Sportul – beneficiile aduse de activitatea fizica regulata

Sportul reprezinta o activitate necesara si extrem de importanta pentru mentinerea sau recapatarea sanatatii fiecarei persoane.

Cuprins:

  1. Importanta sportului in mentinerea sanatatii
  2. Sportul: beneficii demonstrate stiintific
  3. Ce trebuie sa faci inainte de a incepe practicarea unui sport?
  4. Cum iti mentii motivatia pentru sport?
  5. Cum iti alegi sportul potrivit?
  6. Sportul si alimentatia
  7. Contraindicatii ale sportului

Importanta sportului in mentinerea sanatatii

Nu mai reprezinta niciun secret faptul ca activitatea sportiva aduce o multime de beneficii in plan fizic si mental. Exista o sumedenie de dovezi stiintifice privind efectele pozitive ale sportului si ale activitatii fizice, ca parte a unui stil de viata sanatos. Efectele pozitive, directe ale angajarii in activitate fizica regulata sunt evidente in prevenirea mai multor boli cronice.

Un numar important de factori influenteaza modul in care sportul si activitatea fizica au impact asupra sanatatii oamenilor. Sportul si activitatea fizica, in combinatie cu alti factori, pot promova un stil de viata sanatos. Exista dovezi care sugereaza ca schimbarile de mediu pot avea un impact semnificativ asupra sanatatii. De asemenea, conditiile in care este desfasurata activitatea pot avea un impact major asupra rezultatelor privind sanatatea. Factorii determinanti pentru sanatate in conditiile practicarii unui sport sunt: nutritia, intensitatea si tipul de activitate fizica, incaltamintea si imbracamintea corespunzatoare, climatul, accidentarile, nivelul de stres si somnul.

Sportul si activitatea fizica pot aduce o contributie substantiala la bunastarea oamenilor. Sportul este folosit de mult timp in tratarea si vindecarea bolilor transmisibile si netransmisibile. Miscarea este un mijloc puternic de prevenire a bolilor si este o metoda eficienta de imbunatatire a sanatatii publice.

Sportul: beneficii demonstrate stiintific

Hotararea de a deveni mai activ reprezinta o investitie in propria persoana, in familia si viitorul dumneavoastra. Pentru o investitie de timp modesta, recompensele sunt enorme. Impreuna cu alimentatia sana­toasa, activitatea fizica reprezinta cheia imbunatatirii starii generale de sanatate si a prevenirii bolilor. Persoanele active din punct de vedere fizic au adesea o energie comparabila cu cea a unei persoane inactive mai tinere cu 10-20 de ani.

Activitatea fizica regulata va poate ajuta sa va controlati greutatea, sa va imbunatatiti capacitatea de coordonare si echilibrul, sa reduceti durerile musculare si sa evitati insomnia. De asemenea, poate sa previna, sa intarzie sau sa tina sub control printre altele urmatoarele boli si afectiuni:

Hipertensiunea arteriala

Activitatea fizica este esentiala pentru prevenirea sau controlul hipertensiunii arteriale. Activitatea fizica solicita inima, care este un muschi. Exercitiile fizice fac ca inima sa devina mai puternica si sa poata pompa mai mult sange cu mai putin efort. Consecinta este o presiune mai mica asupra arterelor.

Colesterolul crescut

Activitatea fizica zilnica poate reduce nivelul colesterolului LDL (lipoproteine cu densitatea joasa). In mod obisnuit, colesterolul LDL este numit „colesterolul rau”, iar HDL colesterolul, „colesterolul bun”. De asemenea, activitatea fizica regu­lata va ajuta la scaderea nivelului trigliceridelor, alt tip de grasimi (lipide) sangvine, care devin daunatoare atunci cand depasesc nivelul normal.

Diabetul zaharat

Activitatea fizica scade cantitatea de zahar (glucoza) din sange. Diabetul este caracterizat prin cres­terea excesiva a glucozei in sange (cresterea glicemiei). Daca suferiti de diabet sau prezentati riscul de a face diabet, activitatea fizica zilnica asociata cu o alimentatie sanatoasa va pot ajuta sa tineti sub control nivelul glucozei in sange.

Boala arterelor coronare si accidentul vascular cerebral

Boala coronariana afecteaza arterele care iriga inima. Tipic, boala se produce prin ingustarea arterelor (ateroscleroza) care poate fi determinata de o serie de factori printre care hipertensiunea arteriala, diabetul, fumatul sau colesterolul crescut. Blocarea completa a arterelor poate conduce la un atac de cord (infarct miocardic).
Activitatea fizica va ajuta sa preveniti boala arterelor coronare – si reduce riscul infarctului miocardic – ajutandu-va sa mentineti o greutate sanatoasa si sa tineti sub control diabetul, colesterolul crescut si hipertensiunea arteriala.
De asemenea, activitatea fizica va ajuta sa reduceti riscul de acci­dent vascular cerebral, prevenind incetinirea fluxului de sange si ingustarea arterelor care transporta sangele la creier. Blocarea acestor artere poate produce un accident vascular cerebral.

Osteoporoza

Femeile si barbatii care fac exercitii de forta sau activitati care presupun purtarea unei greutati – cum este mersul pe jos – au mai multe sanse sa evite osteoporoza, o boala care subtiaza oasele. Osteo­poroza este mai frecventa la femei decat la barbati.

Artroza

Daca suferiti de artroza, exercitiile adecvate pentru imbunatatirea mobilitatii si a fortei muschilor din jurul articulatiilor pot reduce durerea si efectele bolii. De asemenea, activitatea fizica va poate face sa aveti mai multa energie si va poate ajuta sa va controlati greutatea, lucru foarte important din cauza faptului ca excesul de greutate solicita in plus articulatiile.

Cancerul

Daca va mentineti activ fizic poate scadea riscul pentru anumite tipuri de cancere printre care: cancerul de colon, de rect, de prostata, mamar, renal si de endometru (stratul intern al uterului). Activitatea fizica poate contribui la reducerea riscului de cancer prin prevenirea obezitatii, un factor de risc pentru multe tipuri de cancer.
De asemenea, activitatea fizica regulata scade riscul cancerului si in alte moduri. De exemplu, poate reduce riscul pentru cancerul colorectal stimuland tranzitul intestinal, scazand astfel timpul in care colonul este expus contactului cu substantele daunatoare care pot produce cancer. In cazul cancerului mamar sau al celui de prostata, activitatea fizica regulata poate actiona la nivel hormonal intr-un mod care reduce riscul de cancer.

Depresia si anxietatea

Numeroase studii au aratat ca exer­citiile aerobice si cele de forta con­tribuie la ameliorarea simptomelor depresiei. Cand va antrenati, orga­nismul dumneavoastra elibereaza anumite substante chimice numite endorfine care sunt analgezice naturale. De asemenea, endorfinele contribuie la ameliorarea stresului si a anxietatii.

Ce trebuie sa faci inainte de a incepe practicarea unui sport?

Exista un intreg ritual pe care sportivii de perfomanta si practicantii sportului amator il au in vedere inaintea inceperii activitatii fizice. Este bine cunoscut faptul ca incalzirea, alimentatia si hidratarea joaca roluri esentiale in punerea in practica a unui antrenament sanatos.

  1. Mananca ce trebuie cu o ora inainte de antrenament

Sportul nu este bun pe stomacul gol pentru ca nu vei avea energie si este foarte probabil sa ti se faca rau. Alegerea alimentelor este extrem de importanta, de asemenea. Cu aproximativ o ora inainte de antrenament, se recomanda o gustare care sa contina carbohidrati si proteine.

  1. Hidrateaza-te cu 30 de minute inainte de activitatea fizica

Consumul de apa are un rol deosebit in mentinerea sanatatii in timpul antrenamentelor.

In general, un pahar de apa este suficient inainte de a incepe. De asemenea, trebuie sa va asigurati ca nu beti prea multa apa, pentru a evita senzatia de preaplin.

  1. Imbraca-te cu 15 minute inainte de antrenament

Indiferent de tipul si intensensitatea antrenamentului, nu trebuie niciodata neglijat echipamentul. Inainte de a iesi pe usa, asigurati-va ca ati selectat un echipament de antrenament care este confortabil si potrivit pentru nevoile organismului dumneavoastra!

Materialele supraelastice permit o buna miscare si respiratie, ajutandu-va sa va intindeti suficient muschii in timpul exercitiilor.

  1. Incalzeste-te cu 10 minute inainte de antrenament

Incalzirea este extrem de importanta pentru orice practicant de sport. Aproape toti au simtit pe pielea lor ce inseamna lipsa incalzirii sau efectuarea precara a ei. Este esentiala incalzirea pentru a va asigura ca muschii sunt bine pregatiti pentru orice efort fizic. Stretching-ul este benefic pentru prevenirea accidentarilor, cum ar fi intinderile sau rupturile musculare.

Stretching-ul va relaxeaza muschii, facand miscarea mai usor de realizat.

Cum iti mentii motivatia pentru sport?

O prima conditie in practicarea unui sport este placerea cu care faci acea activitate fizica. Sportul inseamna, in acelasi timp si rutina, iar specialistii au venit cu o serie de sfaturi si metode pentru a evita aparitia acesteia. Uite cum iti poti mentine motivatia:

  1. Stabiliti-va obiective

Incepeti cu obiective simple si apoi treceti la obiective pe termen lung. De exemplu, daca nu ati mai facut miscare de ceva timp, un obiectiv pe termen scurt ar fi sa mergeti 10 minute pe zi, timp de cinci zile pe saptamana. Un obiectiv pe termen mediu ar fi sa mergeti 30 de minute pe cinci zile pe saptamana. Un obiectiv pe termen lung ar fi efectuarea unei plimbari de 5 kilometri.

  1. Faceti totul cu bucurie

Daca nu va bucurati de antrenamente, incercati un alt sport. Inscrieti-va intr-o echipa de volei sau handbal. Puteti frecventa un club de wellness sau un centru de arte martiale. Descoperiti-va talentele ascunse. Exercitiile fizice nu trebuie sa fie plictisitoare.

  1. Faceti ca antrenamentul sa faca parte din activitatile zilnice

De exemplu, puteti urca pe scari in loc sa urcati cu liftul sau sa faceti o plimbare in timpul unei pauze la serviciu. Puteti pedala o bicicleta stationara sau puteti trage de fiare in timp ce va uitati la TV.

  1. Adunati-va prietenii

Sportul vine cu o si mai mare distractie la pachet cand este practicat impreuna cu prietenii. Puteti, de asemenea, sa jucati fotbal cu cei mici sau sa mergeti la sala cu o parte dintre vecini.

  1. Rasplatiti-va

Orice sportiv merita un premiu la sfarsitul antrenamentului. Recompensele pot fi extrem de folositoare. Cand indepliniti un obiectiv important, premiati-va cu o pereche noua de pantofi sport sau cu melodii noi de care sa va bucurati in timpul exercitiilor fizice.

  1. Fiti ingaduitori cu voi insiva

Daca sunteti prea ocupat sau pur si simplu nu va simtiti in stare, luati-va o zi sau doua pauza. Cel mai important este sa va intoarceti cat mai repede posibil.

Cum iti alegi sportul potrivit?

Daca aveti o personalitate foarte competitiva si doriti sa participati la o echipa, incercati sporturi cum ar fi:

Toate aceste sporturi sunt ideale, deoarece necesita utilizarea tuturor componentelor de fitness. Veti avea nevoie de abilitati bune de joc in echipa si, astfel, va veti imbunatati rezistenta, viteza, rezistenta, echilibrul si forta musculara.

sport

Daca sunteti o persoana extrem de competitiva, dar preferati sa o faceti pe cont propriu, chiar daca va bucurati inca de un antrenament bun, cu energie inalta, incercati:

Toate aceste sporturi implica, de asemenea, componentele principale ale fitness-ului. Veti ajunge, astfel, sa lucrati la viteza, abilitatile motorii si rezistenta.

Daca preferati sa lucrati intr-un ritm mai lent si sa va concentrati mai mult pe pricepere si coordonare, atunci urmatoarele sporturi ar putea fi mai potrivite pentru dumneavoastra:

  • Tir cu arcul
  • Calarie

Sportul si alimentatia

La fel de bine cunoscut este si faptul ca alimentatia aleasa este vitala, alaturi de practicarea sportului, in pastrarea unui stil de viata sanatos. Cantitatea si calitatea hranei sunt principalii factori pe care orice sportiv amator sau profesionist trebuie sa-i ia in calcul.

Dieta de baza trebuie sa fie suficienta pentru:

  • A asigura suficienta energie si substante nutritive pentru a duce la bun sfarsit antrenamentul sau exercitiile fizice
  • A ajuta la recuperarea organismului intre sesiunile de antrenament
  • Dieta trebuie sa cuprinda o varietate larga de alimente, cum ar fi: painea integrala si cerealele, legumele, fructele, carnea fara grasime si produsele lactate cu continut scazut de grasimi
  • A permite sportivului sa obtina si sa mentina o greutate corporala si niveluri de grasime corporala optime
  • A-i furniza sportivului fluidele necesare hidratarii optime inainte, in timpul si dupa activitatea fizica
  • Sa asigure sanatatea pe termen scurt si lung a sportivilor.

Contraindicatii ale sportului

Cu totii cunoastem avantajele activitatii fizice. Cu toate acestea, exista si cazuri in care sportul poate sa faca mai mult rau decat bine.

Cei care acuza dureri articulare, musculare sau de spate ar trebui sa faca o pauza de la antrenamente. In functie de exercitiile fizice alese, miscarile pot agrava situatia celui afectat. De asemenea, repausul este neaparat necesar in cazul celor cu traumatisme, motivul fiind mai mult decat evident.

Nici in cazul in care prezentati o stare de oboseala nu este recomandata activitatea fizica.

De asemenea, revenirea la antrenamente trebuie sa se faca treptat, organismul avand nevoie de o perioada de adaptare dupa perioada de pauza.

 

Referinte:

https://www.muhealth.org/conditions-treatments/pediatrics/adolescent-medicine/benefits-of-sports

http://insportscenters.com/15-health-benefits-of-sports/

https://www.electricireland.com/news/article/10-great-benefits-of-playing-sport

https://www.sportanddev.org/en/learn-more/health/health-benefits-sport-and-physical-activity

https://www.hercampus.com/health/fitness/5-things-you-need-do-workout

https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/fitness/in-depth/fitness/art-20047624

https://www.prevention.com/fitness/g20468931/9-exercise-tips-from-sports-psychologists/

https://www.axappphealthcare.co.uk/health-information/exercise-and-fitness/choosing-the-right-sport-for-you/

https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/healthyliving/sporting-performance-and-food

Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma