Scintigrafia osoasa este o scanare a oaselor utilizata pentru a depista probleme precum cancerul, infectiile sau fracturile. Este, de asemenea, folosita pentru a monitoriza sanatatea articulatiilor si depistarea problemelor ca artrita.

Cuprins:

1. Ce este scintigrafia osoasa (scanarea osoasa)?
2. Principiu
3. Indicatiile scintigrafiei
4. Cum se pregateste pacientul inainte de o scintigrafie?
5. Ce presupune procedura?
6. Sfaturi dupa procedura
7. Care sunt beneficiile unei scintigrafii osoase?
8. Potentiale riscuri
9. Cum se interpreteaza rezultatele?
10. Limitarile procedurii

Ce este scintigrafia osoasa (scanarea osoasa)?

O scanare osoasa sau scintigrafia osoasa arata modul in care celulele din organism functioneaza (in mod normal sau anormal) si in ce masura.

Scintigrafia osoasa este o procedura de medicina nucleara care utilizeaza cantitati mici de material radioactiv pentru a diagnostica si evalua o varietate de boli si afectiuni osoase, inclusiv fracturi, infectii sau cancer. Aceste tipuri de scanari utilizeaza materiale radioactive numite radiofarmaceutice sau radiotrasori. Energia radioactiva emisa de radiotrasor este detectata de o camera speciala sau de un dispozitiv de imagistica ce produce imagini ale oaselor numite scintigrame. Anomaliile sunt indicate de zonele osului anormal care absorb mai mult sau mai putin din radiofarmaceutice si apar mai deschise sau mai intunecate decat osul normal pe scintigrama.

Cantitatea de radiatii dintr-o procedura ca scintigrafia osoasa este comparabila cu cea folosita in timpul unei radiografii. Trasorul ramane in organism pentru o perioada scurta de timp, inainte de a fi eliminat prin urina sau scaun, de obicei in 24 de ore.

Ca medicament radiofarmaceutic injectat intravenos se foloseste, de obicei, Technetiu 99m (Tc-99m). Acesta circula prin sange si se acumuleaza in os, in special in zone cu activitate crescuta (in cazul in care osul creste, se rupe sau se regenereaza). Scanarea dureaza de obicei 30-60 de minute. Dupa scanare, materialul radioactiv isi pierde treptat radioactivitatea.

Principiu

Deoarece procedurile de medicina nucleara sunt capabile sa analizeze functiile corpului la nivel molecular, ele au potentialul de a identifica boala din primele sale stadii, precum si raspunsul unui pacient la interventiile terapeutice.

Scintigrafia osoasa utilizeaza radionuclizi pentru a detecta zonele osului care cresc sau sunt reparate. Un radionuclid (uneori numit un radioizotop sau izotop) este un produs chimic care emite un tip de radioactivitate numita radiatie gama. O cantitate mica de radionuclid este introdusa in organism, de obicei intravenos.

Celulele cele mai active din tesutul tinta vor atrage mai multi radionuclizi. Astfel, partile active ale tesutului vor emite mai multe radiatii gama decat cele mai putin active sau inactive.

Radiatiile gama sunt detectate de un dispozitiv special. Ulterior, razele sunt transformate intr-un semnal electric si trimise catre un computer care va construi o imagine. Imaginea este formata prin transformarea diferentelor de intensitate a radioactivitatii emise, obtinandu-se imagini in nuante diferite de gri.

Zonele active apar ca pete rosii („puncte fierbinti”) pe imagini, iar cele inactive apar albastre („puncte reci”).

Indicatiile scintigrafiei

Principalele indicatii ale scintigrafiei includ:

  • monitorizarea sau diagnosticarea unei boli osoase;
  • analiza unor simptome;
  • evaluarea metabolica inainte de inceperea tratamentului;
  • depistarea cancerului osos sau daca anumite cancere (cancer mamar, pulmonar, de prostata etc.) s-au raspandit in oase;
  • depistarea cauzei sau a localizarii durerii osoase inexplicabile, cum ar fi durerea de spate;
  • evaluarea tulburarilor metabolice, cum ar fi osteomalacia, hiperparatiroidismul primar, osteoporoza etc.;
  • depistarea fracturilor;
  • depistarea unor leziuni osoase cauzate de o infectie (osteomielita) sau alte afectiuni, cum ar fi boala Paget.

Cum se pregateste pacientul inainte de o scintigrafie?

Trebuie sa informati medicul si tehnicianul medical care efectueaza investigatia daca urmati anumite tratamente, inclusiv vitamine si suplimente pe baza de plante si daca aveti alergii, daca ati fost recent bolnav sau suferiti de orice alta afectiune.

Femeile trebuie sa informeze intotdeauna medicul sau tehnicianul daca alapteaza sau daca exista vreo posibilitate ca fie gravide. Se evita alaptarea timp de 1-2 zile dupa scanare, pana radiotrasorul este eliminat din corp.

Se indeparteaza bijuteriile, accesoriile si obiectele metalice care pot interfera cu rezultatele scanarii.

Ce presupune procedura?

Inainte de procedura, se va administra intravenos medicamentul radiofarmaceutic. Dureaza cateva ore, de obicei 2-3 ore, pentru ca radiotrasorul sa circule prin corp si sa se lege de oase, astfel incat sa poata fi prelevate imagini. In acest timp, pacientul trebuie sa bea 4-5 pahare de apa pentru a elimina orice radiotrasor inutil care nu se deplaseaza la oase. De asemenea, trebuie golita vezica inainte de scanare, pentru a impiedica trasorii din urina sa blocheze vizualizarea oaselor pelvine in timpul scanarii.

Camera gama, numita si camera de scintilatie, detecteaza energia radioactiva emisa de corpul pacientului si o transforma intr-o imagine. Camera gama insasi nu emite nicio radiatie. Pacientul se afla pe masa de examinare care se gliseaza intre doua capete de camera gamma paralele care sunt pozitionate deasupra si sub mesa de examinare. Se roteste in jurul corpului pacientului pentru a produce imagini mai detaliate, tridimensionale. Un computer ajuta la crearea imaginilor din datele obtinute de la camera gamma.

Scanarea osoasa in sine este de obicei nedureroasa si este rareori asociata cu disconfort sau efecte secundare. Nu este necesara anestezia pentru scintigrafia scheletica, iar sedarea este rareori utilizata. Testul poate fi inconfortabil daca pacientul are dureri articulare sau osoase.

Sfaturi dupa procedura

Dupa 24-48 de ore de la scanarea osoasa, radioactivitatea din corp va fi extrem de mica, fara probabilitatea de a afecta organismul sau alte persoane. Radioactivitatea va fi eliminata din corp intr-o zi sau doua.

Dupa procedura nu apar efecte adverse si se pot relua activitatile obisnuite. Se poate recomanda sa consumati mai multa apa in urmatoarele 1-2 zile, pentru a elimina din organism orice urme de elemente injectate.

Care sunt beneficiile unei scintigrafii osoase?

Scintigrafia osoasa ajuta medicul sa evalueze oasele si ofera informatii pentru a ajuta la diagnosticarea si tratarea bolilor osoase. Procedura poate indica leziuni ale oaselor, efectele bolii, cum ar fi cancerul sau infectia, precum si orice ameliorare sau agravare a unei anomalii osoase dupa orice tratament administrat.

Principalele beneficii ale scintigrafiei osoase sunt:

  • Informatii detaliate privind forma si structura anatomica a corpului.
  • Permite depistarea multor boli osoase si analiza eficientei tratamentului.
  • Ajuta la monitorizarea efectelor tratamentului anomaliilor osoase.
  • Procedura este lipsita de reactii adverse acute sau pe termen lung si sedarea este rareori necesara – de obicei in cazul copiilor este utila.
  • Depistarea fracturilor si a altor anomalii care nu sunt observate cu ajutorul radiografiilor.
  • Detectarea precoce a cancerului primar si a cancerului care s-a raspandit in oase din alte parti ale corpului.
  • Poate detecta osteomielita, o infectie a osului sau a maduvei osoase.

In general, doza de radiofarmaceutic administrata este mica si pacientii sunt expusi la niveluri scazute de radiatii in timpul scanarii. Potentialele riscuri pentru sanatate date de expunerea la radiatii sunt scazute in comparatie cu beneficiile.

Potentiale riscuri

Potentialele riscuri pentru sanatate cauzate de expunerea la radiatii sunt scazute in comparatie cu beneficiile potentiale. Nu exista efecte adverse cunoscute pe termen lung de la expunerea la doze mici.

Substantele radioactive utilizate in scanarile cu radionuclizi sunt considerate sigure si parasesc rapid organismul prin urina. Doza de radiatii pe care organismul o primeste este foarte mica. In multe cazuri, nivelul de radiatie implicat nu este mult diferit de o serie de cateva radiografii normale. Scintigrafia nu prezinta un risc mai mare decat radiografia, de exemplu. Radiotrasorii utilizati intr-o scanare osoasa presupun o expunere foarte mica la radiatii. Riscul de a avea o reactie alergica la markeri este redus.

Unele efecte secundare care ar putea aparea includ sangerare, durere sau umflare la locul injectarii. Reactiile alergice la radiofarmaceutic sunt extrem de rare.

Scanarea nu este indicata pentru femeile insarcinate sau care alapteaza. Exista riscul de afectare a fatului si de contaminare a laptelui matern.

Cum se interpreteaza rezultatele?

O scanare anormala va arata puncte de intensitati diferite in comparatie cu osul din jur. Punctele fierbinti sunt zone in care exista o acumulare crescuta de material radioactiv. Punctele reci sunt zone care au preluat mai putin din materialul radioactiv.

Rezultatele testului sunt considerate rezultate normale atunci cand elementul radioactiv este imprastiat uniform in organism. Rezultatele sunt considerate anormale atunci cand scanarea prezinta „puncte fierbinti” mai intunecate sau „pete reci” mai usoare in oase. Punctele fierbinti descriu locurile in care a fost colectat un exces de substante radioactive. Pe de alta parte, petele rece sunt zone in care nu a fost colectat deloc radiotrasor. Rezultatele anormale pot indica faptul ca aveti o afectiune osoasa, cum ar fi artrita sau infectia in os.

Limitarile procedurii

Scintigrafia osoasa nu poate identifica unele tipuri de cancer. De multe ori pot fi necesare investigatii suplimentare, ca CT, RMN, teste de sange sau biopsii.

De asemenea, poate dura cateva ore pana la zile pentru ca radiotrasorul sa se acumuleze in partea corpului de interes si procedura poate dura pana la cateva ore.

Scintigrafia osoasa vs RMN

Aceste modalitati imagistice pot fi folosite pentru a detecta anumite boli osoase. RMN utilizeaza campuri magnetice si unde de radiofrecventa pentru a crea imagini interne ale corpului si ale organelor interne. Acestea sunt folosite pentru a depista cancere osoase datorita capacitatii de a crea o imagine detaliata a zonei dorite. Datele sugereaza ca prin RMN se poate detecta mai bine cancrul osos decat scintigrafia osoasa. Scanarile osoase pot localiza regiunile unde se formeaza osteoblastele si determina localizarea tumorilor osoase.

Comparativ cu un RMN, scintigrafia osoasa este relativ mai ieftina, mai accesibila. Osteoblastele pot fi gasite in infectiile osoase sau osteomielita si prezinta un rezultat specific pentru aceasta boala osoasa.

Referinte:

(1) Bone scintigraphy, link: https://www.richtlijnendatabase.nl/gerelateerde_documenten/f/17262/Bone%20Scintigraphy.pdf
(2) Nuclear medicine bone scan, link: https://www.insideradiology.com.au/nuclear-medicine-bone-scan/
(3) Bone scan, link: https://www.healthline.com/health/bone-scan#purpose
(4) Bone scan, link: https://www.mountsinai.org/health-library/tests/bone-scan
(5) Bone scan, link: http://www.cancer.ca/en/cancer-information/diagnosis-and-treatment/tests-and-procedures/bone-scan/?region=on
(6) Skeletal scintigraphy (Bone scan), link: https://www.radiologyinfo.org/en/info.cfm?pg=bone-scan
(7) The EANM practice guidelines for bone scintigraphy, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4932135/

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma