Sanatatea femeilor – afectiuni si probleme medicale comune la femei

Sanatatea femeilor – Femeile se confrunta cu probleme si afectiuni de sanatate unice, de la sarcina si menopauza la afectiuni ginecologice, cum ar fi fibroamele uterine si afectiunile planseului pelvin. Sunt o serie de boli care afecteaza doar femeile, iar altele afecteaza si barbatii, dar femeile in mai mare masura sau mai grav.

Cuprins:

1. Bolile de inima la femei
2. Cancer mamar
3. Osteoporoza
4. Depresia la femei
5. Sanatatea femeilor si bolile autoimune
6. Sanatate ginecologica
7. Violenta in familie si abuzurile sexuale
8. Abuzul de alcool in randul femeilor
9. Infectii cu transmitere sexuala
10. Sanatatea tractului urinar

Unele probleme de sanatate care sunt comune atat barbatilor, cat si femeilor afecteaza femeile in mod diferit. Desi simptomele pot fi similare, efectele bolii si ingrijirile necesare pot sa difere semnificativ pentru femei. In plus, unele dintre aceste afectiuni ar putea afecta femeile in primul rand sau mai grav decat pe barbati.

Iata care sunt cele mai comune probleme medicale cand vorbim de sanatatea femeilor:

Bolile de inima la femei

Bolile de inima sunt principala cauza de deces in lume. Desi bolile de inima sunt, de asemenea, principala cauza de deces pentru barbati, femeile au mai multe riscuri de deces in urma unui atac de cord decat barbatii.

Monitorizarea tensiunii arteriale si nivelul colesterolului sunt factori importanti ai sanatatii inimii unei femei. La femei, boala cardiaca este responsabila pentru aproximativ 29% dintre decese. Desi mai multi barbati mor din cauza bolilor de inima decat femeile, femeile tind sa fie subdiagnosticate, adesea pana la punctul in care este prea tarziu pentru a le ajuta odata ce afectiunea este depistata.

Factorii de risc pentru boli de inima sunt:

Femeile isi pot reduce riscul de boli de inima modificand stilul de viata printr-o  dieta echilibrata si miscare fizica.

Accidentul vascular cerebral la femei

Accidentele vasculare cerebrale sunt cauzate de un cheag de sange care blocheaza complet fluxul de sange catre creier. Unele masuri ce tin de stilul de viata pot preveni aparitia unui accident vascular cerebral, inclusiv renuntarea la fumat si mentinerea tensiunii arteriale in limite normale.

In fiecare an, mai multe femei decat barbati sufera un accident vascular cerebral. Desi multi dintre factorii de risc pentru accident vascular cerebral sunt identici pentru barbati si femei, inclusiv un istoric familial de accident vascular cerebral, tensiune arteriala ridicata si colesterol ridicat, unii factori de risc sunt unici pentru femei. Acestia includ:

  • folosirea de pilule anticonceptionale;
  • sarcina;
  • terapia de substitutie hormonala, o terapie hormonala combinata cu progestin si estrogen, conceputa pentru ameliorarea simptomelor menopauzei;
  • circumferinta a taliei mai mare, in special in cazul post-menopauzei si niveluri ridicate de trigliceride (grasimi din sange).

Cancer mamar

Cancerul de san este printre cele mai frecvente forme de cancer la femei. Teama de cancerul de san poate fi uneori exagerata, oprind femeile sa mearga la medic pentru screening.

Principatii factori de risc pentru cancerul de san sunt:

  • varsta;
  • genetica – 5-10% dintre cancerele mamare sunt legate de mutatii genetice (cel mai frecvent, genele BRCA1 si BRCA2);
  • istoric familial de cancer mamar;
  • istoric personal de cancer;
  • radioterapie toracica anterioara;
  • debut precoce al menstruatiei (inainte de varsta de 12 ani) sau menopauza dupa 55 de ani;
  • femei care nu au avut copii niciodata;
  • utilizarea medicamentelor, cum ar fi dietilstilbestrol (DES);
  • exces de alcool;
  • obezitate.

Se recomanda controlul periodic al sanilor, examinarea sanilor si screening pentru cancerul mamar.

Osteoporoza la femei

Fragilitate osoasa si dureri de spate sunt semne care pot indica osteoporoza. Osteoporoza poate fi in mare masura prevenita. Comportamentele pe care femeile le au in copilarie, in adolescenta si in prima parte a vietii au intr-adevar un rol semnificativ in dezvoltarea bolii. Asta pentru ca organismele acumuleaza cea mai mare parte a masei osoase pana la varsta de 30 de ani. Apoi, noul os nu se mai formeaza, iar accentul este pus pe intretinerea oaselor vechi.

Nu este niciodata insa prea tarziu pentru a mentine oasele puternice si pentru a evita fracturile. Organismul nostru face tot ce poate pentru a repara leziunile osoase, dar trebuie sa ii furnizam elementele necesare, cum ar fi un consum adecvat de calciu si o activitate fizica ce suporta greutatea.

Factorii de risc pentru osteoporoza includ:

  • genul feminin;
  • varsta;
  • istoric familial de osteoporoza;
  • hormonii sexuali – ciclurile menstruale rare si pierderea de estrogen din cauza menopauzei pot creste riscul;
  • anorexie;
  • deficit de calciu si vitamina D;
  • utilizarea de medicamente, in special glucocorticoizi sau unele anticonvulsive;
  • stil de viata sedentar;
  • fumat;
  • consum excesiv de alcool.

Discutati cu medicul despre posibilul risc de osteoporoza si ce puteti face pentru a preveni problemele.

Depresia la femei

Depresia pare sa afecteze mai mult femeile decat barbatii. Pentru femei, uneori, modificarile hormonale pot declansa, de asemenea, starea, in special dupa sarcina (postpartum) sau in jurul menopauzei.

Alti factori de risc pentru depresie includ:

  • episoade anterioare de depresie;
  • istoric familial de depresie;
  • istoric de boli grave sau alte boli grave in prezent;
  • probleme emotionale;
  • probleme conjugale;
  • abuz de substante;
  • utilizarea de medicamente care ar putea declansa depresia, cum ar fi medicamente pentru hipertensiune arteriala sau convulsii;
  • un eveniment de viata stresant, cum ar fi pierderea locului de munca sau decesul unei persoane apropiate;
  • boli care ar putea declansa depresia, cum ar fi deficitul de vitamine si bolile tiroidiene;
  • istoric in copilarie de abuzuri de orice fel;
  • tulburari alimentare sau tulburari de anxietate.

Sanatatea femeilor – sanatate mentala si emotionala

In esenta, femeile sunt mai susceptibile sa dezvolte tulburari de anxietate si depresie decat barbatii. De asemenea, femeile sunt mai susceptibile sa treaca prin circumstante care sa le ofere stres posttraumatic. Depresia este cea mai frecventa problema de sanatate mintala in randul femeilor, si mai multe femei decat barbatii sunt diagnosticate cu depresie in fiecare an.

De asemenea, stresul are efecte unice asupra femeilor. Cercetarile sugereaza ca stresul ar putea reduce sansele unei femei de a ramane insarcinata.

Sanatatea femeilor si bolile autoimune

Bolile autoimune sunt un grup de tulburari in care sistemul imunitar ataca organismul si distruge sau altereaza tesuturile. In aceasta categorie exista mai mult de 80 de boli cronice grave, inclusiv lupus, scleroza multipla si diabet de tip 1.

Potrivit Asociatiei Americane de Boli Autoimune, aproximativ 75% dintre bolile autoimune apar la femei. Nu se cunoaste care este cauza, dar sunt implicati factori genetici, hormonali si de mediu.

Deoarece bolile autoimune nu sunt foarte bine intelese, identificarea unor factori de risc specifici este dificila. Simptomele pot fi, de asemenea, nespecifice, impiedicand diagnosticul adecvat.

Sanatate ginecologica

Sanatatea ginecologica si tulburarile care afecteaza femeile includ probleme cu menstruatia si dereglarile menstruale, sanatatea tractului urinar, inclusiv incontinenta urinara si afectiunile planseului pelvin si tulburari precum vaginoza bacteriana, vaginita, fibroamele uterine.

Problemele de sarcina includ ingrijirea preconceptionala si ingrijirea prenatala, pierderea sarcinii (avort spontan), travaliu prematur si nastere prematura, sindrom de moarte subita a sugarului (SIDS), alaptare si problemele la alaptare. Conform statisticilor, 529.000 de femei mor in fiecare an in tarile in curs de dezvoltare din cauza complicatiilor in sarcina. In tarile implicate in conflict politic, statisticile sunt socante. De exemplu, daca vorbim de Afganistan, aproximativ 70 de femei mor zilnic din cauza complicatiilor la nastere. Aproximativ 70.000 de femei mor anual, din cauza unor avorturi executate incorect din disperare. Majoritatea provin din tari in care avortul este ilegal sau foarte greu de facut. Aceste regiuni sunt locuri in care femeile au acces slab la contraceptivele corecte.

Tulburarile legate de infertilitate includ fibroamele uterine, sindromul ovarelor polichistice, endometrioza si insuficienta ovariana primara. Alte tulburari si afectiuni care vizeaza numai femeile includ cancerele ovariene si cervicale.

Violenta in familie si abuzurile sexuale

Problemele legate de sanatatea femeilor includ violenta impotriva femeilor si abuzurile. Violenta sexuala este un termen care acopera agresiunea sexuala, violul, casatoria constransa si alte tipuri de abuzuri ce afecteaza grav sanatatea femeilor. Violenta sexuala este una dintre cele mai tulburatoare probleme legate de drepturile omului. Desi este greu de identificat statisticile corecte din cauza cazurilor neraportate, ONU a facut un sondaj in care au descoperit ca milioane de femei ajung sa fie victime ale violentei sexuale in fiecare an.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, se estimeaza ca aproximativ 35% dintre femeile din intreaga lume sunt sau au fost victime ale violentei in familie. Din pacate, problemele pentru sanatate nu se opresc nici dupa ce abuzul s-a oprit. Violenta in familie creste riscul de depresie care poate dura mult timp.

In plus, exista inca mai multe probleme de sanatate precum infectia cu HIV, sarcinile care nu sunt intentionate, risc de sinucidere, abuzul de alcool, leziunile fizice de lunga durata si chiar violenta fizice ce duce la deces.

Abuzul de alcool in randul femeilor

Numeroase femei din intreaga lume abuzeaza de alcool, punandu-si sanatatea, siguranta si starea de bine generala in pericol. In timp ce barbatii sunt mai susceptibili sa devina dependenti de alcool decat femeile de-a lungul vietii, efectele asupra sanatatii ale consumului de alcool si alcoolismului (cand cineva prezinta semne de dependenta de alcool) sunt mai grave la femei. Aceste efecte asupra sanatatii includ un risc crescut pentru cancerul de san, boli de inima si sindromul de alcool fetal, in care sugarii nascuti din mame care au consumat alcool in timpul sarcinii pot suferi de leziuni cerebrale si dificultati de invatare.

Infectii cu transmitere sexuala

Efectele bolilor cu transmitere sexuala asupra femeilor pot fi mai grave decat la barbati. Daca aceste boli si infectii sunt lasate netratate pot provoca infertilitate la femei. Aceste infectii sunt lasate adesea netratate la femei, deoarece simptomele sunt mai putin evidente decat la barbati sau e mai probabil sa fie confundate cu o alta afectiune mai putin grava, cum ar fi o candidoza.

Sanatatea tractului urinar

Femeile au mai multe riscuri decat barbatii sa experimenteze probleme ale tractului urinar. De exemplu, incontinenta urinara afecteaza de doua ori mai multe femei decat barbati din cauza modului de structurare a tractului urinar feminin. De asemenea, femeile au risc mai mare de infectii urinare. Riscul este mai mare la femei deoarece uretra este mai aproape de anus si este mai scurta. Asta creste riscul ca bacteriile sa ajunga mult mai usor la vezica. Riscul este mai mare pentru femeile active sexual – actul sexual in sine poate irita uretra si permite ca bacteriile sa ajunga mai repede la vezica.

Simptomele includ:

  • urinari frecvente;
  • dureri la urinare;
  • urina tulbure si urat mirositoare;
  • dureri in regiunea inferioara a abdomenului sau lombar etc.
Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma