Cancerul tiroidian se dezvolta in celulele tiroidei, o glanda in forma de fluture, situata la baza gatului, imediat sub marul lui Adam. Aflati mai multe despre cancerul tiroidian din materialul urmator.

Cuprins:

  1. Ce este cancerul tiroidian?
  2. Cauze
  3. Simptome
  4. Diagnostic
  5. Tratament
  6. Sfaturi pentru reducerea riscului de cancer tiroidian

Ce este cancerul tiroidian?

Cancerul de tiroida se dezvolta atunci cand celulele tiroidei se modifica sau produc mutatii. Celulele anormale incep sa se inmulteasca in tiroida si, odata ce acestea sunt suficiente, ele formeaza o tumoare.

Ce este glanda tiroida?

Tiroida este glanda in forma de fluture din fata gatului. Produce hormoni care controleaza viteza metabolismului – sistemul care ajuta corpul sa foloseasca energie. Dereglarile glandei tiroide pot incetini sau intensifica metabolismul prin intreruperea productiei de hormoni tiroidieni. Cand nivelurile de hormoni sunt prea scazute sau prea ridicate, puteti experimenta o gama variata de simptome ale tiroidei.

Cancerul tiroidian se vindeca?

Cancerul la tiroida este neobisnuit si este printre cele mai putin mortale tipuri de cancer, fiind usor de vindecat daca este descoperit la timp. Principalul simptom este o umflatura la nivelul gatului sau umflarea gatului si doar 5% din nodulii tiroidieni se dovedesc a fi cancerosi. Cand cancerul tirodian este diagnosticat, cel mai adesea se trateaza cu interventie chirurgicala, urmata de terapia cu iod radioactiv sau, in unele cazuri, cu terapia radiatiei externe.

Cauze

Nu este clar ce anume cauzeaza cancerul tiroidian. Aceasta malignitate apare atunci cand celulele din tiroida sufera modificari genetice (mutatii). Acestea le permit celulelor sa creasca si sa se inmulteasca rapid. Partea neplacuta e ca aceste celule nu mor, asa cum se intampla cu celulele normale. Celulele tiroidiene anormale acumulate formeaza o tumora. Acestea pot invada tesutul din apropiere si se pot raspandi in tot corpul.

Tipuri de cancer tiroidian

Printre tipurile de cancer tiroidian se numara:

Cancerul tiroidian papilar

Cea mai comuna forma a bolii, cancerul tiroidian papilar, se dezvolta in celulele foliculare, care produc si stocheaza hormonii tiroidieni. Cancerul tiroidian papilar poate sa apara la orice varsta, dar cel mai adesea afecteaza persoanele cu varsta cuprinsa intre 30 si 50 de ani.

Cancerul tiroidian folicular

Dupa cum ii spune si numele, acest tip de cancer tiroidian apare, de asemenea, in celulele foliculare ale tiroidei. De obicei, afecteaza persoanele mai in varsta de 50 de ani. Cancerul tiroidian cu celule Hurthle este un tip rar intalnit si, de obicei, mai agresiv de cancer tiroidian folicular.

Cancerul tiroidian medular

Cancerul tiroidian medular se dezvolta in celulele parafoliculare, denumite celule C, care produc hormonul calcitonina. Nivelurile crescute de calcitonina din sange pot semnala un cancer tiroidian medular intr-un stadiu foarte timpuriu. Anumite sindroame genetice cresc riscul de cancer tiroidian medular, desi aceasta legatura genetica este mai putin frecventa.

Cancerul tiroidian anaplazic

Cancerul tiroidian anaplazic este un cancer rar intalnit, dar care se dezvolta intr-un ritm alert si care este foarte dificil de tratat. Cancerul tiroidian anaplazic apare de obicei la varsta de 60 de ani sau chiar mai mult.

Limfomul tiroidian

Limfomul tiroidian este o forma rara de cancer tiroidian care apare in celulele sistemului imunitar ale tiroidei si care se dezvolta foarte repede. Limfomul tiroidian apare de obicei la adultii mai in varsta.

Factori de risc

Factorii care pot spori riscul de cancer tiroidian includ:

  • Sexul feminin. Cancerul tiroidian apare mai des la femei decat la barbati.
  • Expunerea la niveluri ridicate de radiatii. Persoanele care se expun la niveluri ridicate de radiatii, cum ar fi cele care sunt sau au fost tratate cu radiatii la nivelul capului si gatului sau care au fost expuse la accidente nucleare sau la testarea unor arme.
  • Anumite sindroame genetice mostenite. Printre sindroamele genetice care cresc riscul de cancer tiroidian se numara istoricul familial de cancer tiroidian medular si neoplazia endocrina multipla.
  • Dietele cu un continut scazut de iod pot creste riscul de aparitie a cancerului tiroidian. Cu toate acestea, in tarile dezvoltate exista de obicei suficienta cantitate de iod ca aditivi alimentari. Nivelurile mai scazute de iod din dieta pot creste riscul de cancer tiroidian indus de radiatii.
  • Potrivit specialistilor, ar putea exista o legatura intre diabetul slab controlat si riscul crescut de cancer tiroidian.

Simptome

Cancer tiroidian simptome

Adesea, un cancer tiroidian este descoperit atunci cand pacientul sau medicul simt, in urma palparii, un nodul in partea din fata a gatului, unde este localizata tiroida.

Tiroida doare?

De cele mai multe ori, nodulul este nedureros si este descoperit intamplator. Ocazional, un ganglion limfatic marit poate fi gasit chiar de catre pacient in lateralul gatului sau in apropierea unui nodul tiroidian.

Majoritatea pacientilor au o tiroida care functioneaza absolut normal in momentul in care nodulul este descoperit, acestia neprezentand simptome ale hiper sau hipotiroidismului.

Simptome glanda tiroida – nod in gat

Daca tumora creste suficient de mare, poate afecta structurile din apropiere. Poate fi dificila inghitirea alimentelor (disfagie) daca tumora comprima esofagul, insa acest lucru se intampla foarte rar. Daca este implicat nervul laringeu recurent, cel care controleaza corzile vocale, poate aparea o raguseala din cauza paraliziei cordonului vocal.

La copii, sunt frecvent intalnite umflaturi la nivelul gatului, insa de cele mai multe ori, acestea nu se regasesc in glanda tiroida in sine. In afara de ganglionii limfatici umflati, asociati cu infectii precum faringita, infectia cu streptococ sau infectia urechii (otita medie), acestea umflaturi nu trebuie ignorate. La copii, cancerul tiroidian este a treia cea mai intalnita tumora maligna si cea mai comuna malignitate endocrina. Primul semn al maladiei este o umflatura care apare si se simte in glanda tiroida.

Diagnostic

Cancer tiroidian analize

Printre testele si procedurile utilizate pentru diagnosticarea cancerului tiroidian se numara:

Examenul fizic

Medicul va cauta modificari fizice ale tiroidei si il va intreba pe pacient daca prezinta factori de risc ai bolii, cum ar fi expunerea excesiva la radiatii si antecedente familiale de tumori tiroidiene.

Analize de sange

Medicul recomanda efectuarea unor teste de sange pentru a afla daca glanda tiroida functioneaza normal. Acestea includ teste numite markeri tumorali pentru tiroida. Markerii tumorali sunt substante gasite in concentratii mai mari decat cele normale in sange, urina sau tesuturi ale unor persoane cu cancer.

Biopsia

In timpul unei biopsii, medicul introduce un ac lung si subtire in piele si in nodul. Doctorul foloseste imagistica cu ultrasunete pentru a ghida precis acul in nodul. De asemenea, medicul utilizeaza acul pentru a extrage mostrele de tesut tiroidian suspect. Apoi, proba este analizata in laborator, unde sunt cautate eventualele celule canceroase.

Teste de imagistica

Medicul ar putea recomanda efectuarea unuia sau a mai multe teste de imagistica pentru a stabili daca afectiunea s-a raspandit dincolo de glanda tiroida. Testele imagistice pot fi urmatoarele:

  • tomografie computerizata (CT)
  • tomografie cu emisie de pozitroni (PET)
  • ecografie tiroida

In cadrul ecografiei, medicul poate descoperi un eventual nodul tiroidian hipoecogen vascularizat.  

Testarea genetica

Unii oameni cu cancer tiroidian medular pot avea modificari genetice care pot fi asociate cu alte tipuri de cancer endocrin. Pe baza istoricului familial al pacientului, medicul poate solicita efectuarea unor teste genetice pentru a cauta anumite gene care sporesc riscul de cancer.

Scintigrafie tiroidiana

Acest test ii permite specialistului sa evalueze tesutul tiroidei si sa stabileasca natura nodulilor.

Testul care poate detecta mai repede recidiva cancerului tiroidian

Potrivit unui studiu, un test sanguin pentru cancerul tiroidian poate detecta persistenta sau recurenta bolii. Pacientii cu aceasta boala trebuie examinati periodic pentru decoperirea precoce a recurentei cancerului.

Testul masoara nivelul tireoglobulinei (Tg), care este produsa de celulele tiroidiene canceroase. Masuratorile se fac dupa ce pacientul este injectat cu o substanta denumita tirotropina alfa, sau Tryrogen.

Ce au descoperit cercetatorii?

Cercetatorii au descoperit ca, chiar la nivelurile mici de tireoglobulina si chiar daca nu existau semne de tumora, aproximativ 80% din pacienti dezvolta recurenta a bolii intr-un interval de 3-5 ani. Mai mult, chiar daca nivelurile de Tg erau foarte mici sau chiar nedetectabile, 2-5% din pacienti dezvolta recurenta dupa 3-5 ani.

Tratamentul cancerului tiroidian este chirurgical, cu extirparea glandei tiroide, dupa care pacientul primeste iod redioactiv pentru a distruge si celulele canceroase care au mai ramas. Ulterior, pacientul va urma tratament cu preparate hormonale toata viata.

Cu toate celulele tiroidiene inlaturate, nivelul Tg ar trebui sa fie zero, cresterea nivelului indicand o posibila recurenta a bolii (uneori, totusi, pe parcursul tratamentului se pot mentine niveluri scazute de Tg care sa scada cu timpul).

Cum a evoluat acest test?

In trecut, pentru a face testul cu Tg, pacientii trebuiau sa intrerupa tratamentului cu hormoni tiroidieni. Intreruperea tratamentului duce la astenie, crestere in greutate, constipatie, letargie, depresie sau alte simptome. Astazi, cu ajutorul Thyrogen-ului, acest test se poate face fara a mai intrerupe tratamentul hormonal.

Studiul s-a desfasurat pe 107 pacienti (88 femei si 19 barbati cu varsta medie de 36 ani). Dupa interventia chirurgicala si iodul radioactiv, pacientilor li s-a injectat Thyrogen si li s-a facut testul la Tg in perioada ianuarie 1999- martie 2001. Pacientii au fost impartiti in trei grupuri: unii cu un nivel al Tg sub 0.5ng/ml, altii cu un nivel al Tg intre 0.6- 2ng/ml si al treilea grup cu nivel de Tg peste 2ng/ml. Dupa 3-5 ani, cercetatorii au descoperit o recurenta a bolii la 80% din pacientii cu nivel de Tg peste 2 si la aproximativ 2% din pacientii cu nivel al Tg sub 0,5ng/ml.

Tratament

Cele mai multe cazuri de cancer tiroidian pot fi vindecate prin tratament.

Operatie tiroida

Majoritatea persoanelor cu cancer tiroidian sufera interventii chirurgicale in care glanda este indepartata partial sau in totalitate.

Eliminarea partiala sau totala a tiroidei

In cele mai multe cazuri, medicii recomanda indepartarea totala a tiroidei pentru a trata cancerul tiroidian (tiroidectomie totala). Pentru a face acest lucru, chirurgul face o incizie la baza gatului.

In cele mai multe cazuri, insa, medicul lasa fragmente mici de tesut tiroidian in jurul glandelor paratiroide pentru a reduce riscul de afectare paratiroidiana. Aceasta procedura poarta denumirea de tiroidectomie aproape totala.

Indepartarea ganglionilor limfatici din gat

Cand indeparteaza tiroida, chirurgul poate elimina si ganglionii limfatici din gat pentru a verifica daca prezinta celule canceroase.

Eliminarea unei portiuni din tiroida

In anumite situatii in care cancerul tiroidian este foarte mic, chirurgul poate indeparta numai o parte (lobul) a tiroidei (lobectomia tiroidiana).

Operatiile la tiroida prezinta riscul de sangerare si infectie. Chiar si glandele paratiroide pot fi afectate serios in timpul interventiei chirurgicale, ceea ce poate duce la scaderea nivelului de calciu in organism. Exista, de asemenea, un risc de deteriorare accidentala a nervilor conectati la corzile vocale. Acest lucru poate provoca:

  • paralizie a corzilor vocale
  • raguseala
  • voce moale si subtire
  • dificultati de respiratie.

Terapia hormonala

Dupa tiroidectomie, pacientul este nevoit sa ia levotiroxina (hormon tiroidian) pentru tot restul vietii.

Acest medicament are doua avantaje: produce hormonul lipsa eliberat in mod normal de tiroida si suprima producerea hormonului stimulator al tiroidei (TSH) din glanda pituitara. Nivelurile ridicate de TSH ar putea stimula celulele canceroase.

Tratament cu iod radioactiv

Tratamentul cu iod radioactiv presupune utilizarea unor doze mari iod radioactiv.

Tratamentul cu iod radioactiv este adesea folosit dupa tiroidectomie pentru a distruge orice tesut tiroidian ramas, precum si forme microscopice ale cancerului tiroidian care nu au fost indepartate in timpul operatiei. Iodul radioactiv poate fi, de asemenea, utilizat pentru a trata cancerul tiroidian care poate recidiva dupa tratament sau care se extinde in alte zone ale corpului.

Efecte secundare ale iodului radioactiv

  • greata
  • gura uscata
  • ochi uscati
  • gust sau miros alterat
  • oboseala

Radioterapia

Radioterapia cu fascicul extern este efectuata, de obicei, folosind un accelerator liniar – o masina care trimite catre corp radiatii de energie inalta.

In timp ce pacientul sta intins, acceleratorul liniar se misca in jurul lui pentru a transmite radiatii din mai multe unghiuri.

Chimioterapia

Chimioterapia poate fi administrata intr-o varietate de moduri, in functie de tipul de cancer si de locul in care se afla cancerul. Aceasta poate fi administrata intravenos. Chimioterapia nu este foarte folosita in cazul cancerului de tiroida, insa poate fi folositoare daca alte tratamente nu au dat roade.

Terapia tintita

Acest tip de terapie are scopul de a distruge celulele canceroase, fara a afecta celulele sanatoase ale corpului.

Tipuri de medicamente folosite pentru tratarea cancerului tiroidian includ:

  • cabozantinib
  • sorafenibul
  • vandetanib

Tratament naturist

  • Mananca legume de mare de doua ori pe saptamana. Algele marine sunt o buna sursa naturala de iod. Includerea unor alge marine, cum ar fi kombu si kelp, in dieta poate fi de ajutor.
  • Consumati unt de calitate
  • Mancati mai incet
  • Tineti telefonul departe in timpul meselor
  • Faceti yoga

Sfaturi pentru reducerea riscului de cancer tiroidian

Medicii nu stiu cum se dezvolta cancerul tiroidian, deci nu exista nicio modalitate de a preveni cancerul tiroidian la persoanele care au un risc mediu de boala.

Preventia in cazul persoanelor cu risc ridicat

Adultii si copiii care au mostenit o anumita mutatie genetica care sporeste riscul de cancer tiroidian medular sunt adesea sfatuiti sa efectueze o interventie chirurgicala la tiroida pentru a preveni cancerul (tiroidectomie profilactica).

Preventia in cazul celor aflati in apropierea centralelor nucleare

Accidentele produse la centralele nucleare ar putea provoca probleme tiroidiene la persoanele care locuiesc in apropiere. Daca locuiti la mai putin de 15 kilometri de o centrala nucleara, in cazul unui incident este posibil sa primiti iodura de potasiu. Acest medicament blocheaza efectele radiatiei asupra tiroidei.

 

Referinte:

  1. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/thyroid-cancer/symptoms-causes/syc-20354161
  2. https://www.endocrineweb.com/conditions/thyroid-cancer/thyroid-cancer
  3. https://www.webmd.com/cancer/what-is-thyroid-cancer#1
  4. https://www.medicinenet.com/thyroid_cancer/article.htm
  5. https://www.healthline.com/health/hypoechoic-nodule
  6. https://www.bewell.com/blog/8-tips-for-treating-thyroid-problems-naturally/
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma