Schimbari emotionale dupa AVC

Iata cele mai frecvente schimbari emotionale dupa AVC, de ce apar acestea si care sunt factorii de risc, precum si recomandari si solutii.

Cuprins:

1. De ce apar schimbari emotionale dupa AVC?
2. Care sunt cele mai frecvente schimbari emotionale dupa AVC?
3. Tratamente si solutii

De ce apar schimbari emotionale dupa AVC?

Dupa un accident vascular cerebral, pot sa apara o serie de schimbari emotionale, care pot fi diferite de la o persoana la alta. De exemplu, unora le este greu sa-si controleze emotiile – pot plange sau rade fara niciun motiv. Altii se comporta diferit, pot fi mai impulsivi, mai anxiosi sau ezitanti. Aceste modificari se pot reduce cu timpul, pe masura ce creierul se vindeca. Insa, adesea este necesar ajutor de specialitate din partea unui psihoterapeut sau medic.

Imediat dupa un accident vascular cerebral, pacientul poate avea o serie de reactii emotionale. Unele sunt legate de cauze biologice, altele de cauze psihologice dupa un AVC. Unele modificari sunt rezultatul afectarii fizice la nivelul creierului si a modificarilor chimice cerebrale cauzate de accidentul vascular cerebral. Altele sunt o reactie normala la provocari, temeri si frustrari etc.

→ Vezi si Semne de AVC – masuri de prim ajutor

Unele modificari ale comportamentului sunt rezultatul direct al afectarii fizice si modificarilor chimice la nivelul creierului cauzate de accidentul vascular cerebral. Deoarece diferite parti ale creierului controleaza diferite functii ale corpului, daca partea creierului care controleaza emotiile este afectata de accident vascular cerebral, poate exista o schimbare semnificativa in modul de gandire, de procesare a emotiilor si comportament.

Retineti!

Alte schimbari emotionale sunt modul pacientului de a reactiona la noile provocari, temeri si frustrari dupa un AVC. Un accident vascular cerebral este o experienta traumatizanta si una care se intampla fara avertisment, asa ca adaptarea la noua viata de zi cu zi poate provoca stres, anxietate si chiar depresie pentru multi pacienti.

Modificarile emotionale pot aparea astfel si din cauza afectarii independentei, nevoii de modificare a stilului de viata anterior, eventualelor efecte fizice care pot sa persiste dupa un AVC, inclusiv afectarea limbajului. In plus, recuperarea dupa AVC poate atrage dupa sine frustrari, tristete si alte sentimente – care sunt normale intr-o anumita masura.

Fiecare persoana este diferita si cu siguranta fiecare pacient reactioneaza diferit dupa un accident vascular cerebral. Deoarece un accident vascular cerebral are un impact direct asupra creierului, poate avea un efect semnificativ asupra comportamentului si emotiilor. La fel ca in cazul leziunilor fizice suferite dupa un accident vascular cerebral, schimbarile de comportament si sanatatea emotionala se pot imbunatati in timp.

⇒ Citeste mai multe despre Recuperarea dupa AVC.

Care sunt cele mai frecvente schimbari emotionale dupa AVC?

Este important de retinut ca simptomele emotionale variaza foarte mult de la un pacient la altul si pot fi dificil de identificat la inceput. Unele efecte emotionale si simptome pot fi observate abia dupa saptamani. Iata cele mai frecvente schimbari emotionale dupa AVC:

Sindromul pseudobulbar

Unul dintre cele mai comune simptome emotionale dupa AVC este cunoscut sub numele de sindromul pseudobulbar sau afectarea pseudobulbara, cunoscuta si sub denumirea de labilitate emotionala, plans reflex sau stare de spirit labila. Aceasta este una dintre cele mai frecvent raportate modificari de comportament post-accident vascular cerebral. Se estimeaza ca aproximativ 50% dintre supravietuitorii accidentului vascular cerebral se confrunta cu aceasta problema la un moment dat in timpul recuperarii.

Sindromul pseudobulbar poate provoca:

  • schimbari rapide de dispozitie — persoana poate sa planga brusc fara un motiv evident si apoi se opreste repede din plans sau incepe sa rada;
  • emotii si reactii ce nu sunt in concordanta cu starea de spirit a unei persoane;
  • plansul sau rasul in momente neobisnuite sau care dureaza mai mult decat este considerat normal etc.

→ Citeste si despre Factori de risc pentru AVC

Depresia dupa AVC

Depresia post-accident vascular cerebral este, de asemenea, comuna in randul pacientilor care au suferit un AVC. Nu exista o singura cauza directa pentru aceasta afectiune, deoarece o combinatie de factori duce la depresie, inclusiv natura brusca a unui episod de AVC si impactul pe viata pe care il poate avea asupra pacientului. Pe langa afectarea fizica a creierului, factorii genetici si sociali contribuie, de asemenea, la depresie.

Depresia post-AVC se caracterizeaza prin:

  • sentimente persistente de tristete;
  • iritabilitate;
  • sentimente de lipsa de speranta, pesimism, vinovatie, inutilitate sau neputinta;
  • pierderea interesului sau a placerii pentru hobby-uri si activitati, inclusiv viata sexuala;
  • scaderea energiei si a oboselii si senzatia de „incetinire”;
  • dificultati de concentrare, probleme de memorie si de luare a deciziilor;
  • insomnie sau dorinta de a dormi excesiv;
  • ganduri de moarte sau de sinucidere.

De retinut ca 1 din 3 persoane sufera de depresie la un moment dat in timpul primilor 5 ani dupa un AVC. Cu toate acestea, majoritatea cazurilor de depresie dupa accident vascular cerebral nu sunt diagnosticate. Medicii pot trece cu vederea verificarea semnelor de depresie. Persoanele care au suferit un accident vascular cerebral fie pot ascunde simptomele, fie nu le cunosc. Depresia este mai frecventa in primul an dupa un accident vascular cerebral, dar poate aparea oricand.

Depresia poate face procesul de recuperare dupa AVC mai dificil. Este important sa solicitati ajutor de specialitate. Tratarea depresiei nu numai ca imbunatateste starea de spirit, dar favorizeaza si recuperarea fizica, cognitiva si intelectuala. Sprijinul social este, de asemenea, esential.

Factori de risc pentru depresie dupa un accident vascular cerebral includ:

  • istoric de probleme mentale inainte de AVC;
  • antecedente de probleme ce au afectat modul de gandire, ca o leziune cerebrala traumatica;
  • dificultati functionale anterioare, cum ar fi cele care pot fi cauzate de boala Parkinson sau de alte tulburari neuromusculare;
  • izolarea, lipsa sprijinului celor din jur, lipsa interactiunii sociale si singuratatea.

Accidentele vasculare cerebrale care provoaca un grad ridicat de dizabilitate sau probleme neurologice cresc, de asemenea, riscul.

Anxietatea dupa AVC

In timp ce toata lumea se simte anxioasa din cand in cand, pentru unii oameni aceste sentimente sunt coplesitoare si nu pot fi controlate cu usurinta. O tulburare de anxietate este mai mult decat stres – este o problema grava care afecteaza desfasurarea activitatilor zilnice. Modificarile in viata pacientului dupa un AVC, schimbarea responsabilitatilor, a capacitatii de munca, efectele asupra relatiilor etc. pot provoca stres si anxietate.

Aproximativ un sfert dintre persoanele care au suferit un AVC vor experimenta anxietate in primii 5 ani. De exemplu, poate aparea anxietatea cu privire la riscul de aparitie a unui alt accident vascular cerebral. Simptomele pot include senzatie de neliniste, dificultati de concentrare, batai accelerate ale inimii, tremur etc.

In timp, lasata netratata, anxietatea poate duce la probleme de somn, oboseala si tensiune musculara. Cercetarile arata ca psihoterapia este cea mai eficienta optiune de tratament pentru persoanele cu anxietate. Cu toate acestea, pentru anxietatea severa, medicamentele pot fi de ajutor. Terapia cognitiv comportamentala va ajuta sa identificati si sa schimbati tiparele de gandire negative, creand o abordare pozitiva si de rezolvare a problemelor.

Atacuri de panica

Simptomele unui atac de panica includ:

  • batai rapide ale inimii;
  • senzatie de ameteli sau lesin;
  • transpiratie si tremur;
  • dificultati de respiratie;
  • sentiment de frica.

Atacurile de panica frecvente pot fi diagnosticate ca o tulburare de panica.

Sentimente de frustrare

Una dintre emotiile cu care aproape toti supravietuitorii accidentului vascular cerebral se confrunta este frustrarea. Atat de multe lucruri se schimba uneori dupa un accident vascular cerebral si atat de repede, incat pot fi greu de acceptat. S-ar putea ca persoana in cauza sa resimta frustrare pentru ca i-a fost afectata independenta, ca trebuie sa isi schimbe stilul de viata, sa renunte la anumite activitati sau sa se bazeze pe alti oameni pentru anumite sarcini.

Alte efecte emotionale dupa AVC

Alte reactii emotionale comune includ:

  • furie;
  • sentimente de vinovatie;
  • apatie sau nepasare cu privire la ceea ce se intampla;
  • lipsa de motivatie;
  • tulburari de somn;
  • probleme de memorie;
  • schimbari comportamentale;
  • oboseala intensa etc.

Accidentul vascular cerebral poate provoca, de asemenea, modificari cognitive care pot afecta interactiunea cu ceilalti. Cei care se recupereaza dupa un accident vascular cerebral pot sa nu recunoasca uneori expresiile emotionale sau sarcasmul la altii. Efectele accidentului vascular cerebral pot afecta, de asemenea, stima de sine. Alte modificari pot include lipsa empatiei, pierderea simtului umorului, gelozia irationala etc.

Tratamente si solutii

Tristetea, anxietatea, furia si durerea sunt toate raspunsuri comune si normale intr-o oarecare masura dupa un accident vascular cerebral. Acest lucru poate fi din cauza modificarilor fizice sau biochimice din creier, precum si din cauza raspunsului emotional la viata post-accident vascular cerebral.

Discutati cu medicul despre sanatatea voastra emotionala si despre orice modificari ale dispozitiei sau comportamentului pe care le observati. Exista diferite abordari psihologice pentru tratarea tulburarilor emotionale post-accident vascular cerebral, inclusiv terapie cognitiv comportamentala, terapie interpersonala, terapia mindfulness, terapie de grup etc. De asemenea, uneori medicii pot recomanda diferite medicamente – in functie de problema si de severitatea sa.

Este important sa identificati simptomele afectarii emotionale dupa AVC si sa solicitati ajutor de specialitate. Lasate netratate, problemele mentale si emotionale pot afecta evolutia recuperarii dupa AVC si calitatea vietii. Discutati cu medicul si solicitati sprijinul unui psihoterapeut pentru a primi tratamentul adecvat.

Recomandari dupa AVC

  • Mentine un stil de viata sanatos – incearca sa faci miscare pe cat posibil, in functie de starea de sanatate si adopta o alimentatie sanatoasa si variata. Consuma suficiente fructe si legume de toate culorile, variate, cel putin o portie de peste saptamanal, alimente bogate in potasiu etc. Evita dulciurile in cantitati mari, excesul de sare, alimentele prajite si intens procesate. Renunta la fumat si limiteaza consumul de alcool, mentine-te la o greutate sanatoasa si stabileste un program de somn sanatos – asigura-te ca dormi suficient.
  • Ai grija la echilibrul dintre munca si viata personala, evita burnout-ul.
  • Mergi periodic la control pentru analize de rutina, trateaza in mod corect problemele de sanatate asociate, mai ales pe cele care sunt considerate factori de risc pentru AVC, ca hipertensiunea, obezitatea, colesterolul marit etc. Respecta planul de tratament prescris de medic. De asemenea, se recomanda sa urmezi programul potrivit de recuperare fizica, logopedica si/sau psihologica, dupa caz.
  • Antreneaza-ti mintea prin exercitii de memorie, citit, sudoku, sah, puzzle-uri, dezvolta noi aptitudini etc.
  • Evita izolarea sociala si mentine relatiile cu prietenii si familia. Relatiile sociale sunt esentiale pentru sanatatea generala.
  • Discuta cu cei dragi despre ceea ce simti.
  • Recunoaste si accepta-ti emotiile, fara a le cataloga ca fiind „bune” sau „rele”. Exista mai multe moduri prin care sa recunosti si sa iti exprimi trairile si emotiile, inclusiv scrisul in jurnal, diferite forme de arta etc.
  • Apreciaza-te pentru progresul pe care l-ai facut. Invata sa „vorbesti” cu tine intr-un mod pozitiv, cu multa autocompasiune, fara autocritica. Este important sa apreciezi fiecare nou pas, fiecare deprindere dobandita.
  • Fa-ti timp pentru activitati placute si relaxante. De asemenea, bucura-te de noi experiente, evitand ruminatia, gandurile negative persistente si evitand sa privesti mereu inapoi, facand comparatii cu viata inainte de AVC.

 

Referinte:
(1) https://strokefoundation.org.au/What-we-do/For%20survivors%20and%20carers/stroke-resources-and-fact-sheets/Depression-and-anxiety-after-stroke-fact-sheet
(2) https://www.stroke.org/en/about-stroke/effects-of-stroke/emotional-effects-of-stroke/depression-and-stroke
(3) https://www.ahajournals.org/doi/10.1161/STROKEAHA.117.020078
(4) https://www.stroke.org.nz/sites/default/files/inline-files/SF2116%20Emo%20and%20Behav%20HR.pdf

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma