Gandurile obsesive sunt ganduri sau imagini negative intense, care apar frecvent si care produc mult disconfort si suferinta, afectand mai multe aspecte ale vietii. De ce apar gandurile obsesive, cum le recunoastem si ce putem face pentru a le gestiona?

Cuprins:

1. Ce sunt gandurile obsesive?
2. Cand si de ce apar gandurile obsesive?
3. Cand sa soliciti ajutor specializat
4. Cum gestionam gandurile obsesive?

Ce sunt gandurile obsesive?

Ai plecat de acasa si te gandesti incontinuu daca ai incuiat usa sau daca ai scos fierul de calcat din priza? Gandul nu iti da pace, iti provoaca multa anxietate si esti chiar dispus sa te intorci acasa si sa verifici? Daca astfel de ganduri intense si suparatoare pot aparea la majoritatea oamenilor, pentru unii aceste ganduri obsesive nu sunt temporare, ci sunt persistente si pervazive.

Cei mai multi dintre noi au ocazional ganduri intruzive. Acestea sunt ganduri sau imagini involuntare, neplacute, uneori chiar socante, care apar din senin si provoaca disconfort si neplacere.
Insa cand vorbim de gandurile obsesive, acestea sunt mult mai intense, mai frecvente, produc mult disconfort si suferinta si pot afecta mai multe aspecte ale vietii.

Obsesiile sunt ganduri recurente, impulsuri sau imagini care par amenintatoare, intrucat sunt percepute ca fiind inacceptabile sau ca ar putea avea niste rezultate negative; acestea produc o anxietate ridicata. Obsesia consta in faptul ca nu te poti concentra pe altceva decat pe un anumit subiect sau pe anumite tematici, oricat de mult ai incerca si oricate eforturi ai face sa nu te mai gandesti. Multe persoane inteleg ca gandurile obsesive sunt un produs al mintii lor, ca sunt nerealiste sau excesive.

Gandurile obsesive si tulburarile de anxietate

Gandurile obsesive sau obsesiile sunt un simptom principal al tulburarii obsesiv-compulsive. Aceste ganduri sunt nedorite, provoaca mult disconfort si sunt de obicei insotite de ritualuri compulsive, menite sa reduca anxietatea pe care aceste obsesii le cauzeaza. Dar exista si alte tulburari psihiatrice in care gandurile obsesive pot fi un simptom:

In cazul acestor tulburari, gandurile obsesive nu sunt la fel de intense si coplesitoare precum cele din tulburarea obsesiv-compulsiva.

Gandurile obsesive pot aparea si in absenta unei tulburari. Daca sunt ocazionale si nu au niciun impact asupra functionarii persoanei, este foarte posibil sa nu fie vorba despre o tulburare in care gandurile obsesive sa fie un simptom.

Gandurile obsesive si compulsiile

Pentru a reduce anxietatea provocata de gandurile obsesive, apar compulsiiile. Compulsiile includ atat comportamente (de exemplu spalarea mainilor, verificarea, ordonarea lucrurilor), cat si actiuni mentale (numaratul, rugatul, repetarea unor cuvinte). Scopul acestor compulsii este de a preveni sau a reduce nivelul de anxietate. Deseori sunt realizate dupa reguli care trebuie aplicate cu rigiditate (un numar mare de repetari, anumite reguli de care trebuie tinut cont).

Aceste compulsii aduc un sentiment de usurare pe moment, lucru care determina persoanele cu gandire obsesiva sa le faca din nou si din nou pentru a se linisti.

Continutul gandurilor obsesive

Exemple de ganduri obsesive:

  • teama de contaminare cu microbi;
  • frica de a provoca un accident;
  • teama de a face ceva jenant, care te-ar putea pune intr-o lumina nefavorabila;
  • teama ca vei uita ceva important;
  • frica de a pierde un obiect;
  • teama ca ceva rau ar putea sa li se intample persoanelor dragi;
  • ingrijorare legata de aspecte marunte ale vietii de zi cu zi (daca am incuiat usa, daca am inchis focul la aragaz, daca am scos un dispozitiv din priza etc.).

Uneori o obsesie poate fi foarte vaga, fara un continut foarte explicit, dar care produce un sentiment de pericol. De exemplu, o presimtire ca ceva rau se va intampla sau un sentiment ca persoana a facut ceva gresit.

Gandurile obsesive sunt diferite ca intensitate de la o persoana la alta, ele putand fi plasate pe un continuum, de la cele mai usoare pana la cele mai intense. De multe ori, aceste ganduri au un impact semnificativ asupra starii de bine, putand afecta relatiile, munca si activitatile in care persoana se implica.

Cand si de ce apar gandurile obsesive?

Gandurile obsesive au deseori in spate o teama intensa (de esec, de a fi criticat, de a fi judecat, de a gresi, de a nu fi suficient de bun etc). Cu cat persoanele incearca mai mult sa controleze aceste frici, precum si trairile si gandurile aferente, cu atat devine mai obositor si mai frustrant acest efort, pentru ca obsesiile continua sa apara. Pe de alta parte, se tem ca daca s-ar relaxa (ceea ce oricum le este foarte dificil sa faca), ar pierde controlul si obsesiile lor ar putea sa devina realitate. In plus, gandurile obsesive sunt insotite de multa vina, rusine, dezamagire legate de propria persoana.

Studiile de imagistica cerebrala au aratat ca gandurile obsesive sunt asociate cu o disfunctie neurologica, ale carei cauze nu sunt cunoscute, care forteaza gandurile sa intre in bucle repetitive. Acesta e motivul pentru care persoanele care au ganduri obsesive au mai multe episoade de acest tip, continutul lor schimbandu-se in timp.

Cand sa soliciti ajutor specializat

Gandurile obsesive pot fi gestionate, mai ales daca se trateaza tulburarea in cadrul careia apar. In general, o combinatie intre tratamentul medicamentos si psihoterapie se recomanda in cadrul tulburarii obsesiv-compulsive. De aceea, este important sa se apeleze la ajutor specializat atunci cand prezenta gandurilor obsesive incepe sa provoace disconfort si suferinta si sa aiba efecte negative asupra functionarii.

Terapia cognitiv-comportamentala este una dintre terapiile care si-au dovedit eficienta in privinta gandirii obsesive. In cadrul terapiei, se pune accent pe schimbarea credintelor legate de continutul gandurilor obsesive; practicarea acceptarii gandurilor, distantarii de acestea si directionarea atentiei catre alte aspecte; modificarea comportamentelor dezadaptative, acolo unde este cazul; acceptarea gandurilor obsesive si reducerea importantei acordate acestora.

Cum gestionam gandurile obsesive?

Identificarea gandurilor obsesive si constientizarea lor

Identifica gandurile obsesive. Notarea in jurnal a gandurilor pe care le ai pe parcursul unei zile te poate ajuta sa le diferentiezi pe cele obsesive de cele comune si sa identifici niste teme recurente (care se tot repeta). De asemenea, jurnalul ajuta in ventilarea emotiilor si in timp, la acceptarea gandurilor obsesive pe care le ai. Notarea gandurilor in jurnal are si rolul de a opri pentru moment bucla in care te tot invarti, ruminand asupra obsesiei respective.

Constientizeaza aceste ganduri obsesive si faptul ca sunt niste ganduri automate si ca desi aparitia lor nu este in controlul tau, tu poti face alegeri si decide ce comportamente vei face.

Evita sa blochezi gandurile obsesive

Nu incerca sa alungi gandurile obsesive, sa le opresti sau sa le blochezi. In mod paradoxal, cu cat le dai mai multa atentie, chiar si una negativa, cu atat vor ramane mai mult in campul constiintei tale. Cu cat incerci mai mult sa suprimi un gand sau o imagine mentala, cu atat acestea vor reaparea mai des si vor persista. In schimb, incearca sa le accepti (de exemplu „Observ acest gand cum ca am uitat sa incui usa la plecare.”). Apoi revino la activitatile in care erai antrenat inainte de ivirea gandurilor.

Activitati linistitoare si relaxante

Implica-te in cat mai multe activitati linistitoare si relaxante: masaj, meditatie, yoga, exercitii fizice usoare. Cu cat suntem mai anxiosi si mai stresati, cu atat e mai usor ca gandurile obsesive sa ne invadeze si sa ne provoace disconfort.
De asemenea, imbunatatiri ale stilului de viata (somn suficient, activitate fizica, reducerea factorilor stresori) vor avea un impact pozitiv si asupra nivelului de anxietate si al frecventei si intensitatii gandurilor obsesive.

Acceptarea gandurilor obsesive

Un alt pas important este acceptarea gandurilor obsesive ca fiind un simptom al tulburarii obsesiv-compulsive sau al unei alte tulburari si nu un motiv pentru care sa iti fie rusine sau sa te simti vinovat. Aceste ganduri nu sunt „partea rea” a personalitatii tale si nici nu spun nimic despre tine ca persoana, oricare ar fi continutul acestor obsesii. Uita-te cu mai multa blandete si mai putina critica la tine, la gandurile si trairile tale. Practicarea autocompasiunii poate sa fie eficienta in acest sens – informatii pe larg despre autocompasiune – in acest articol.

Referinte:

(1) Are Obsessive Thoughts a Symptom of a Mental Health Condition? – https://psychcentral.com/blog/how-to-stop-obsessive-thoughts
(2) Obsessive Thinking, Worry, Rumination – Cognitive Behavior Therapy (CBT) – https://cognitive-behavior-therapy.com/cognitive-behavior-therapy-for-obsessive-thinking-worry-rumination
(3) Obsessive Thought – https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/obsessive-thought
(4) What Is Obsessive-Compulsive Disorder? – https://www.psychiatry.org/patients-families/ocd/what-is-obsessive-compulsive-disorder

Costin Oana

Oana Costin a absolvit Facultatea de Psihologie din Iasi si a urmat apoi un master in domeniul Psihologiei organizationale. In prezent este psihoterapeut in supervizare in Psihoterapie cognitiv-comportamentala. Este preocupata de sanatatea mentala, de starea de bine si de sanatate in general. Considera ca informarea corecta, din surse credibile si bazate pe dovezi stiintifice, este esentiala in luarea deciziilor in aceste arii. A inceput sa scrie articole de informare medicala colaborand cu Romedic.ro, iar acum continua aceasta activitate cu SfaturiMedicale.ro si mamisicopilul.ro.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma