Hipoxia la nastere apare atunci cand creierul bebelusului nu primeste suficient oxigen inainte, in timpul sau dupa nastere. Aflati care sunt urmarile hipoxiei la nastere si cum se trateaza aceasta afectiune astfel incat copilul sa se recupereze cu succes.
Hipoxia este o afectiune in care oxigenul nu poate ajunge la tesut, iar perinatal inseamna imediat inainte si dupa nastere. Cu toate ca, in traducere directa, hipoxia la nastere inseamna o deficienta de oxigen la nivelul tesuturilor inainte si dupa nastere, aceasta conditie reprezinta ceva mai mult decat atat. Din cauza complicatiilor la nastere, copilul inceteaza sa respire dupa nastere, privand creierul de oxigenul atat de esential. Astfel, este provocata o leziune cerebrala legata de lipsa de oxigen, care ucide unele celule ale creierului si care, in esenta, ar putea duce la o paralizie cerebrala.
Afectiunea poate produce leziuni cerebrale si, daca este tratata in mod necorespunzator, poate avansa catre tulburari permanente, cum ar fi paralizia cerebrala, deficiente cognitive sau encefalopatie hipoxico-ischemica (HIE). Cu toate acestea, hipoxia la nastere nu provoaca neaparat un handicap permanent. Majoritatea bebelusilor nascuti cu hipoxie usoara se recupereaza cu succes, fara sa ramana cu niciun handicap permanent. In schimb, hipoxia moderata sau severa creste substantial riscul ca micutul sa aiba o dizabilitate de-a lungul vietii.
Conditiile in care decurge nasterea sunt hotaratoare pentru viitorul neuropsihic al copilului. Trecerea de la viata intrauterina la cea extrauterina se face relativ brusc si hipoxia este elementul cel mai probabil (si mai nedorit), care poate surveni. Hipoxia poate exista inainte de nastere (afecteaza fatul) sau apare imediat dupa nastere (afecteaza nou nascutul). In ambele eventualitati, reanimarea energica a nou nascutului devine necesara.
Asfixia la nastere constituie prototipul insultei hipoxic-ischemice. Hipoxia si ischemia survin concomitent. Hipoxia este consecinta insuficientei respiratorii, iar ischemia rezulta din bradicardie si colaps vascular. Hipoxia la nastere debuteaza in 50% din cazuri antepartum, in 40% din cazuri intrapartum si in 10% postpartum.
Hipoxia intrauterina este cel mai important factor care realizeaza decelerarea ritmului cardiac fetal si poate fi produsa din urmatoarele cauze:
Hipoxia intrapartum este cauzata de urmatorii factori:
Hipoxia la nastere produsa prin scaderea fluxului sanguin placentar produce hipoxemie si acidoza. Se realizeaza edem cerebral, care, pe masura ce devine mai important, scade fluxul sanguin cerebral si se poate instala ischemie cerebrala mergand pana la necroza corticala (infarct cerebral). Creierul nou nascutului are un ritm metabolic inalt si relativ putine rezerve energetice. In hipoxie, sursele energetice ale creierului scad brusc (ATP si fosfocreatinina), creste glicoliza si deci consumul de glucoza, se accelereaza productia de acid lactic.
Indiferent de momentul in care se instaleaza hipoxia, aceasta determina initial accelerarea respiratiilor urmata de bradicardie si se instaleaza apneea primara. In acest stadiu numai masuri de stimulare tactila si oxigenoterapia sunt suficiente pentru restabilirea ritmului respirator.
Daca hipoxia continua si presiunea partiala a oxigenului scade si mai mult, nou nascutul prezinta gasp-uri profunde, frecventa cardiaca si presiunea sanguina scad si se instaleaza apneea secundara, care nu se mai remite simplu, cu masurile recomandate anterior, ci necesita interventie mai energica (ventilatie asistata cu presiune pozitiva). Durata apneei secundare se coreleaza direct cu severitatea leziunilor cerebrale hipoxic-ischemice generatoare de sechele neurologice.
Nu exista criterii clinice care sa permita diferentierea dintre apneea primara si apneea secundara. In momentul nasterii, manifestarea comuna este absenta respiratiilor spontane si frecventa cardiaca sub 100/minut. Diferentierea se poate face in functie de modul de raspuns.
Apneea primara se remite practic spontan sau dupa usoara stimulare si administrarea de oxigen pe masca, in timp ce apneea secundara presupune ventilatie asistata cu presiune pozitiva pentru reluarea respiratiilor.
In aceste conditii este mai practic sa se considere ca orice nou nascut care nu respira spontan se afla in apnee secundara si sa se inceapa imediat reanimarea respiratorie. In timpul vietii intrauterine, plamanii sunt plini cu lichid si nu participa la schimburile respiratorii, arteriolele pulmonare fiind contractate. Sangele sosit de la placenta scurtcircuiteaza plamanii si este deviat prin canalul arterial direct in marea circulatie.
Prima respiratie aduce mari schimbari anatomice si functionale plamanului fetal. Plamanii se expansioneaza, alveolele se umplu cu aer, iar lichidul alveolar este eliminat din plamani. In plus, arteriolele pulmonare se deschid si sangele patrunde in arterele pulmonare, oxigenandu-se la nivel alveolar.
Canalul arterial devine inutil si se inchide imediat functional, apoi si anatomic. Pentru buna functionalitate a plamanilor este esential ca lichidul pulmonar fetal sa dispara din alveole. O parte este indepartata prin presiunea exercitata la nivelul toracelui in timpul trecerii prin filiera pelvi-genitala si eliminat prin nas si gura.
O alta parte din lichidul alveolar este preluata de circulatia limfatica. Prima respiratie, ale carei forta si efort depasesc cu mult pe cea a respiratiilor urmatoare (de 2-3 ori), reuseste sa umple alveolele cu aer si permite instalarea respiratiei pulmonare. Prematurii sau copiii mamelor supuse anesteziei nu sunt capabili sa sustina un efort respirator eficient si de aceea expansionarea pulmonului este incompleta. Pentru o buna respiratie postnatala, la fel de importanta ca si patrunderea aerului in alveole este o buna perfuzie alveolara.
Daca hipoxia a debutat intrauterin, acidoza si hipoxemia fac ca arteriolele pulmonare sa se mentina contractate. In plus, canalul arterial se mentine permeabil si nu se inregistreaza acea perfuzie pulmonara optima. Daca hipoxia si acidoza nu sunt foarte severe, ventilarea nou-nascutului si administrarea de oxigen pot ameliora adecvat perfuzia pulmonara.
Daca aceste modificari metabolice sunt severe, este necesara asocierea de bicarbonat pentru cresterea pH-ului sanguin si deci pentru ameliorarea perfuziei pulmonare.
Dupa a 5-a luna de sarcina, diagnosticarea acestei probleme poate fi facuta mult mai usor decat pana in acest interval. Medicilor le este mai dificil sa stabileasca diagnosticul mai devreme, insa cu cat acesta este mai timpuriu, cu atat sunt mai mari sansele de a evita complicatiile si problemele mult mai mari.
Pentru a diagnostica hipoxia la nastere, doctorul foloseste una sau mai multe dintre urmatoarele teste si analize:
Primul pas in cadrul tratamentului este resuscitarea sugarului si stabilizarea fluxului de oxigen. Dupa ce a fost facut acest lucru, in functie de nevoile copilului, tratamentul poate presupune gestionarea hipotermiei sau a hipertermiei, administrarea de fluide si asigurarea unei ventilatii adecvate. In ultimii ani, unul dintre cele mai folosite tratamente a fost terapia de racire controlata a creierului (numita „cool brain”). Terapia de racire implica utilizarea unei casti sau a unei paturi de plastic care contine apa rece. Terapia de racire este de obicei administrata mai putin de trei zile. Terapia este foarte eficienta pentru ca, in tot acest timp, incetineste inflamarea creierului si moartea celulelor. Acestea ar putea provoca leziuni cerebrale permanente.
In cazul in care hipoxia la nastere a provocat o leziune cerebrala permanenta, cu deficit cognitiv, paralizie cerebrala sau alte consecinte neplacute, atunci tratamentul devine concentrat pe o combinatie de medicamente si terapie pe termen lung. Nu exista niciun leac pentru leziunile cerebrale permanente cauzate de hipoxia extinsa. In aceasta situatie, tratamentul este acordat neaparat pe tot parcursul vietii. Costurile pentru terapia biologica si psihologica de-a lungul vietii (si costurile pentru ingrijirea de sustinere) sunt de cele mai multe ori substantiale. De asemenea, si membrii familiilor pot avea nevoie de o forma de psihoterapie pentru a face fata sarcinilor emotionale si financiare cu care se confrunta.
Hipoxia la nastere poate produce o serie de afectiuni medicale grave, precum encefalopatia hipoxic-ischemica (HIE) si leziuni ale creierului cauzate de asfixia la nastere. Toate aceste leziuni reprezinta probleme cerebrale grave care pot duce la paralizie si la alte afectiune cerebrale grave. De obicei, aceste leziuni se dezvolta in termen de 48 de ore de la hipoxia la nastere. De aceea, daca bebelusul este tratat imediat, mai multe dintre efectele severe pot fi substantial diminuate.
Cu toate acestea, conform Institutului National de Sanatate din SUA (NIH), hipoxia la nastere si asfixia perinatala reprezinta aproape 1/3 din decesele neonatale.
Alte afectiuni medicale asociate cu hipoxia la nastere sunt:
Referinte: