Optimismul inseamna gandire constructiva care duce la posibilitatea atingerii fericirii, a armoniei si a echilibrului. Aflati mai multe despre optimism si beneficiile acestuia pentru starea de sanatate si imbunatatirea relatiilor sociale.
Puterea mintii isi pune amprenta asupra starii noastre de sanatate. Asa cum ne putem ruina sanatatea din cauza stresului si gandurilor negative, tot astfel ne putem proteja cu ajutorul emotiilor si gandurilor pozitive. Dar pentru a ne putea controla gandurile si trairile, avem mult de lucru cu noi insine. Aflati ce puteti face pentru a reusi acest lucru.
Iata o dovada simpla ca starea noastra de spirit ne influenteaza in mod considerabil. Multora dintre noi li se intampla sa fie indispusi din anumite motive sau chiar bolnavi si sa primeasca pe neasteptate o veste buna sau sa ia parte la o intamplare fericita, iar dintr-o data se trezesc plini de energie si voie buna. De unde vine acest dinamism? Din simplul fapt ca traim niste emotii pozitive, frumoase, placute, ne asigura psihologii. Asa se explica de ce bucuria, fericirea, gandurile pozitive constituie un factor important in mentinerea starii de sanatate.
Ideea nu este noua. Inca de la inceputul secolului al XX-lea, psihologul si farmacistul francez Emile Coue a dezvoltat o metoda terapeutica bazata pe autosugestie. El isi sfatuia pacientii sa repete de 20 de ori pe zi, cu voce tare, urmatorul mesaj pozitiv: „In fiecare zi, ma simt din ce in ce mai bine, din toate punctele de vedere”. Cu zeci de ani mai tarziu, jurnalistul si profesorul american Norman Cousins a relansat ideea terapiei prin autosugestie, marturisind cum, in 1979, a reusit sa se trateze de o boala cu potential mortal cu ajutorul unei ”cure” bazate pe vizionarea de filme comice si administrarea de vitamina C.
In ultimii ani, oamenii de stiinta au inceput studiile bazate pe dovezi cu privire la acest fenomen. „Medicina, psihiatria si psihologia au demonstrat suficient cum emotiile si gandurile negative ne crispeaza, ne obosesc si, pe termen lung, ne imbolnavesc. Recent, s-a dovedit si reversul medaliei, cum emotiile pozitive sunt generatoare de bunadispozitie”, explica Thierry Janssen, psihoterapeut belgian.
Astazi, mai multe forme de terapie fac apel la resursele psihice, motivatia si dinamismul pacientilor. Psihologia pozitiva se bazeaza pe factorii psihici de care depinde starea de sanatate si pe deprinderea metodelor de a-i dezvolta: de la capacitatea de satisfacere a nevoilor materiale, afective si spirituale pana la aptitudinea de a depasi dificultatile, cu ajutorul unei atitudini pozitive. Thierry Janssen ne reaminteste ca liantul care uneste fericirea, sanatatea si bunadispozitia depinde inainte de toate de sensul profund pe care il dam vietii noastre. Iar cel mai benefic ar fi ca acest sens sa se exprime prin capacitatea noastra de a fi optimisti, de a vedea intotdeauna partea buna a lucrurilor.
Atitudinea optimista nu este insa la indemana oricui. Aceasta depinde, potrivit psihoterapeutului Thierry Janssen, de trei factori mentali care constituie echilibrul nostru, trei veritabili piloni ai starii noastre de sanatate.
Este atuul primordial. Ea favorizeaza circulatia informatiei, permite armonizarea diferitelor dimensiuni ale existentei noastre. Pierderea fluiditatii, de exemplu, se traduce prin pierderea capacitatii de a pune in cuvinte senzatiile fizice si emotiile, care favorizeaza in timp aparitia tulburarilor psihosomatice. Problema este ca fluiditatea nu se comanda. Este ca si cum ne-am forta sa fim naturali. Cu cat ne straduim mai mult sa parem naturali, cu atat devenim mai artificiali. La fel se intampla si cu fluiditatea. Aceasta nu este altceva decat capacitatea fiecaruia de a reechilibra emotiile negative (frica, ura, neliniste…) cu cele pozitive (bucurie, entuziasm…). Dobandirea acestui echilibru interior poate fi invatata cu ajutorul tehnicilor de respiratie.
Atat increderea in sine, cat si increderea in viata, aceasta este o aptitudine indispensabila. Dar dificila: o buna parte din increderea noastra se pierde din pacate pe masura ce inaintam in viata din cauza unor temeri si constrangeri impuse prin educatie sau din cauza unor experiente traumatizante. Thierry Janssen sustine ca frica poate fi combatuta cu ajutorul unor forme de terapie care antreneaza atat trupul, cat si spiritul, precum yoga, tai-chi, qi-gong.
Fluiditatea si increderea cer o anumita coerenta intre intentii, ganduri, cuvinte si actiuni. Potrivit lui Thierry Janssen, viata are nevoie de aceasta coerenta pentru a se putea manifesta si a se dezvolta din plin. Acest lucru se observa si la nivel biologic: cand totul se afla in coerenta, viata prolifereaza. Daca apare o incoerenta in sistem, totul se naruie. Este acelasi lucru pentru oameni, societati, civilizatii, spune Janssen.
O atitudine pozitiva imbunatateste sanatatea cardiovasculara. Bolile cardiace reprezinta principala cauza de deces in lume. Ce puteti face pentru a va mentine inima sanatoasa si pentru a va reduce riscul de boli cardiovasculare (ateroscleroza) sau accident vascular cerebral? In mod obisnuit, accentul a fost pus pe adoptarea unui stil de viata sanatos bazat pe dieta, efectuarea de exercitii fizice, evitarea fumatului etc., lucruri care imbunatatesc bunastarea fizica generala.
Aceste obiceiuri zilnice care mentin si imbunatatesc sanatatea fizica sunt evident importante. Cu toate acestea, noile cercetari arata ca starea psihica are un impact semnificativ asupra sanatatii inimii. Un nou studiu realizat de specialistii de la Universitatea din Illinois a descoperit ca oamenii optimisti au inimi mai sanatoase. Rosalba Hernandez, profesor de asistenta sociala la Universitatea din Illinois, a descoperit ca persoanele care aveau cele mai mari niveluri de optimism aveau de doua ori mai multe sanse sa fie aiba o sanatate cardiovasculara ideala decat persoanele mai pesimiste.
Oamenii care au o perspectiva mai frumoasa asupra vietii pot sa se recupereze mai repede dupa o interventia medicala la inima si isi reduc si riscul de a dezvolta unul dintre factorii majori ai bolilor cardiovasculare – hipertensiunea!
Acest lucru a fost dovedit de cercetarile efectuate in Finlanda. Oamenii de stiinta au evaluat 616 barbati de varsta mijlocie ale caror presiuni sanguine erau normale la inceputul studiului. Specialistii le-au pus acestora intrebari despre asteptarile cu privire la viitor, cu scopul de a le verifica starea mentala. In plus, cercetatori au verificat si daca fiecare voluntar prezinta factori de risc ai problemelor cardiovasculare, cum ar fi fumatul, obezitatea, inactivitatea fizica, abuzul de alcool si un istoric familial de hipertensiune arteriala. Pe o perioada de patru ani, barbatii extrem de pesimisti au avut de trei ori mai multe riscuri de a dezvolta hipertensiune arteriala decat indivizii veseli, chiar si dupa ce au fost luati in considerare alti factori de risc.
Un studiu din 2006 a verificat legatura dintre emotii si infectii virale la nivelul tractului respirator. Oamenii de stiinta au evaluat personalitatea a 193 de voluntari sanatosi, apoi le-au transmis fiecaruia un virus respirator comun. Subiectii care aveau o personalitate deschisa si pozitiva au avut mai putin riscuri de a dezvolta simptome virale decat colegii lor mai putin optimisti.
Este evident ca oamenii sanatosi traiesc mai mult decat oamenii bolnavi. Daca optimismul imbunatateste de fapt sanatatea, ar trebui, de asemenea, sa sporeasca longevitatea – si, in conformitate cu doua studii din Statele Unite si doua din Olanda, chiar face acest lucru.
Primul studiu realizat in SUA a evaluat 839 de persoane la inceputul anilor ’60. In cadrul acestuia, expertii au efectuat un test psihologic, precum si o evaluare medicala completa. Dupa ce aceleasi persoane au fost verificate 30 de ani mai tarziu, s-a descoperit ca persoanele mai optimiste au fost si cele mai longevive.
Luate impreuna, aceste studii argumenteaza convingator ca optimismul este bun pentru sanatate. Dar de ce?
Scepticii (sau pesimistii) ar putea sustine ca efectul este mai mult aparent decat real. Persoanele sanatoase pot avea o perspectiva mai buna decat persoanele bolnave, asa ca poate optimismul este de fapt rezultatul unei stari bune de sanatate si nu invers.
O explicatie este cea comportamentala. Este posibil ca optimistii sa aiba o stare mai buna de sanatate si o viata mai lunga decat pesimistii, deoarece au stiluri de viata mai sanatoase, au relatii sociale mai puternice si beneficiaza de ingrijiri medicale mai bune. Intr-adevar, unele studii raporteaza ca optimistii au inclinatii catre exercitii fizice, in majoritatea cazurilor nu fumeaza, locuiesc cu persoana iubita si urmeaza sfaturile medicale mai mult decat pesimistii. Cu toate acestea, optimismul nu este asociat in general cu o dieta mai buna sau cu mai putina grasime corporala.
Oamenii sunt adesea catalogati dupa priceperea cu care comunica, evalueaza si realizeaza anumite lucruri, atat in viata personala, cat si in cea profesionala. O fire sociabila, comunicativa, deschisa, optimista, intreprinzatoare si perspicace va fi permanent conectata social, avand sanse mari de reusita in viata.
Ce este de facut in privinta celor care cu greu reusesc sa pastreze relatii cu semenii, sa-si exprime emotiile si gandurile intr-un mod corect si coerent? Cum functioneaza principiile de comportament in formarea si dezvoltarea personalitatii?
Daca va simtiti incomod la evenimentele sociale sau va chinuiti sa intrati in conversatii pentru ca sunteti timizi, acest lucru va poate afecta viata sociala si cariera.
Puteti incerca sa fiti cat mai sociabili, chiar daca nu va simtiti tocmai natural. Nu lasati anxietatea sa va stea in cale. Incercati sa intrati in vorba cu oameni noi chiar si atunci cand va simtiti anxiosi. Cu timpul, acest lucru va deveni mai usor si veti incepe rapid sa va imbunatatiti abilitatile sociale.
Daca doriti sa atrageti atentia intr-o conversatie, familiarizati-va cu intrebarile deschise. Incurajati-i pe altii sa vorbeasca, astfel incat sa nu fiti nevoiti sa purtati discutii sterile. Puneti intrebari care necesita mai mult decat un raspuns cu ”da” sau ”nu” si puneti-i pe ceilalti sa continue conversatia.
Bunele maniere asigura imbunatatirea abilitatilor sociale. Incercati sa fiti cat mai politicosi, sa dati dovada de recunostinta si sa folositi bunele maniere la masa.
Complimentele reprezinta o modalitate excelenta de a deschide usa unei conversatii. Puteti sa-i faceti unui coleg de serviciu un compliment pentru prezentarea pe care a facut-o la o intalnire sau complimentati-l pe vecin pentru masina cea noua.
Comunicarea non-verbala este foarte importanta. Acordati-i atentie limbajului corpului pe care il utilizati. Incercati sa pareti relaxati, sa faceti contact vizual cat mai des si sa pareti deschisi la conversatie.
Daca aveti o multime de ganduri negative privind interactiunile sociale, aceasta ar putea deveni o profetie care se implineste de la sine. De exemplu, o persoana care gandeste: ”Sunt penibil si ma voi face de ras”, va sta intr-un colt la o petrecere. Drept urmare, ea poate parasi petrecerea gandindu-se ca este cu adevarat ciudat, deoarece nimeni nu a vorbit cu ea.
Identificati gandurile negative care cel mai probabil va trag in jos. Inlocuiti-le cu ganduri mai realiste, cum ar fi: „Pot face conversatie si pot intalni oameni noi”. Nu va bazati pe ganduri care nu sunt productive!
Referinte: