Orbirea inseamna incapacitatea unei persoane de a vedea. Aflati totul despre pierderea vederii din materialul urmator.
Orbirea (cecitate) reprezinta incapacitatea de a vedea absolut nimic, inclusiv lumina.
Persoanele partial oarbe au o vedere limitata. De exemplu, aceste persoane pot avea o vedere incetosata sau nu pot distinge formele obiectelor. In schimb, persoanele complet oarbe nu pot vedea absolut nimic.
Expresia ”orbire legala” se traduce printr-o vedere extrem de deteriorata. Lucrurile pe care o persoana cu o vedere normala le poate distinge de la 61 de metri distanta, o persoana oarba din punct de vedere legal le poate observa de la doar 6 de metri distanta.
Specialistii recomanda sa solicitati asistenta medicala de urgenta daca va pierdeti brusc capacitatea de a vedea. In plus, cereti ajutorul cuiva pentru a ajunge la camera de garda a unui spital cu scopul de a primi tratament. Nu asteptati in speranta ca vederea isi va reveni de la sine.
In functie de cauza orbirii, sansele de recapatare a vederii pot creste cu ajutorul tratamentului imediat. Tratamentul poate presupune efectuarea unei interventii chirurgicale sau administrarea de medicamente.
Orbirea poate aparea din mai multe cauze diferite. Poate fi produsa de o leziune oculara sau de o boala de ochi care duce la orbire.
Orbirea poate fi provocata de urmatoarele boli si afectiuni ale ochilor:
De asemenea, orbirea poate fi o posibila complicatie la persoanele care sufera de diabet sau au avut un accident vascular cerebral. Alte cauze frecvente ale orbirii sunt:
Orbirea la sugari poate fi provocata de urmatoarele conditii care pot afecta vederea:
Urmatoarele categorii de persoane sunt expuse riscului de orbire:
Exista o oarecare diferenta intre cauze in functie de tari. De exemplu, procentajul de afectare a vederii atribuita cataractei este mai mare in tarile cu venituri mici si medii decat in tarile cu venituri mari. In tarile cu venituri mari, boli precum retinopatia diabetica, glaucomul si degenerescenta maculara legata de varsta sunt mai frecvente.
In randul copiilor, cauzele pierderii vederii variaza considerabil in fiecare tara. De exemplu, in tarile cu venituri mici, cataracta congenitala este o cauza principala, in timp ce in tarile cu venituri mari, cel mai probabil, orbirea este produsa de retinopatia de prematuritate.
Persoanele complet oarbe nu pot vedea nimic. In schimb, cele partial oarbe pot prezenta urmatoarele simptome:
Sistemul vizual al copilului incepe sa se dezvolte inca din pantece. Se formeaza complet, insa, abia dupa varsta de aproximativ 2 ani.
Pana la varsta de 6 pana la 8 saptamani, copilul ar trebui sa poata sa-si fixeze privirea pe un obiect si sa-i urmareasca miscarea. Pana la varsta de 4 luni, ochii copiilor trebuie sa fie aliniati corespunzator si sa nu fie indreptati spre interior sau spre exterior.
Printre simptomele deficientei de vedere la copiii mici se numara:
Ochii si creierul colaboreaza pentru a produce vederea. Ochiul este format din mai multe parti diferite, cum ar fi corneea, irisul, lentila si retina. Toate aceste parti componente lucreaza impreuna pentru a se concentra pe lumina si imagini. Ochii folosesc apoi nervi speciali pentru a trimite imaginile catre creier, astfel incat creierul sa poata prelucra si recunoaste ceea ce vedem. In cazul ochilor care functioneaza corect, acest proces are loc aproape instantaneu.
Atunci cand acest lucru nu functioneaza asa cum trebuie, o persoana poate avea anumite deficiente de vedere sau poate fi oarba complet. Problema poate afecta unul sau ambii ochi.
Cand ne gandim la orbire, ne-am putea imagina ca este caracterizata de intuneric total. Insa, majoritatea oamenilor care sunt orbi pot vedea niste lumini sau umbre, fara sa poata distinge clar lucrurile. Persoanele care pot vedea catusi de putin, insa au nevoie de mult ajutor, sunt denumite ”oarbe din punct de vedere legal”.
Cauza orbirii sau a pierderii partiale a vederii poate fi stabilita de catre optometrist in urma unui examen ocular.
Medicul va efectua o serie de teste care masoara:
De asemenea, medicul va examina starea generala de sanatate a ochilor folosind o lampa cu fanta, cunoscut sub denumirea de biomicroscop. Acesta este un microscop cu putere redusa, dotat cu o lumina de intensitate ridicata.
Un copil cu probleme grave de vedere trebuie sa fie consultat de un oftalmolog, un medic specializat in probleme oculare. Chiar si bebelusii ar putea fi vazuti de un oftalmolog daca parintii lor cred ca ar putea avea probleme de vedere.
In timpul vizitei, medicul va discuta cu parintii si copilul (daca micutul este suficient de mare pentru a descrie ce il deranjeaza). Doctorul ar putea folosi o diagrama pentru a afla cat de bine poate vedea copilul. Probabil ati mai vazut aceste diagrame care contin litere de diferite dimensiuni. Aceasta este o metoda buna de a testa vederea unei persoane. Cei cu o vedere cu adevarat buna pot citi anumite litere de la o distanta de 6 metri.
Numerele si literele se schimba in functie de cat de clar poate vedea persoana in cauza. Cu cat nevoia de a se apropia pentru a vedea este mai mare, cu atat vederea persoanei respective este mai slaba.
De multe ori, ochelarii sau lentilele de contact sunt suficiente pentru ca oamenii sa vada mai bine. Insa, daca ochelarii si lentilele de contact nu pot imbunatati vederea, iar o persoana trebuie sa se apropie cat mai mult de un obiect pentru a-l vedea, aceasta poate fi considerata oarba. De exemplu, un individ cu o vedere cu adevarat buna ar putea sa vada un obiect de la o distanta de 61 de metri. In schimb, o persoana cu probleme grave de vedere trebuie sa se apropie la 6 metri pentru a observa acelasi obiect.
Bebelusii si copiii mici nu pot fi testati cu ajutorul diagramei, insa medicii le pot verifica vederea facand teste speciale. Unii specialisti recurg la lucruri mai simple, cum ar fi asezarea unei jucarii in fata copilului pentru a vedea daca acesta se poate concentra asupra acesteia.
De asemenea, oftalmologul va folosi medicamente speciale si lumini care ii permit sa vada in interiorul ochilor. Medicul va analiza fiecare componenta a ochilor pentru a verifica eventualele probleme, cum ar fi cataracta (afectarea lentilei ochiului). Dupa ce a aflat cauza problemelor de vedere, medicul va putea sa stabileasca planul de tratament.
In unele cazuri, vederea copilului poate fi imbunatatita cu ajutorul operatiei. De exemplu, daca un copil are cataracta, medicii pot face interventii chirurgicale pentru a o vindeca.
Pierderea vederii poate aparea brusc sau se poate dezvolta treptat in timp. Orbirea poate fi completa (afectand ambii ochi) sau partiala, implicand un singur ochi sau chiar anumite parti ale campului vizual. In unele cazuri mai grave, orbirea nu poate fi corectata si adusa la un nivel normal cu ajutorul ochelarilor de vedere. Cauzele pierderii vederii sunt extrem de diferite si variaza de la boli care afecteaza ochii pana la conditii care deterioreaza centrele de procesare vizuala din creier. Este cunoscut faptul ca vederea se deterioreaza oricum cu trecerea timpului. Printre cauzele frecvente ale pierderii vederii la varstnici se numara retinopatia diabetica, glaucomul, degenerescenta maculara legata de varsta si cataracta.
In unele cazuri, vederea poate fi recuperara cu ajutorul acestor metode:
In cazul pacientilor care sufera de orbire partiala care nu poate fi corectata, medicul le va oferi anumite sfaturi despre modul de functionare cu vedere limitata. De exemplu, acesti pacienti pot folosi o lupa pentru a citi, pot mari dimensiunea textului pe computer sau pot utiliza ceasuri si carti audio.
Orbirea completa presupune abordarea vietii intr-un mod cu totul nou si invatarea unor noi deprinderi. De exemplu, aceste persoane pot fi nevoite sa invete cum sa:
In plus, isi pot achizitiona anumite produse adaptative, cum ar fi un smartphone special conceput si vase de gatit accesibile. Exista chiar si echipamente sportive adaptate la nevoile lor, cum ar fi mingile de fotbal cu senzori.
Copiii cu probleme de vedere vor fi ajutati de parinti, medici si profesori. Dupa ce cresc, unii dintre ei pot primi o mana – sau ar trebui sa spunem o labuta? – de ajutor din partea unui caine special antrenat. Acesti caini ajutatori sunt dresati sa fie ochii unei persoane nevazatoare. Acest lucru inseamna ca invata sa fie foarte atenti la tot ce se misca in jur, astfel incat sa fie ghizi excelenti pentru o persoana cu probleme de vedere grave.
Pe langa faptul ca pot fi cei mai buni prieteni ai acestor oameni, cainii le asigura independenta persoanele nevazatoare, astfel incat acestea pot indeplini lucrurile pe care si le doresc.
Multi oameni nevazatori au continuat sa faca lucruri uimitoare in multe domenii diferite, cum ar fi muzica, arta si chiar sport. Problemele grave de vedere nu au oprit-o pe alergatoarea Marla Runyan sa-si urmeze visul. A fost prima persoana nevazatoare din punct de vedere legal care s-a calificat vreodata la Jocurile Olimpice!
Pentru a detecta bolile oculare si pentru a preveni orbirea, efectuati periodic teste si analize. Daca sunteti diagnosticati cu anumite afectiuni oculare, cum ar fi glaucomul, tratamentul medicamentos poate ajuta la prevenirea orbirii.
Pentru a preveni pierderea vederii, specialistii recomanda sa-i examinati ochii copilului:
Referinte: