Terapia prin muzica – vindecare cu ajutorul sunetelor

Terapia prin muzica este un lucru cat se poate de real. 🎢 Muzica poate fi tratament nu doar pentru minte si suflet, ci si pentru trup. Iata ce beneficii poate avea pentru sanatate. βœ…

Cuprins:

1. Ce este terapia prin muzica?
2. Muzica si creierul
3. Muzica si mintea
4. Ce indicatii are meloterapia?
5. Ce se intampla intr-o sesiune de terapie prin muzica?

Ce este terapia prin muzica?

β€žMuzica este pentru minte ceea ce aerul este pentru trup.”, spune Platon. Si avea dreptate.

Muzica este considerata o limba universala pe care noi toti o putem vorbi prin exprimare de sine. Nu trebuie sa fii muzician ca sa beneficiezi de terapia prin muzica.

Se crede ca muzica a fost folosita din cele mai vechi timpuri pentru a ajuta oamenii sa scape de sentimentele dificile si sa se conecteze mai bine cu alte persoane – beneficii sociale. Datorita influentei puternice asupra starii noastre interioase si emotiilor, dar si datorita rolului pe care il are la nivel neurochimic, muzica este adaugata ca terapie in multe programe de reabilitare.

Terapia prin muzica este cunoscuta si ca meloterapie si este utilizata pentru acei pacienti cu tulburari comportamentale, emotionale, schizofrenie, Parkinson etc. De asemenea, poate contribui la reducerea naturala a simptomelor, cum ar fi anxietatea sau depresia, la cresterea creativitatii, la imbunatatirea comunicarii dintre persoane si multe altele.

Ce implica terapia prin muzica?

Legatura dintre muzica si emotii a fost recunoscuta de mult timp, impreuna cu capacitatea muzicii de a influenta atat sanatatea mentala, cat si pe cea fizica. Terapia muzicala, asa cum exista astazi, a inceput in jurul anului 1960, in timp ce oamenii de stiinta si medicii au inceput sa demonstreze puterea vindecatoare a muzicii prin studii clinice.

Cercetarile in terapia prin muzica sustin eficacitatea sa in multe domenii, cum ar fi: reabilitarea fizica si facilitarea miscarii, cresterea motivatiei, oferirea de sprijin emotional si facilitarea exprimarii sentimentelor.

Exista doua ramuri principale ale meloterapiei: activa si pasiva. Meloterapia activa implica interactiunea dintre terapeut si pacient mult mai mult decat meloterapia pasiva, in care pacientul este, de obicei, intins, se odihneste, dar asculta terapeutul.

Ce tipuri de muzica se folosesc?

O varietate de instrumente si genuri muzicale sunt folosite in terapia prin muzica. Exemple de interventii includ improvizatia, scrierea originala, interpretarea lirica si ascultarea sau cantatul muzicii familiare. Muzica depinde de nevoile si preferintele pacientului. De exemplu, daca un terapeut muzical lucreaza cu un pacient care are o tulburare de miscare (cum ar fi cele provocate de boala Parkinson sau accident vascular cerebral), muzica ritmica poate fi utilizata pentru a facilita miscarile fine. De cealalta parte, se poate folosi muzica relaxanta pentru a ajuta o persoana sa ajunga la o stare profunda de relaxare inainte de o interventie chirurgicala, nastere, chimioterapie sau altceva similar.

Muzica si creierul

Muzica este singura experienta senzoriala care poate activa toate zonele creierului in acelasi timp. Astfel se creeaza noi potentiale puternice pentru dezvoltarea unor noi cai neuronale. Cand vine vorba de neuroplasticitatea creierului, e important sa stim ca prin stimularea cailor neuronale potrivite se pot obtine rezultate majore.

Scanarile RMN au aratat ca atunci cand o persoana asculta muzica, aproape toate zonele creierului sunt activate. Muzica declanseaza procesele intregului creier si functionarea lui, care influenteaza in mod direct functiile si abilitatile cognitive, emotionale si fizice.

Ca orice sunet, muzica ajunge la ureche sub forma de unde sonore. Urechea externa colecteaza unda sonora. Pe masura ce undele sonore lovesc timpanul, il fac sa vibreze. Vibratiile sunt transmise de-a lungul oaselor mici in urechea medie, pana cand ajung la cel de-al treilea os, care se conecteaza la cohlee. Celulele de aici elibereaza neurotransmitatorii chimici care activeaza nervul auditiv, trimitand curenti electrici miniaturali in cortexul auditiv din lobul temporal al creierului.

Aici, numeroase regiuni actioneaza simultan, fiecare avand un rol diferit. De exemplu, cerebelul proceseaza ritmul, iar lobii frontali interpreteaza continutul emotional al muzicii.

Neurobiologia muzicii este un domeniu foarte specializat. Muzica are, de asemenea, efecte majore asupra multor aspecte ale sanatatii, variind de la memorie si starea de spirit la functia cardiovasculara si performantele atletice.

Muzica si mintea

Influenta mentala cea mai cunoscuta a muzicii este β€žefectul Mozart”. Cercetatorii au studiat de-a lungul timpului modul in care ascultarea muzicii influenteaza functia cognitiva in general, si rationamentul spatial-temporal, in special. S-a observat ca muzica lui Mozart parea sa ajute la imbunatatirea rationamentului spatial, masurat prin sarcini complexe de taiere si pliere a hartiei, precum si pe o memorie pe termen scurt masurata printr-un test specific complex.

Cum ar putea muzica sa sporeasca performanta cognitiva? Nu este clar, dar cercetatorii au speculat ca ascultarea muzicii ajuta la organizarea activarii celulelor nervoase in jumatatea dreapta a cortexului cerebral, partea creierului responsabila de functii de acest tip. Conform acestei constructii, muzica – sau cel putin unele forme de muzica – antreneaza celulele creierului, ajutandu-le sa proceseze mai eficient informatiile.

Efectul Mozart

Efectul Mozart asociaza o crestere a nivelurilor de inteligenta cu ascultarea de muzica clasica.

In 1993, in urma unui studiu s-a observat ca cei care au ascultat Sonata pentru doua piane K448 a lui Mozart timp de 10 minute, au prezentat abilitati rationale si spatiale semnificativ mai bune decat dupa perioade de ascultare a instructiunilor de relaxare fara muzica. Scorurile medii spatiale IQ au fost cu 8 si 9 puncte mai mari dupa ce au ascultat muzica decat in celelalte doua conditii. Aceste rezultate s-au dovedit a fi controversate.

Generalitatea constatarilor pozitive a fost criticata pe motiv ca orice efect Mozart se datoreaza placerii produse de aceasta muzica si nu ar avea loc in absenta aprecierii sale, dar au urmat studii pe animale care au dovedit contrariul. Cercetatorii au subliniat ca efectul Mozart este limitat la rationamentul temporal spatial si ca nu exista o imbunatatire a inteligentei generale. Cercetarile ce au inclus analize imagistice au aratat ca ascultarea muzicii ar determina activarea acelor zone ale creierului care sunt responsabile de rationamentul spatial.

Ce indicatii are meloterapia?

Terapia prin muzica evalueaza bunastarea emotionala, sanatatea fizica, bunastarea sociala, abilitatile de comunicare si abilitatile cognitive prin raspunsurile la muzica.

Deoarece muzica poate evoca emotii pozitive si stimuleaza centrele de recompensa in creier, terapia muzicala este adesea capabila sa atenueze simptomele preocuparilor legate de sanatatea mintala, cum ar fi:

Muzica ar putea spori functionarea cognitiva, sociala, emotionala si motorie, iar studiile au aratat rezultate pozitive in randul persoanelor care au dificultati intelectuale sau fizice, leziuni cerebrale sau Alzheimer. Acest tip de terapie a fost, de asemenea, utilizata in tratamentul bolilor fizice cum ar fi cancerul si hipertensiunea.

Efectele pozitive ale terapiei muzicale nu se limiteaza la cei care se confrunta cu probleme fizice si psihice grave sau de lunga durata, iar aceasta terapie poate aduce beneficii oamenilor intr-o varietate de situatii. Muzica este frecvent utilizata pentru a reduce nivelurile de stres si perceptia durerii in randul mamelor in travaliu si a fost asociata cu imbunatatirea stimei de sine, a comunicarii verbale, a comportamentului prosocial, a abilitatilor de socializare, a coeziunii la grupuri etc.

Beneficii

Interventiile de meloterapie pot fi utilizate pentru:

● imbunatatirea starii de bine (wellness);
● reducerea stresului;
● ameliorarea durerii;
● facilitarea exprimarii sentimentelor;
● imbunatatirea memoriei;
● imbunatatirea comunicarii;
● sustinerea reabilitarii fizice.

In timp ce efectele muzicii asupra oamenilor nu sunt pe deplin intelese, studiile au aratat ca, atunci cand ascultati muzica preferata, creierul elibereaza de fapt o substanta chimica numita dopamina care are efecte pozitive asupra dispozitiei. Muzica ne poate face sa simtim emotii puternice, cum ar fi bucuria, tristetea sau teama.

Muzica poate reduce simptomele de anxietate sau depresie, imbunatateste capacitatea cognitiva, favorizeaza acceptarea de sine, constiinta, exprimarea emotiilor, stimuleaza vorbirea si confera un sentiment de apartenenta.

Iata, pe larg, cateva beneficii ale meloterapiei sau ale muzicii in general:

Muzica poate reduce anxietatea si stresul

Muzica pare sa prezinte efecte fiziologice directe asupra sistemului nervos autonom si confera o stare de relaxare mentala. Muzica este acum folosita ca o forma de terapie naturala pentru multe boli diferite, chiar si pentru persoanele care sunt grav afectate fizic sau cognitiv – cum ar fi copiii cu handicap, adultii geriatrici care sufera de boli cronice in stadiu avansat sau cei cu anxietate sociala severa sau tulburare obsesiv-compulsiva.

Muzica duce la declansarea de dopamina care induce o stare de buna dispozitie. De asemenea, muzica ne ajuta sa ne concentram.

Muzica poate reduce simptomele de depresie

Muzica poate fi un tratament eficient si pozitiv pentru persoanele care se confrunta cu probleme de sanatate mentala. Exista doua modalitati distincte in care se foloseste terapia prin muzica: fie ca mijloc de comunicare si auto-exprimare, fie pentru calitatile sale de vindecare.

Cineva care este foarte retras poate gasi muzica drept un stimulent, ca un punct de plecare pentru a exprima lucruri pe care nu le poate pune in cuvinte. Poate, de asemenea, sa actioneze ca un stimulent pentru a trezi amintirile ingropate sau pentru a evoca raspunsurile emotionale.

Poate imbunatati performantelor sociale, psihologice, intelectuale si cognitive ale adultilor si copiilor. Depresia, deprimarea, sentimentele de izolare, plictiseala si oboseala pot fi reduce prin muzica.Β Β Atat meloterapia activa cat si pasiva par sa contribuie la ameliorarea depresiei, oferind un sentiment de confort si relaxare.Β Muzica imbunatateste si exprimarea de sine si comunicarea.

Terapia prin muzica pentru autism

Meloterapia poate fi utila pentru copiii cu autism, pentru a facilita dezvoltarea unor competente si anumite schimbari de comportament. S-a observat ca persoanele cu autism deseori prezinta interes pentru muzica. Muzica este motivanta si placuta, poate favoriza relationarea, relaxarea, invatarea si auto-exprimarea. Terapia in acest caz se axeaza pe comunicare, cunoastere, activitati repetitive, abilitati sociale, interactiune, reglarea starilor emotionale etc. De asemenea, ii ajuta pe copii sa isi mentina atentia pe un anumit aspect. Foarte frecvent, terapia prin muzica ajuta dezvoltarea verbala,Β comunicarea, vorbirea si abilitatile lingvistice.

Efectul analgezic al muzicii

Anticiparea durerii, combinata cu teama si anxietatea, poate spori perceptia acesteia. Terapia prin muzica poate ajuta prin redirectionarea gandurilor si reactiilor pacientului. Ascultarea muzicii si terapia prin muzica poate fi astfel utila, pacientul asociind ulterior acele sau perfuziile, de exemplu, cu o stare de calm si relaxare. Un teraput intervine prin reglarea si incetinirea treptata a ritmului, ceea ce ajuta la incetinirea respiratiei pacientului, care se potriveste in cele din urma cu ritmul muzicii.

Muzica poate reduce modul in care se resimte durerea. Meloterapia a fost testata pe pacientii cu dureri cronice si a prezentat eficienta in reducerea modului in care creierul percepe durerea, reducandu-se astfel necesitatea administrarii de medicamente amalgezice. Cercetarile privind aceste efecte au aratat ca meloterapia poate fi eficiente pentru reducerea durerii si reducerea necesitatii administrarii crescute de analgezice.

Alte beneficii alte muzicii si terapiei prin muzica

  • Muzica imbunatateste performantele cognitive. Muzica de fundal poate imbunatati performanta cognitiva, dupa cum au aratat numeroase cercetari. Sustine capacitatea de atentie, de memorare, de atentie distributiva etc.
  • Poate ajuta la reducerea simptomelor tulburarilor psihologice, incluzand schizofrenia.Β Meloterapie poate fi eficienta pentru imbunatatirea simptomelor psihiatrice si a relatiilor interpersonale la pacientii cu boli mintale precum schizofrenia.
  • Terapia prin muzica poate creste eficienta terapiilor de recuperare dupa un accident vascular cerebral sau alt fel de probleme de sanatate.
  • Poate reduce efectese secundare ale terapiei cancerului. Ascultarea muzicii reduce anxietatea asociata cu chimioterapia si radioterapia. Aceasta poate, de asemenea, ameliora greata si varsaturile pentru pacientii carora li se administreaza chimioterapie.
  • Muzica este cunoscuta pentru efectul de crestere a motivatiei, atunci cand vrem sa facem sport, de exemplu. Acelasi efect il are si pentru pacientii care necesita programe intensive de recuperare dupa anumite boli fizice sau mentale. Poate favoriza rezistenta corpului si poate spori performantele fizice.
  • Imbunatateste calitatea somnului, poate favoriza tratarea insomniilor, fiind o alternativa naturala, sigura si ieftina la medicamentele pentru insomnie.
  • Muzica ne face mai fericiti! Cercetarile dovedesc ca, atunci cand asculti muzica pe care o preferi, creierul elibereaza dopamina, un neurotransmitator ce confera o stare de bine. Deci, data viitoare cand ai nevoie de un impuls emotional, asculta melodiile preferate timp de 15 minute.

Ce se intampla intr-o sesiune de terapie prin muzica?

Metodele de interventie folosite in terapia prin muzica pot fi impartite in general in tehnici active si pasive. Atunci cand o persoana produce muzica, fie ca vorbim de a canta cu vocea sau prin instrumente muzicale, compune sau improvizeaza muzica, acea persoana foloseste tehnici active. Tehnicile pasive pe de alta parte, implica ascultarea si raspunsul la muzica, cum ar fi dansul sau analiza versurilor. Tehnicile active si pasive sunt adesea combinate in timpul tratamentului si ambele sunt folosite ca puncte de plecare pentru discutarea sentimentelor, valorilor si obiectivelor.

Muzica poate fi aleasa de terapeut sau de persoana care se afla in terapie. Terapeutii incearca sa se asigure ca versurile si melodia unei piese selectate de muzica se potrivesc bine cu starea de spirit si starea psihologica a persoanei in terapie.

Meloterapia produce, in general, rezultate pozitive, dar nu este recomandata ca tratament independent pentru probleme medicale si psihiatrice grave. In timp ce muzica poate ajuta la ameliorarea unora dintre simptomele unor afectiuni, pot fi necesare si alte forme de tratament, cum ar fi medicamente, terapie fizica sau psihoterapie.

Beneficiile unui anumit tip de muzica vor depinde adesea de preferintele unui individ si de starea pe care o are, iar unele forme de muzica pot cauza agitatie.

Referinte:
(1) https://www.musictherapy.org/
(2) Music Therapy, link: https://www.unh.edu/health/well/complementaryalternative-health-practices/music-therapy
(3) Healing through music, link: https://www.health.harvard.edu/blog/healing-through-music-201511058556
(4) Scientists Find 15 Amazing Benefits Of Listening To Music, link: https://www.lifehack.org/317747/scientists-find-15-amazing-benefits-listening-music
(5) Neuroscientific basis and effectiveness of music and music therapy in neuromotor rehabilitation, link: http://www.oapublishinglondon.com/article/537
(6) The power of music: how it can benefit health, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/302903.php
(7) Music Therapy, link: https://www.goodtherapy.org/learn-about-therapy/types/music-therapy
(8) Music therapy as a treatment for autism spectrum disorders, link: http://www.cms.msu.edu/docs/MT_Autism_2012.pdf

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

2 ani in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

2 ani in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

2 ani in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

2 ani in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

2 ani in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

2 ani in urma