Desi pot parea similare la prima vedere, artrita si artroza sunt afectiuni diferite. Ambele vizeaza oasele, ligamentele si articulatiile si au unele simptome similare.

Cuprins:

1. Ce este artrita?
2. Ce este artroza?
3. Care sunt simptomele artritei si artrozei?
4. Cauze
5. Artrita si artroza – Factori de risc
6. Artrita si Artroza | Diagnostic
7. Prin ce difera tratamentul?

Ce este artrita?

Artrita este de fapt un termen umbrela, folosit pentru a descrie o serie de afectiuni care produc inflamatie la nivelul articulatiilor. In unele cazuri, aceasta inflamatie poate afecta si pielea, muschii si organele interne. Exemple de boli din aceasta categorie includ osteoartrita, artrita reumatoida si guta. Artrita este un termen folosit adesea pentru a descrie un grup de peste 100 de afectiuni reumatismale.Este astfel o afectiune ce presupune inflamarea stratului ce captuseste articulatia si are cauze de natura infectioasa, metabolica sau autoimuna.

Tipuri de artrita

Cele mai frecvente forme de artrita sunt:

  • Osteoartrita – Osteoartrita este cel mai frecvent tip de artrita. Afecteaza initial captuseala cartilajului neted al articulatiei. Ulterior, tendoanele si ligamentele trebuie sa lucreze mai mult, ceea ce poate determina umflarea si formarea de osteofite.
  • Artrita reumatoida – Artrita reumatoida apare atunci cand sistemul imunitar al organismului vizeaza articulatiile afectate, ceea ce duce la durere si umflaturi. Membrana sinoviala a articulatiei este prima care devine afectata. Se poate raspandi la articulatie, ducand la umflarea si modificarea ei.
  • Spondilita anchilozanta – Este o afectiune inflamatorie pe termen lung, care afecteaza in principal oasele, muschii si ligamentele coloanei vertebrale, ducand la rigiditate si afectarea articulatiilor.
  • Spondiloza cervicala – Cunoscuta si sub numele de osteoartrita degenerativa, spondiloza cervicala afecteaza articulatiile si oasele din zona gatului, ceea ce poate duce la durere si rigiditate.
  • Guta – Guta este un tip de artrita cauzata de prea mult acid uric in organism. Cauzeaza durere intensa, inrosire si umflaturi. Guta este o boala reumatica ce apare atunci cand cristalele de acid uric, sau uratul monosodic, se acumuleaza in tesuturi si fluidele corpului. Factorii de risc includ obezitatea, hipertensiunea, diureticele etc.
  • Artrita psoriazica – Este o conditie inflamatorie articulara care poate afecta persoanele cu psoriazis. Cauza exacta a artritei psoriazice nu este cunoscuta, dar pare sa implice sistemul imunitar care ataca celulele si tesuturile sanatoase. Raspunsul imun anormal cauzeaza inflamatia articulatiilor si o supraproductie a celulelor cutanate.
  • Artrita enteropatica – Este o forma de artrita cronica, inflamatorie asociata cu boala inflamatorie intestinala (IBD), cele doua tipuri cele mai cunoscute fiind colita ulcerativa si boala Crohn.
  • Artrita septica este o inflamatie articulara care rezulta dintr-o infectie bacteriana sau fungica. Acesta afecteaza in mod obisnuit genunchii si soldul. Bacteriile cum ar fi Staphylococcus, Streptococcus sau Neisseria gonorrhoeae cauzeaza majoritatea cazurilor de artrita septica acuta.

Alte probleme asociate cu artrita

Sunt si alte afectiuni ce pot fi asociate cu problemele articulare. Lupusul este o afectiune autoimuna care poate afecta multe organe diferite si tesuturi ale organismului. Lupusul poate afecta articulatiile, pielea, creierul, plamanii, rinichii, vasele de sange si alte tesuturi. Simptomele includ oboseala, durerea sau umflarea articulatiilor, eruptii cutanate si febra. Cauza ramane neclara, dar poate fi legata de factori genetici, de mediu si hormonali. Sindromul Sjögren este o tulburare autoimuna care implica implica afectarea glandelor care produc lacrimi si saliva. Acest lucru cauzeaza uscaciunea gurii si ochilor, dar si in alte zone care necesita de obicei umiditate, cum ar fi nasul, gatul si pielea. Poate afecta si articulatiile, plamanii, rinichii, vasele de sange, sistemul digestiv si nervii.

Ce este artroza?

Artroza este o alta denumire pentru osteoartrita, un tip de artrita sau reumatism degenerativ. Este cel mai frecvent tip de artrita, fiind cauzata de uzura articulatiilor si a cartilajelor. Cartilajele sunt acele tesuturi care acopera capetele oaselor si permit miscarea articulatiilor. In timp, cartilajele se poate deteriora, se reduce productia de lichid sinovial, apare contactul os-os in articulatii, cauzand durere, rigiditate si, uneori, umflaturi. Artroza poate afecta orice articulatie din corp, dar este in special intalnita la nivelul articulatiilor mainilor, gatului, genunchilor si soldurilor. Odata cu varsta, creste riscul de a dezvolta aceasta boala. Un alt factor de risc pentru artroza este dat de leziunile articulare.

Osteoartrita apare cel mai adesea la persoanele in varsta, desi poate aparea la adulti de orice varsta. Este, de asemenea, numita boala articulara degenerativa sau artrita degenerativa.

Diferenta principala dintre artrita si artroza este ca artrita este un termen general pentru inflamarea articulatiilor, a pielii sau a altor tesuturi, in timp ce artroza este o afectiune degenerativa, cum ar fi osteoartrita articulatiilor, care este data de uzura articulatiei.

Care sunt simptomele artritei si artrozei?

Este important sa intelegeti simptomele artritei si artrozei si care sunt diferentele. Desi rigiditatea si durerea articulatiilor sunt simptome comune in cazul tuturor tipurilor de artrita, artroza poate cauza alte simptome care ajuta la distingerea celor doua.

Artrita are, de obicei, diferite cauze, tipuri si poate afecta articulatiile si tesuturile in diferite moduri, in timp ce artroza este un tip de artrita cauzata de imbatranirea sau degenerarea articulatiilor. Prin urmare, simptomele artritei pot fi prezente in artroza, dar sunt si simptome specifice care permit diferentierea celor doua. De exemple, durerea articulara este prezenta atat in artrita, cat si in artroza, dar durerea articulara dupa efort prelungit este frecventa in artroza. De asemenea, sunetele sau senzatiile de rupere si intepaturi sunt o caracteristica a uzurii cartilajelor, ceea ce produce frictiune intre cele doua oase.

Simptomele artritei

Simptomele artritei variaza de la un tip la altul. Durerea si rigiditatea articulatiilor sunt cele mai frecvente. Alte simptome comune ale artritei includ:

  • durere la nivelul articulatiilor si umflarea lor;
  • durerile apar in acelasi timp la nivelul mai multor articulatii;
  • simptomele apar brusc;
  • inflamatia afecteaza si alte tesuturi din corp si organe;
  • inrosirea pielii in jurul articulatiilor afectate;
  • afectarea miscarilor care implica articulatiile afectate.

Simptomele artrozei

Iata cele mai frecvente simptome ale artrozei:

  • durere in articulatii care creste odata cu efortul prelungit sau cu schimbarea pozitiei;
  • debutul este lent;
  • rigiditatea articulatiilor care se agraveaza treptat;
  • afectarea sensibilitatii in jurul articulatiilor afectate;
  • articulatiile implicate isi pierd din flexibilitate;
  • frictiune intre oase din cauza afectarii articulatiei;
  • dezvoltarea de mici formatiuni osoase in jurul articulatiei afectate.

Cauze

Nu exista o singura cauza a tuturor tipurilor de artrita. Cauza sau cauzele variaza in functie de tipul sau forma de artrita.

Cauzele artritei pot include:

  • leziune, care duce la artrita degenerativa;
  • metabolism anormal, care duce la guta;
  • cauze ereditare, cum ar fi osteoartrita;
  • infectii;
  • disfunctie a sistemului imunitar etc.

Cele mai multe tipuri de artrita sunt legate de o combinatie de factori, dar unele forme nu au o cauza evidenta si par sa apara spontan.

In cazul osteoartritei, cartilajul de protectie de la capetele oaselor se descompune, provocand durere, umflaturi si probleme in miscarea articulatiei. Se pot dezvolta cresteri osoase, iar zona poate deveni inflamata (rosie si umflata). Cauza exacta nu este cunoscuta, dar se crede ca mai multi factori cresc riscul aparitiei osteoartritei, incluzand leziuni articulare sau alte afectiuni, ca artrita secundara.

Artrita si artroza – Factori de risc

Riscul de aparitie a artritei si artrozei depinde de anumiti factori, unii similari, iar altii diferiti pentru fiecare dintre cele doua afectiuni. Iata care sunt factorii de risc pentru artrita si artroza si prin ce difera din acest punct de vedere cele doua probleme:

  • Varsta este poate cel mai semnificativ factor de risc, pentru ambele boli. Odata cu varsta, riscul de a dezvolta artroza sau orice alt tip de artrita creste de pana la zece ori.
  • Greutatea corporala este un alt factor de risc, deoarece pune presiune mai mare pe articulatii si creste riscul de artroza sau leziuni articulare asociate, dar si artrita.
  • Istoricul familial de artrita creste riscul unei persoane de a dezvolta ulterior boala, dar riscul genetic este prezent doar in cazul artritei reumatoide.
  • In ceea ce priveste genul unei persoane, femeile sunt afectate mai frecvent de artroza decat barbatii, in timp ce in cazul artritelor generale, riscul variaza: guta este de obicei mai frecventa la barbati, iar artrita reumatoida la femei, de exemplu.
  • Modificarile articulare sunt un risc specific artrozei, asta deoarece diferentele dintre articulatii si cartilajele afectate pot creste considerabil riscul de a dezvolta boala.
  • Unele leziuni sau infectii pot creste riscul de artroza.
  • Locurile de munca ce presupun presiune mare asupra articulatiilor si cartilajelor cresc riscul de dezvoltare a artrozei.

Artrita si Artroza | Diagnostic

In ambele cazuri, diagnosticarea incepe cu o serie de intrebari adresate de catre medic, in ceea ce priveste simptomele sau istoricul familial si personal. Se va efectua si un examen fizic, dar si o serie de analize si investigatii, cum ar fi:

  • teste de sange pentru a depista indicatorii de inflamatie si infectie din organism;
  • aspiratie cu ac pentru prelevarea si analiza unei mostre de lichid dintr-o articulatie afectata;
  • artroscopie sau alte teste de imagistica, cum ar fi investigatii cu raze X sau scanari RMN, pentru a examina articulatiile afectate (artroscopia presupune introducerea unei mici camere in apropierea uneia dintre articulatiile afectate, pentru a permite o vizualizare mai precisa).

In cazul artrozei, radiografiile sunt de obicei suficiente pentru stabilirea diagnosticului. In cazul artritei, sunt necesare si teste pentru analiza unor markeri inflamatori si analiza lichidului sinovial.

Prin ce difera tratamentul?

Toate tipurile de artrita, inclusiv osteoartrita sau artroza, trebuie tratate la timp pentru a preveni complicatiile si progresul bolii. Indiferent de tipul de artrita, de obicei se prescriu analgezice si medicamente antiinflamatoare pentru a ajuta la controlul inflamatiei si, de asemenea, pentru ameliorarea durerii. Tratamentul nu se recomanda insa pe termen lung, deoarece poate avea multiple efecte adverse. Medicamentele pot include acetaminofen, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), fara prescriptie medicala.

Pentru artrita si artroza se folosesc si tehnici medicale alternative, ca acupunctura, sau se poate folosi terapia fizica. Terapia fizica pare sa fie destul de eficienta, reducand durerea si inflamatiile cu pana la 60%. In cazul terapiei fizice, un terapeut va recomanda o serie de exercitii care sa va ajute sa va consolidati si sa va stabilizati articulatiile si pentru facilitarea miscarii.

In cazul artrozei se poate apela si la infiltratii pentru a restabili productia de lichid sinovial.

Uneori, cand medicamentele, terapia alternativa sau terapia fizica nu sunt suficiente, pot fi necesare interventii chirurgicale. Tipul de interventie chirurgicala in artrita poate depinde de tipul de artrita si de articulatia implicata, in timp ce in artroza, inlocuirea articulatiei degenerate este recomandata cel mai frecvent. Chirurgia trebuie sa fie urmata de o perioada de recuperare care sa includa si terapie fizica pentru a restabili functionarea optima a articulatiei.

 

Referinte:

(1) Arthritis or Arthrosis – that is the question. An overview of concept in osteoarthritis , link: https://www.doki.net/tarsasag/mrtos/upload/mrtos/document/20053131.pdf?web_id=
(2) Arthrosis vs Arthritis: What’s the difference?, link: https://www.healthline.com/health/arthrosis-vs-arthritis
(3) Arthritis, link: https://www.healthline.com/health/arthritis
(4) What are the causes and types of arthritis?, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/7621.php
(5) What is arthritis?, link: https://www.arthritis.org/about-arthritis/understanding-arthritis/what-is-arthritis.php
(6) Arthritis vs arthrosis: differences worth knowing, link: https://www.epainassist.com/arthritis/arthritis-vs-arthrosis-differences-worth-knowing

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma