Berea este una dintre cele mai consumate bauturi. Exista numeroase cercetari care dovedesc ca berea, consumata in cantitati moderate, poate aduce beneficii organismului. Aflati din articol ce contine berea, care sunt beneficiile consumului de bere, dar si contraindicatiile si riscurile acestei bauturi.
V-ati intrebat vreodata de ce berea este atat de indragita? Este o chestiune de gust desigur, dar si de hormoni. Explicatii? Nu doar gustul, senzatia de racorire si alcoolul le fac placere amatorilor de bere.
Cu fiecare inghititura de bere se activeaza in creier o serie de hormoni responsabili cu senzatia de placere.
Neurologii de la Universitatea din Indiana au solicitat unui grup de 49 de persoane adulte (nu toti erau mari consumatori de bere) sa bea cate o gura de bere. In timpul experimentului, li s-a cerut pe rand sa bea cateva guri de apa, iar apoi dintr-o bautura energizata fara alcool destinata sportivilor. Cercetatorii au analizat in paralel modificarile chimice aparute in creierul voluntarilor cu ajutorul unui aparat tomograf cu emisie de pozitroni. Activitatea cerebrala a subiectilor a fost comparata dupa ce au baut din fiecare dintre cele trei bauturi. In momentul in care adultii au baut bere, a fost observata stimularea eliberarii de dopamina in creier. Dopamina este un neurotransmitator care intervine in zonele responsabile cu senzatia de placere in urma unei recompense.
”Este pentru prima data cand rezultatele unui studiu clinic demonstreaza ca simplul gust al unei bauturi alcoolice, fara ca alcoolul sa patrunda in sange, poate declansa eliberarea de dopamina la nivelul centrilor recompensei din creier”, a explicat profesorul Kareken, citat de BBC. Cercetatorii au mai constatat ca persoanele care obisnuiau sa consume bere frecvent secretau mai multa dopamina decat cei ce nu erau amatori de bere.
Berea, una dintre cele mai populare si consumate bauturi din lume, contine un numar important de vitamine si nutrienti. De aceea, consumata cu moderatie, berea poate avea efecte benefice pentru organismul uman, arata o serie de rapoarte ale Departamentului de Agricultura al Statelor Unite ale Americii.
Rapoartele arata ca berea are un continut bogat de vitamine din complexul B, in special vitamina B3, cunoscuta si sub denumirea de niacina. Vitamina B3 este utila in prevenirea si tratarea depresiilor, durerilor de cap si a colesterolului ridicat. Studiile au aratat ca un pahar de 355 de ml de bere contine o cantitate de 1.83 miligrame de vitamina B3.
”Continutul de nutrienti si vitamine al berii reprezinta fundamentul multor studii efectuate de cercetatori din intreaga lume care si-au dorit sa identifice posibilele efecte benefice pentru organism pe care consumul moderat de bere l-ar putea avea. De la reducerea riscului de aparitie a bolilor cardiovasculare, la cresterea nivelului de antioxidanti din organism, continutul in nutrienti si vitamine este cel responsabil pentru aceste efecte. Rapoartele de acest gen sunt foarte importante atat pentru comunitatea medicala, cat si pentru iubitorii berii, fiind esential sa detinem cat mai multe informatii nutritionale despre produsele pe care le consumam”, a declarat dr. Corina Aurelia Zugravu, presedintele Centrului de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie din Romania.
Pe langa niacina, berea mai contine si alte vitamine sau nutrienti cum ar fi vitamina B6, tonica pentru sistemul nervos central, acidul pantotenic cunoscut si ca vitamina B5, colina, flavonoide si alte vitamine ale grupului B, care intervin in cele mai importante procese metabolice ale organismului uman.
Cantitatea de vitamine pe care o contine o bere, conform rapoartelor realizate de Departamentul de Agricultura al Statelor Unite ale Americii, este prezentata in tabelul de mai jos:
Vitamine si alti nutrienti din bere La fiecare 355 de ml de bere
Niacina (B3) – 1.83 mg
Piridoxina (B6) – 0.164 mg
Acid panteonic (B5) – 0.146 mg
Tiamina (B1) – 0.018 mg
Riboflavina (B2) – 0.089 mg
Ciancobalamina (B12) – 0.07 mg
Acid folic (B9) – 21 micrograme
Colina – 36 mg
Exista nenumarate tipuri de bere pe intreg mapamondul si sute sau mii de retete. Printre cele mai cunoscute tipuri de bere se numara bere blonda, bere neagra, bere artizanala (celebra craft beer, care este produsa din retete traditionale sau inovatoare) etc. De asemenea, pasionatii pot alege intre bere pasteurizata si bere nepasteurizata (al carui termen de garantie este de aproximativ 2 luni). In schimb, cei care sunt in imposibilitatea de a consuma alcool, dar care vor sa se bucure de gustul unei beri, au la dispozitie bere fara alcool.
Membrii Centrului de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie atrag atentia ca un consum moderat de bere trebuie completat de un stil de viata sanatos si o alimentatie corespunzatoare. Este considerat consum moderat de bere o cantitate de 660 ml/zi pentru barbati si 330 ml/zi pentru femei, cu o concentratie de alcool de 5%.
Berea este o bautura alcoolica obtinuta din drojdie de bere, malt, hamei si apa.
O bere obisnuita contine, in medie, aproximativ 5% alcool. Exista insa tipuri de bere, in special cele britanice, care contin si 12% alcool.
Contrar miturilor care circula despre faptul ca marii consumatori de bere fac burta, berea nu afecteaza cresterea in greutate.
Berea nu contine grasimi, iar nivelul sau caloric este redus – doar 43 kcal/100 ml. De aceea, un consum moderat de bere poate fi considerat nutritional si benefic pentru sanatate si organism, ne asigura dr. Corina Zugravu.
Da, berea este un aliment multifunctional deoarece concentratia de alcool este redusa, in comparatie cu alte bauturi alcoolice. In plus, beneficiile aduse organismului sunt importante.
Potrivit studiilor, aceasta licoare reduce riscul de aparitie a hipertensiunii arteriale.
Se pare ca, in Europa, berea a fost facuta cunoscuta in Evul Mediu de Gambrinus, un rege din Flandra (acum o importanta regiune a Belgiei), cel care este considerat sfantul patron al berii.
Potrivit documentelor, primele beri au fost aduse in Romania, mai precis in Transilvania, in anii 1300 de catre sasi. Prima fabrica de bere romaneasca a fost infiintata la Timisoara in anul 1718 iar prima fabrica de bere din Bucuresti s-a construit in anul 1809.
Beneficiile berii sunt nenumarate, sustin specialistii in domeniu. Consumata in cantitati moderate, aceasta bautura lupta impotriva hipertensiunii arteriale, a diabetului si promoveaza sanatatea oaselor.
Un consum moderat de bere poate ajuta la prevenirea osteoporozei, demonstreaza un studiu realizat la Universitatea din Boston. Acest efect se datoreaza in principal continutului de siliciu pe care berea il are.
Conform studiului realizat de oamenii de stiinta de la Centrul de Cercetare in Nutritie Umana si Anti-imbatranire de la Universitatea Tufts din Boston, barbatii mai in varsta si femeile aflate la menopauza care consuma unul sau doua pahare de bere pe zi pot avea oase mai puternice.
Cercetatoarea Katherine L. Tucker, directorul Programului de Cercetare in Epidemiologie si evaluare dietetica de la Jeab Mayer USDA, a declarat ca berea a avut un impact mai mare asupra densitatii minerale osoase la barbatii in varsta si la femeile aflate la menopauza. Persoanele care au consumat unul sau doua pahare de bere pe zi au avut cele mai bune rezultate in cadrul acestui experiment. Pentru acest studiu, echipa lui Tucker a colectat date de la 1.289 de femei aflate la menopauza, 248 de femei aflate in premenopauza si 1.182 de barbati. Cercetatorii au analizat datele referitoare la obiceiurile de consum ale acestora si au comparat densitatea osoasa atat la nivelul soldurilor, cat si la nivelul coloanei vertebrale.
Rezultatele au aratat ca barbatii care au consumat unul sau doua pahare de bere pe zi au avut o densitate osoasa a soldului cu 3-4% mai mare decat barbatii care nu au consumat aceasta bautura. In cazul femeilor aflate la menopauza, rezultatele arata ca acelea care au consumat o cantitate moderata de bere au avut o densitate osoasa a coloanei si soldurilor cu 5 – 8% mai mare decat cele care nu au consumat deloc. Desi, prin studiul lor, au constatat ca berea poate fi benefica pentru cresterea rezistentei osoaselor, cercetatorii avertizeaza ca trebuie sa existe un echilibru intre consumul de bere si un stil echilibrat de viata.
”Nu este prima oara cand se vorbeste despre avantajele pe care un consum moderat de bere le poate avea pentru rezistenta oaselor. Berea contine siliciu, un compus care influenteaza pozitiv densitatea osoasa. Acest studiu reuseste insa sa clarifice aspecte care nu au fost abordate pana acum, iar rezultatele obtinute, per ansamblu, sustin o data in plus faptul ca un consum responsabil de bere are beneficii importante pentru organismul uman”, declara Corina Zugravu, Presedintele Centrului de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie.
Consumul moderat de bere poate imbunatati memoria si nivelul de atentie. Potrivit unui studiu, berea, consumata in cantitate moderata, poate favoriza procesele de memorare si poate stimula atentia.
Pentru realizarea cercetarii, autoarea studiului a utilizat o tehnologie de ultima generatie – neuroimagistica: RMN functional si EEG (electroencefalograma) neuroheadset. Acesta este primul studiu din Romania pentru care s-a utilizat RMN-ul functional.
Studiul indica faptul ca un consum moderat de bere ar putea favoriza procesele de memorare. Acest lucru este posibil prin incorporarea datelor recente in memoria pe termen lung. Prezentul studiu pune sub semnul intrebarii concluziile prezentate anterior in literatura de specialitate care afirmau ca un consum de bauturi alcoolice blocheaza memorarea informatiilor prezentate imediat inaintea consumului sau imediat dupa. Totodata, studiul evidentiaza faptul ca un consum moderat de bere in randul persoanelor active ar putea amplifica impactul amintirilor autobiografice placute asupra creierului. Astfel, luand in considerare faptul ca procesul de memorare presupune compararea informatiilor noi cu ceea ce este deja cunoscut, studiul indica faptul ca un consum moderat si responsabil de bere ar putea favoriza acest proces.
Mai mult, cercetarea indica faptul ca un consum moderat de bere ar putea permite o crestere a utilizarii dinamice a tuturor resurselor de atentie ale sistemului nervos central. Astfel, participantii la studiu care au consumat o cantitate moderata de bere au prezentat o alocare de doua ori mai puternica a resurselor ce tin de atentie, fata de grupul de control.
Esantionul folosit in cadrul studiului a fost format din 29 barbati, consumatori de bere. Acestia aveau varste cuprinse intre 18 si 64 de ani si consumau saptamanal intre 4 si 14 pahare de bere.
Desi berea este vedeta zilelor insorite de vara, consumul moderat al acestei bauturi in timpul iernii pastreaza aceleasi beneficii pentru starea de bine a organismului.
Corina Zugravu spune de ce este bine ca berea sa fie consumata si iarna. ”Aportul sau de vitamine, fibre, antioxidanti, elemente atat de necesare organismului pentru a functiona in parametri normali este reprezentat, in mod evident, si iarna. Consumul moderat de bere poate completa foarte bine o dieta sanatoasa si in anotimpul rece”. Un consum moderat de bere inseamna 660 ml/zi pentru barbati si 330 ml/zi pentru femei.
In plus, berea fara alcool poate ajuta la ridicarea cu pana la 30% a nivelului de antioxidanti din laptele matern. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Universitatea din Valencia si Spitalul Universitar Dr. Peset.
S-a descoperit ca berea consumata moderat ne poate aduce si alte beneficii. Potrivit unui studiu realizat de cercetatori din Marea Britanie, consumul moderat de bere poate preveni cu pana la 17% riscul infectiei cu Helicobacter pilory, bacteria responsabila de ulcer al stomacului si duodenului. Datorita efectului sau antibacterian, berea poate facilita eradicarea bacteriei.
Infectia cu Helicobacter pylori este cel mai frecvent tip de infectie la om, afectand peste jumatate din populatia globului. Majoritatea persoanelor purtatoare ale bacteriei in tractul digestiv nu prezinta semne sau simptome de boala. In anumite situatii insa, infectia cu aceasta bacterie poate deveni invaziva, conducand la ulcer gastric, iar de aici la o complicatie de temut – cancerul de stomac.
”Helicobacter pylori este responsabila de multe cazuri de gastrita si ulcer, ducand, intr-o mare masura la cancer gastric. Datorita ingredientelor sale naturale, in special a hameiului, berea poate deveni un inamic natural impotriva factorilor prezenti in mediu si care ne pot ataca sanatatea. Este foarte important sa stim insa ca, doar combinata cu un stil de viata sanatos, berea isi poate pune in valoare beneficiile pentru organism”, afirma dr. Corina Zugravu, presedintele Centrului de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie.
Studiul referitor la efectul antibacterian al berii a fost realizat de profesorul Liam J. Murray, impreuna cu colegii sai de la Universitatea Queens din Belfast, UK, pe un esantion de 10.537 de persoane. Rezultatele au indicat ca un consum moderat de bere, mai exact 3-6 pahare pe saptamana, poate proteja impotriva infectiei cu Helicobacter pylori. Studiul a fost publicat in The American Journal of Gastroenterology.
Un alt studiu, realizat la Universitatea din Barcelona, Spitalul Clinic din Barcelona si Institutul de Sanatate Carlos al III-lea din Madrid, arata ca un consum moderat si regulat de bere poate reduce riscul aparitiei diabetului.
”Diabetul este un sindrom caracterizat prin valori crescute ale concentratiei glucozei in sange (hiperglicemie) si dezechilibrarea metabolismului. Acest studiu scoate la iveala un beneficiu al berii pe care nu trebuie sa il ignoram, datorat macro si micronutrientilor din bere, ca si, probabil, nivelului mare de antioxidanti. Ceea ce nu trebuie sa uitam insa este faptul ca efectul benefic al berii se face simtit exclusiv in cazul in care este consumata in cantitati moderate”, ne atrage din nou atentia dr. Corina Zugravu, presedintele Centrului de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie.
Potrivit studiului, un consum moderat de bere combinat cu o dieta mediteraneana bazata pe alimente cum sunt: pestele, fructele, legumele si uleiul de masline, poate avea efecte pozitive in prevenirea si combaterea diabetului. Acest efect este datorat aportului ridicat de vitamine, acid folic, fier si calciu care se regaseste in bere, dublat de aportul nutrientilor benefici din dieta regimul mediteranean.
Studiul a fost realizat pe un esantion de 1.249 de barbati si femei, de peste 57 de ani. Astfel a reiesit ca aceia care beau regulat o cantitate moderata de bere prezinta un risc mai mic de a se imbolnavi de diabet. In plus, participantii au experimentat si alte efecte pozitive, precum scaderea in greutate si minimizarea riscului de a suferi de hipertensiune arteriala.
Un studiu realizat de Centrul de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie confirma faptul ca ”burta de bere” este un mit. Cercetarea demonstreaza ca un consum moderat de bere nu influenteaza indicele de masa corporala, circumferinta abdominala sau raportul talie/sold, unii dintre cei mai relevanti indicatori somatici pentru statusul ponderal.
Desi la nivel european cercetatorii s-au implicat in repetate randuri in studierea legaturii dintre consumul moderat de bere si greutatea corporala, in tara noastra nu au existat pana in acest moment studii in aceasta directie. Cu doar 43 Kcal/100 ml, berea a fost acuzata pe nedrept ca ar fi cauza aparitiei ”burtii de bere”. Rezultatele cercetarii noastre, realizate la nivelul populatiei Romaniei, demonstreaza insa ca un consum moderat de bere nu influenteaza parametrii somatici luati in discutie, in unele cazuri avand chiar un rol vizibil in scaderea anumitor valori.
Rezultatele studiului au demonstrat ca un consum moderat de bere nu influenteaza valorile normale ale circumferintei abdominale. Cercetarea infirma astfel mitul conform caruia consumul de bere conduce la aparitia asa-numitei ”burti de bere”.
Studiul ajunge la concluzia ca un consum moderat de bere nu este insotit de valori marite ale IMC, circumferintei abdominale si a raportului talie/sold in populatia generala. Studiul contrazice ideea ca un consum moderat de bere poate conduce la cresterea in greutate. Putem concluziona ca berea este doar o bautura-aliment al carei consum nu are drept consecinta obezitatea centrala (”burta de bere”).
Consumul unor cantitati mari de bere poate provoca numeroase efecte secundare, cum ar fi confuzie, probleme de controlare a emotiilor, pierderea coordonarii, convulsii, somnolenta, probleme cu respiratia, hipotermie, niveluri ridicate ale zaharului in sange, varsaturi, diaree, sangerare, batai neregulate ale inimii si altele.
Alcoolul (deci inclusiv berea) nu trebuie consumat sub nicio forma in timpul sarcinii. Poate provoca defecte congenitale si alte vatamari grave sugarului nenascut.
Este binecunoscut faptul ca alcoolul consumat in cantitati mari, in general, poate afecta in mod grav ficatul. In plus, alcoolul poate inrautati bolile hepatice, provocand daune potential periculoase pentru viata. Consumata in exces, berea poate deteriora ficatul.
Consumul de alcool poate inrautati anumite tulburari ale sistemului nervos.
Consumul de alcool poate agrava pancreatita, care este inflamatia pancreasului.
Consumul a trei sau mai multe bauturi alcoolice pe zi poate inrautati tulburarile mentale si poate reduce abilitatile de gandire.
Consumul de alcool poate agrava insomnia.
Referinte: