Borderline – ce este si cum recunosti aceasta tulburare de personalitate

Borderline este denumirea unei tulburari de personalitate, caracterizata printr-o instabilitate emotionala si impulsivitate ridicate, avand un impact semnificativ asupra imaginii de sine, relationarii cu ceilalti si capacitatii de reglare a emotiilor si comportamentelor.

Cuprins:

1. Ce este tulburarea de personalitate borderline?
2. Simptome
3. Cauze
4. Diagnostic
5. Cum se trateaza tulburarea borderline?

Ce este tulburarea de personalitate borderline?

Termenul de „borderline” inseamna „granita„, iar denumirea tulburarii vine de la faptul ca initial a fost considerata a fi la granita dintre psihoza si nevroza. A fost recunoscuta oficial ca tulburare abia in anul 1980 de catre comunitatea psihiatrica.

Tulburarea de personalitate borderline este o tulburare cronica si pervaziva, care se caracterizeaza prin instabilitate si o sensibilitate emotionala ridicata (atat emotii foarte intense, cat si o durata mai lunga a starilor emotionale).

Tulburarile de personalitate constau in tipare dezadaptative, inflexibile si intransigente, de gandire si comportament, care au un puternic impact asupra mai multor domenii ale vietii si care produc multa suferinta persoanelor in cauza. Tulburarile de personalitate afecteaza cel putin doua dintre urmatoarele zone:

  • modul in care persoanele gandesc despre sine si despre ceilalti;
  • modul in care reactioneaza emotional;
  • modul in care relationeaza cu ceilalti;
  • modul in care isi regleaza emotiile si comportamentul.

Tulburarea de personalitate borderline face parte din clusterul B (categoria tulburarilor de personalitate dramatice), alaturi de tulburarea de personalitate antisociala, tulburarea de personalitate histrionica si tulburarea de personalitate narcisica.

Tulburarea borderline are o prevalenta cuprinsa intre 1,5 si 6% in populatia generala. Desi in cazurile diagnosticate predomina sexul feminin, se presupune ca in cazul barbatilor tulburarea este subdiagnosticata.

Are un impact major asupra nivelului de functionare globala al persoanei in cauza si aduce o suferinta importanta atat pentru persoanele prezentand această tulburare, cat si pentru cei din jurul lor.

Tulburarea de personalitate borderline si comorbiditatea cu alte tulburari

Aceasta tulburare de personalitate este comorbida (apare deseori impreuna) cu o varietate de alte tulburari: depresia, anxietatea, tulburarea de stres post-traumatic, tulburari alimentare, ADHD si altele.

Exista si un risc crescut de suicid in cazul acestei tulburari de personalitate.

Simptome

Tulburarea de personalitate borderline se caracterizeaza printr-un set de simptome ce se manifesta in patru domenii:

  • simptome afective
  • simptome care tin de controlul impulsurilor/impulsivitate
  • simptome care tin de relatiile interpersonale
  • simptome cognitive.

Simptome afective

  • instabilitate emotionala cauzata de o reactivitate marcata a dispozitiei;
  • furie intensa si neadecvata;
  • senzatie cronica de gol afectiv (o senzatie ca si cum ceva ar lipsi).

Simptome care tin de controlul impulsurilor/impulsivitate

  • angajarea in comportamente de auto-vatamare sau care indirect le fac rau sau ii pun in pericol (condus iresponsabil, mancat compulsiv, consum ridicat de alcool, sex neprotejat cu mai multi parteneri, cheltuieli impulsive, abuz de alcool sau de substante si altele); aceste comportamente sunt menite sa regleze emotiile si sa calmeze suferinta pe care o resimt;
  • amenintari sau tentative recurente de suicid.

Simptome care tin de relatiile interpersonale

  • un tipar de relatii instabile, marcate de o alternanta intre extremele de idealizare si devalorizare a celorlalti;
  • eforturi foarte mari pentru a evita abandonul;
  • instabilitate la nivelul identitatii, in sensul ca apar modificari frecvente si bruste in ceea ce priveste credintele, aspiratiile, scopurile; dificultate in a-si defini propria identitate.

Simptome cognitive

  • perioade scurte in care pot sa apara simptome psihotice (ganduri paranoide sau halucinatii auditive) sau disocieri, in situatiile stresante de viata; de asemenea, pot aparea depersonalizarea (senzatia ca propriul corp sau sinele nu este real), derealizarea (senzatia ca lumea exterioara este bizara sau nereala) sau iluzii (perceptii eronate ale stimulilor reali).

Cauze

Dezvoltarea tulburarilor de personalitate este explicata prin modelul bio-psiho-social, conform caruia exista o combinatie de factori care stau la originea tulburarii, nu o singura cauza; pe de o parte factori mosteniti genetic (biologici), pe de alta parte factori care tin de mediul in care persoana se dezvolta, respectiv psihologici si sociali.

Tulburarea borderline este considerata o tulburare biosociala, ceea ce inseamna ca incepe de la o predispozitie biologica care este exacerbata de mediul social in care persoana se dezvolta. Mai exact, persoanele cu BPD au un temperament (partea innascuta a personalitatii noastre) mult mai sensibil si mai reactiv decat majoritatea oamenilor, ceea ce inseamna ca simt emotiile mult mai intens si mai rapid decat ceilalti, luandu-le mult mai mult sa revina la nivelul de baza al dispozitiei lor. In ceea ce priveste factorii genetici, exista un risc de cinci ori mai mare pentru o persoana sa dezvolte aceasta tulburare daca are un membru apropiat din familie cu aceasta tulburare.

In ceea ce priveste factorii sociali si de mediu, studiile arata ca acei copii cu o vulnerabilitate emotionala innascuta, confruntati cu un mediu ostil, cu o adversitate ridicata sau care trec prin traume, abuz, abandon, neglijare, au un risc semnificativ mai mare de a dezvolta tulburarea borderline. Insa tulburarea poate aparea si in cazul copiilor foarte reactivi emotional, care au trait intr-o familie iubitoare, cu parinti bine intentionati, dar care le-au minimizat sau invalidat reactiile emotionale, pentru ca li se pareau exgerate, nepotrivite. In timp, acesti copii extrem de sensibili emotional se simt foarte singuri si deconectati de ei insisi.

Diagnostic

Diagnosticul tulburarii borderline poate fi dificil de stabilit din cauza asemanarii cu alte tulburari, in special cu cele ale dispozitiei.

Diagnosticul se bazeaza pe simptomele care sunt prezente din adolescenta sau de la inceputul vietii de adult si care apar in mai multe contexte/domenii ale vietii.

Conform DSM-V (Manualul de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale, editia cea mai recenta), tulburarea de personalitate borderline se caracterizeaza printr-un tipar de instabilitate la nivelul relatiilor interpersonale, imaginii de sine si dispozitiei si printr-o impulsivitate ridicata, incepand cu varsta de adult tanar si care se manifesta intr-o varietate de contexte.

E nevoie sa fie indeplinite minimum cinci dintre aceste noua simptome pentru punerea diagnosticului:

Borderline – criterii de diagnostic

1. Eforturi disperate de a evita abandonul, real sau perceput (acest criteriu nu include si comportamentele suicidare sau de auto-mutilare, descrise la criteriul al cincilea).
2. Un tipar de relatii interpersonale instabile si intense, caracterizate de o alternanta intre extremele de idealizare si devalorizare.
3. O imagine de sine si un sens al sinelui foarte instabile.
4. Impulsivitate care se manifesta in cel putin doua domenii cu potential de a-si face rau propriei persoane (cheltuieli, relatii sexuale, abuz de substante, sofat iresponsabil, mancat compulsiv etc); (acest criteriu nu include si comportamentele suicidare sau de auto-mutilare, descrise la criteriul al cincilea).
5. Comportamente suicidare, gesturi, amenintari sau comportamente de auto-mutilare recurente.
6. Instabilitate afectiva cauzata de o reactivitate marcanta la nivelul dispozitiei (de exemplu, episoade de disforie intensa, iritabilitate sau anxietate care dureaza cateva ore sau in cazuri mai rare, cateva zile).
7. Sentiment cronic de gol (vid) afectiv.
8. Furie intensa, inadecvata sau dificultati in a controla furia (de exemplu, frecvente izbucniri furioase, furie constanta, lupte fizice frecvente).
9. Ideatie paranoida sau simptome disociative severe, tranzitorii, in legatura cu stresul.

Cum se trateaza tulburarea borderline?

In trecut, tratamentul tulburarii borderline era considerat dificil, insa in ultimele trei decenii au fost dezvoltate abordari terapeutice care au schimbat semnificativ viata persoanelor cu aceasta tulburare. Cu sprijin specializat adecvat, majoritatea celor cu aceasta tulburare invata sa isi regleze emotiile coplesitoare, sa opreasca acele comportamente distructive si sa isi imbunatateasca viata considerabil.

Terapia dialectic-comportamentala

Terapia dialectic-comportamentala este considerata standardul de aur in terapia tulburarii borderline. Inspirata din terapia cognitiv-comportamentala, a fost dezvoltata de Marsha Linehan, psiholog si cercetator, diagnosticata la randul sau cu tulburarea de personalitate borderline.

Terapia dialectic-comportamentala consta in sedinte de terapie individuala alaturi de terapie de grup saptamanala, pe parcursul carora se lucreaza pe dezvoltarea de abilitati din patru categorii diferite:

  • mindfulness – exersarea strategiilor de mindfulness, respectiv de fi pe deplin constient si prezent aici si acum;
  • reglarea emotiilor – intelegerea si reducerea vulnerabilitatii in fata emotiilor, modificarea acestora;
  • eficacitatea interpersonala – indeplinirea nevoilor, mentinerea relatiilor, cresterea respectului de sine in relatiile cu ceilalti;
  • toleranta la stres: gestionarea suferintei si stresului in situatii dificile, gestionarea crizelor fara a le inrautati, acceptarea realitatii.

Alte abordari terapeutice pentru borderline

Terapia schemelor si terapia cognitiv-comportamentala sunt alte abordari terapeutice care s-au dovedit eficiente in tratamentul tulburarii borderline. Acestea ajuta la constientizarea gandurilor, credintelor si schemelor (tiparelor) disfunctionale si invatarea unor strategii si dezvoltarea unor abilitati care sa le fie utile.

Terapia bazata pe mentalizare si terapia prin acceptare și angajament (ACT) sunt alte abordari eficiente in cazul borderline.

Psihoeducatia, adica educarea pacientilor despre tulburare, despre optiunile de tratament si prognosticul favorabil, s-a dovedit a avea un efect pozitiv asupra persoanelor cu borderline.

In ceea ce priveste medicatia, nu exista tratament farmacologic cu eficienta dovedita in cazul acestei tulburari. Este recomandat doar atunci cand sunt prezente si alte tulburari, pentru care tratamentul medicamentos este indicat.

Referinte:

(1) Overview of BPD – https://www.borderlinepersonalitydisorder.org/what-is-bpd/bpd-overview/
(2) Diagnosing borderline personality disorder – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3494330/
(3) What are the DSM-5 diagnostic criteria for borderline personality disorder (BPD)? – https://www.medscape.com/answers/913575-165741/what-are-the-dsm-5-diagnostic-criteria-for-borderline-personality-disorder-bpd#qna
(4) What Is Borderline Personality Disorder? – https://childmind.org/article/borderline-personality-disorder/

Costin Oana

Oana Costin a absolvit Facultatea de Psihologie din Iasi si a urmat apoi un master in domeniul Psihologiei organizationale. In prezent este psihoterapeut in supervizare in Psihoterapie cognitiv-comportamentala. Este preocupata de sanatatea mentala, de starea de bine si de sanatate in general. Considera ca informarea corecta, din surse credibile si bazate pe dovezi stiintifice, este esentiala in luarea deciziilor in aceste arii. A inceput sa scrie articole de informare medicala colaborand cu Romedic.ro, iar acum continua aceasta activitate cu SfaturiMedicale.ro si mamisicopilul.ro.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma