Bandajarea kinesiologica – indicatii si beneficii

Bandajarea kinesiologica presupune folosirea unor benzi speciale pentru a ameliora durerea, disconfortul, pentru imbunatatirea posturii etc. Aceasta tehnica de bandajare se mai numeste „kinesio taping”. Iata care sunt principalele indicatii si beneficii, modul de actiune, precum si contraindicatiile.

Cuprins:

1. Ce este bandajarea kinesiologica?
2. Cum actioneaza aceste benzi?
3. Indicatii si beneficii
4. Contraindicatii

Ce este bandajarea kinesiologica?

Bandajarea kinesiologica este o tehnica de bandajare adeziva folosita de kinetoterapeuti, fizioterapeuti, medici, antrenori sportivi si nu numai. Se foloseste pentru a reduce durerea, pentru a imbunatati postura si functia musculara, pentru recuperare si imbunatatirea performantei sportive. Actioneaza pe baza unui raspuns neuromuscular. Benzile kinesiologice sunt din bumbac si adeziv acrilic, cu elasticitate de 130-160%. Aceste benzi kinesiologice sunt elastice, rezistente la apa, hipoalergenice si lasa pielea sa respire. Pot fi aplicate timp de 3-7 zile. Imbunatatesc drenajul limfatic si circulatia, dar lasa libertate de miscare.

Desi este o metoda introdusa de putin timp in tara noastra, a fost brevetata de catre Dr. Kenzo Kase in urma cu mai multi ani. Initial a fost folosita in medicina sportiva, pentru tratarea leziunilor sportive la atleti. Treptat, a inceput sa fie folosita pentru diferite probleme in ortopedie, kinetoterapie, recuperare medicala sau podologie.

Cum actioneaza aceste benzi?

Procedura de aplicare a benzilor kinesiologice, numita si „kinesio taping”, este indicata pentru probleme functionale la nivel muscular, ligamentar si articular. Aceste benzi stimuleaza si actioneaza asupra sistemului circulator periferic, sistemului limfatic, sistemului muscular si neurologic. Aceasta tehnica accelereaza procesul de vindecare a organismului si stabilizeaza muschii si articulatiile. De asemenea, banda poate fi aplicata pentru a facilita o mai buna biomecanica. Banda de kinesiologie ofera confort, sprijin si alte beneficii terapeutice fara a afecta gradul de miscare. Imbunatateste drenajul limfatic, reduce disconfortul, durerea, inflamatia, oboseala musculara si ofera suport.

Datorita faptului ca elasticitatea benzii este asemanatoare cu elasticitatea pielii, aceasta „trage” straturile superioare ale pielii, creand mai mult spatiu intre derm si muschi – efect de „lifting”. Se amelioreaza presiunea asupra canalelor limfatice din zona dintre muschi si derm, formandu-se mai mult spatiu pentru fluxul limfatic. Astfel, se obtine un drenaj limfatic mai bun prin zona afectata, permitand un aport optim de oxigen si reducerea inflamatiei.

Aplicarea benzilor

Aplicarea benzilor se face in functie de problema de baza. Se alica pe mai multe planuri si se folosesc benzi de diferite latimi si lungimi. Benzile se pot aplica in forma de „I, „X,” ,Y” etc.

De asemenea, aceste benzi vin si in culori diferite, cu efecte cromoterapeutice:

  • rosu – rol stimulant;
  • albastru – antiinflamator, relaxant;
  • gaben – actiune la nivel limfatic si gastric;
  • culoarea pielii – rol neutru;
  • negru – intensifica efectele celorlalte culori.

Benzile kinesiologice pot fi aplicate la nivelul picioarelor, genunchilor, gatului, umerilor, bratelor, spatelui. Pielea trebuie sa fie curata si uscata.

Indicatii si beneficii

Astazi, exista mai mult de 50 de marci de benzi kinesiologice pe piata, dar produsul original a fost dezvoltat la sfarsitul anilor 1970 de Dr. Kenzo Kase. Acesta si-a propus sa obtina o banda care sa ofere suport, dar care sa nu limiteze miscarea. Aceste benzi au adesea efecte rapide, ofera libertate de miscare si pot fi folosite impreuna cu alte terapii. Imbunatatesc functiile articulare, musculare, nervoase si limfatice. Sunt benefice pentru reducerea durerilor si a inflamatiei, reduc tensiunea musculara, crampele, imbunatatesc circulatia si drenajul limfatic. De asemenea, sunt benefice pentru imbunatatirea posturii.

Sunt indicate mai ales pentru probleme articulare, nervoase si ligamentare. Pot fi utilizate pentru laxitatea articulara, pentru artrita, entorse, tendinite, scolioza, cifoza, sciatica, nevralgii etc. De asemenea, sunt benefice pentru probleme musculare si viscerale – torticolis, contuzii, hematoame, contractii musculare etc.

Bandajare kinesiologica pentru reducerea durerii

Durerile de gat si de spate sunt din ce in ce mai frecvente, din cauza unei posturi deficitare si a sedentarismului. Bandajarea kinesiologica poate reduce efectiv durerea prin ameliorarea presiunii asupra locului tensionat sau ranit. Prin aplicarea usoara a presiunii, banda de kinesiologie ajuta la intreruperea si disiparea durerii. Poate ajuta la ameliorarea durerii musculo-scheletice cronice. Insa, nu se recomanda sa se foloseasca bandajarea ca prima linie de tratament pentru durerea musculara, ci mai degraba ca parte a unui program care include kinetoterapie. Pe termen scurt, poate reduce durerile articulare, dar nu vorbim de fiecare data de ameliorare pe termen lung.

Benzi kinesiologice pentru imbunatatirea circulatiei sangvine si a fluidelor

Fizioterapeutii folosesc uneori bandajarea kinesiologica ca parte a unui plan general de tratament pentru persoanele care au suferit diferite tipuri de leziuni. Benzile de kinesiologie ar putea ajuta la imbunatatirea circulatiei si la reducerea umflaturilor in zonele cu leziuni. Pot imbunatati si circulatia fluidelor limfatice. Lichidul limfatic este in mare parte format din apa, dar contine si proteine si alte substante chimice. Sistemul limfatic este modul in care corpul regleaza umflarea si acumularea de lichide. Teoria este ca atunci cand se aplica o banda de kinesiologie, se creeaza spatiu subcutanat suplimentar, ceea ce modifica gradientul de presiune din zona de sub piele. Aceasta modificare a presiunii creste fluxul de lichid limfatic. Schimbarea fluxului de lichid limfatic ar putea ajuta zonele afectate sa se vindece mai repede.

Benzi kinesiologice pentru sustinere musculara si articulara

Benzile de kinesiologie sunt, de asemenea, utilizate pentru a adauga sprijin suplimentar muschilor sau articulatiilor din zona. Spre deosebire de alte tipuri de benzi, benzile de kinesiologie permit libertate de miscare, ba chiar pot spori uneori miscarea si rezistenta. Studiile efectuate pe sportivi au aratat ca atunci cand banda de kinesiologie este utilizata pe muschii obositi, se poate imbunatati performanta. Uneori se folosesc benzi kinesiologice pentru a ajuta sportivii sa atinga performante maxime si sa se protejeze impotriva accidentarilor la diferite evenimente sportive, dar mai sunt necesare cercetari in acest sens.

Bandajare kinesiologica pentru reeducare musculara

Banda de kinesiologie poate ajuta la re-antrenarea muschilor care si-au pierdut functia. De exemplu, bandajarea kinesiologica poate fi utilizata pentru a corecta postura din zona capului si gatului. De asemenea, poate ajuta pacientii cu accident vascular cerebral sa-si imbunatateasca modul de a merge. Beneficiile apar prin constientizarea modului in care corpul se miscare, datorita senzatiei de presiune date de banda.

Benzi kinesiologice pentru cicatrici

Desi nu ar trebui sa se foloseasca niciodata o banda de kinesiologie pe o plaga deschisa, exista unele dovezi stiintifice care sugereaza ca banda de kinesiologie poate imbunatati pe termen lung aspectul cicatricilor dupa o interventie chirurgicala sau un traumatism.

Contraindicatii

Iata o lista de contraindicatii absolute cand vine vorba de utilizarea benzilor de kinesiologie:

  • Plagi deschise – Daca aveti o plaga deschisa sau o incizie chirurgicala care nu este complet vindecata, nu utilizati benzi de kinesiologie. Banda ar putea facilita patrunderea bacteriilor in rana.
  • Tromboza venoasa profunda – Este un cheag de sange intr-o vena profunda de la nivelul bratului sau piciorului. Folosirea benzii de kinesiologie in acea zona sau langa poate creste mobilitatea si fluxul sangvin. Acest lucru poate duce la deplasarea cheagului si poate creste riscul de embolie pulmonara, care poate fi fatala.
  • Infectii – Daca prezentati semne de infectie, banda de kinesiologie nu trebuie utilizata, deoarece poate agrava starea.
  • Reactii alergice severe la banda adeziva – Banda de kinesiologie se lipeste de piele. Daca ati avut in trecut o reactie alergica severa la acest tip de adeziv, ar trebui sa evitati utilizarea acestor benzi. De obicei, banda de kinesiologie este purtata in timpul activitatii sportive, dar poate fi purtata si timp de mai multe zile, iar mentinerea pielii in contact cu adezivul pentru o perioada lunga de timp poate duce la reactii alergice grave.
  • Afectarea senzatiei – Daca aveti diabet necontrolat, puteti suferi de neuropatie periferica, o problema in care este posibil sa apara modificari de senzatie la nivelul picioarelor sau bratelor. Banda de kinesiologie nu trebuie utilizata daca aveti diabet, deoarece este posibil sa nu va dati seama daca banda provoaca o reactie sau o problema la nivelul pielii. Alte afectiuni care pot cauza pierderea senzatiei, cum ar fi accidentele vasculare cerebrale, pot fi, de asemenea, contraindicate din acelasi motiv.
  • Cancer activ – Daca ati fost diagnosticat cu o forma de cancer si urmati in prezent tratament pentru cancer, ar trebui sa evitati utilizarea benzilor de kinesiologie, deoarece aceste benzi pot creste circulatia si fluxul sangvin catre o leziune canceroasa.

Daca aveti oricare dintre aceste probleme, trebuie sa evitati tehnicile de bandajare kinesiologica.

Contraindicatii relative pentru bandajarea kinesiologica

Pe langa toate contraindicatiile absolute de mai sus, exista si unele contraindicatii relative. Contraindicatiile relative sunt situatii care fac ca un anumit tratament sa fie periculos daca nu se iau masuri de precautie specifice. Se pot utiliza benzi de kinesiologie in caz de anumite contraindicatii relative, dar kinetoterapeutul trebuie sa va explice riscurile asociate utilizarii benzii in situatia specifica.

Iata cateva dintre contraindicatiile relative pentru utilizarea benzilor de kinesiologie:

  • Indepartarea ganglionilor limfatici – Unele tipuri de benzi de benzi de kinesiologie sunt utilizate pentru limfedem si gestionarea umflarii. Daca ati trecut printr-o procedura de indepartare a ganglionilor limfatici, informati kinetoterapeutul, pentru ca limfa din zona bratelor sau picioarelor sa nu fie directionata catre zona in care ganglionul este absent. Acest lucru ar putea duce la agravarea limfedemului, pentru ca excesul de lichid va fi directionat catre o zona in care corpul nu il poate gestiona.
  • Insuficienta cardiaca congestiva – Cand banda directioneaza fluidul catre o anumita zona, poate suprasolicita inima si poate agrava insuficienta cardiaca.
  • Sensibilitatea pielii – In caz de piele sensibila, puteti utiliza benzi de kinesiologie, dar acestea pot cauza uneori iritatii ale pielii. Se face adesea testarea unei bucati mici de banda pe o portiune mica de piele, pentru a vedea cum poate pielea sa tolereze adezivii din banda.
  • Pielea subtire (de obicei observata la varstnici) – Daca pielea este subtire din cauza imbatranirii, a unor leziuni sau ca efect secundar al administrarii unor medicamente, de multe ori este contraindicata bandajarea kinesiologica. Asta pentru ca banda poate „trage” pielea, crescand riscul de leziuni.

Retineti ca aceste benzi kinesiologice trebuie aplicate DOAR de catre practicieni specializati. Conteaza mult locul aplicarii, precum si reglarea gradului de tensiune, forma aplicarii benzilor etc.

Referinte:
(1) https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/24875972/
(2) https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22124445/
(3) https://www.ncor.org.uk/wp-content/uploads/2018/05/snapshot-summary-kinesiotape.pdf
(4) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3845470/
(5) https://link.springer.com/article/10.2165/11594960-000000000-00000
(6) https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1836955312700887

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

2 ani in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

2 ani in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

2 ani in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

2 ani in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

2 ani in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

2 ani in urma