Plegia este o pierdere a functiei musculare la una dintre partile corpului. Poate fi localizata sau generalizata, partiala sau completa si temporara sau permanenta. Aflati din materialul urmator care sunt cauzele si solutiile in cazul plegiei.
Paralizia reprezinta incapacitatea – fie temporara sau permanenta – de a misca o parte a corpului. In aproape toate cazurile, paralizia este cauzata de leziuni nervoase, nu in urma unei lezari a regiunii afectate. De exemplu, un traumatism produs in zonele mediane sau inferioare ale maduvei spinarii perturba functionarea sub zona ranita, inclusiv capacitatea de a misca picioarele sau lipsa de senzatii.
Acest lucru depinde de cauza paraliziei, dar, in general, cel putin unul dintre urmatorii factori conteaza:
Maduva spinarii este sistemul de transmitere al creierului. De aceea, atunci cand ceva din maduva spinarii nu functioneaza sau este afectat, paralizia este adesea rezultatul.
Aceste leziuni pot aparea in urma unor accidente traumatice sau a unor boli, cum ar fi accidentele vasculare cerebrale sau poliomielita.
Cele mai multe leziuni ale maduvei spinarii sunt incomplete, ceea ce inseamna ca unele semnale continua sa circule prin maduva. Daca leziunea este incompleta, pacientul isi poate pastra sensibilitatea si miscarea. In alte cazuri, paralizia se poate agrava, uneori dintr-o cauza extrem de imprevizibila.
O lezare completa a maduvei spinarii, in schimb, comprima sau distruge complet nervii din maduva spinarii, ceea ce face imposibila deplasarea semnalelor prin aceasta.
Plegia generalizata reprezinta un grup de conditii care afecteaza mai multe parti ale corpului.
Hemipareza se caracterizeaza prin slabiciune pe o anumita parte a corpului. O persoana cu hemipareza nu-si poate misca bratul sau poate simti doar niste furnicaturi pe o singura parte a corpului.
In schimb, hemiplegia reprezinta paralizia uneia dintre partile corpului. Desi se sugereaza ca paralizia elimina complet capacitatea pacientului de a se misca, realitatea este cu totul alta. Persoanele care sufera de paralizie pot avea o anumita sensibilitate, iar gradul paraliziei se poate schimba in timp. De aceea, diferenta intre hemipareza si hemiplegie nu este atat de clara, in special in cazul hemiplegiei usoare si al hemiparezei severe.
Indiferent de tipul acesteia, plegia pot fi de doua feluri:
Plegia spastica este reprezentata de activitati necontrolate ale sistemului nervos periferic (SNP). Se manifesta printr-un tonus crescut al membrelor (spasticitate), reflexe ale tendoanelor, absenta reflexelor superficiale. In aceste cazuri, muschii nu se atrofiaza, deoarece exista intotdeauna unele contractii. In cazul in care vezica urinara este implicata, se pot produce contractii repetate ale acesteia, ducand la urinare repetata si necontrolata.
In aceste cazuri, fie ca este vorba despre hemiplegia flasca, paraplegia flasca sau tetraplegia flasca, nu exista niciun fel de alimentare nervoasa a muschilor. Acest lucru inseamna ca muschii nu se misca deloc. In timp, acesti pacienti se confrunta cu o atrofiere severa a muschilor, urmand ca, mai tarziu, acestia sa fie inlocuiti cu grasimi. Reflexele tendonului si reflexele superficiale sunt complet absente.
Accidentele vasculare cerebrale reprezinta cea mai frecventa cauza a plegiilor. Acestea pot leza grav creierul si pot intrerupe legatura acestuia cu maduva spinarii. Accidentele vasculare cerebrale reprezinta 29% dintre cauzele producerii plegiei. Leziunile maduvei spinarii reprezinta 23% dintre cauzele de producere a plegiei, in urma accidentelor de masina, caderilor, accidentarilor aparute in cadrul evenimentelor sportive si violentelor intre oameni.
Alte cauze frecvente de paralizie includ:
Monoplegia reprezinta paralizia unei singure zone a corpului, cel mai adesea a unui membru. Desi paralizia cerebrala este principala cauza a monoplegiei, exista o serie de alte leziuni si afectiuni care pot duce la aceasta forma de paralizie partiala, printre care:
Cea mai frecventa cauza a hemiplegiei este accidentul vascular cerebral, care distruge tractul corticospinal al unei emisfere a creierului. Alte cauze ale hemiplegiei includ:
Traumatismele maduvei spinarii reprezinta cea mai intalnita cauza a paraplegiei. Aceste leziuni intrerup capacitatea creierului de a trimite si de a primi semnale sub locul in care s-a produs traumatismul. Printre alte cauze se numara:
Ca si in cazul paraplegiei, traumatismele medulare reprezinta principala cauza a tetraplegiei. Acestea sunt produse, de obicei, in urma unor accidente rutiere, acte de violenta, caderi si accidentari sportive, in special leziuni in cadrul sporturilor de contact cum ar fi fotbalul american sau rugby-ul. Traumatismele cerebrale pot provoca, de asemenea, aceasta forma de paralizie. Alte cauze ale tetraplegiei:
Capacitatea de a miscare a membrelor dupa producerea unei leziuni a maduvei spinarii depinde de doi factori: locul leziunii si severitatea acesteia.
Gravitatea vatamarii este clasificata astfel:
Un tetraplegic nu-si mai poate misca bratele, mainile, trunchiul, picioarele si organele pelvine in urma lezarii maduvei spinarii.
Aceasta tip de plegie afecteaza tot sau o parte a trunchiului, picioarelor si a organelor pelvine.
Simptome care prezinta o situatie urgenta
Medicul poate exclude o lezare a maduvei spinarii printr-o examinare atenta, testarea functiei senzoriale si a miscarii, dar si punand cateva intrebari despre accident.
Cu toate acestea, daca persoana ranita se plange de dureri de gat, nu este complet constienta, are semne evidente de slabiciune sau leziuni neurologice, poate fi necesara efectuarea unor teste urgente.
Aceasta este efectuata cand specialistii suspecteaza ca s-a produs o lezare a maduvei spinarii in urma unui traumatism. Radiografia poate dezvalui probleme vertebrale, tumori, fracturi sau modificari degenerative ale coloanei vertebrale.
O scanare CT poate oferi o mai buna verificare a anomaliilor descoperite pe radiografie, acest test oferind o imagine mai aprofundata asupra oaselor, discurilor si a altor parti componente.
RMN-ul utilizeaza un camp magnetic puternic si unde radio pentru a produce imagini generate de calculator. Acest test este foarte util pentru examinarea maduvei spinarii si pentru identificarea herniilor de disc, a cheagurilor de sange sau a altor formatiuni care pot comprima maduva spinarii.
La cateva zile dupa producerea leziunii, dupa ce o parte din inflamatii s-au retras, medicul efectueaza un examen neurologic mai cuprinzator pentru a determina nivelul si tipul vatamarii. Acest lucru implica testarea fortei musculare si a capacitatii senzoriale de atingere si miscare.
Un accident ce determina instalarea unei paralizii este un eveniment ce modifica viata, fie ca a fost pierduta mobilitatea in picioare si partea inferioara a corpului (ca in cazul paraplegiei), fie in toate cele patru extremitati (ca in cazul tetraplegiei). Recuperarea dupa un asemenea eveniment cere timp si multe persoane paralizate isi pot apoi continua viata intr-un mod productiv. Dorinta de a trai este extraordinar de mare la fiinta umana, iar creativitatea cu care multe dintre persoanele afectate isi traiesc viata este surprinzatoare.
In stadiile timpurii ale paraplegiei sau tetraplegiei, medicul va trata traumatismul sau boala ce a determinat deteriorarea functionala. Acesta va monitoriza aparitia eventualelor probleme, cum ar fi:
Dupa stabilizarea traumatismului sau a bolii initiale, atentia se va concentra asupra problemelor ce pot aparea in urma imobilizarii, de exemplu contracturi musculare, iritatii cauzate de imobilizare, infectii urinare, tromboze. Ingrijirea precoce va consta in:
Spitalizarea poate dura cateva zile si saptamani in functie de cauza si severitatea paraliziei si de programul terapeutic.
In timpul acestei perioade, pacientul lucreaza impreuna cu o echipa de recuperare pentru imbunatatirea fortei musculare restante si pentru a obtine o mobilitate si o autonomie cat mai mari, pentru a putea duce in continuare o viata cat mai plina si activa. Echipa poate fi formata dintr-un psihiatru, kinetoterapeut, terapeut ocupational, asistenta de recuperare, psiholog specializat pe probleme de recuperare, asistent social si un terapeut pentru activitati recreationale.
Acesta poate cuprinde exercitii si proceduri variate de tipul bailor cu bule de aer, masajului pentru indepartarea durerii si obtinerea relaxarii musculaturii. Pacientul va putea fi instruit in tehnici de efectuare a activitatilor de zi cu zi si in functionarea echipamentelor de care va avea nevoie, de tipul caruciorului sau a dispozitivelor ce va vor ajuta sa efectuati activitati de genul telefonatului, incheiatul nasturilor etc. Aceasta terapie poate necesita cateva luni intr-o sectie de reabilitare.
Echipa de recuperare poate usura aceasta tranzitie a pacientului spre traiul la domiciliul prin scurte invoiri la domiciliu. Asemenea vizite pot sa-l familiarizeze cu serviciile de asistenta din comunitatea in care traiti. Medicul va continua sa monitorizeze starea de sanatate a pacientului si sa-l ajute, sprijinit de familie si de prietenii acestuia, sa se adapteze unui stil de viata cat mai sanatos si autonom.
Profesionistii in reabilitare pot sa-l ajute pe pacient sa aleaga dispozitivele de ajutor corespunzatoare si sa realizeze modificarile necesare din locuinta acestuia. Scopul este obtinerea unei optime autonomii si eficiente, la cel mai scazut pret. Echipa poate, de asemenea, sa-l ajute pe acesta sa-si gaseasca facilitati pentru transport.
Starea de spirit a acestuia este extrem de importanta. Aparitia brusca a unei deteriorari functionale poate fi urmata de o stare depresiva. Unele persoane cu dizabilitati invata sa controleze depresia print-o activitate sustinuta de recuperare. Este esential ca pacientul sa gaseasca sau sa redescopere lucrari, activitati interesante pentru el, precum si activitati impreuna cu altii. Nu trebuie sa ezite sa caute grupuri de sprijin sau consilieri care il pot ajuta.
Referinte: