Tapioca – ce este si cum poate fi consumata

Tapioca este un amidon obtinut din radacina de manioc, folosit mai ales pentru a obtine budinca de tapioca. Iata ce nutrienti contine si ce beneficii poate avea.

Cuprins:

1. Ce este tapioca?
2. Beneficii
3. Indicatii de utilizare
4. Efecte adverse posibile

Ce este tapioca?

Tapioca este un amidon extras din radacina de manioc, un tubercul originar din America de Sud (numit si cassava). Radacina are de obicei o greutate de 1-2 kg si este aspra, alungita si de culoare maro. Miezul tuberculului este alb si foarte bogat in carbohidrati. Cu toate acestea, acest miez cu gust dulceag poate fi consumat numai dupa fierbere adecvata.

Productia variaza in functie de zona, dar implica intotdeauna obtinerea lichidului amidonos din radacina de manioc macinata. Odata ce lichidul este scos, se lasa sa se evapore apa. Cand toata apa s-a evaporat, ramane o pulbere fina. Apoi, pulberea este prelucrata in forme diferite, cum ar fi fulgi sau perle. Din cauza procesului de deshidratare, fulgii si perlele trebuie sa fie inmuiate sau fierte inainte de consum. Perlele isi pot dubla dimensiunea si pot deveni translucide. Faina este adesea confundata cu faina de manioc, care este radacina de manioc macinata. Cu toate acestea, tapioca este lichidul amidonos extras din radacina de manioc macinata.

Cel mai des, tapioca este folosita pentru a obtine budinca de tapioca. Este aproape amidon pur si are valoare nutritiva limitata. Cu toate acestea, este fara gluten, deci poate servi ca inlocuitor pentru alte tipuri de faina sau pentru produsele din grau.

Proprietati nutritive

Recent, a castigat popularitate pentru ca este un aliment fara gluten. Este adesea folosit ca agent de ingrosare in loc de produse din grau, care sunt periculoase pentru persoanele care sufera de boala celiaca.

Are o aroma neutra si o puternica putere de gelificare, fiind util ca agent de ingrosare atat in ​​alimentele dulci, cat si in cele sarate. Spre deosebire de amidonul de porumb, tapioca poate rezista unui ciclu de inghet-dezghet fara a-si pierde structura de gel si fara a se descompune. Este un produs uscat, de obicei vandut ca faina, fulgi sau perle de tapioca. Este opac inainte de gatire, dar devine translucid la hidratare. Perlele si pulberile sunt cel mai adesea albe sau aproape albe. Perlele pot avea dimensiuni mari si mici.

Tapioca este aproape amidon pur, deci este format in cea mai mare parte din carbohidrati. Contine doar cantitati mici de proteine, grasimi si fibre. Datorita lipsei de proteine ​​si substante nutritive, tapioca este inferioara din punct de vedere nutritional fata de majoritatea cerealelor si fainurilor.

O portie de 100 g tapioca uscata ofera cam 350 calorii, 0,02 g grasime, 88 g carbohidrati, aproape 1 g fibre, 3 g zaharuri si 0,2 g proteine.

Beneficii

Nu contine gluten

Tapioca nu contine gluten. Poate fi folosita de catre cei cu boala celiaca sau sensibilitate la gluten non-celiaca pentru a prepara paine si alte produse de patiserie (in combinatie cu alta faina fara gluten). Este un ingredient des folosit in alimentatia vegana si vegetariana, dar si in dieta paleo. Poate fi folosita ca faina pentru copt si gatit sau ca agent de ingrosare in supe sau sosuri. Cu toate acestea, e bine sa o combinati cu alte tipuri de faina, cum ar fi faina de migdale sau faina de cocos, pentru a creste cantitatea de nutrienti.

Este usor de digerat

Tapioca este usor de digerat – mai usor decat alte tipuri de faina. Poate fi indicata pentru persoanele cu afectiuni precum sindromul intestinului iritabil si diverticulita. Este o sursa de amidon rezistent. Amidonul rezistent trece prin intestinul subtire fara a fi digerat. In schimb, este fermentat in intestinul gros si hraneste bacteriile intestinale sanatoase. Amidonul rezistent a fost legat de un numar de beneficii pentru sanatatea generala. Hraneste bacteriile benefice din intestin, reducand astfel inflamatia si numarul de bacterii daunatoare. De asemenea, poate reduce nivelul zaharului din sange dupa mese, poate imbunatati metabolismul glucozei si al insulinei si poate creste satietatea. Acestia sunt factorii care contribuie la o mai buna sanatate metabolica.

Sustine cresterea in greutate

Poate fi utila pentru persoanele care vor sau au nevoie sa se ingrase. O cana de perle de tapioca ofera cam 500 de calorii si o cantitate mare de carbohidrati. De asemenea, puteti adauga tapioca la alte feluri de mancare pentru a creste continutul de carbohidrati si calorii.

Sursa de calciu

Calciul este important pentru oase si dinti puternici. De asemenea, are si alte functii importante, inclusiv:

  • participa la contractia si dilatarea vaselor de sange si a muschilor;
  • comunicarea dintre nervi;
  • coagularea sangelui.

O cana de perle de tapioca ofera cam 30 mg calciu. Insa, retineti ca tapioca este o sursa minora de calciu – ofera doar o cantitate mica din doza zilnica recomandata. 🔷 Vezi aici surse alimentare de CALCIU.

Continut redus de sodiu

Majoritatea oamenilor consuma prea mult sodiu. Aportul zilnic recomandat este mai mic de 2.300 mg. Sarea adaugata nu se refera doar la sarea pe care oamenii o presara pe gustari si alimente – producatorii o adauga si in gustari procesate, semipreparate si condimente. O dieta bogata in sodiu are legatura cu hipertensiunea arteriala, bolile de inima si accidentul vascular cerebral. Tapioca este un aliment cu continut redus de sodiu.

Sursa de fier

Consumul regulat de tapioca poate imbunatati nivelul de fier din organism. O cana de perle de tapioca ofera 2,4 mg fier. Pentru a optimiza absorbtia fierului din tapioca, cel mai bine este sa o consumati alaturi de surse de vitamina C. Acestea favorizeaza absorbtia fierului. Fierul este o componenta esentiala a hemoglobinei, proteina care transporta oxigenul catre toate zonele corpului. Daca o persoana nu are suficient fier, se poate dezvolta anemie cu deficit de fier. Aceasta afectiune poate provoca reactii adverse grave, cum ar fi dificultati de respiratie, oboseala si dureri in piept.

❇️ Citeste mai multe despre alimentele bogate in fier si anemie.

Indicatii de utilizare

Tapioca este un produs fara gluten care are multe utilizari:

  • lipii si paine fara gluten si fara cereale – faina de tapioca poate fi utilizata in retetele de paine, desi este adesea combinata cu alte tipuri de faina;
  • budinci si deserturi – perlele sunt folosite pentru a face budinci, deserturi, gustari etc.;
  • aget de ingrosare – poate fi folosita ca agent de ingrosare pentru supe, sosuri – este o varianta ieftina, are o aroma neutra si mare putere de ingrosare;
  • agent de legare – se adauga in aluaturi pentru a imbunatati textura si umiditatea, ducand la o forma asemanatoare gelului.

Faina si fulgi de tapioca

Acest ingredient se ingroasa rapid, are o aroma neutra si imbunatateste textura. Faina este adesea amestecata cu alte tipuri de faina, atat pentru a imbunatati valoarea nutritiva si textura. Puteti folosi faina de tapioca sau fulgi pentru a ingrosa supe si sosuri. Poate fi folosita si ca agent de legate in retete cu carne – ca burgeri, chiftelute etc. Daca utilizati faina de tapioca ca inlocuitor pentru amidonul de porumb, utilizati doua linguri de tapioca pentru fiecare lingura de amidon de porumb. Daca il folositi pentru a ingrosa sosuri, asteptati pana cand sosul este aproape gata si adaugati tapioca treptat.

Perle de tapioca

Perlele trebuie fierte inainte de a le consuma. Raportul este de obicei 1 parte perle uscate la 8 parti apa. Aduceti amestecul la punctul de fierbere, la foc mare. Se amesteca constant pentru a impiedica perlele sa se lipeasca de fundul vasului. Cand perlele incep sa pluteasca, reduceti focul la mediu si lasati amestecul sa fiarba timp de 15-30 minute, amestecand ocazional. Luati vasul de pe foc, acoperiti-l si lasati sa stea inca 15-30 de minute. Pentru a obtine budinca de tapioca exista numeroase retete, inclusiv cu lapte si galbenusuri.

Efecte adverse posibile

In majoritatea cazurilor, este putin probabil ca tapioca sa produca efecte adverse atunci cand este preparata corespunzator si consumata cu moderatie. Exista insa unele ingrijorari atunci cand are loc o procesare necorespunzatoare a radacinii de manioc sau cand tapioca este consumata in exces. Ca si alte alimente vegetale, tapioca (manioc) contine glicozide cianogenice care elibereaza un tip de cianura in organism. Asta poate duce la neurotoxicitate la niveluri ridicate. Simptomele intoxicatiei non-fatale cu cianura includ somnolenta, slabiciune, diaree, varsaturi, ritm cardiac crescut si respiratie rapida. Radacina de manioc contine in mod natural un compus toxic numit linamarina. Acesta este transformat in cianura de hidrogen in corp si poate provoca intoxicatia cu cianura. Cu toate acestea, exista cateva modalitati de a elimina linamarina in timpul procesarii si gatirii. Tapioca produsa comercial NU contine, in general, niveluri daunatoare de linamarina si este sigura pentru consum.

Alergii

Au fost cazuri izolate de reactii alergice la radacina de manioc. Alergiile la manioc pot produce anafilaxie si se crede ca sunt asociate cu alergii la latex. Nu sunt multe cazuri documentate de reactie alergica la manioc sau tapioca. Cu toate acestea, persoanele alergice la latex pot prezenta reactii alergice din cauza reactiilor incrucisate.

Referinte:
(1) https://www.webmd.com/diet/tapioca-health-benefits-nutrition-uses
(2) https://www.healthline.com/nutrition/tapioca
(3) https://www.medicalnewstoday.com/articles/318411

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma