„Sindromul printesei” este considerat o problema comportamentala, ce poate avea o serie de efecte negative si poate persista chiar si in adolescenta sau la varsta adulta. Iata ce caracteristici are si ce pot face parintii in privinta aceasta.
1. Ce este „sindromul printesei”?
2. Basmele si „sindromul printesei”
3. Cum se manifesta sindromul?
4. Ce efecte are?
5. „Sindromul micului imparat”
6. Sfaturi pentru parinti
„Sindromul printesei” nu se regaseste in literatura de specialitate ca o afectiune psihologica. De cealalta parte, avem si „sindromul eroului”. Ideea a pornit de la faptul ca povestile si desenele animate cu printi si printese pot duce la o serie de idealuri nepotrivite, ce pot avea repercusiuni. „Sindromul printesei” este, mai mult sau mai putin, rezultatul unui stil de viata in primii ani de copilarie.
Jennifer Hartstein, psiholog american, a scris cartea „Reabilitarea printesei” („Princess Recovery”), care afirma ca basmele fanteziste le pot transmite copiilor un mesaj periculos si ca unele personaje si povesti pot avea un efect negativ asupra dezvoltarii copiilor.
Conceptul printesei nu este nou. A fost o tema comuna in povestile si legendele populare din multe culturi, iar povestile cu printese au atins apogeul in basmele copilariei, precum „Cenusareasa”, „Alba ca zapada”, „Frumoasa din padurea adormita”, „Printesa si bobul de mazare” etc. Desi nu sunt intotdeauna la fel de fanteziste, aceste povesti ale fetelor obisnuite care devin printese au fost o parte importanta a culturii populare.
Multe povesti cunoscute, precum „Cenusareasa” sau „Frumoasa din padurea adormita” promoveaza ideea ca aspectul fizic si imbracamintea sunt cheia catre succes, iubire si popularitate. Sindromul printesei se caracterizeaza prin a trai viata ca un basm, ca totul ni se cuvine, concentrandu-ne doar pe lucrurile bune si frumoase. Desi poate fi un lucru cu parti bune, pe termen lung poate stabili modul in care se dezvolta adolescentul/adolescenta. Poate astfel afecta stima de sine, poate da dependenta de ceilalti, afecteaza modul in care se simte copilul etc.
Exista un conflict evident intre visul de printesa si aspiratiile feminine contemporane. In basme, printesa are un rol fundamental pasiv: asteapta sa fie aleasa, ca in „Frumoasa din padurea adormita”. Povestile moderne cu printese redreseaza adesea aceasta pasivitate, facand personajele feminine mai active din punctul de vedere al afirmarii.
Disney este una dintre principalele „fabrici de printese”, inca de la primul lungmetraj – „ Alba ca zapada si cei sapte pitici” (1937). Vorbim in general de povesti in care personajul principal este „pedepsit” pentru ca este prea frumoasa si fortata sa aiba un rol inferior si comun de catre un personaj negativ (de obicei „vrajitoarea” sau „mama vitrega” – frumusetea este asociata cu binele si uratenia este asociata cu rautatea), pana cand este salvata de „print”.
In societatea de astazi, accentul pare a fi pus uneori pe aspect, pe a avea lucruri cat mai frumoase si mai multe, dar si pe popularitate. Astfel, este dificil pentru fetite sa descifereze mesajele pe care le primesc si le observa. Specialistii in psihologie considera ca aceste idei pot afecta perceptia asupra unor valori mai importante, cum ar fi inteligenta, bunatatea, empatia, generozitatea etc.
La astfel de povesti contribuie si desenele animate, filmele, internetul, jocurile video si jucariile precum papusile Barbie. Astazi este vorba si de marketing. Este aproape imposibil sa intri intr-un magazin cu jucarii, magazin cu imbracaminte sau chiar intr-o librarie fara sa vezi produse asociate cu printese – carticele, creioane, papusi, imbracaminte, jucarii de tot felul etc. Consumerismul joaca rolul sau in sindromul printesei – apare si mentalitatea ca pentru a deveni „printesa” ai nevoie si de o multime de lucruri frumoase: bijuterii, haine etc.
Sindromul printesei nu este un termen clinic. Este mai mult un termen social, asa ca, probabil, cuvantul sindrom nu ar trebui nici macar folosit. Exista o gama larga de circumstante in care termenul apare. Cand te gandesti la sindromul printesei, cu siguranta iti imaginezi o tiara si rochite roz. Sindromul printesei este insa si despre aspectele psihologice, nu doar despre infatisare.
Una dintre principalele trasaturi este incapacitatea de a asculta si incapatanarea excesiva. La celalalt capat putem vorbi de narcisism, solipsism (atitudinea ca exista doar propria individualitate), megalomanie, complexe de superioritate, egoism – termeni psihologici clinici.
Astfel, daca e sa numim cateva manifestari, pot include:
Orice persoana de orice varsta este susceptibila la toate aceste probleme de sanatate mintala. Se considera ca in general sindromul printesei apare la copiii singuri la parinti, copii care tind sa fie adesea rasfatati mai mult fata de copiii care mai au frati sau surori.
Daca simptomele nu sunt tratate din timp, pot persista si la maturitate. Unii oameni se refera la acest lucru ca sindromul Peter Pan pentru lipsa de maturitate la varsta adulta, sau sindromul printesei la femeile adulte.
Poate duce la lipsa independentei in primul rand, pentru ca acesti copii pot avea certitudinea ca altii le vor rezolva problemele si devin dependenti. Este posibil ca cel mic sa invete ca nu poate fi autosuficient si ca trebuie sa se bazeze pe un „salvator” cand are o problema. Asta poate include prietenii superficiale sau prietenii toxice si lipsa de motivatie interna, deoarece „se asteapta”sa primeasca simplu totul.
Acesti copii pot fi mai predispusi la dezamagire, pentru ca nu pot intelege de ce oamenii nu le indeplinesc asteptarile. Sindromul isi pune amprenta si asupra vietii sociale sau a relatiilor pe viitor. Fetitele cu acest sindrom pot vedea la varsta adulta un partener ca pe o salvare si o solutie pentru problemele cu care se confrunta, pot deveni dependente de partener sau prea exigente.
De asemenea, in randul copiilor poate aparea o obsesie pentru imbracaminte si chiar pentru machiaj, coafuri si accesorii de la varste fragede. De asemenea, pot dezvolta probleme cu imaginea de sine.
Sindromul printesei, cand persista la varsta adulta, este cunoscut si sub numele de sindromul Peter Pan. Afectiunea nu figureaza in Manualul de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale (DSM), deci nu este considerata o tulburare mentala oficiala.
Varsta fizica poate fi contorizata dupa numarul de zile de nastere. Varsta fizica, in special la copii, tinde, de asemenea, sa se coreleze cu inaltimea, forta si functionarea cognitiva. In schimb, varsta psihologica sau emotionala devine evidenta in reactiile si obiceiurile emotionale. Un comportament care poate fi considerat relativ normal la un copil, poate fi vazut complet nepotrivit la un adult.
Astfel de adulti imaturi emotional pot actiona ca si cum ar fi copii, si se simt indreptatiti sa se comporte asa cum considera ca e potrivit. Iata cateva trasaturi tipice:
Sindromul micului imparat la copii este o afectiune psihologica ce modifica la un anumit nivel comportamentul copiilor. Ei devin autoritari si incearca sa exercite puterea si controlul asupra restului familiei. Parintii acestor copii au probleme reale cand vine vorba de luarea de decizii care se potrivesc dorintelor copilului – de la ce sa manance, ce sa imbrace sau la ce emisiune sa se uite, pana la decizii privind vacantele sau chiar venirea unui nou fratior.
Dupa cum indica numele sau, acest sindrom se caracterizeaza prin faptul ca cel mic refuza sa lase o alta persoana sa ia decizii pentru el. Vrea sa se simta permanent in control asupra mediului sau, altfel recurge de obicei la agresivitate.
Pot parea:
De multe ori, acest sindrom apare cand parintii lucreaza foarte mult si nu petrec timp cu cel mic, si compenseaza oferindu-i tot ce isi doreste. Lipsa de timp petrecut cu copilul duce la imposibilitatea de a stabili granite clare in legatura parentala. In plus, exista un sentiment de vinovatie care ii face pe parinti sa cedeze mai mult decat ar trebui la cererile si capriciile copilului. De aceea, este important sa stabiliti limite si sa ii explicati. Trebuie transmisa importanta dialogului, respectului si tolerantei. Insuflati-i empatia – trebuie sa-l invatati sa se gandeasca la cum se simt ceilalti in fiecare situatie si cum poate reactiona pozitiv la acest aspect. In orice moment, copilul trebuie sa inteleaga ca exista reguli de conduita, atat acasa, cat si in alte locuri.
Fiecare parinte isi doreste ce este mai bun pentru copilul sau. Protejarea copiilor este o prioritate, dar este important sa le lasam loc copiilor nostri sa invete lucrurile si pe cont propriu si sa isi descopere independenta prin propriile greseli. „Sindromul printesei” nu este in mod cert ceva cu care te nasti, ci este un comportament invatat. Iata o serie de sugestii pentru parinti, pentru a preveni sau gestiona aceasta problema: