Sucul de noni – o bautura obtinuta din pulpa fructelor noni, cu proprietati antioxidante, antiinflamatoare, antitumorale, antibacteriene si antivirale. Afla toate beneficiile sucului de noni si cum trebuie consumat.

Cuprins:

  1. Ce este noni?
  2. Ce contine sucul de noni?
  3. Beneficiile sucului de noni
  4. Recomandari de consum
  5. Riscuri si contraindicatii

Ce este noni?

Noni este un fruct de origine asiatica, dar care a ajuns sa fie cultivat masiv in insulele din Pacific (Tahiti, Hawaii, Barbados), India si America de Sud. Copacul Noni (Morinda citrifolia) – cunoscut si sub denumirile de dud indian sau dud de plaja – este un arbore din familia cafelei. Fructul si semintele sunt intrebuintate ca alimente in numeroase tari din Asia, Polinezia Franceza, Australia.

Fructul noni seamana cu un cartof mare, avand coaja verde, groasa si striata, iar in interior pulpa carnoasa si multe seminte. Noni mai sunt numite „galuste de caine” sau „fructe de branza” din cauza mirosului intepator de branza fermentata. In ciuda mirosului nu tocmai placut si gustului amar, noni este consumat – crud, cu sare, sau fiert, in curry – de asiatici, aborigeni australieni. Semintele de noni sunt comestibile atunci cand sunt prajite.

Fructele de noni sunt folosite si la producerea de sucuri naturale. De obicei, sucul de noni se se combina cu suc de struguri si/sau suc de afine, pentru a obtine o bautura cu gust placut. In ultimii ani, sucul de noni a devenit din ce in ce mai popular in magazinele cu produse naturiste din intreaga lume, inclusiv in Romania.

Ce contine sucul de noni?

Sucul de noni contine carbohidrati, la fel ca majoritatea sucurilor de fructe, dar este si o foarte buna sursa de vitamine, minerale, enzime si alte substante bioactive.

Vitamina C este prezenta in cantitati apreciabile: 33,6 mg la 100 ml suc de noni. Vitamina A, vitamine din grupul B, in special niacina (vitamina B3) si acid folic (vitamina B9), vitamina E se afla de asemenea in compozitia sucului de noni. Dintre minerale se remarca potasiul, sodiul, calciul, in cantitati moderate. 100 ml de suc de noni contin 47 de calorii.

Unele dintre cele mai importante fitochimicale din sucul de noni sunt alcaloizii xeronina si proxeronina, care au facut obiectul unor studii in materie de prevenire a cancerului. Un alt compus special este damnacantalul, cu efect anticancerigen. Alte substante active gasite in suc de noni sunt din categoria polifenolilor (flavonoide, catechine, iridoide), dar si fitoestrogeni, lignani, saponine.

Sucul de noni, sursa de antioxidanti

Sucul de noni contine un nivel ridicat de antioxidanti, in special iridoide, implicati in combaterea radicalilor liberi. Pentru mentinerea sanatatii optime, corpul nostru are nevoie de un echilibru intre cantitatea de radicali liberi si nivelul antioxidantilor. Datorita proprietatilor antioxidante de care dispune, sucul de noni contribuie la realizarea acestui echilibru. Studiile arata ca o dieta bogata in antioxidanti (inclusiv cei care se gasesc in sucul de noni) ajuta la scaderea riscului de aparitie a unor boli cronice cum sunt bolile de inima sau diabetul.

Beneficiile sucului de noni

Sucul de noni ajuta sistemul imunitar

Asemenea altor sucuri de fructe, sucul de noni este bogat in vitamina C. Stim cu totii cat de importanta este aceasta vitamina pentru imunitate. 100 ml de suc de noni furnizeaza 33% din doza zilnica recomandata de vitamina C. De asemenea, betacarotenul prezent in acest suc sustine sistemul imunitar.

Un studiu derulat pe parcursul a 8 saptamani a indicat faptul ca persoanele care au consumat zilnic 330 ml de suc de noni au prezentat niveluri imbunatatite ale celulelor imunitare si un nivel scazut al stresului oxidativ.

Sucul de noni are efect anti-aging

Unul dintre primii cercetatori care au studiat proprietatile sucului de noni a fost dr. Ralph Heinicke. El a descoperit ca sucul de noni poate reduce deteriorarea celulara produsa de radicali liberi, prevenind astfel aparitia imbatranirii precoce.

In 1970, dr. Heinicke a mai descoperit ca xeronina din sucul de noni are un efect imediat asupra muschilor. Conform studiilor efectuate, xeronina creste frecventa contractiilor muschilor, ceea ce intensifica amplitudinea si forta musculara. Acest efect se poate dovedi benefic pentru persoanele care fac sport sau cele care isi doresc mentinerea unui tonus muscular bun.

Sucul de noni are efect anti-tumoral

Printre substantele importante regasite in compozitia sucului de noni se afla xeronina. Acest compus chimic, care se gaseste si in ananas, are capacitatea de a creste rezistenta structurilor celulare, prevenind degenerarea acestora. Cercetatorii au testat proprietatile anti-tumorale ale sucului de noni pe soareci, afectati de tumori abdominale. Au constatat ca sucul de noni are capacitatea de a opri cresterea tumorilor.

Desi producatorii si distribuitorii de suc de noni afirma ca acesta poate fi folosit ca adjuvant in lupta cu tumorile, trebuie avut in vedere ca deocamdata nu au fost efectuate studii clinice care sa ateste aceste indicatii. De aceea, se recomanda prudenta maxima in cazul utilizarii sucului de noni in scop anti-tumoral.

Sucul de noni reduce tensiunea arteriala si colesterolul

Printre beneficiile sucului de noni se afla si normalizarea tensiunii arteriale. Concret, o persoana care consuma corect aceasta bautura are mai multe sanse de a-si mentine sanatatea inimii si a vaselor de sange. Datorita substantelor antioxidante si antiinflamatoare, sucul de noni poate reduce nivelul colesterolului.

Un studiu indica faptul ca un consum de 180 ml de suc de noni pe zi, timp de o luna, conduce la scaderea semnificativa a colesterolului total, a colesterolului rau (LDL-colesterol) si a proteinei C-reactive (marker al inflamatiei). Participantii la studiu erau fumatori, iar autorii afirma ca rezultatele nu pot fi generalizate pentru restul populatiei.

Citeste despre Tratamente naturiste pentru scaderea colesterolului

Sucul de noni tine sub control glicemia

Activitatea de normalizare a glicemiei a sucului de noni se datoreaza prezentei triterpenelor si saponinelor. Acestea duc la scaderea glucagonului si utilizarea eficienta a insulinei, ceea ce are ca rezultat diminuarea glucozei in sange.

Sucul de noni ajuta la calmarea durerilor articulare

Fructul noni este utilizat inca de acum 2.000 de ani ca remediu impotriva durerilor. In prezent, unele cercetari confirma acest beneficiu. Un studiu la care au participat persoane cu artroza la nivelul coloanei vertebrale a relevat faptul ca o doza de 15 ml de suc de noni, de doua ori pe zi, ajuta la calmarea durerilor de spate. 60% dintre participanti au raportat reducerea durerii de ceafa dupa cura cu suc de noni.

Un studiu similar, cu persoane suferind de osteoartrita, a luat in calcul o doza de 89 ml de suc de noni pe zi. Dupa 90 de zile, participantii au raportat o scadere semnificativa a durerilor si imbunatatirea calitatii vietii. Sucul de noni s-a dovedit un antiinflamator si analgezic natural.

Sucul de noni confera energie si stare de bine

Unul dintre avantajele dovedite ale sucului de noni este capacitatea de a creste nivelul de energie. Concret, potrivit unui studiu realizat de dr. Neil Salomon, noni stimuleaza glanda pineala, care secreta serotonina, hormonul fericirii si al starii de bine. Dr. Salomon de la Universitatea Case Weslern a monitorizat peste 10.000 de consumatori ai sucului de noni. Astfel a constatat ca 80% se bucurau de energie si buna dispozitie.

Recomandari de consum

Sucul de noni poate fi consumat ca atare, simplu, sau amestecat cu alt suc de fructe. De obicei, se comercializeaza deja amestecat cu struguri, afine, zmeura sau alte fructe rosii. Desi doza zilnica trebuie recomandata de un medic, producatorii de suc de noni tahitian afirma ca se administreaza o cantitate de 30-50 ml de suc de noni simplu de 2-3 ori pe zi. Se bea cu inghitituri mici, inainte de masa.

Atentie la zahar!

Cei care aleg sa consume suc de noni si alte fructe trebuie sa fie atenti la cantitatea de zahar din bauturile respective. Asemenea altor sucuri de fructe de pe piata, si noni sirop sau noni cu struguri, de exemplu, pot fi bogate in zaharuri. Unele sucuri de noni si alte fructe contin pana la 8 grame de zahar/100 ml. Pentru a evita cresterea riscului de boli metabolice precum diabetul de tip 2, obezitatea, ficatul gras non-alcoolic, se recomanda consumul moderat de suc de noni sau sirop de noni.

Riscuri si contraindicatii

Sucul de noni este un supliment alimentar si, in general, poate fi consumat in siguranta. Au existat insa unele controverse in 2002, cand Agentia Europeana pentru Siguranta Alimentara (EFSA) a analizat cu atentie autorizarea de punere pe piata a unui producator de suc de noni din Tahiti. Nu s-a interzis comercializarea produsului respectiv, insa autoritatile europene au emis urmatorul avertisment: „Desi anumite beneficii nutritionale pot fi atribuite sucului de noni, datele analizate de EFSA nu au indicat nicio dovada ca aceste beneficii sunt superioare altor sucuri de fructe”.

Pentru a evita anumite efecte secundare si riscuri legate de consumul sucului de noni se recomanda sa nu se depaseasca dozele zilnice indicate de medic sau de producator. In Europa au fost raportate cazuri de hepatita acuta la persoane care au consumat suc de noni pe termen lung. Insa o analiza toxicologica din 2007 a stabilit ca „e putin probabil ca un consum normal de suc de noni sa cauzeze toxicitate hepatica”.

Inainte de a consuma suc de noni este bine sa cereti sfatul medicului sau farmacistului.

Contraindicatii suc de noni

In sarcina si alaptare nu se recomanda consumul sucului de noni, intrucat nu exista suficiente date cu privire la siguranta acestuia de catre femeile insarcinate sau cele care alapteaza.

Persoanele care sufera de boli hepatice si cele cu boli renale nu trebuie sa consum suc sau sirop de noni, deoarece contine substante care pot afecta functia ficatului si a rinichilor.

Sucul de noni poate interactiona cu anumite medicamente, cum sunt cele pentru hipertensiune, anticoagulantele, diureticele. De aceea, sucul de noni este contraindicat persoanelor care iau aceste tratamente cronice.

Referinte:

https://www.topsante.com/nutrition-et-recettes/les-bons-aliments/faut-il-boire-du-jus-de-noni-10640

https//www.naturaforce.com/prevenir-et-combattre-naturellement-le-cancer/le-noni/jus-de-noni

https://www.passeportsante.net/fr/Solutions/PlantesSupplements/Fiche.aspx?doc=noni_ps

https://www.healthline.com/nutrition/noni-juice

 

Steluta Indrei

Licentiata in Jurnalism, are o experienta profesionala de 17 ani in presa de sanatate. A scris la Jurnalul National, din 2003 pana in 2011, perioada in care a contribuit la realizarea Jurnalului de Sanatate, primul supliment de sanatate al unui cotidian central. Pasionata de domeniul medical si de un stil de viata sanatos, si-a continuat cariera ca redactor-sef la publicatia Doctorul Meu, dupa care a activat in cadrul redactiilor Adevarul, Ziarul de Sanatate, DC News si DC Medical. In prezent isi desfasoara activitatea publicistica pe site-urile Sfaturi Medicale si Mami si Copilul.

Vezi comentariile

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma