Terapia Gerson este un tip de medicina alternativa axata in special pe modificari ale alimentatiei, despre care se considera ca poate ajuta la vindecarea anumitor tesuturi.

Cuprins:

1. Ce este terapia Gerson?
2. Principiile terapiei Gerson
3. Indicatiile terapiei Gerson
4. Efecte adverse
5. Terapia Gerson si tratamentul cancerului

Ce este terapia Gerson?

Terapia Gerson este axata pe diete organice pe baza de plante, sucuri, clisme cu cafea si suplimente nutritionale naturale.

Se considera ca aceasta terapie reactiveaza natural capacitatea exceptionala a organismului de a se vindeca. Acest tratament stimuleaza propriul sistem imunitar al organismului. In general, aceasta terapie este utilizata ca metoda alternativa de tratament pentru cancer.

Terapia Gerson a fost dezvoltata in anii 1920 de catre un medic german numit Max Gerson. Initial a fost utilizata pentru migrene, dar ulterior a fost folosita si pentru boli ca tuberculoza si cancerul. Dr. Gerson a murit in 1959. Fiica lui, Charlotte Gerson, a infiintat Institutul Gerson in 1977.

Dieta Gerson este bazata pe plante si este in intregime organica. Aceasta dieta este in mod natural bogata in vitamine, minerale, enzime, oligoelemente si extrem de scazuta in sodiu, grasimi si proteine.

Principiile terapiei Gerson

Exista 3 elemente cheie ale terapiei:

Dieta: fructe, legume si cereale integrale organice pentru a-i da corpului o multitudine de vitamine, minerale, enzime si alti nutrienti. Fructele si legumele sunt scazute in sodiu (sare) si bogate in potasiu.
● Suplimente: adaosul de anumite substante pentru a ajuta la reglarea metabolismului celular;
Detoxifiere: tratamente, inclusiv clisme, pentru a elimina substantele toxice (nocive) din organism.

Terapia Gerson se bazeaza pe restabilirea echilibrului elementelor nutritive din organism. Terapia Gerson mai este numita dieta Gerson sau regimul Gerson, si este o dieta destul de stricta, cu un continut redus de saruri. Presupune consumul crescut de sucuri din fructe si legume, aproximativ 13 pahare pe zi, la care se adauga 3-4 clisme de cafea si uneori clisme cu ulei de ricin. Pe langa acestea se mai recomanda suplimente de potasiu, vitamina B12, enzime pancreatice si suplimente tiroidiene.

Clismele curata intestinul si se considera ca elimina toxinele din organism, ficat si caile biliare. In ceea ce priveste cancerul, se considera ca atunci cand corpul nu mai are toxine, va fi capabil sa recunoasca si sa distruga celulele canceroase. Tratamentul poate continua de la cateva luni pana la cativa ani. Clisma poate fi facuta la domiciliu sub indrumarea unui medic sau in cadrul unei clinici speciale.

Exemplu de meniu in cazul terapiei, pentru o zi:

● 13 pahare de suc de morcov crud / mere si frunze verzi, proaspat stors, preparat din fructe si legume proaspete, organice.
● Trei mese complete pe baza de plante, preparate din fructe, legume proaspete si cereale integrale cultivate organic. O masa tipica ar trebui sa includa salata, legume gatite, cartofi copti, supa si suc. La aceste mese se adauga gustari din fructe si legume proaspete.

Indicatiile terapiei Gerson

Terapia Gerson este in general utilizata pentru cancer. Teoria din spate se bazeaza pe ideea ca tumorile se dezvolta atunci cand exista modificari in metabolismul celular din cauza acumularii de substante toxice in organism. Potrivit dr. Gerson, persoanele cu cancer au prea mult sodiu si prea putin potasiu in celulele din corpul lor, ceea ce provoaca leziuni tisulare si afectarea organelor.

Scopul terapiei Gerson este de a restabili sanatatea corpului prin regenerarea ficatului si reglarea metabolismului. Potrivit dr. Gerson, acest lucru se poate face prin eliminarea toxinelor din organism si prin imbunatatirea sistemului imunitar prin dieta si suplimente. O dieta organica si suplimentele nutritive sunt folosite pentru a stimula sistemul imunitar si pentru a sustine organismul, deoarece curata corpul de toxine. Alimentele cu continut scazut de sodiu si cu un continut ridicat de potasiu se considera ca ajuta la reducerea leziunilor tisulare cauzate de faptul ca exista prea mult sodiu in celule.

Efecte adverse

In unele situatii, terapia Gerson poate provoca unele efecte secundare foarte grave. Este foarte important sa discutati mai intai cu medicul daca vreti sa urmati dieta Gerson. Clismele cu cafea elimina o cantitate mare de potasiu din corp si pot cauza:

● infectii;
● deshidratare;
● dezechilibre minerale in organism;
● probleme cardiace si pulmonare, chiar deces;
● constipatie si inflamatie a intestinului (colita) etc.

Alte reactii adverse includ:

● pierderea poftei de mancare;
● diaree;
● crampe abdominale;
● durere, febra si transpiratie;
● ameteli si slabiciune etc.

Unele elemente ale dietei Gerson sunt sanatoase, cum ar fi consumul de alimente cu continut scazut de grasimi si o multime de fructe si legume proaspete. In schimb, ducand acest lucru la extrem si consumand cantitati foarte mari dintr-un grup de alimente intr-un anumit mod (sucuri de fructe si legume), fara echilibrarea acestuia cu alte grupe de alimente, nu este sanatoasa. De fapt, poate fi foarte daunatoare pentru persoanele care sufera de anumite boli.

Terapia Gerson si tratamentul cancerului

Terapia Gerson nu trebuie sa fie urmata in locul unor tratamente medicale pentru cancer, cum ar fi chirurgie, radioterapie sau chimioterapie. In schimb, in functie de recomandarile medicale, poate fi folosita ca terapie suplimentara, pe langa tratamentele medicale indicate. Unele aspecte, cum ar fi consumul multor fructe si legume, pot fi sanatoase daca nu sunt duse la extrem. Altele, cum ar fi clismele cu cafea, ar putea fi daunatoare si ineficiente, ducand la complicatii grave. In plus, nu exista pana in prezent studii concludente care sa sustina eficienta terapiei Gerson in tratarea cancerului.

Referinte::
(1) Gerson therapy, separating fact from fiction, link: https://www.cancertutor.com/gerson-therapy/
(2) Gerson Therapy (PDQ®)–Patient Version, link: https://www.cancer.gov/about-cancer/treatment/cam/patient/gerson-pdq
(3) Gerson therapy, link: https://www.emedicinehealth.com/gerson_therapy/article_em.htm
(4) Gerson therapy, link: https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/cancer-in-general/treatment/complementary-alternative-therapies/individual-therapies/gerson

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma