Piersici – printre cele mai racoritoare si aromate fructe ale verii, care contin multe vitamine si antioxidanti. Aflati din urmatorul articol care sunt beneficiile consumului de piersici si cateva retete sanatoase pe care le puteti prepara simplu si rapid!
Cuprins:
1. Informatii despre piersici
2. Ce contin piersicile?
3. Piersicile beneficii
4. Cura cu piersici
5. Recomandari privind consumul de piersici
6. Retete sanatoase cu piersici
7. Contraindicatii
Informatii despre piersici
Piersicile sunt fructe suculente si gustoase care apar la inceputul verii, mai exact in luna iunie, dar exista soiuri de piersici care se coc pe toata durata anotimpului cald, inclusiv piersici de toamna. Piersicile sunt native din China si Asia de Sud si mai sunt cunoscute sub denumirea de Prunus persica. Asemenea prunelor, piersicile apartin familiei Rosaceae.
Exista 3 grupe principale:
- piersici propriu-zise care sunt destinate in special consumului in stare proaspata;
- nectarinele cu epicarpul fara pubescenta;
- paviile sau piersicile de industrie care au pulpa tare, cartilaginoasa si care rezista bine la prelucrarea industriala.
Soiuri de piersici
- Medeleine Pouyet are vigoare mare, fructul mic, sferic, crem, suflat cu rosu pe partea insorita, pulpa este alba-crem, suculenta si gust mediocru. Se matureaza la sfarsit de iunie.
- Springold este viguros, productiv, are fructul mijlociu, aproape sferic, simetric, cu pubescenta slaba, bine colorat in rosu pe circa 75-80% din suprafata. Pulpa este galbena, aderenta la sambure, fina, suculenta, rezistenta la transport, cu gust foarte placut. Se matureaza in primele zile ale lunii iulie.
- Springcrest are vigoare mare, este foarte productiv, se supraincarca cu rod, are fructul mijlociu, sferic si simetric, bine colorat cu rosu inchis, cu striuri. Pulpa este galbena, suculenta, potrivit de consistenta, gust dulce acrisor. Se matureaza in prima saptamana a lunii iulie.
- Collins are vigoare mijlocie-mare, este foarte productiv, are fructul mijlociu, sferic – alungit, rosu, marmorat, cu pubescenta fina. Pulpa este galbena, semiaderenta la sambure, fibroasa, suculenta, cu gust dulce si aroma fina, apreciata pentru masa. Se matureaza la mijlocul lunii iulie.
- Cardinal este un tip de soi de vigoare mijlocie, foarte productiv, are fructul sferic, asimetric, rosu cu dungi si pete de culoare mai inchisa. Pulpa este galbena-portocalie, aderenta la sambure, potrivit de consistenta, slab aromata si gust placut. Se matureaza la mijlocul lunii iulie.
Soiuri populare de piersici
- Jerseyland este un tip de soi viguros, productiv si rezistent la ger, are fructul mijlociu, sfero- elipsoidal, asimetric, galben, pigmentat cu rosu-viu pe aproape toata suprafata. Pulpa este galbena-portocalie, semiaderenta la sambure, cu infiltratii de rosu, aromata si cu gust placut. Se matureaza in ultima decada a lunii iulie.
- Redhaven are vigoare mijlocie, are plasticitate ecologica mare, este foarte productiv, are fructul mijlociu, sferic, uneori cu conturul usor neregulat, galben-portocaliu dungat cu rosu- deschis. Pulpa este galbena, cu slabe infiltratii de rosu, fina, suculenta, dulce si fin aromata, considerat cel mai bun soi de masa. Se matureaza la inceputul lunii august.
- Southland are vigoare mare, plasticitate ecologica buna, este foarte productiv,rezistent la ger, are fructul mare, galben, acoperit 60-70% cu rosu viu. Pulpa este galbena, cu infiltratii rosii in jurul samburelui, consistenta, suculenta si placut aromata. Se matureaza in decada doua a lunii august.
- Suncrest are vigoare mijlocie, cu plasticitate ecologica ridicata, foarte productiv, are fructul mare, rosu inchis, cu pubescenta fina. Pulpa este galbena cu infiltratii rosii in jurul samburelui, suculenta, fondanta, dulce si armonios acidulata. Se matureaza in decada a treia a lunii august.
- Fayette are vigoare mare, este foarte productiv, are fructul mare, sferic usor turtit lateral, asimetric, galben-auriu, acoperit pe 50% cu rosu. Pulpa este galbena cu infiltratii rosii in jurul samburelui, suculenta, rezistenta la transport, gust placut si aroma slaba. Se matureaza in prima decada a lunii septembrie.
- Flacara are vigoare mijlocie, fructul mare, sferic, galben-portocaliu acoperit cu rosu aprins pe partea insorita si dungi longitudinale mai inchise. Pulpa este galben-portocalie, cu infiltratii rosii in jurul samburelui si este consistenta, suculenta cu un gust placut. Se matureaza in decada doua a lunii septembrie.
- Superba de toamna sau piersicile de toamna are vigoare mijlocie-mare, este foarte productiv, rezistent la ger si cu plasticitate ecologica mare. Fructul este mare, sferic-alungit, alb-galbui cu pete si dungi rosii pe circa 70% din suprafata, pulpa este alb-galbuie, consistenta, suculenta si gust placut. Se matureaza in a doua jumatate a lunii septembrie.
Ce contin piersicile?
Piersicile sunt fructe bogate in multe vitamine, minerale si compusi vegetali benefici pentru organism. Conform nutritionistilor, piersicile depoziteaza o gama larga de nutrienti care sunt vitali pentru buna functionare a organismului. Aceste fructe sunt o sursa buna de:
- Potasiu
- Vitamina A
- Beta-caroten
- Vitamina C (acid ascorbic)
- Vitamina E (alfa-tocoferol)
- Vitamina K
- Vitamina B1 (tiamina)
- Vitamina B2 (riboflavina)
- Vitamina B3 (niacina)
- Vitamina B6
- Folat
- Calciu
- Magneziu
- Fier
- Fosfor
- Zinc
- Cupru
Piersicile beneficii
Conform unui studiu realizat la Universitatea Berkeley din California, piersicile sunt o sursa bogata in carotenoizi si care ofera multe beneficii pentru sanatate precum:
Piersicile previn cancerul
Cercetarile publicate la Departamentul Agriculturii din SUA sugereaza ca piersicile sunt bogate in compusi fenolici si carotenoizi, care poseda proprietati anti-tumorale si anti-cancer.
O alta cercetare dezvaluie ca un consum moderat de piersici ajuta si in combaterea diferitelor tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de san, cancerul pulmonar si cancerul de colon. Studiile au sustinut faptul ca acidul clorogenic si acidul neoclorogenic prezente la piersici exercita efecte benefice in inhibarea cresterii celulelor canceroase la san fara a afecta celulele normale, spre deosebire de chimioterapie, care afecteaza si celulele sanatoase.
Piersicile mentin sanatatea pielii
Pe de-o parte, piersicile ajuta la mentinerea pielii sanatoase datorita vitaminei C, care ofera, de asemenea, protectie impotriva radicalilor liberi si a infectiilor.
Pe de alta parte, piersicile ofera protectie asupra pielii impotriva radiatiilor ultraviolete. Un studiu realizat la Universitatea din Düsseldorf din Germania a relatat faptul ca, antioxidantii ca zeaxantina si luteina au efecte antiinflamatorii semnificative asupra pielii care este afectata de radiatiile UV. Totodata, flavonoidele prezente in piersici au efecte fotoprotectoare si ajuta la prevenirea eritemului indus de UV, elimina celulele moarte, hidratand si revitalizand pielea.
In plus, piersicile sunt utilizate pe scara larga in industria cosmetica pentru fabricarea cremelor pentru piele si a produselor de infrumusetare, ajutand in principal la eliminarea cearcanelor si a pungilor de sub ochi.
Piersicile mentin sanatatea inimii
Cercetarile efectuate la Universitatea din California au aratat ca anumiti compusi din piersici, cum sunt fenolicii prezenti in coaja si pulpa ajuta la mentinerea nivelurilor mai scazute de LDL (rau) si la stimularea colesterolului HDL (bun). Acest lucru ajuta la reducerea riscului de declansare a anumitor boli de inima, ajutand totodata la mentinerea sanatatii cardiovasculare.
Piersicile sunt bune digestive
Piersicile sunt bune pentru mentinerea sanatatii digestive sanatoase, datorita continutului de fibre. Fibrele dietetice din piersici absoarb apa si ajuta la prevenirea de diverse afectiuni ale stomacului, cum ar fi constipatia, hemoroizii, ulceratiile stomacale, gastrita si miscarile intestinale neregulate. De asemenea, ajuta la curatarea si eliminarea deseurilor toxice din intestine si la prevenirea organismului de a contracta diverse afectiuni ale abdomenului, inclusiv cancerul de stomac.
Piersicile si alte beneficii importante
- Piersicile ajuta la prevenirea riscului de diabet de tip 1
- Piersicile joaca un rol important in mentinerea vederii sanatoase
- Piersicile mentin echilibrul electrolitic si regleaza tesuturile musculare care pot provoca batai neregulate ale inimii
- Piersicile au proprietati antioxidante care ajuta la eliminarea radicalilor liberi derivati de oxigen si protejeaza organismul impotriva efectelor nocive ale anumitor boli
- Prezenta magneziului din piersici ajuta la prevenirea stresului si a anxietatii in organism.
- Piersicile ajuta la vindecarea depresiei
- Piersicile sunt benefice in combaterea tulburarilor legate de obezitate daotirta compusilor felonici – acestia au proprietati antiinflamatorii si anti-obezitate
- Piersicile intaresc sistemul imunitar
- Piersicile ajuta la combaterea de infectii
- Piersicile au proprietati anti-imbatranire care inhiba deteriorarea celulara cauzata de radicalii liberi. In plus, aceste fructe interfereaza cu procesul de imbatranire a organelor reproducatoare masculine, prin cresterea nivelului de testosteron.
- Piersicile contin fosfor care, impreuna cu calciul, ajuta la intarirea oaselor a dintilor.
- Piersicile ajuta la prevenirea diferilor boli osoase, cum ar fi decalcifierea, care poate duce la osteoporoza, in special la femeile aflate in perioada de menopauza.
- Piersicile curata si detoxifiaza organismul prin eliminarea toxinelor daunatoare din ficat si rinichi
Cura cu piersici
Regulile de baza ale acestei cure de 7 zile sunt:
- Consumati cel putin 2 litri de apa pe zi
- Nu consumati paine, mancare procesate, dulciuri, fast food
- Nu beti alta bautura in afara de apa plata
Exemplu meniu cura cu piersici
In primele 2 zile veti consuma:
- La micul dejun: doua piersici
- La pranz: o salata cu legume si peste si o piersica
- La gustare: doua piersici
- La cina: o supa de legume fara grasime vegetala sau animala
In urmatoarele 3 zile veti consuma doar piersici si veti bea apa plata. Nu adaugati niciun alt fel de aliment in cele 3 zile.
Cura cu piersici ultimele zile
- In ultimele 2 zile veti consuma numai lichide:
- La micul dejun: un smoothie de piersici
- La pranz: o supa de legume
- La gustare: doua piersici
- La cina: o supa ca la masa de pranz
Calorii piersici
100 de grame
- calorii: 39
- proteine: 0,9
- lipide: 0,3
- carbohidrati: 9,5
- fibre: 1,5
Cate calorii are o piersica
O piersica de marime medie contine aproximativ 65 de calorii. Astfel, consumul acestui fruct va ajuta sa mentineti o greutate optima, oferindu-va in acelasi timp gradul de satietate dorit atunci cand va este foame.
Piersicile ingrasa
Datorita numarului scazut de calorii si zahar, piersicile nu ingrasa. O piersica de marime media contine in jur de 12 g de zahar natural. Asadar, consumati cu incredere aceste fructe de sezon si inlocuiti snacks-urile calorice si bogate in carbohidrati nesanatosi.
Recomandari privind consumul de piersici
Piersici in sarcina si alaptare
Consumul de piersici este important in perioada de sarcina datorita prezentei unei game largi de vitamine si minerale esentiale. Vitamina C ajuta la cresterea sanatoasa a oaselor, dintilor, pielii, muschilor si a vaselor de sange ale bebelusului. De asemenea, consumul piersicilor ajuta la absorbtia de fier care este importanta in timpul sarcinii. Totodata, potasiul din piersici ajuta la evitarea crampelor musculare si a oboselii cronice, afectiuni care sunt frecvente in timpul sarcinii.
Piersici la bebelusi
Piersicile pot fi introduse in alimentatia bebelusului de la varsta de 6 – 8 luni, deoarece contin substante nutritive si esentiale organismului care se digera usor. Aceste fructe pot fi oferite celor mici sub forma de compot sau sub forma de suc sau preparate sub forma de piure.
Reteta bebelusi
Branzica cu piersica
Ingrediente:
- branza de vaci
- piersica
- o lingurita de cereale
Mod de preparare:
Se spala piersicile dupa care se vor pasa, apoi se vor adauga intr-un bol cu putina branza de vaci si cerealele. Se amesteca bine ingredientele pana cand se formeaza o pasta, iar apoi se serveste bebelusului.
Retete sanatoase cu piersici
Piersici prajitura fara zahar
Ingrediente:
- 4 oua
- 5 linguri de faina
- 3 banane coapte
- 8 piersici
- lingura ulei de cocos
- praf de copt
- pastaie de vanilie
Mod de preparare:
Se separa albusurile de galbenusuri si se pun la mixer pana cand se formeaza o spuma. Apoi, se seteaza mixerul la cea mai mica viteza si se va cerne ursor faina, praful de copt si valinia. Apoi, se va adauga banana (care inainte a fost pisata) si cu o lingura de ulei de cocos. Se amesteca cu ajutorul unei spatule usor cu miscari verticale. Separat se vor spala si curata de coaja si samburi piersicile, iar apoi se vor taia fiecare in 4 felii egale.
Intr-o tava tapetata cu hartie de copt se va pune aluatul facut mai devreme, dupa care se vor aseza feliile de piersici in cercuri concentrice. Apoi, se va pune tava in cuptorul preincalzit la 170 de grade, timp de aproximativ 40-45 de minute. In cele din urma, scoateti tava din cuptor si lasati-o cateva minute la racit, inainte de a scoate pandispanul din hartia de copt. Sa aveti pofta!
Suc de piersici
Ingrediente:
- 4 piersici
- apa plata
- miere
- putina zeama de lamaie
Mod de preparare:
Spalati si scoateti samburii din piersici, apoi puneti-le intr-un storcator de fructe sau mixati-le intr-un blender. Peste sucul obtinut, adaugati putina apa plata, o lingurita de miere si zeama de lamaie. Amestecati si serviti imediat cu cateva cuburi de gheata. Sa aveti pofta!
Calorii suc de piersici
100 de grame
- calorii: 80
- proteine: 0,5
- lipide: 0
- carbohidrati: 21,2
- fibre: 1,3
Nectar de piersici pentru iarna
Ingrediente:
- 1 kg de piersici curatate de samburi
- 300g de zahar
- 500 ml de apa
- 40 ml zeama de lamaie
Mod de preparare:
Se spala piersicile si se curata de samburi, apoi se vor taia bucatele si se vor pasa intr-un blender. Separat, intr-o cratita se fierbe apa cu zaharul timp de 4 minute, dupa care se va adauga piureul de piersici si zeama de lamaie. Lasati compozitia la fiert timp de 10 minunte. Apoi, turnati nectarul fierbinte in sticle sau borcane curate si sterilizate. In cele din urma, sticlele si borcanele inchise foarte bine cu capace se vor fierbe a bain marie la foc mic, timp de 40 de minute. Dupa fierbere, acoperiti sticlele sau borcanele cu carpe si lasati-le la racit in cratita in care au fiert. A doua zi, puteti depozita nectarul de piersici intr-un loc ferit de lumina.
Contraindicatii
Consumul de piersici poate determina:
- Reactii alergice. Piersicile pot provoca alergii alimentare datorita prezentei anumitor alergeni.
- Consumul excesiv de piersici poate afecta sistemul digestiv. Totodata, persoanele care sunt alergice, care au diabet zaharat sau care sunt predispuse la obezitate trebuie sa consume aceste fructe in cantitati limitate.
Referinte:
- https://www.organicfacts.net/health-benefits/fruit/health-benefits-of-peach.html
- https://www.healthline.com/nutrition/peach-fruit-benefits#section1
- https://www.medicalnewstoday.com/articles/274620.php
- https://draxe.com/nutrition/fruit/peach-nutrition/