate impiedica parintii sa solicite ajutor din frica de ceea ce ar putea gandi si spune altii.

Mitul 2: Copiii cu mutism selectiv sunt timizi si isi vor depasi dificultatile de a vorbi cu ceilalti

Mutismul selectiv NU este acelasi lucru cu a fi timid. Multi copii sunt timizi. Copiii timizi tind sa se adapteze in timp la situatii noi. Timiditatea este o caracteristica a personalitatii. Mutismul selectiv este o tulburare care impiedica persoana in cauza sa aiba succes in multe domenii importante ale vietii lor, cum ar fi academic si social.

Mitul 3: Copiii cu mutism selectiv au probleme de vorbire si au nevoie de logopedie

Unii copii cu mutism selectiv au probleme de vorbire si limbaj, dar cu toate acestea, multi nu au. Este dificil sa intelegem pe deplin relatia dintre vorbirea si problemele de limbaj si mutismul selectiv, deoarece este dificil sa se evalueze un copil care nu vorbeste cu adulti necunoscuti.

Mitul 4: Mutismul copilului e doar o forma de manipulare

Timp de multe decenii, copiii cu mutism selectiv au fost considerati doar manipulatori si sfidatori. De fapt, mutismul selectiv a fost numit mutism electiv foarte mult timp, deoarece se considera ca cei mici refuza in mod intentionat sa vorbeasca. Stim acum ca mutismul selectiv este o tulburare de anxietate care ii determina pe copii sa simta foarte multa frica in situatii sociale.

Mitul 5: Mutismul selectiv este o forma de autism

Unii oameni confunda mutismul selectiv cu autismul, dar este important sa se stie ca nu sunt aceeasi tulburare. Autismul si mutismul selectiv pot parea a fi similare; atunci cand copiii cu mutism selectiv se simt anxiosi, ei reactioneaza adesea cu o lipsa de contact vizual si o lipsa de comunicare verbala. Cu toate acestea, copiii cu mutism selectiv actioneaza diferit de-a lungul situatiilor.

Referinte:
(1) Selective mutism, link: https://www.nhs.uk/conditions/selective-mutism/
(2) Selective Mutism Factsheet (for Schools), link: https://kidshealth.org/KidsHealthDemo/en/parents/selective-mutism-factsheet.html
(3) Selective Mutism, link: https://www.psychologytoday.com/intl/conditions/selective-mutism
(4) Selective Mutism, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2861522/
(5) Selective Mutism in Kids, link: https://www.psycom.net/selective-mutism-kids