Ganoderma – ce este, beneficii, utilizare, contraindicatii

Ganoderma este o ciuperca utilizata de milenii in medicina traditionala chineza datorita proprietatilor terapeutice remarcabile. Aflati din materialul urmator ce este si ce beneficii are ganoderma.

Cuprins:

  1. Ce este ganoderma?
  2. Preparate pe baza de ganoderma
  3. Cand si cum se utilizeaza ganoderma?
  4. Ganoderma: beneficii si proprietati terapeutice
  5. Doze indicate
  6. Posibile riscuri si contraindicatii

Ce este ganoderma?

Cunoscuta in traditia noastra populara sub denumirea de Lingura zanelor, Ganoderma este o ciuperca extraordinara, recunoscuta in medicina traditionala orientala drept promotoare a vitalitatii si longevitatii.

De unde provine denumirea?

Numele Ganoderma este derivat din limba greaca, ganos – luminozitate, stralucire si derma – piele. Ganoderma lucidum este o ciuperca ce creste de obicei intr-o forma excrescenta pe trunchiuri de copaci, avand o nuanta maronie usor stralucitoare la exterior. Ganoderma este recomandata doar in uz medicinal, NU si in bucatarie!

Mai multe specii de Ganoderma au fost folosite in medicamentele traditionale din Asia de mii de ani. Noi ne vom referi in continuare doar la Ganoderma Lucidum, cea mai folosita specie, denumita si Reishi. Cercetatorii au stabilit faptul ca polizaharidele solubile in apa sunt cele mai active elemente descoperite in Ganoderma si au efecte anti-tumorale, de modulare a imunitatii si de scadere a tensiunii arteriale, de imbunatatire a nivelului colesterolului, sporind totodata si capacitatea de autovindecare a organismului.

Efectele acizilor ganoderici

Triterpenele, denumite si acizi ganoderici, sunt alte elemente active. Studiile au aratat ca acizii ganoderici ajuta la construirea unei protectii impotriva alergiilor blocand eliberarea de histamine, imbunatatind utilizarea oxigenului si functiile ficatului. Acesti acizi au un gust amar si nivelul lor poate fi usor recunoscut dupa gust in componenta produsului.

Ciuperca Ganoderma este indicata si in tratamentul de “curatare” a organismului deoarece ajuta la eliminarea unei cantitati foarte mari de toxine: acid uric, acid lactic, colesterol si grasimi.

Majoritatea dereglarilor si a afectiunilor sunt cauzate de existenta unui dezechilibru in organism, ca urmare a acumularii de toxine in corp.

Ganoderma este prescrisa de specialistii in medicina naturista si datorita capacitatii sale de stimulare a vindecarii organismului, fara a se inregistra efecte secundare. Pe piata se gaseste sub diferite forme de suplimente nutritive capsule, comprimate sau pulbere.

Beneficiind de o buna popularitate in randul remediilor naturiste, ciuperca este recomandata doar cu uz medicinal si nu si in bucatarie.

Preparate pe baza de ganoderma

Ganoderma lucidum – mai cunoscuta sub denumirea de ciuperca reishi – este o ciuperca cu gust amar, folosita de mii de ani in medicina traditionala chineza pentru tratarea mai multor afectiuni.

Denumita si ”ciuperca nemuririi”, ganoderma are un efect adaptogen. Acest lucru inseamna ca ajuta organismul sa se adapteze atat la stresul mental cat si la cel fizic. Atat capsulele cat si tulpinile ganodermei contin o substanta numita beta-glucan, care stimuleaza sistemul imunitar.

Ganoderma lucidum este o ciuperca mare, lemnoasa si dura, folosita in cadrul diverselor remedii din plante. Cunoscuta mai frecvent sub numele de reishi sau lingzhi, aceasta ciuperca poate avea efecte benefice asupra sistemului imunitar, sistemului cardiovascular si a prostatei.

Ce recomanda specialistii?

Desi extractul de ganoderma este in general sigur, iar majoritatea efectelor secundare sunt usoare, specialistii sustin si recomanda ca ganoderma sa fie utilizata numai pentru tratarea bolilor mai grave. De aceea, oamenii ar trebui sa solicite si sa obtina asistenta medicala pe langa utilizarea extractului de ganoderma pentru a trata boli grave si sa se consulte cu un medic despre posibilele interactiuni ale ganodermei cu medicatia.

Produse ganoderma

Cunoscuta sub denumirea de cafea ganoderma, acest produs este un amestec din bauturi sub forma de pudra care contine in mod obisnuit cafea instant si extract de Ganoderma lucidum. Acestea pot fi amestecate si cu alte ingrediente, cum ar fi zaharul, frisca fara lactoza si ierburi.

Dincolo de efectele bine-cunoscute ale cafelei, aceasta este o bautura despre care unii sustinatori spun ca ofera o serie de beneficii pentru sanatate. De asemenea, este de multe ori consumata de persoane care doresc sa reduca aportul de cafea, dar care cauta totusi sa-si sporeasca nivelul de energie.

In ciuda afirmatiilor de sustinere a beneficiilor oferite de cafeaua cu ganoderma, nu exista suport stiintific pentru efectele produsului asupra sanatatii.

Care este cea mai buna ganoderma?

Ganoderma mai poate fi gasita si sub forma de capsule.

Ceai ganoderma

Consumul ceaiului de ganoderma are o vechime importanta si inca este una dintre cele mai bune metode de a profita de beneficiile acestei ciuperci medicinale.

Cand si cum se utilizeaza ganoderma?

Exista multe utilizari raportate ale gandodermei. Majoritatea studiilor in care au fost folosite ciupercile reishi au fost efectuate pe animale sau in laborator. Cu toate acestea, doar cateva au fost facute pe subiecti umani.

Ciuperca Reishi contine substante chimice care par sa aiba o varietate de efecte potential benefice impotriva tumorilor (cancer) si asupra sistemului imunitar.

Cercetarile curente sunt in desfasurare privind potentialele beneficii asupra sanatatii ale ciupercii reishi.

Tumori necanceroase ale colonului si rectului (adenoame colorectale)

Potrivit anumitor cercetari, administrarea de extract de ciuperci reishi zilnic timp de 12 luni reduce numarul de tumori la persoanele cu adenoame colorectale.

Artere infundate

Administrarea de Ganopoly reduce simptomele arterelor infundate, cum ar fi durerile in piept si problemele cu respiratia.

Diabet

De asemenea, potrivit expertilor in domeniu, administrarea zilnica a produsului din ciuperci reishi (Ganopoly) zilnic timp de 12 saptamani reduce hemoglobina, dar nu si nivelul de zahar din sange la persoanele care sufera de diabet de tip 2 zaharat.

Hepatita B

Cercetatorii sugereaza ca administrarea unui produs specific din ciuperci reishi (Ganopoly) timp de 12 saptamani scade cat mai mult virusul hepatitei B care circula prin organism. Acest produs pare, de asemenea, sa imbunatateasca functia hepatica la persoanele cu aceasta afectiune.

Colesterol ridicat

Administrarea extractului de ciuperci reishi zilnic timp de 12 saptamani nu afecteaza nivelul colesterolului la persoanele cu hipertensiune arteriala si / sau colesterol ridicat.

Tensiune arteriala crescuta

Exista dovezi neclare cu privire la efectele ciupercilor reishi asupra tensiunii arteriale ridicate. Conform cercetarilor, administrarea extractului de ciuperci reishi zilnic timp de 12 saptamani nu scade tensiunea arteriala la persoanele cu tensiune arteriala usor ridicata. In schimb, in urma altor cercetari s-a dovedit ca administrarea ganodermei a scazut tensiunea arteriala la persoanele cu tensiune arteriala foarte mare.

Cancer de plamani

Specialistii sustin ca ganoderma nu micsoreaza tumorile pulmonare. Cu toate acestea, se pare ca imbunatateste functia sistemului imunitar. In plus, asigura o calitate mai buna a vietii la persoanele cu cancer pulmonar.

Dureri provocate de zona zoster

Unele persoane sustin ca extractele de ganoderma combinate cu apa calda amelioreaza durerea cauzata de zona zoster atunci cand tratamentul conventional nu functioneaza.

Alte afectiuni si conditii care pot fi tratate cu ganoderma

Cu toate acestea, sunt necesare mai multe dovezi pentru a evalua eficacitatea ciupercii reishi in aceste cazuri.

Cum se utilizeaza?

In mod traditional, ciupercile reishi sunt fierte in apa pentru a-si extrage proprietatile medicinale. Radacinile se fierb si se beau sub forma de ceai.

Ganoderma: beneficii si proprietati terapeutice

Stimuleaza si imbunatateste sistemul imunitar

Unul dintre cele mai importante efecte ale ciupercii reishi este ca poate stimula sistemul imunitar. Desi unele detalii sunt inca neclare, anumite studii au aratat ca reishi poate influenta genele care se regasesc in globulele albe, acestea fiind parti esentiale ale sistemului imunitar.

Mai mult, aceste studii au descoperit ca unele tipuri de ganoderma pot combate inflamatia din globulele albe ale sangelui. Cercetarile efectuate pe pacientii cu cancer au aratat ca unele dintre moleculele gasite in ciuperca pot creste activitatea unui tip de celule albe din sange denumite celule natural killer (ucigase naturale).

Celulele natural killer combat infectiile si cancerul din organism.

Un alt studiu a descoperit ca ganoderma poate spori inmultirea altor globule albe din sange (limfocite) la pacientii care sufera de cancer colorectal. Desi majoritatea beneficiilor asupra sistemului imunitar ale ciupercii reishi au fost observate la cei bolnavi, exista dovezi care demonstreaza aceasta ciuperca are efecte benefice si in cazul persoanelor sanatoase.

Efectele asupra limfocitelor

In cadrul unui studiu, s-a demonstrat ca ciuperca a imbunatatit functia limfocitelor, cele care ajuta la combaterea infectiilor si a cancerului, la sportivii expusi la conditii stresante.

In schimb, alte cercetari efectuate la adulti sanatosi nu au aratat nicio imbunatatire a functiei imunitare sau a inflamatiei dupa 4 saptamani de la administrarea extractului de reishi.

In consecinta, este clar ca reishi are impact asupra globulelor albe si asupra functiei sistemului imunitar. Sunt necesare insa mai multe cercetari pentru a determina cat de semnificative sunt beneficiile in cazul celor sanatosi si bolnavi.

Proprietati anti-cancer

Multe persoane consuma aceasta ciuperca datorita potentialelor proprietati de combatere a acestei maladii. In urma unui studiu efectuat asupra a peste 4.000 de supravietuitori ai cancerului de san, s-a descoperit ca aproximativ 59% dintre pacienti au consumat ganoderma. In plus, mai multe studii de laborator au aratat ca poate duce la moartea celulelor canceroase.

Unii cercetatori au verificat daca ciuperca ar putea fi benefica in tratarea cancerului de prostata datorita efectelor sale asupra testosteronului. Subiectul a creat controverse, dupa ce un studiu de caz a aratat ca moleculele gasite in aceasta ciuperca pot inversa cancerul de prostata la oameni, in timp ce altul nu a sustinut aceste descoperiri.

Ganoderma impotriva cancerului colorectal

Expertii au studiat, de asemenea, rolul ciupercii Reishi in prevenirea sau combaterea cancerului colorectal. Unele cercetari au aratat ca numarul si marimea tumorilor din intestinul gros au scazut in urma unui an de tratament cu reishi.

Mai mult, un raport detaliat al mai multor studii a indicat ca ciuperca poate avea efecte benefice in cazul pacientilor cu cancer.

Cu toate acestea, cercetatorii afirma ca Reishi trebuie administrata in combinatie cu tratamentul traditional si in niciun caz nu trebuie inlocuit.

Lupta impotriva oboselii

Oboseala cronica poate fi cauzata atat de stresul fizic, cat si de cel psihologic. Triterpenoizii si polizaharidele din ganoderma responsabile pentru activitatea sa antioxidanta joaca, de asemenea, un rol activ in capacitatea ciupercii de a combate oboseala.

Cercetatorii sustin, de asemenea, ca adenozina, o componenta a ganodermei, care poate subtia sangele si poate imbunatati capacitatea sangelui de a transporta oxigenul catre intregul organism, poate oferi corpului mai multa energie.

Beneficii pentru sanatatea inimii

Un studiu de 12 saptamani efectuat pe 26 de persoane a demonstrat ca ciuperca reishi poate creste colesterolul HDL ”bun” si scade trigliceridele.

Cu toate acestea, alte cercetari pe adulti sanatosi nu au aratat nicio imbunatatire a acestor factori de risc ai bolilor de inima.

Mai mult, in urma unei analize largi, nu s-au descoperit efecte benefice pentru sanatatea inimii dupa examinarea a cinci studii diferite care au fost facute pe aproximativ 400 de persoane. Cercetatorii au descoperit ca administrarea ganodermei timp de 16 saptamani nu a imbunatatit nivelul colesterolului.

Doze indicate

Doza adecvata de ganoderma depinde de mai multi factori, cum ar fi varsta, starea de sanatate si afectiunile de care sufera utilizatorul. In acest moment, nu exista suficiente informatii stiintifice prin care pot fi determinate dozele potrivite ale ciupercii reishi. Retineti ca produsele naturale nu sunt intotdeauna neaparat sigure si ca dozele pot fi importante. Asigurati-va ca urmati indicatiile relevante afisate pe etichetele produsului si consultati medicul sau farmacistul inainte de a utiliza.

Sfaturile specialistilor

Nu exista o doza sigura recomandata, insa anumiti cercetatori au folosit intre 1,4 si 3 grame de ganoderma pe zi. Ca intotdeauna, discutati cu medicul despre doza adecvata varstei, sexului si starii medicale.

Universitatea din Michigan recomanda 1 – 1,5 grame pe zi de ganoderma sub forma de pudra sau 1 mililitru pe zi sub forma de tinctura.

Posibile riscuri si contraindicatii

Asa cum a fost mentionat anterior, administrarea de ganoderma nu este potrivita pentru toata lumea sau pentru orice boala. Daca doriti inceperea unui astfel de remediu, dar indepliniti inca unul din urmatoarele criterii, luati inainte legatura cu medicul.

  • Luati medicamente chimioterapice sau imunosupresoare
  • Luati medicamente de subtiere a sangelui, cum ar fi coumadina, warfarina sau aspirina
  • Sunteti gravida sau alaptati.

Ganoderma trebuie folosita cu prudenta deoarece cateva persoane s-au confruntat cu toxicitate hepatica in urma administrarii acestei ciuperci.

 

Referinte:

  1. https://www.healthline.com/nutrition/reishi-mushroom-benefits
  2. https://www.webmd.com/vitamins/ai/ingredientmono-905/reishi-mushroom
  3. https://www.rxlist.com/reishi_mushroom/supplements.htm
  4. https://www.verywellhealth.com/benefits-of-ganoderma-coffee-89454
  5. https://www.livestrong.com/article/121775-benefits-ganoderma-extract/
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma