Tulburarea obsesiv compulsiva (TOC) este o tulburare mentala in care oamenii se confrunta cu ganduri, sentimente sau senzatii nedorite si repetate (obsesii) si au comportamente sau acte mentale (compulsii) ca raspuns.

Cuprins:

1. Ce este tulburarea obsesiv compulsiva?
2. Simptome
3. Tipuri de TOC
4. Cauze
5. Complicatii si probleme co-existente
6. Diagnostic
7. Tratament

Ce este tulburarea obsesiv compulsiva?

Cu totii avem momente in care suntem foarte ingrijorati, dar ingrijorarile care consuma o persoana sunt numite obsesii. Aceste obsesii sunt ganduri nedorite sau intruzive, care se repeta in minte. Oamenii cu tulburarea obsesiv compulsiva (TOC) stiu de obicei ca obsesiile lor sunt creatii ale propriilor minti, dar nu le pot controla, ignora sau scapa de ele. Adesea, persoanele cu TOC vor incerca sa-si reduca obsesiile facand anumite ritualuri. Multi oameni au ritualuri sau modalitati specifice de a face lucruri. Pentru persoanele cu TOC, insa, ritualurile pot deveni „blocante” si pot dura ore intregi. Cand ajung la aceasta extremitate, ritualurile sunt numite „compulsii”. Atunci cand obsesiile si compulsiile scapa de sub control, se numeste tulburarea obsesiv compulsiva.

Persoanele cu TOC sunt de obicei constiente de natura irationala si excesiva a obsesiilor si compulsiilor lor. Cu toate acestea, se simt incapabile sa-si controleze obsesiile sau sa reziste compulsiilor.

Tulburarea obsesiv compulsiva (TOC) este o tulburare de anxietate care afecteaza 2-3% din populatie. De obicei, incepe in copilaria tarzie sau la inceputul adolescentei.

Simptome

Persoanele cu tulburarea obsesiv compulsiva (TOC) sufera intens din cauza gandurilor recurente (obsesii) sau a ritualurilor (compulsii), pe care simt ca nu le pot controla. Ritualurile, cum ar fi spalarea mainilor, contorizarea, verificarea sau curatarea, sunt deseori efectuate in speranta de a impiedica gandurile obsesive sau de a le face sa dispara. Efectuarea acestor ritualuri, totusi, ofera doar o ameliorare temporara, iar daca nu sunt facute apare anxietatea.

Compulsiile sunt acte pe care persoana le indeplineste in mod repetat, adesea in conformitate cu anumite „reguli”. Aceste ritualuri sunt indeplinite pentru a reduce disconfortul cauzat de obsesii. Lasate netratate, obsesiile si nevoia de a face ritualuri pot prelua viata unei persoane. TOC este adesea o boala cronica, recidivanta.

Tipar de gandire si comportament

Tulburarea obsesiv compulsiva (TOC) va poate afecta in moduri diferite. De obicei provoaca un anumit tipar de ganduri si comportamente. Acest model are 4 pasi principali:

1. Obsesie – un gand, o imagine sau un sentiment nedorit si tulburator care este in mod repetat in minte.
2. Anxietate – obsesia provoaca un sentiment de anxietate sau suferinta intensa.
3. Compulsie – comportamente repetitive sau acte mentale pe care simtiti ca trebuie sa le indepliniti. Acestea pot fi un raspuns la modelul gandirii obsesive.
4. Ameliorare temporara – comportamentul compulsiv reduce anxietatea pentru o perioada scurta de timp. Insa obsesia si anxietatea revin in curand, determinand reinceperea ciclului.

1. Ganduri obsesive

Cei mai multi dintre noi, la un moment dat, avem ganduri neplacute sau nedorite care ne ingrijoreaza; de exemplu, nu mai stii sigur daca ai incuiat usa cand ai plecat. Multe dintre aceste ganduri se reduc la fel de repede cum apar. Este posibil sa aveti o obsesie daca aveti un gand persistent si neplacut care va controleaza gandirea.

Unele obsesii comune includ:

  • teama ca tu sau cineva drag ar putea pati ceva;
  • griji intense despre dezvoltarea unei boli sau a unei infectii;
  • gandul ca trebuie sa faci lucruri intr-o anumita ordine sau des pentru a te simti in siguranta si sa reduci anxietatea.

2. Comportament compulsiv

Compulsiile sunt comportamente repetitive sau acte mentale pe care cineva se simte nevoit sa le faca drept raspuns la o obsesie sau pe baza unor reguli stricte. Ele sunt menite sa contracareze anxietatea sau suferinta sau sa previna un eveniment sau o situatie de teama, dar nu sunt legate in mod realist de aceste rezultate sau sunt excesive.

De exemplu, daca va este frica de germeni, puteti sa va spalati mainile foarte des. Spalarea mainilor reduce ingrijorarea ca aveti germeni pe maini. Dar, pe masura ce gandul revine, nevoia de spalare a mainilor creste din nou. Persoanele cu TOC stiu ca acest comportament compulsiv este irational (nu are sens), dar continua sa il faca pentru ca da o stare de siguranta pentru o perioada scurta de timp.

Tipurile obisnuite de comportament compulsiv includ:

  • curatare excesiva si spalarea excesiva a mainilor;
  • verificarea – cum ar fi verificarea usilor daca sunt inchide sau daca intrerupatoarele si electrocasnicele sunt oprite;
  • numararea si facutul aceluiasi lucru de mai multe ori;
  • ordonarea si aranjarea;
  • tezaurizare – obiceiul de a strange diferite obiecte;
  • repetarea unor cuvinte;
  • dorinta de a neutraliza gandurile pentru a contracara gandurile obsesive;
  • evitarea unor locuri si situatii care ar putea declansa ganduri obsesive.

Nu toate comportamentele compulsive vor fi evidente altor persoane. Cand nu sunt evidente, ele se numesc comportamente „ascunse”. Cand sunt evidente, ele sunt numite comportamente „evidente”.

Persoanele cu TOC au adesea credinte disfunctionale, care pot include un sentiment sporit de responsabilitate, intoleranta la incertitudine, perfectionism sau o imagine exagerata a semnificatiei gandurilor tulburatoare.

Tipuri de TOC

Exista mai multe tipuri de TOC si comportamente TOC care sunt prezente in moduri diferite.

Verificarea

In acest caz, persoana simte nevoia sa verifice in mod repetat anumite obiecte, pentru a depista daune, scurgeri, deteriorari sau incendii. Verificarea poate include usi, alarme, lumini in interior sau anumite aparate. Se poate aplica si pentru „verificarea” persoanelor – unii oameni cu TOC diagnosticheaza boli pe care simt ca ei sau oamenii apropiati le-ar putea avea. Persoana ajunge sa se simta responsabila de acele persoane si de sanatatea lor.

Verificarea poate implica, de asemenea, confirmarea repetata a autenticitatii unor informatii. O persoana cu TOC ar putea valida in mod repetat scrisori si e-mail-uri din teama de a nu face greseli.

Teama de contaminare

Apare atunci cand o persoana cu TOC simte nevoia constanta si exagerata de spalare si obsesie ca obiectele pe care le ating sunt contaminate. Frica este ca individul poate deveni contaminat sau se poate imbolnavi daca nu are loc o curatare repetata. Poate duce la spalarea excesiva a mainilor, periaj dentar excesiv, curatarea exagerata a incaperilor, evitarea mediilor aglomerate etc.

Obsesia acumularii

Aceasta este incapacitatea de a arunca obiecte folosite sau inutile si acumularea lor.

Ruminatia

Ruminatia implica un sistem de gandire obsesiv – ganduri obsesive – care afecteaza persoana. Se refera mai ales la eventimente viitoare negative si la ganduri filosofice exagerate despre lume, situatii, persoane etc.

Ganduri intruzive

Acestea sunt adesea ganduri violente, obsesive care implica adesea ranirea unei persoane, obsesii despre relatii, ganduri privind uciderea altora sau sinucidere, teama de a fi pedofil sau obsedat de superstitii.

Simetria si ordinea

O persoana cu TOC poate observa si obiecte care sunt aliniate pentru a evita disconfortul sau ranirea. Persoanele pot avea tendinta de a alinia obiecte sau carti in mod repetat, astfel incat acestea sa fie drepte si perfect aliniate, de exemplu.

Desi acestea nu sunt singurele tipuri de TOC, obsesiile si compulsiile se vor incadra, in general, in aceste categorii.

Cauze

Cauza tulburarii obsesiv-compulsive nu este pe deplin inteleasa. Principalele teorii includ:

Cauze genetice

TOC se transmite adesea in familie  – boala ereditara – si poate fi considerata o „tulburare familiala”. Boala poate cuprinde generatii cu rude apropiate susceptibile de a dezvolta TOC. Cu toate acestea, nicio singura gena nu a fost identificata drept „cauza” TOC.

Cauze autoimune

Unele cazuri cu debut rapid de TOC la copii ar putea fi consecinte ale infectiilor streptococice de grup A, care provoaca inflamatii si disfunctii in ganglionii bazali. Aceste cazuri sunt grupate si denumite tulburari pediatrice neuropsihiatrice autoimune asociate cu infectiile streptococice (PANDAS). In ultimii ani, totusi, alti agenti patogeni, cum ar fi bacteriile responsabile pentru boala Lyme si virusul gripei H1N1, au fost, de asemenea, asociate cu aparitia rapida a TOC la copii.

Cauze comportamentale

Teoria comportamentala sugereaza ca persoanele cu TOC asociaza anumite obiecte sau situatii cu teama. Ei invata sa evite aceste lucruri sau sa invete sa faca ritualuri pentru a ajuta la reducerea fricii. Aceasta frica si evitarea sau ciclul ritualic pot incepe in timpul unei perioade de stres intens, cum ar fi atunci cand se incepe un nou loc de munca sau imediat dupa incheierea unei relatii. Odata ce legatura dintre un obiect si sentimentul de frica se stabileste, oamenii cu TOC incep sa evite acest obiect si teama pe care o genereaza, mai degraba decat sa se confrunte sau sa tolereze frica.

Cauze cognitive

Teoria comportamentala prezentata mai sus se concentreaza asupra modului in care persoanele cu TOC fac o asociere intre un obiect si teama. Teoria cognitiva se concentreaza totusi asupra modului in care oamenii cu TOC gestioneaza gresit gandurile lor. Majoritatea oamenilor au ganduri nedorite sau intruzive in anumite momente, dar pentru persoanele cu tulburarea obsesiv compulsiva, importanta acestor ganduri este exagerata.

Cauze neurologice

Cercetarile au aratat o activitate anormala la persoanele cu TOC. S-a observat ca anumite parti ale creierului sunt diferite la persoanele cu TOC in comparatie cu cele fara aceasta tulburare. Dezechilibrele in substantele chimice din creier – serotonina si glutamat  – pot juca un rol in TOC.

Cauze de mediu

Factorii de mediu pot fi un declansator al TOC la persoanele cu tendinta de a dezvolta aceasta afectiune. Traumatismele cerebrale la adolescenti si copii au fost, de asemenea, asociate cu un risc crescut de aparitie a acestei tulburari. Daca ati avut evenimente traumatizante sau stresante, riscul poate creste. Aceasta reactie poate, din anumite motive, sa declanseze gandurile, ritualurile si suferintele emotionale caracteristice TOC.

Complicatii si probleme co-existente

Problemele rezultate din TOC pot include, printre altele:

  • probleme de sanatate, cum ar fi dermatita de contact de la spalarea frecventa a mainilor;
  • probleme de adaptare la munca, scoala sau activitati sociale;
  • probleme de relationare;
  • probleme emotionale;
  • afectarea stimei de sine;
  • calitate slaba a vietii;
  • ganduri si comportamente suicidare etc.

TOC este uneori insotita de depresie, tulburari de alimentatie, abuz de substante, tulburare de deficit de atentie / hiperactivitate sau alte tulburari de anxietate. Atunci cand o persoana are si alte tulburari, TOC este adesea mai dificil de diagnosticat si tratat. Diagnosticul adecvat si tratamentul altor afectiuni sunt importante pentru tratamentul cu succes al TOC.

Diagnostic

Un psiholog sau un psihiatru va pune diagnosticul de tulburare obsesiv compulsiva. Este recomandat un test fizic general si teste de sange pentru a va asigura ca simptomele nu sunt cauzate de medicamente, de o alta boala mentala sau de o afectiune generala. Aparitia brusca a simptomelor la copii sau persoanele in varsta necesita o evaluare medicala aprofundata pentru a se asigura ca o alta boala nu provoaca aceste simptome.

Pentru a fi diagnosticat cu TOC, o persoana trebuie sa aiba:

  • obsesii, compulsii sau ambele;
  • obsesii sau compulsii care tulbura si cauzeaza dificultati la munca, in relatii, alte aspecte ale vietii si de obicei dureaza cel putin o ora in fiecare zi.

Tratament

Tratamentul pentru TOC poate include:

  • tratamente psihologice, cum ar fi terapia cognitiv comportamentala;
  • tehnici de gestionare a anxietatii;
  • grupuri de sprijin si educatie;
  • medicamente.

Tratamentul psihologic

Tratamentul psihologic, cum ar fi terapia cognitiv comportamentala , poate imbunatati simptomele, iar aceasta imbunatatire este adesea mentinuta pe termen lung.

Terapia cognitiv comportamentala

Terapia cognitiv comportamentala are scopul de a modifica modele de gandire, convingeri si comportamente care pot declansa anxietate si simptome obsesiv compulsive. Aceasta terapie utilizeaza educatia pentru a sustine controlul asupra simptomelor.

O parte din terapie implica treptat expunerea persoanei la situatii care declanseaza obsesiile si, in acelasi timp, ajutandu-i sa-si reduca aceste compulsii si comportamentele de evitare. Acest proces este gradual si, de obicei, incepe cu situatii mai putin temute. Sarcinile de expunere si prevenirea compulsiilor se repeta zilnic si consecvent pana cand anxietatea scade. In timp, aceasta ii permite persoanei sa-si reconstruiasca increderea in capacitatea de a gestiona situatiile, chiar si cu anxietate. Acest proces este cunoscut sub numele de expunere la stimuli si prevenirea raspunsului (EX/RP).

Alte tehnici se concentreaza exclusiv pe terapia cognitiva. Persoanele care participa la acest tip de terapie lucreaza spre eliminarea comportamentului compulsiv. Acest lucru se face prin identificarea si reevaluarea convingerilor personale cu privire la consecintele angajarii sau nu in comportamentul compulsiv.

Tehnici de management al anxietatii pentru TOC

Tehnicile de gestionare a anxietatii pot ajuta o persoana sa isi gestioneze propriile simptome. Astfel de tehnici pot include tehnici de relaxare, tehnici de respiratie lenta, meditatie mindfulness si controlul respiratiei. Aceste tehnici necesita o practica regulata si sunt mai eficiente daca sunt utilizate impreuna cu un program de terapie de specialitate.

Grupuri de sprijin si educatie

Grupurile de sprijin le permit persoanelor cu TOC si familiilor acestora sa se intalneasca in conditii de confort si siguranta, sa ofere si sa primeasca sprijin. Grupurile ofera de asemenea posibilitatea de a afla mai multe despre tulburare si de a cunoaste persoane cu aceleasi probleme.

Medicatie pentru TOC

Unele medicamente, in special antidepresivele care afecteaza sistemul serotoninei – inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei, pot reduce simptomele TOC. Aceste medicamente pot fi prescrise numai de un medic. Efectele secundare ale antidepresivelor pot include greata, dureri de cap, gura uscata, vedere incetosata, ameteli si oboseala. Aceste efecte se diminueaza adesea dupa primele cateva saptamani de tratament.

Inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei sunt medicamente ce pot fi prescrise pentru a ajuta oamenii sa gestioneze TOC si includ:

  • clomipramina
  • fluoxetina
  • fluvoxamina
  • clorhidrat de paroxetina
  • sertralina
  • citalopram
  • escitalopram

SSRI sunt in general utilizate in doze mai mari pentru TOC decat pentru depresie. Ar putea dura pana la 3 luni pentru ca rezultatele sa fie observate.

Sfaturi pentru persoanele cu TOC

Exista multe modalitati prin care va puteti ajuta singur in plus fata terapie si medicamente. Unele sugestii sunt:

  • Refocalizati-va atentia pentru a putea intarzia nevoia de a efectua un comportament compulsiv.
  • Scrieti gandurile obsesive. Acest lucru va poate ajuta sa identificati cat de repetitive sunt obsesiile.
  • Anticipati aceasta nevoie – compulsiile. De exemplu, daca verificati in mod obligatoriu daca usile sunt blocate, incercati sa blocati usa cu o atentie deosebita de prima data. Atunci cand nevoia de a verifica apare mai tarziu, va fi mai usor sa reetichetati acest indemn drept „doar un gand obsesiv”, pentru ca stiti deja ca usa a fost bine inchisa.
  • Apelati la tehnici de tehnici de relaxare (cum ar fi meditatia sau respiratia profunda) timp de cel putin 30 de minute pe zi.

Referinte:
(1) Obsessive Compulsive Disorder , link: https://anxietycanada.com/disorders/obsessive-compulsive-disorder/
(2) Obsessive-Compulsive Disorder, link: https://www.nimh.nih.gov/health/topics/obsessive-compulsive-disorder-ocd/index.shtml
(3) Obsessive compulsive disorder, link: https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/obsessive-compulsive-disorder
(4) What is obsessive-compulsive disorder?, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/178508.php
(5) Obsessive-compulsive disorder (OCD), link: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/obsessive-compulsive-disorder/diagnosis-treatment/drc-20354438

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma