Febra reumatica este una dintre complicatiile infectiei streptococice a gatului. Aflati din materialul urmator mai multe despre cauzele, simptomele si tratamentul febrei reumatice.

Cuprins:

  1. Ce este febra reumatica?
  2. Cauze si factori de risc
  3. Simptome
  4. Diagnostic
  5. Tratament
  6. Complicatii
  7. Metode de prevenire

Ce este febra reumatica?

Febra reumatica (cunoscuta si sub denumirile de febra reumatismala sau febra reumatoida) este o boala inflamatorie care se poate dezvolta atunci cand infectia streptococica a gatului sau scarlatina nu au fost tratate in mod corespunzator. Infectia streptococica si scarlatina sunt cauzate de bacteriile streptococice.

Febra reumatica afecteaza in special copiii cu varste cuprinse intre 5 si 15 ani, desi se poate dezvolta si la copiii mai mici si la adulti. Cu toate ca infectia streptococica a gatului este frecventa, febra reumatica este rara in Statele Unite si in alte tari dezvoltate datorita tratamentelor avansate cu antibiotice. Cu toate acestea, aceasta afectiune potential periculoasa ramane frecventa in multe tari aflate in curs de dezvoltare.

Febra reumatica poate provoca leziuni permanente ale inimii (reumatism la inima), printre care deteriorarea valvelor cardiace si insuficienta cardiaca. Tratamentele pot reduce pagubele cauzate de inflamatie, pot diminua durerea si alte simptome si pot preveni reaparitia febrei reumatice.

Cauze si factori de risc

Febra reumatica poate aparea in urma unei infectii a gatului cauzata de o bacterie numita streptococ de grup A. Infectiile cu streptococul de grup A provoaca infectia streptococica a gatului sau, mai putin frecvent, scarlatina.

Reumatism infectios

Febra reumatica este rar declansata de infectiile cu streptococ de grup A de la nivelul pielii sau al altor parti ale corpului.

Legatura dintre infectia cu streptococi si febra reumatica nu este clara, dar se pare ca bacteriile pacalesc sistemul imunitar.

Bacteriile streptococice contin o proteina similara cu cea gasita in anumite tesuturi ale corpului. Sistemul imunitar al organismului, care vizeaza in mod normal bacteriile cauzatoare de infectii, ataca propriul tesut, in special tesuturile inimii (febra cardiaca), articulatiilor (reumatism articular acut), pielii si sistemului nervos central. Aceasta reactie a sistemului imunitar are ca rezultat umflarea tesuturilor (inflamatie).

Daca un copil primeste un tratament prompt cu antibiotice pentru a elimina bacteriile streptococice si ia toate medicamentele conform prescriptiilor, riscurile sa dezvolte febra reumatica sunt foarte mici.

Cel mai probabil, febra reumatica apare in cazul in care copilul se confrunta cu mai multe episoade de infectie streptococica sau scarlatina care nu sunt tratate deloc sau care nu sunt tratate complet.

Factori de risc

Factorii care pot creste riscul de febra reumatica sunt:

  • Istoricul familial. Unii oameni au anumite mutatii genetice care ii fac mai predispusi la acest tip de febra.
  • Tipul de bacterii streptococice. Doar anumite tulpini ale bacteriilor streptococice provoaca febra reumatica.
  • Factorii de mediu. Riscul de febra reumatica este mai mare in zonele supraaglomerate, neigienizate corespunzator si in care exista alte conditii care pot duce cu usurinta la transmiterea rapida a bacteriilor streptococice.

Simptome

Febra reumatica este cauzata de o reactie la bacteriile care provoaca faringita streptococica (infectia streptococica a gatului). De aceea, daca este diagnosticata si tratata la timp, aceasta afectiune nu se mai dezvolta in febra reumatica.

Printre simptomele faringitei streptococice se numara:

Semnele si simptomele apar in general la 2 pana la 4 saptamani dupa o infectie streptococica.

Cum se manifesta febra reumatica

Unele persoane vor manifesta doar unul sau doua dintre urmatoarele simptome, in timp ce altele se pot confrunta cu mult mai multe:

  • oboseala
  • ritm cardiac rapid
  • scaderea capacitatii de efectuare a efortului fizic
  • dureri articulare si umflaturi
  • febra
  • eruptii cutanate
  • spasme si miscari incontrolabile

Inflamarea articulatiilor mari

Artrita sau durerea si umflarea articulatiilor afecteaza 75 la suta dintre pacienti. In mod normal, isi face aparitia la nivelul articulatiilor mai mari, cum ar fi genunchii, gleznele, incheieturile si coatele si avanseaza apoi catre alte articulatii. Aceasta inflamatie dispare in mod normal dupa 4-6 saptamani, fara a provoca daune permanente. De asemenea, un puseu reumatic dureaza intre 2 si 3 saptamani si se trateaza cu antiinflamatoare.

Inflamatia inimii poate duce la dureri toracice, palpitatii, senzatia ca inima flutura sau bate tare, respiratie grea (dispnee) si oboseala.

In medie, aproximativ 50 la suta dintre pacienti dezvolta cardita sau valvulita, o inflamatie a inimii potential fatala care poate avea efecte grave, pe termen lung. Copiii mai tineri sunt mai sensibili.

Coreea lui Sydenham

Inflamarea nervilor poate provoca simptome ale coreei lui Sydenham, cum ar fi:

  • corea, miscari musculare involuntare continue si dezordonate ale genunchilor, coatelor, incheieturilor si gleznelor
  • plans sau ras in momente total nepotrivite
  • iritabilitate si stare de spirit precara
  • dificultate in controlarea miscarilor fine ale mainilor
  • probleme de echilibru

Simptomele dispar de obicei in cateva luni, dar pot dura pana la 2 ani. In mod normal, nu sunt permanente.

Alte simptome

Pot aparea si alte simptome, cum ar fi o eruptie cutanata rosie, neplacuta, care apare in 1 din 10 cazuri. Mai putin frecvente sunt sangerarile nazale, durerile abdominale, umflaturile si nodulii aparuti sub piele, dar si o febra mai mare de 39 de grade Celsius.

Inflamatia poate provoca, de asemenea, dureri de cap, transpiratie, varsaturi si pierdere in greutate.

Diagnostic

Cu toate ca nu exista un singur test de diagnosticare a febrei reumatice, diagnosticul se bazeaza pe istoricul medical, examinarea fizica si pe anumite rezultate ale testelor.

Analize de sange

Exista posibilitatea ca un copil sa fie diagnosticat cu faringita streptococica prin intermediul exudatului faringian. In acest caz, nu mai este nevoie ca medicul sa efectueze teste suplimentare pentru detectarea bacteriilor.

Uneori, doctorul efectueaza analize de sange prin care poate detecta anticorpi impotriva bacteriilor streptococice din sange.

Pentru a diagnostica febra reumatica, este posibil ca medicul sa verifice daca exista inflamatii prin masurarea markerilor inflamatori din sangele copilului, cu ajutorul proteinei ​​C-reactive si a vitezei de sedimentare a hematiilor/eritrocitelor.

Electrocardiograma (ECG sau EKG)

Acest test inregistreaza semnalele electrice in timp ce circula prin inima pacientului. Rezultatele pot spune daca activitatea electrica a inimii este anormala. In plus, cu ajutorul EKG-ului, medicul poate sa stabileasca daca anumite parti ale inimii sunt marite.

Ecocardiografie

In cadrul acestui test, specialistul foloseste undele sonore pentru a crea imagini in direct cu inima in plina miscare, cu care medicul poate sa detecteze eventualele probleme cardiace.

Tratament

Tratamentul pentru febra reumatica are scopul de eliminare a bacteriilor streptococice de grup A, ameliorarea simptomelor, controlarea inflamatiei si prevenirea reaparitiei afectiunii.

Principalele tipuri de tratament sunt:

Antibioticele

Medicul ii va prescrie pacientului un tratament cu penicilina sau un alt antibiotic pentru a elimina bacteriile streptococice ramase.

Dupa ce pacientul a incheiat tratamentul complet cu antibiotice, medicul prescrie un alt curs de antibiotice pentru a preveni reaparitia febrei reumatice. Tratamentul preventiv va continua, cel mai probabil, pana cand copilul implineste varsta de 21 de ani sau pana cand va finaliza un ciclu de tratament de minimum cinci ani.

Persoanelor care au avut inflamatii cardiace in timpul febrei reumatice ar putea fi sfatuite sa continue tratamentul cu antibiotice preventiv timp de 10 ani sau chiar mai mult.

Tratament antiinflamator

Medicul poate prescrie, de asemenea, un analgezic, cum ar fi aspirina sau naproxenul, pentru a reduce inflamatia, febra si durerea. Daca simptomele sunt puternice sau daca tratamentul cu medicamente antiinflamatoare nu da roade, medicul poate prescrie corticosteroizi.

Medicamente anticonvulsivante

Anticonvulsivantele, cum ar fi acidul valproic sau carbamazepina, sunt recomandate pentru ca trateaza miscarile involuntare severe cauzate de coreea lui Sydenham.

Ingrijire pe termen lung

Parintii sunt sfatuiti sa discute cu medicul despre tipul de ingrijire de lunga durata de care va avea nevoie copilul afectat de febra reumatica.

Este posibil ca leziunile cardiace cauzate de acest tip de febra sa nu apara timp de ani de zile. Dupa ce va creste, copilul va fi nevoit sa includa aceste informatii in istoricul sau medical si sa efectueze verificari cardiace regulate.

Stil de viata si remedii la domiciliu

Medicul ii poate recomanda pacientului odihna in pat. In plus, ii poate cere sa-si restrictioneze activitatile pana cand inflamatia, durerile si alte simptome se imbunatatesc. Daca inflamatia a afectat tesuturile inimii, pacientul ar putea avea nevoie de repaus strict la pat, de cateva saptamani pana la cateva luni, in functie de gradul de inflamatie.

Complicatii

Simptomele de febra reumatica, si in special inflamatia, pot persista timp de mai multe saptamani, luni sau chiar mai mult, cauzand probleme pe termen lung.

Boala cardiaca reumatica este cea mai frecventa si cea mai grava complicatie. La nivel global, se estimeaza ca boala cardiaca reumatica afecteaza mai mult de 15 milioane de oameni pe an si provoaca peste 230.000 de decese.

Inflamatia provoaca leziuni permanente ale inimii, cel mai frecvent la nivelul valvei mitrale, valva aflata intre camerele superioare si inferioare ale partii stangi a inimii.

Aceasta poate duce la:

  • Stenoza valvulara
  • Ingustarea valvei, lucru care provoaca o scadere a fluxului de sange
  • Regurgitare valvulara: sangele curge intr-o directie gresita din cauza unei brese
  • Lezarea muschiului cardiac
  • Inflamatia slabeste muschiul inimii, astfel incat inima ajunge sa nu mai pompeze corect sangele

Alte conditii care se pot dezvolta

Persoanele cu tesutul cardiac sau valva mitrala deteriorata pot dezvolta si alte afectiuni, cum ar fi:

Insuficienta cardiaca

Aceasta este o afectiune serioasa in care inima nu pompeaza sange in mod eficient catre intregul corp. Aceasta poate afecta partea stanga, partea dreapta sau ambele parti ale inimii.

Fibrilatie atriala

Aceasta afectiune este caracterizata de un ritm cardiac anormal in care camerele superioare ale inimii (atrii) care nu se coordoneaza cu partea inferioara a inimii (ventricule). Din aceasta cauza, muschiul inimii se contracta neregulat, excesiv de rapid sau ambele, iar capacitatea sa de pompare devine ineficienta. Acest ritm anormal poate duce si la aparitia unui accident vascular cerebral.

Febra reumatica este acum rara in tarile dezvoltate, insa ramane destul de frecventa in alte parti ale lumii. Cercetatorii continua sa caute modalitati eficiente de prevenire a febrei reumatice si a complicatiilor sale.

Metode de prevenire

Tratarea prompta a infectiei streptococice a gatului (faringita streptococica) sau a scarlatinei poate preveni dezvoltarea febrei reumatice prin utilizarea de antibiotice. Din acest motiv, este foarte important sa solicitati asistenta medicala daca banuiti ca micutul poate avea infectie streptococica la nivelului gatului sau scarlatina. Printre aceste simptome se numara:

  • Durerea in gat.
  • Temperatura corpului de 38 de grade sau mai mare.
  • Ganglionii limfatici inflamati si mariti la nivelul gatului.
  • Pete rosii in cerul gurii.
  • Dureri de cap.

 

Referinte:

  1. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/rheumatic-fever/symptoms-causes/syc-20354588
  2. https://www.medicalnewstoday.com/articles/176648.php
  3. https://www.healthline.com/health/rheumatic-fever
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

2 ani in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

2 ani in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

2 ani in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

2 ani in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

2 ani in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

2 ani in urma