Furia este o emotie foarte intensa care poate rezulta din sentimente de frustrare, ranire, suparare sau dezamagire. Afla mai multe despre managementul furiei si cum pot fi controlate accesele de furie din materialul urmator.

Cuprins:

  1. Din ce cauze apar accesele de furie?
  2. In ce consta managementul furiei?
  3. 10 sfaturi pentru a-ti controla accesele de furie
  4. Tehnici de psihoterapie care ajuta la controlul emotiilor

Din ce cauza apar accesele de furie?

Pus in scena absolut admirabil de catre Jack Nicholson si Adam Sandler in celebra comedie cu acelasi nume, managementul furiei implica o serie de modalitati care vizeaza reducerea stresului. Stapanirea furiei reprezinta un subiect delicat prin natura acestei trairi, fiecare dintre noi confruntandu-se de mai multe sau de mai putine ori cu aceasta stare.

Ce este furia?

Furia este o emotie de baza care este experimentata de toti oamenii. Declansata de cele mai multe ori de o rana emotionala, furia este, de obicei, experimentata ca un sentiment neplacut care apare atunci cand credem ca am fost raniti, maltratati sau cand ne confruntam cu obstacole care ne impiedica sa ne atingem obiectivele personale.

Sentimentul de furie variaza foarte mult, in functie de cat de des apare furia, cat de intens este resimtita si de cat dureaza. De asemenea, oamenii se deosebesc si in functie de cat de usor se supara (aspect cunoscut sub numele de prag al furiei), precum si de cat de bine se simt cand sunt suparati. Unii oameni se infurie mereu, in timp ce altii se supara foarte rar. Unii oameni sunt foarte constienti de furia lor, in timp ce altii nu pot sa-si recunoasca mania atunci cand o experimenteaza.

De cate ori pe zi ne infuriem?

Unii experti sustin ca un adult obisnuit se infurie o data pe zi si se enerveaza cam de trei ori pe zi. Alti experti in managementul furiei sugereaza ca o persoana obisnuita se infurie de 15 ori pe zi, aceasta fiind, in opinia lor, o cifra mai realista. Indiferent de cat de des ne confruntam cu furia, este o emotie des intalnita si inevitabila.

Furia poate fi constructiva sau distructiva. Atunci cand sunt bine gestionate, furia sau supararea vin cu foarte putine consecinte asupra sanatatii sau a relatiilor. La radacina, furia  semnaleaza ca ceva in mediul vostru nu functioneaza asa cum v-ati dori. Acest lucru va atrage toata atentia si va motiveaza sa luati masuri pentru a indrepta acest lucru care vi se pare gresit. Felul in care gestionati aceste semnale de furie are totusi consecinte foarte importante pentru sanatatea si bunastarea voastra generala.

Ce se intampla cand va exteriorizati furia?

Cand va exteriorizati furia, actiunile dumneavoastra ii determina pe ceilalti sa devina defensivi si suparati. Presiunea sanguina creste si fluxul de hormoni de stres. Violenta poate urma. Puteti capata neplacuta reputatie de furios in preajma caruia nu vrea sa stea nimeni.

Mania necontrolata instraineaza prietenii, colegii si membrii familiei. De asemenea, are o legatura stransa cu problemele de sanatate si moartea timpurie. Furia agresiva, ostila, nu numai ca mareste riscul de deces timpuriu, dar si riscul de izolare sociala, care este un factor major de risc pentru boli grave si moarte. Acestea sunt doar doua din multele motive pentru care managementul furiei este o solutie de luat in calcul.

In ce consta managementul furiei?

Managementul furiei implica o serie de aptitudini prin care oamenii pot fi ajutati sa-si recunoasca semnele de furie si sa-si gestioneze factorii declansatori intr-un mod pozitiv.

Este nevoie ca persoana in cauza sa-si identifice furia intr-un stadiu incipient si sa-si exprime nevoile intr-un mod civilizat, in timp ce ramane calma si in control.

Gestionarea furiei nu inseamna sa va interiorizati trairile sau sa evitati sentimentele asociate.

Capacitatea de a face fata furiei este o abilitate dobandita! Aproape oricine poate invata sa-si controleze sentimentele in timp si cu rabdare si dedicare.

La cine pot apela persoanele care se confrunta cu accesele de furie?

In cazurile in care furia afecteaza negativ o relatie si, mai ales, daca duce la comportament violent sau chiar periculos, persoanele in cauza pot apela la sfaturile unui profesionist in domeniul sanatatii mintale iar, in multe tari, pot participa la cursuri de management al furiei.

Cu toate acestea, oamenii au la indemana tehnici prin care pot incerca sa-si gestioneze furia. Unele persoane considera ca isi pot rezolva aceste probleme fara a solicita asistenta profesionala.

Cum recunoastem furia?

Daca a apucat sa se declanseze, starea de furie poate fi dificil de oprit. Din aceasta cauza, ar fi ideal ca aceasta emotie sa fie detectata din timp. Acest lucru ii poate permite persoanei sa isi redirectioneze procesul de gandire catre un loc si un scop mai constructiv.

Mania provoaca reactii fizice distructive pentru organism. Corpul unei persoane infuriate elibereaza adrenalina, hormonul de „lupta-sau-fugi” care ii pregateste pe oameni pentru conflict sau pericol.

Reactia „lupta sau fugi”

Se manifesta prin:

  • batai rapide ale inimii
  • o respiratie mai rapida
  • tensiune la nivelul intregului corp
  • agitatie si tremur la nivelul picioarelor
  • inclestarea pumnilor si a maxilarului
  • transpiratie

Aceste efecte fizice pot semnala un raspuns pe masura situatiei respective.

Fara exceptie, recunoasterea rapida a semnalelor poate ajuta persoana in cauza sa evalueze daca factorul declansator justifica acest raspuns fizic. Astfel, daca este necesar, aceasta persoana poate lua masurile necesare pentru a-si gestiona stresul fizic.

10 sfaturi pentru a-ti controla accesele de furie

Managementul furiei reprezinta o metoda importanta de reducere a stresului si gestionare a emotiilor. Furia poate amplifica si prelungi semnificativ stresul, mai ales daca acesta se intinde pe o perioada mai lunga de timp. Furia poate chiar precipita un atac de cord. A invata cum sa mentineti controlul furiei este foarte asemanator cu a invata sa faceti fata stresului.

Exista trei pasi principali prin care va puteti controla furia:

  • Recunoasteti semnele timpurii ale furiei.
  • Acordati-va timp si spatiu pentru a va da seama care sunt factorii declansatori.
  • Aplicati tehnici care va pot ajuta sa va controlati furia.

Iata cateva sugestii pentru inceput:

  1. Identificati factorii declansatori ai furiei

O data stiut ce anume va face sa explodati, planificati cum sa evitati sa va enervati cand va aflati intr-o asemenea situatie.

  1. Identificati simptomele furiei care va cuprinde

Ce faceti in momentul in care incepeti sa va enervati? Va tremura buzele? Va incordati spatele? Inima incepe sa va bata mai repede? Va inrositi la fata? Fiti atent la aceste semne si simptome ca la niste semnale de alarma – o avertizare ca incepeti sa va enervati.

  1. Faceti sport

Activitatea fizica va poate ajuta sa reduceti stresul care va poate infuria. Daca simtiti ca incepeti sa va enervati, puteti efectua o alergare intensa sau un alt tip de activitate fizica placuta prin care sa va eliberati de stres.

  1. Raspundeti simptomelor

Cand simtiti ca va enervati, luati o scurta pauza. Numarati pana la 10, trageti aer adanc in piept, uitati-va pe fereastra – faceti orice sa castigati timp – astfel incat creierul sa tina pasul cu emotiile si sa puteti gandi inainte sa actionati.

  1. Cautati diferite posibile solutii

In loc sa va concentrati asupra a ceea ce v-a enervat, incercati mai bine sa rezolvati problema. Daca dormitorul copilului este dezordonat, cel mai bine este sa inchideti usa. Partenerul dumneavoastra intarzie la cina in fiecare seara? Programati mesele mai tarziu seara sau cadeti de comun acord sa mancati singur de cateva ori pe saptamana. Incercati sa realizati ca furia nu va remedia problema, ba dimpotriva, o poate transforma in ceva mai rau.

  1. Incercati sa va relaxati

Inainte de a va confrunta cu o persoana sau o situatie care va infurie, gasiti o modalitate de a va elibera de o parte din energia dumneavoastra emotionala. Faceti o plimbare, faceti curat in casa si nu expediati pe internet mesajul manios pe care tocmai l-ati scris.

  1. Nu mentineti ura

Iertarea este un instrument foarte puternic. Daca permiteti ca furia si alte sentimente negative sa le anuleze pe cele pozitive, s-ar putea sa ramaneti cu un gust amar si sa va inecati in propria amaraciune. Dar daca il veti ierta pe cel care v-a infuriat, ati putea invata amandoi ceva din respectiva situatie. In plus, acest lucru va poate consolida relatia.

  1. Nu va suprimati furia

Daca furia este declansata de ceea ce v-a zis sau facut cineva, adresati-va acelei persoane. Nu sariti imediat cu acuze verbale, incercati sa faceti fata acestui episod si abordati-l mai degraba din perspectiva celor simtite de dumneavoastra si nu din aceea a celor facute de celalalt.

  1. Gasiti-va supape de eliberare a furiei

Cautati moduri creative de a va elibera de energia produsa de furia dumneavoastra si de a va controla emotiile, cum ar fi:

  1. Cautati ajutor

Daca va enervati des, impartasiti acest lucru celor in care aveti incredere: familiei sau prietenilor.

In plus, este recomandat sa dormiti cel putin 7 ore in fiecare noapte. Un somn de calitate contribuie, de asemenea, la sanatatea mentala si fizica. Cercetatorii au corelat privarea de somn cu o serie de probleme de sanatate, inclusiv iritabilitate si furie.

Tehnici de psihoterapie care ajuta la controlul emotiilor

Exista cateva semne care demasca faptul ca o persoana care se confrunta cu accesele de furie poate avea nevoie de ajutor profesional sau medical.

Simptome care necesita tratament

  • problemele cu legea
  • persoanele in cauza simt tot mai des ca sunt cuprinsi de manie
  • discutii aprinse si certuri intense cu membrii familiei, prietenii sau colegii
  • implicarea in batai sau confruntari fizice
  • agresiunile fizice asupra unui partener sau a unui copil
  • amenintari cu violenta asupra unor oameni sau a unor proprietati
  • spartul si aruncatul obiectelor in timpul unei izbucniri nervoase
  • pierderea temperamentului in timpul sofatului

Problemele de furie pot fi rezultatul unei serii de alte afectiuni legate de sanatatea mintala

Boli de natura psihica

Abordarea problemelor psihice care stau la baza acceselor de manie poate ajuta la reducerea trairilor furioase. Uneori insa, o persoana trebuie sa-si controleze furia in felul sau.

Terapia de management al furiei se poate desfasura in cadrul unor sesiuni de grup sau sub forma de consultatii unu-la-unu cu un consilier sau un psihoterapeut.

Daca o persoana a fost diagnosticata cu o problema de sanatate mintala, cum ar fi depresia, aceasta conditie i-ar putea influenta modul in care isi va gestiona furia.

In cadrul unui curs de management al furiei, o persoana poate invata cum sa-si gestioneze mania.

Beneficii ale cursului de management al furiei

Un astfel de curs va ajuta persoana respectiva astfel:

  • sa identifice factorii declansatori
  • sa raspunda constructiv la aparitia acestora, fie inainte ca furia sa fie declansata, fie dupa
  • sa gestioneze factorii declansatori
  • sa controleze procesele de gandire irationala si extrema
  • sa se calmeze si sa revina la starea linistita si calma
  • sa isi exprime sentimentele si nevoile in mod asertiv, dar calm, in situatii care tind sa provoace furie si frustrare
  • sa redirectioneze energia si resursele catre rezolvarea problemelor

Intrebari utile

Odata ajuns in cabinetul unui terapeut sau al unui consilier, persoana in cauza s-ar putea confrunta cu o serie de intrebari.

Printre acestea se numara:

  • De unde stiu cand sunt furios?
  • Ce tipuri de oameni, situatii, evenimente, locuri si alti factori declansatori ma infurie?
  • Cum raspund la situatie cand ma enervez? Ce anume fac?
  • Ce impact are reactia mea furioasa asupra altora?

Aceste intrebari ii pot ajuta pe oameni sa inteleaga ca mania si calmul nu sunt emotii foarte clare. Furia, de exemplu, poate varia de la o stare de iritatie usoara pana la furie deplina.

De aceea, unul dintre obiectivele-cheie al terapiei este acela de a-i ajuta pe oameni sa faca diferenta intre diferitele stari.

Referinte:

  1. https://www.gracepointwellness.org/116-anger-management/article/5803-what-is-anger
  2. https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/adult-health/in-depth/anger-management/art-20045434
  3. https://www.gracepointwellness.org/116-anger-management/article/5802-introduction-to-anger-management
  4. https://www.nhs.uk/conditions/stress-anxiety-depression/controlling-anger/
  5. https://www.webmd.com/men/guide/anger-management#1
  6. https://www.webmd.com/mental-health/mental-health-managing-anger#1
  7. https://www.medicalnewstoday.com/articles/162035.php
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma