Tulburari de comportament la copii – iata o problema cu care se confrunta din ce in ce mai multi parinti. O problema care adesea se extinde, dincolo de mediul familial, la scoala sau in societate. Despre cum poate fi rezolvata aflati in cele ce urmeaza.
1. Adaptarea, inadaptarea si plasticitatea comportamentala
2. Adaptarea scolara: ce presupune?
3. Tipuri de tulburari de comportament la copii
4. Cauze ale tulburarilor de comportament la copii
5. Tulburari de comportament la adolescenti
6. Cum pot fi prevenite tulburarile de comportament la copii
Adaptarea reprezinta insasi conditia vietii. Ori de cate ori organismul este supus actiunii unor agenti stresanti (infectie, intoxicatie, emotie puternica, etc.), el isi mobilizeaza mecanismele de aparare pentru a face fata acestor agenti stresanti. Exista adaptare atunci cand organismul se transforma in functie de mediu.
Cu viata psihica se intampla la fel. Asa cum organismul recurge la permanente schimburi cu mediul exterior pentru a mentine echilibrul interior, tot asa sistemul psihic uman nu-si poate asigura unitatea interna si armonia cu exteriorul, dacat daca dovedeste plasticitate comportamentala. Ce inseamna? Pe de o parte, sincronizare cu cerintele mediului, respectiv o modificare a comportamentului persoanei in functie de exigentele mediului socio-cultural (“acomodare”), iar pe de alta parte, o transformare a conditiilor mediului in functie de scopurile personale (“asimilare”).
Dezadaptarea desemneaza situatia opusa celei prezentate anterior, respectiv incapacitatea persoanei de a realiza, in mod echilibrat, procesele de “asimilare” si “acomodare”. Caracteristic persoanei dezadaptate este ignorarea cerintelor si exigentelor externe si supralicitarea dorintelor individuale. Poate fi si situatia inversa, prezenta mai mult in cazuri extreme, in care persoana este atat de nemultumita de ea insasi incat ignora orice dorinta, lasandu-se in “voia sortii’.
Prin urmare, o persoana este cu atat mai bine adaptata, cu cat are schimburi mai frecvente si mai profunde cu cei din jur si cu factorii ambientali.
Adaptarea scolara consta in ajustarea reciproca a procesului de educatie, pe de o parte, si a caracteristicilor de personalitate ale elevului, pe de alta parte. Un elev este adaptat atunci cand realizeaza, in egala masura, adaptarea pedagogica si adaptarea relationala.
Adaptarea pedagogica desemneaza raspunsul adecvat al elevului la exigentele de ordin instructiv. In evaluarea adaptarii pedagogice trebuie luati in vedere indicatori referitori la: gradul de operationalizare a cunostintelor insusite, nivelul de dezvoltare a aptitudinilor, discordanta dintre nivelul de performanta si nivelul de aspiratie, experienta subiectiva a esecului la invatatura.
Adaptarea relationala se refera la capacitatea elevului de a relationa cu profesorii si cu ceilalti elevi, de a interioriza normele scolare si valorile sociale acceptate.
Inadaptarea comportamentala a unor elevi vizeaza, in pricipal, tulburarile relationale ale acestora cu parintii, profesorii, colegii si incalcarea regulilor colectivitatii scolare si extrascolare. Este vorba de modificari comportamentale mai putin grave, dar suparatoare, de tipul:
Dar si abateri grave:
Profesorii se confrunta de obicei cu tulburari de conduita mai usoare, dar destul de frecvente sunt in ultimul timp si abaterile severe, care cer mult timp si efort pentru a fi eradicate. Abaterile acestea rezulta din interactiunea unor cauze individuale si sociale cu o serie de conditii favorizante.
Cauzele individuale atrag atentia asupra unor determinari ereditare sau a formarii nefavorabile, la un moment dat, a personalitatii tanarului sub influenta unor factori de mediu negative, ce duce la orientari antisociale.
Cauzele sociale vizeaza influentele nocive ale situatiilor concrete de viata in care s-a aflat tanarul inainte de comiterea conduitei deviante.
Conditiile favorizante cuprind acele imprejurari si situatii care faciliteaza comiterea delictului.
Notiunea de cauzalitate nu poate fi redusa la o singura conditie fundamentala, ci presupune un complex de conditii, de actiuni. Desigur, este greu de apreciat ponderea acestor factori individuali, sociali si favorizanti in determinarea si dezvoltarea conduitei deviante.
Factorii individuali tin de capacitatea fiecarui elev de a reactiona; astfel unii elevi au o capacitate mai mare de adaptabilitate (de maleabilitate, comunicare, acceptare a interdictiilor, de toleranta la frustrare), iar altii mai redusa ( sunt mai rigizi, mai intoleranti, mai putin permisivi in raport cu ceilalti). Factorii individuali pot fi grupati in doua categorii:
1. Factori constitutionali, dependenti de zestre ereditara si de structura neuro-psihica a copilului (ex. debilitate mintala, hiperemotivitate, autism, tendinte agresive etc.).
2. Unele particularitati ale personalitatii in formare (ex. diferite tulburari de caracter sau atitudini negative, formate sub influenta unor factori defavorabili ai mediului).
Determinarile ereditare nu trebuie sa duca la exagerari de genul “inadaptat prin nastere”. Factorii ereditari actioneaza nu direct, ci prin intermediul celor de mediu care vor favoriza sau nu exprimarea acestor potentialitati ereditare.
Deficientele intelectuale. Intarzierile mintale reprezinta o premisa a deviantei comportamentale, mai ales cand nivelul mintal scazut se asociaza cu tulburari afective si cu conditii defavorabile de mediu.
Modificari accentuate ale vietii afective si ale vointei. Dintre acestea mentionam: toleranta foarte scazuta la frustrare, o pronuntata labilitate afectiva, un potential agresiv ridicat, indiferenta afectiva (absenta emotiilor altruiste si simpatetice).
Sentimentul de frustrare exprima starea noastra de disconfort in raport cu aspiratia care nu a fost satisfacuta. Oamenii au praguri diferite de rezistenta la frustrare. Elevii “problema” sunt de obicei persoane egoiste, dominate de incapacitatea de a se detasa de propriile trairi si tendinte egocentrice, cred ca au numai drepturi, nu si indatoriri. Incapacitatea de a accepta o frustrare, un repros ii face pe acesti elevi sa recurga la alte cai decat cele legale.
Labilitatea afectiva se manifesta prin: reactii imprevizibile (datorate insuficientei dezvoltari a autocontrolului afectiv), lipsa unei autonomii afective.
Fenomenul de agresivitate, determinat de instabilitatea emotiva si de o structura dizarmonica de personalitate, sta la originea multor tulburari de comportament la copii.
In numeroase cazuri, delicventa juvenila este precedata de tulburari de caracter, care apoi, prin cronicizare, s-au fixat in structura caracterului respectivilor minori. Un copil caracterial (cu “caracter rau”) se prezinta adesea ca un inadaptat, ca un sociopat, deoarece el nu reuseste sa realizeze relatii armonioase intre el si mediul social (datorita educatiei primite si a experientelor de viata dureroase).
Citeste si despre Dificultatile de invatare la copii.
Motivatia elevului pentru invatare, atitudinea sa fata de scoala sunt in relatie stransa cu realitatea psiho-pedagogica din scoala, cu climatul afectiv din familie, cu gradul de dificultate al activitatilor scolare impuse de profesori sau parinti.
Familia constituie un mediu educativ determinant. Orice dezacorduri si tensiuni existente in mediul familial vor genera in constiinta copilului indoieli, reticente sau reactii neadaptative. Dintre acesti factori familiali care pot genera tulburari comportamentale mentionam:
Familia reprezinta un soi de personaliatate colectiva. Exista familii reprimatoare, care inabusa spiritul de independenta al copilului, si familii liberale, care dezvolta initiativele acestuia. De asemenea, sunt familii integrate social, sigure pe ele, care prezinta un grad ridicat de receptivitate sociala, si familii la limita integrarii, nesigure, inchistate. Sunt familii active, interesate de afirmare, de a lupta cu greutatile, de a se impune, in sensul bun al cuvantului, ce incurajeaza formarea la copii a dinamismului, a increderii in sine, a motivatiei muncii, si familii pasive, indiferente, indolente, ce genereaza sentimentul de esec, de neincredere in viata, de descurajare.
Parintii formeaza miezul grupului familial. Absenta temporara a unuia dintre parinti, decesul unuia sau ambilor parinti au un rasunet asupra echilibrului psihic al copilului.
In familiile adoptive, intreaga afectiune si grija se indreapta asupra acestui copil (de obicei unic); saturat si plictisit de atatea atentii, copilul va adopta atitudinea minimei rezistente fata de greutati, fata de efort.
In familiile disociate, cei doi parinti despartiti revendica copilul, fiecare dintre ei incercand sa-l atraga de partea lui si sa-l instige impotriva celuilalt. Acesti copii isi dau seama de prabusirea sigurantei vietii lor de familie, devin blazati si neincrezatori in oameni.
In cazul copiilor orfani, in grija asistentei publice, lipsa mediului afectiv familial ii face mai depresivi, descurajati, aflati in permanenta cautare a afectivitatii, intelegerii celor din jur.
Familiile reconstituite din persoane divortate vin de obicei cu principii de educatie diferite, ce favorizeaza o atmosfera de nesiguranta si neliniste sau aparitia unor conflicte sau tensiuni fie intre parinti, fie intre parinti si copii.
Familia de obicei este formata si din bunici, matusi, unchi, veri, prieteni. Aceste persoane pot juca uneori un rol important, influentand natura relatiilor parinti-copii. De obicei bunicii constituie o sursa de experienta bogata si importanta pentru copil. Bunicii ofera acel “surplus de camin”. Copilul gelos, care considera ca un alt frate sau sora i-a luat locul in inima parintilor, vine la bunici, unde gaseste un loc de refugiu. Uneori bunicii sunt prea ingaduitori cu nepotii, ocrotindu-i de pedepsele parintilor si stirbind din autoritatea parintilor si perturba astfel relatiile familiale. Bunicii prea ingaduitori “educa” nepoti prea alintati, obraznici.
Copilul nu sufera numai influenta adultilor, ci si a celorlalti copii din casa. Aceste influente depind de numarul copiilor din casa, sexul si varsta fiecaruia. Daca un copil mai are 3-4 frati sau surori, il face sa intre in relatii umane mai bogate, in comparatie cu copilul unic ( si anume sa cunoasca experienta rivalitatii, a competitiei, dar si raporturile de colaborare, de solidaritate la nevoi). Adesea in sanul familiei apar unele grupuri ostile: copii mici impotriva celor mari, fete impotriva baietilor, frati impotriva verilor, etc.
De pilda, cel mai mare a avut la un moment dat totul si traieste, din momentul nasterii urmatorului copil, un “complex de detronare” si puternice sentimente de gelozie. El poate ajunge se creada ca este ignorat, neglijat de parinti, si ajunge sa-l urasca pe cel mic, sa se inchida in sine si sa-si neglijeze obligatiile scolare.
Copilul cel mai mic (Praslea) ocupa si el o pozitie aparte si primejdioasa in sanul familiei. El ajunge in situatia de a fi rasfatatul familiei, astfel isi dezvolta la maxim “firea voluntara”, devenind impulsiv, revendicativ, obraznic in relatiile cu cei din jur. Fratii lui mai mari sau intermediari de obicei nu-l iubesc.
Problemele cele mai mari le ridica copilul unic, care adesea este un copil- problema in scoala. Rasfatul continuu il transforma intr-un mic tiran al familiei, pe cat de irational si capricios, pe atat de temut si de imprevizibil in reactii, in raport cu cei din jur.
Parintii trebuie sa faca dovada unui simt al masurii in atitudinea si exigentele fata de copil. Exigentele exagerate favorizeaza esecurile scolare, provoaca “intoxicatii intelectuale”, generatoare de irascibilitate si chiar agresivitate fata de sarcinile scolare.
Scoala poate prezenta uneori influente psiho-pedagogice negative, care sa determine fenomene de dezadaptare scolara la elevi. Exemple:
Un factor esential al reusitei scolare a elevului il reprezinta increderea in fortele proprii. Aceasta incredere este, in mare masura, ecoul aprecierii profesorului. Cand exigentele profesorului fata de un elev, considerat submediocru, sunt superficiale, invatarea elevului respectiv este formala si mecanica. Sarcinile prea usoare au ca efect slabirea energiei nervoase si stingerea intereselor de cunoastere. Nestimulat de profesor, elevul devine tot mai pasiv, trecand in randul elevilor ramasi in urma la invatatura. Daca profesorul isi va exprima in mai multe randuri neincrederea in capacitatile unui elev, acesta incepe sa se convinga tot mai mult de “adevarul” celor spuse de profesor si va da raspunsuri tot mai nesigure.
Nu mai putin daunatoare este si atitudinea de supraestimare de catre profesor a posibilitatilor reale ale elevului. Profesorul il supraincarca intelectual, elevul fiind nevoit sa faca fata unei disproportii intre sarcinile si cerintele care-i sunt puse in fata si propria rezistenta nervoasa. Acest dezacord dintre “cerere’ si “oferta” il poate determina pe elev sa actioneze fie prin protest, fie printr-o indeplinire formala a acesteia.
Intre profesor si elev pot sa apara dezacorduri cu privire la motivele reale care explica reusitele sau nereusitele sale scolare. Acest dezacord si protestul launtric pot duce la sentimental elevului ca este victima unei nedreptati, precum si a convingerii sale ca pedeapsa a fost nemeritata. Adesea, vazand ca este neinteles, elevul poate sa se inchida in sine si sa refuze sa mai dea explicatii. Apare la elev asa-numitul fenomen de “rezistenta interioara”. In virtutea lui, elevul, desi intelege si poate sa faca ce-i cere profesorul, se incapataneaza sa nu indeplineasca cerinta. In aceste cazuri, contactul dintre profesor si elev se intrerupe, iar intelegerea reciproca dispare.
Sa ne inchipuim, de pilda, ca un elev nu-si pregateste temele o perioada de timp sau si le pregateste neglijent, fiind etichetat de profesor drept un elev lenes. Lenea de care da dovada la un moment dat poate fi o lene “de ocazie” sau o lene “din nastere”. Lenea de ocazie este tranzitorie, accidentala, fiind determinate de un eveniment neplacut. Un elev este descurajat de o nota prea mica sau un esec la examen. Indiferenta parintilor, care nu numai ca sunt dezinteresati de situatia scolara a elevului, dar reprezinta exemple de lene si neglijenta. In alte familii parintii au prostul obicei de a prelua o parte din sarcinile copilului, ii fac temele si-l dezobisnuiesc sa munceasca.
La lenesul “din nastere” exista un defect initial in preocuparea pentru munca. Acest copil este apatic, aton, indolent, nedecis si incapabil de “a gusta” placerea care este inspirata de perspectiva scopului atins. Daca profesorul leaga aceasta lene numai de dezinteresul acestuia pentru scoala, explicatie care nu-l va multumi pe elev. Va aparea fenomenul de “rezistenta interioara”, ceea ce-l face pe elev cu adevarat lenes, el extinzandu-si rapid resentimentele de la persoana la disciplina pe care o preda, si chiar asupra intregii activitati scolare.
Aparitia unor stari de tensiune intre elevii clasei, ca urmare a competitiei acerbe sau a unor conflicte de interese, poate sa duca la formarea unor subgrupuri, care nu comunica decat in cadrul lor restrans si care se izoleaza de restul clasei, devenid “bisericute”. In aceste grupuri se cultiva adesea practicarea jocurilor de noroc, hoinarirea pe strazi, furturi sau talharii.
Este normal pentru adolescenti sa joace un rol si sa testeze autoritatea. Dar o continua nesocotire a normelor si regulilor societatii poate avea consecinte serioase. Daca a manifestat cel putin 3 dintre urmatoarele comportamente pe durata a 6 luni, adolescentul dumneavoastra ar trebui evaluat de un specialist in probleme mentale deoarece poate avea tulburari de comportament.
Tratamentul adecvat este important. Unul dintre scopurile tratamentului este de a juta adolescentul sa realizeze si sa inteleaga efectele comportamentului sau asupra altora. Tratamentul poate include terapie comportamentala si psihoterapie. Copiii care au si depresie, hiperactivitate sau ADHD trebuie tratati cu medicamente, pe langa psihoterapie.
Munca de prevenire presupune cunoasterea si eliminarea conditiilor care genereaza tulburarile de comportament, la nivel microsocial (familie, scoala, grup de prieteni) sau macrosocial.
Activitatea profesorilor trebuie perfectionata prin absolvirea unor cursuri de psihologia copilului, sociologia familiei, sociologia moralei, metode si tehnici de interventie psihologica. De asemenea, este necesara infiintarea unor centre si cabinete de consultanta familiala si scolara, specializate in tratarea “elevilor-problema” ( de ex. a celor cu tentative de suicid, a celor care se drogheza, a celor care recurg la vagabondaj, etc.).
Elevul nu este un primitor pasiv al cerintelor sau constrangerilor externe, carora el trebuie sa se supuna. Elevul are propriul sau sistem de referinte si de preferinte care va selecta si aprecia intr-un anumit fel influentele venite din exterior. Copilul, ca si adultul, este o entitate activa care contribuie la conturarea specificului sau psihologic, nu este doar o fiinta “manipulata” de factori externi.
Trebuie luate in considerare si nivelul de varsta al elevului, deoarece fiecare etapa cronologica de dezvoltare are resurse, motivatii si mecanisme diferite de adaptare. In adolescenta, spre exemplu, nivelul de dezvoltare face posibile noi procese si modalitati de adaptare, cum ar fi cele de planificare, de amanare sau evitare. Daca nu se tine cont de aceste diferente si se suprasolicita posibilitatile limitate ale unui stadiu, atunci se ajunge la cristalizarea unei personalitati refractare sau revoltate, care va intra frecvent in conflicte cu cei din jur.
Perioada cu frecventa maxima de izbucnire a conduitelor dezadaptate este pubertatea (10/11- 14/15 ani), stadiu psihologic contradictoriu, in care coexista trasaturi psihologice specifice copilului (atitudini puerile), cu cele ale adolescentei (capacitate sporita de abstractizare si anticipare). Criza de originalitate se explica prin situatia ambigua a puberului in societate: nici copil, nici adult; el nu are un statut precis si ramane nesigur in ceea ce priveste rolul sau: daca incearca sa-si afirme intr-un mod ferm independenta, atunci va intampina rezistenta adultilor.
Atat timp cat starile de criza nu duc la blocaje, la stagnarea dezvoltarii copilului, nu sunt motive de ingrijorarea din partea adultilor. In schimb, cronicizarea starii de criza, prelungirea excesiva sau chiar ramanerea intr-o stare perpetua de inadaptare a copilului impun masuri de atenuare sau schimbare a acestui egocentrism al puberului, determinat de criza de dezvoltare.
O principala cale de prevenire a riscului de esec adaptativ este alegerea unor sarcini sau profesiuni in acord cu interesele si aptitudinile proprii reale.
Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…
Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…
Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…
Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…
Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…
Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…