Gutui – compozitie nutritiva si beneficii

Gutui – fructe de toamna, bogate in nutrienti – iata ce vitamine si minerale contin gutuile, ce beneficii au pentru sanatate si recomandari de consum.

Cuprins:

1. Ce elemente nutritive contin gutuile?
2. Beneficiile gutuilor
3. Recomandari de consum
4. Ceai din frunze de gutui – beneficii
5. Gutuile in cosmetica

Ce elemente nutritive contin gutuile?

Gutuile (Cydonia oblonga) sunt fructe galbene, acoperite la exterior cu un puf usor maroniu. La nivel mondial exista aproximativ 200 de soiuri de gutui. Aceste fructe se recolteaza toamna tarziu, in octombrie si noiembrie. Au o aroma specifica, gust dulce-acrisor si usor amarui. Este practic un fruct de toamna cu un exterior galben auriu dur si gros si un parfum placut puternic. Gutuia este deseori numita  „regina fructelor de toamna”.

→ Citeste mai multe despre cum ne putem mentine sanatatea toamna🍁

Semintele de gutui contin pana la 15% ulei si amigdalina sau vitamina B17. Semintele sunt bogate si in grasimi, tanin, pectina, zaharuri, acid malic etc. Astazi, gutuiul este cultivat pe toate continentele cu clima calda si temperata. Este nevoie de o perioada mai rece a anului, cu temperaturi sub 7 ° C pentru a inflori corespunzator.

Compozitie nutritiva gutui

Gutuile se pot consuma ca atare, dar si sub forma de ceai de gutui, suc de gutui, compot de gutui, dulceata, gem, marmelada. Contin o cantitate crescuta de vitamine A, B si C. Contin fibre benefice pentru digestie si sunt bogate in cupru, zinc, seleniu, potasiu, fier si fosfor. O portie de 100 g gutui contine cam 50 calorii, 0,3 g proteine, 14 g carbohidrati si aproximativ 2 g fibre. De asemenea, o gutuie contine cam 15% din doza zilnica recomandata de vitamina C, 1,5% din doza recomandata de vitamina B1, 2% din doza recomandata de vitamina B6, dar si cantitati de fier, potasiu, magneziu.

Beneficiile gutuilor

1. Rol antioxidant

Multe dintre beneficiile asociate gutuilor pot fi atribuite aportului de antioxidanti din aceste fructe. Antioxidantii reduc stresul metabolic, scad inflamatiile si protejeaza celulele impotriva deteriorarii cauzate de radicalii liberi. Unii antioxidanti din gutui, inclusiv flavonolii precum quercetina si kaempferolul, reduc inflamatia si protejeaza impotriva bolilor cronice, cum ar fi bolile de inima.

De asemenea, gutuia este bogata in vitamina C. Fructele si legumele bogate in vitamina C ajuta la reducerea radicalilor liberi daunatori din corp si protejeaza impotriva stresului oxidativ.

2. Gutuile si imunitatea

Gutuile ne pot conferi un numit grad de protectie impotriva infectiile respiratorii. Datorita continutului de vitamina C, cupru, fier, potasiu si magneziu, gutuile pot sustine imunitatea, pot reduce inflamatia si protejeaza organismul impotriva racelilor. Mai multe studii de laborator sugereaza ca gutuile au proprietati antibacteriene care pot ajuta la prevenirea cresterii exagerate a anumitor bacterii daunatoare, cum ar fi E. coli si S. aureus. In plus, o singura gutuie contine 15% din doza zilnica recomandata de vitamina C, care este esentiala pentru un sistem imunitar sanatos si functional.

Un astfel de fruct ofera, de asemenea, 6-8% din doza zilnica indicata de fibre. Aportul adecvat de fibre sprijina bacteriile sanatoase care traiesc in tractul digestiv, cunoscut in mod colectiv sub numele de microbiom intestinal. Mentinerea unui microbiom intestinal sanatos poate reduce inflamatia si poate imbunatati rezistenta la infectiile cauzate de bacteriile daunatoare din tractul digestiv.

3. Gutuile confera satietate

Gutuia este un fruct cu indice glicemic scazut, deci nu creste glicemia prea repede. Este, de asemenea, o buna alegere de gustare intre mese, datorita structurii sale fibroase.

4. Gutui pentru sistem digestiv sanatos

In medicina traditionala, semintele de gutui erau adesea folosite pentru tratarea tulburarilor digestive, cum ar fi constipatia si diareea. Cercetari mai recente au confirmat proprietatile medicinale ale fructelor si semintelor, mentionand ca gutuile ar putea ajuta la ameliorarea constipatiei si la sustinerea unei digestii sanatoase.

Gutuia contine o cantitate crescuta de fibre benefice pentru sistemul digestiv. Poate regla miscarile intestinale si poate fi benefica in caz de constipatie – mai ales compot de gutui. De asemenea, gutuile au fost folosite de mult timp in medicina traditionala si populara pentru a trata o varietate de tulburari digestive. Unele cercetari sugereaza ca extractul de gutui poate proteja tesutul intestinal impotriva daunelor legate de bolile inflamatorii intestinale (IBD), cum ar fi colita ulcerativa.

Alte studii sugereaza ca unii compusi vegetali din gutui pot ajuta la prevenirea si tratarea ulcerului gastric. Intr-un studiu de laborator, s-a observat ca sucul de gutui a inhibat cresterea H. pylori, o bacterie despre care se stie ca provoaca ulcere gastrice. Desi aceste rezultate sunt incurajatoare, sunt necesare cercetari suplimentare. De asemenea, mai multe studii sugereaza ca siropul de gutui poate ajuta la gestionarea simptomelor bolii de reflux gastroesofagian (GERD).

5. Gutuile si sanatatea cardiovasculara

Datorita continutului ridicat de potasiu, gutuile pot fi eficiente in scaderea tensiunii arteriale. In plus, pectina, care este o fibra solubila, se gaseste in cantitati crescute in gutui, si ajuta la scaderea colesterolului. Datorita mineralelor precum fierul, zincul si cuprul, consumul de gutui poate creste fluxul celulelor sangvine. Potasiul este unul dintre cele mai importante minerale din corpul uman si joaca un rol in reglarea tensiunii arteriale si transferul de lichide intre celule. Acest mineral reduce tensiunea din vasele de sange si artere si reduce sarcina sistemului cardiovascular. Astfel, se poate reduce riscul de a dezvolta boli precum ateroscleroza si reduce riscul de atacuri de cord, boli coronariene si accident vascular cerebral.

Recomandari de consum

Gutuile sunt mai dificil uneori de consumat crude, mai ales daca nu sunt coapte bine. Pulpa fructului este mai dura si usor astringenta. Se poate pregati compot de gutui, se pot gati la cuptor cu vanilie, scortisoara, ghimbir si anason. De asemenea, se adauga deseori un tarte, placinte si prajituri. In plus, puteti pregati gem de gutui sau marmelada de gutui. Cu toate acestea, ar trebui sa aveti in vedere continutul de zahar, deoarece gemul tinde sa fie bogat in zahar adaugat.

Ceai din frunze de gutui – beneficii

Se spune ca ceaiul din frunze de gutui este deosebit de eficient impotriva diareei. Se pregateste dintr-o lingura de frunze uscate de gutui si o jumatate de litru de apa clocotita. Apoi se lasa la infuzat 30 de minute. Are efect antioxidant si protejeaza metabolismul in general. De asemenea, se poate pregati ceai din seminte de gutui. Ceaiul facut din aceste seminte poate reduce insomnia, amelioreaza stresul si tensiunea.

Unul dintre beneficiile principale pentru sanatate ale frunzelor de gutui ramane tratarea diareei. Astfel de ceaiuri se folosesc adesea si pentru sanatatea sistemului cardiovascular, pentru imunitate sau pentru simptomele de raceala – impreuna cu lamaie, ghimbir si miere.

Atentie! Nu consumati frunze de gutui crude.

Gutuile in cosmetica

Extractele de gutuie sunt adesea folosite in unele produse cosmetice. Asta datorita proprietatilor antiinflamatoare si antiiritante. Extractul de gutui hidrateaza pielea uscata sau crapata, reduce inflamatiile pielii si daunele cauzate de expunerea excesiva la soare. Efectele sale principale sunt calmarea si netezirea. Intareste bariera pielii pentru a reduce sau chiar pentru a preveni pierderea umiditatii. Este un posibil ingredient in mastile de fata si lotiunile de infrumusetare, cremele si gelurile reconfortante. Gutuia are o compozitie chimica ce ii confera o activitate hidratanta importanta la nivel cutanat.

Referinte:
(1) https://nutritiondata.self.com/facts/fruits-and-fruit-juices/2048/2
(2) https://www.emedicinehealth.com/quince/vitamins-supplements.htm
(3) https://www.healthline.com/nutrition/what-is-quince-fruit
(4) https://www.webmd.com/vitamins/ai/ingredientmono-384/quince
(5) https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0308814608004214

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma