Anestezia epidurala – tot ce trebuie sa stii

Anestezia epidurala este cea mai utilizata si eficienta metoda de reducere a durerii din timpul travaliului si nasterii. Aflati mai multe informatii despre aceasta procedura – in ce consta, ce efecte si contraindicatii are, argumente pro si contra.

Cuprins:

1. Ce este anestezia epidurala?
2. Tipuri de anestezie epidurala
3. Cand si cum se realizeaza procedura?
4. Pro si contra anestezie epidurala
5. Cum poate fi evitata anestezia epidurala?
6. Informatii utile

Ce este anestezia epidurala?

Anestezia epidurala este o procedura medicala al carei scop este de a bloca durerea din jumatatea inferioara a corpului. Utilizarea cea mai populara a anesteziei epidurale este pentru a ameliora durerile experimentate in timpul travaliului, respectiv nasterii. Dar anestezia epidurala se foloseste si in cadrul altor interventii medicale si chirurgicale, cu acelasi scop de a bloca transmiterea durerii din zona supusa actului medical.

In obstetrica, anestezia epidurala se utilizeaza atat pentru nasterea naturala, cat si pentru nasterea prin cezariana. Spre deosebire de operatiile prin cezariana, realizate sub anestezie generala, anestezia epidurala ii permite mamei sa fie constienta la nasterea copilului.

Procedura consta in injectarea de anestezic local in spatiul epidural, adica in jurul canalului vertebral. Substantele anestezice utilizate blocheaza impulsurile nervoase de la nivelul segmentelor inferioare ale maduvei spinarii, astfel ca semnalele de durere din aceasta zona nu vor mai ajunge la creier. In schimb, pacienta va simti in continuare atingerea si presiunea, ba chiar va putea sa si mearga, cu ajutor.

In anestezia epidurala se utilizeaza anestezice locale, cum ar fi bupivacaina, cloroprocaina, lidocaina. Acestea se administreaza deseori in combinatie cu opioide sau narcotice, pentru a reduce doza de anestezic, sau cu medicamente precum epinefrina, morfina sau clonidina pentru prelungirea efectului anesteziei. De obicei anestezia isi face efectul in 10-20 de minute de la injectare. Preventiv se pot administra pacientei lichide intravenos (aproximativ 1-2 litri), inainte de intrarea in faza activa a travaliului si de procedura anesteziei.

Tipuri de anestezie epidurala

Anestezia este procedura medicala prin care se blocheaza transmiterea semnalelor dureroase catre creier, din timpul unei interventii chirurgicale, medicale sau obstetricale. Anestezia poate fi generala (pacientul intra intr-un somn profund, in care toate simturie sunt “suspendate”, pe toata durata interventiei si cate ore dupa) sau locoregionala (pacientul este treaz, iar durerea este blocata doar in anumite zone ale corpului, unde se va face interventia).

Se utilizeaza doua tipuri de anestezie loco-regionala in cazul nasterilor: anestezia epidurala (peridurala) si anestezia rahidiana, spinala sau rahianestezia.

Anestezia peridurala (epidurala)

Anestezia peridurala consta in administrarea unui narcotic in combinatie cu un anestezic local (bupivacaina, cloroprocaina, lidocaina). Injectarea substantelor se face in spatiul epidural. Un mic cateter ramane inserat in spatiul epidural, pentru dozari suplimentare de anestezic.

Cand efectul dozei initiala scade sau dispare, se injecteaza cate o noua doza. Dozele ulterioare de anestezic se administreaza fie printr-o seringa automata, care dozeaza anestezicul la intervaluri de timp prestabilite, fie printr-o seringa controlata de pacienta, care dozeaza anestezicul in functie de nevoile sale.

Rahianestezie – anestezia rahidiana sau spinala

La rahianestezie injectarea anestezicului se face in lichidul din jurul maduvei spinarii si sunt anesteziati nervii care deservesc partea inferioara a corpului (abdomen, fese, membre inferioare). In cazul acestei anestezii, intreaga doza de anestezic se introduce o singura data, deci cateterul nu va mai mai ramane inserat pentru dozari suplimentare, ca in cazul anesteziei epidurale. Efectul se face simtit imediat, de la abdomen in jos pacienta nu mai simte nimic, iar efectul dureaza intre o ora si jumatate si trei ore.

Pe intreaga procedura sunt monitorizate pulsul, tensiunea arteriala si nivelul de oxigen din sange ale pacientei.

Anestezia rahidiana este utilizata in cadrul nasterii prin cezariana, insa are numeroase alte utilizari in chirurgie:

  • interventii chirurgicale majore la nivelul solturilor si genunchiului, fracturi pelvine;
  • histerectomie, proceduri la nivel pelvin;
  • interventii chirurgicale la nivelul sanului, ficatului, stomacului si colonului;
  • hernia inghinala la copii, operatii chirurgicale ortopedice;
  • interventii chirurgicale in urologie (prostatectomie, nefrectomie);
  • proceduri de revascularizare;
  • interventii chirurgicale cardiotoracice (toracotomie, timectomie, esofagectomie).

Cand si cum se realizeaza anestezia epidurala?

Anestezia epidurala se realizeaza de catre medicul anestezist. Inainte de inceperea procedurii, medicul anestezist va realiza o examinare preanestezica, in care va solicita pacientei informatii privind istoricul medical, afectiuni din trecut sau prezente, interventii chirurgicale, alergii, grupa de sange si Rh.

Pacienta va sta asezata fie pe lateral, cu genunchii la piept si spatele bine arcuit, fie in sezut, la marginea patului, in pozitie ghemuita, pentru a expune cat mai bine coloana vertebrala. Pozitia este extrem de importanta pentru succesul procedurii si pentru prevenirea unor eventuale probleme. Pacienta este rugata sa ramana nemiscata pe toata durata procedurii. Alegerea pozitiei in care va ramane pacienta in timpul procedurii tine de medicul anestezist. Acesta verifica prin palpare zona coloanei vertebrale pentru a alege locul exact unde va fi introdus acul.

Mai intai, zona spatelui unde urmeaza sa fie introdus acul este bine dezinfectata cu o solutie antiseptica, pentru reducerea riscului de infectii. Se introduce apoi un ac prin care se administreaza o solutie anestezica locala (xilina), pentru ca pacienta sa nu simta cand va fi introdus acul urmator (mai lung si mai gros). Acul mai gros este introdus in spatiul epidural si prin el, cateterul, adica un tub subtire din plastic, prin care se administreaza anestezicul.

Durata anestezie epidurala

Procedura in sine dureaza aproximativ 15 minute. Efectul de amortire poate dura pana la cateva ore dupa nastere, in functie de dozele de anestezice care au fost administrate si de momentul ultimei doze. Procedura nu este dureroasa, ci este resimtita ca un disconfort sau ca o presiune. Preventiv pacientei i se administreaza lichide intravenos (aproximativ 1-2 litri) inainte de anestezia, pentru a se evita scaderea tensiunii arteriale.

Nastere naturala cu epidurala

In cazul nasterii naturale, anestezia epidurala este o optiune a mamei, avand scopul de a reduce severitatea durerii travaliului sau nasterii in sine. Anestezia epidurala se poate incepe oricand pe durata travaliului, la inceput, pe parcursul travaliului sau chiar spre final. Comunicarea cu medicul ginecolog si anestezist este foarte importanta.

Dupa introducerea cateterului si administrarea unei doze de anestezic, cateterul ramane montat pentru administrarea de anestezic la nevoie. De obicei, la nasterea naturala, cateterul se monteaza cand viitoarea mama este in stadiul travaliului activ, adica are o dilatatie a colului uterin de 4-5 centimetri.

Anestezie epidurala cezariana

Pentru nasterea prin cezariana medicul anestezist poate face anestezie epidurala sau rahianestezie. In cazul anesteziei epidurale, dozele de anestezice vor fi mult mai puternice decat in cazul nasterii naturale.

Daca in timpul unei nasteri naturale in care mama a primit anestezie epidurala pentru ameliorarea durerii, apare o problema care indica cezariana de urgenta, sau este solicitata de catre pacienta, anestezia pentru cezariana va fi injectata prin acelasi cateter ramas introdus in spatiul epidural.

Pro si contra anestezie epidurala

Anestezie epidurala avantaje

Anestezia epidurala este o procedura sigura si eficiente in cele mai multe cazuri. Are o serie de avantaje, motiv pentru care este atat de utilizata de femei in travaliu.

  • Reduce durerile din timpul travaliului si nasterii, dar in acelasi timp permite mamei sa fie activa si participanta la nastere.
  • Reduce semnificativ disconfortul si durerea, oferind astfel o experienta mai buna sau mai putin traumatizanta a nasterii.
  • In cazul unui travaliu foarte lung si dureros, ii da ocazia mamei sa se odihneasca, sa se relaxeze si sa isi adune fortele pentru a continua.
  • In nasterile prin cezariana, datorita anesteziei epidurale, mama ramane treaza si prezenta la nastere, spre deosebire de o anestezie totala. Epidurala ofera si efect analgezic dupa nastere, pe perioada recuperarii.

Anestezie epidurala riscuri si dezavantaje

In general, anestezia epidurala este o procedura sigura, avand complicatii extrem de rare. Insa ca la orice medicament sau procedura medicala, exista potentiale efecte secundare:

  • Anestezia epidurala poate provoca scaderea brusca a tensiunii arteriale la mama, si implicit la fat. De obicei se previne acest efect prin administrarea de lichide suplimentare intravenos mamei inainte de anestezie. Tensiunea arteriala a mamei este monitorizata pe durata travaliului. In unele cazuri, se pot administra medicamente, oxigen sau fluide intravenos pentru mentinerea tensiunii arteriale stabila.
  • Dupa anestezia epidurala este posibil ca zona unde a fost introdus cateterul sa doara timp de cateva zile, insa o anestezie epidurala nu va provoca dureri de spate permanente.
  • In mai putin de 1% din cazuri, pacientele pot avea dureri de cap dupa anestezia epidurala. In cazurile rare in care acul strapunge invelisul maduvei spinarii si se scurge lichidul spinal, pot sa apara aceste dureri de cap. Cu tratamentul adecvat, acestea dispar relativ repede.
  • Dupa administrarea anesteziei epidurale, e posibil ca travaliul sa incetineasca, contractiile sa fie mai slabe si pacientei sa ii fie mult mai greu sa impinga sau sa fie necesare alte medicamente sau interventii din partea medicului (forceps, vacuum).
  • Jumatatea inferioara a corpului va continua sa fie amotita cate ore dupa nastere.
  • In cazuri foarte rare, pot aparea leziuni permanente la nivelul nervilor din zona unde a fost introdus cateterul.
  • Alte posibile efecte secundare dupa anestezia epidurala includ: tremuratul, senzatii de greata, dificultati la urinare in cazul in care s-a montat o sonda urinara.

Cum poate fi evitata anestezia epidurala?

Anestezia epidurala este o optiune a viitoarei mame, in sensul ca ea alege daca doreste sau nu aceasta procedura de ameliorare a durerilor nasterii. De altfel, refuzul mamei de a face o anestezie epidurala este o contraindicatie absoluta a acestei proceduri.

Nasterea este una dintre cele mai dureroase experiente. Pentru reducerea sau ameliorarea acestor dureri s-au incercat numeroase strategii, farmacologice si non-farmacologice. Dintre acestea, anestezia epidurala este pana acum cea mai eficienta in reducerea durerilor. Insa nasterea este un proces complex in care sunt implicate numeroase aspecte: fizice, emotionale, psihologice, emotionale, sociale. Astfel, atunci cand mama ia in considerare optiunile legate de nastere, inclusiv daca doreste anestezia epidurala sau nu, decizia ei are in vedere nu doar ameliorarea durerii, ci si toate aceste aspecte mai sus mentionate. Nu in ultimul rand, este importanta o buna comunicare cu medicul obstetrician care urmareste sarcina si cu care ar trebui sa discute toate implicatiile unei anestezii epidurale in situatia ei.

Anestezia epidurala poate fi evitata prin aplicarea altor metode de a ameliora durerea din timpul travaliului si nasterii:

  • O buna conditie fizica – faceti miscare pe tot parcursul sarcinii daca nu exista contraindicatii in acest sens si adoptati o alimentatie echilibrata.
  • Urmati cateva cursuri antenatale, pentru a va pregati mental si a sti ce va asteapta in etapele travaliului.
  • Sprijinul partenerului, al unei prietene apropiate, al mamei etc in timpul travaliului va poate ajuta sa reduceti tensiunea si anxietatea din timpul travaliului.
  • Masajul, miscarea pe o minge de pilates, ascultatea muzicii relaxante sunt alte cateva metode care sa va ajute sa va relaxati.

Anestezia epidurala ramane insa metoda cea mai eficienta de reducere a durerilor experimentate in travaliu si nastere.

Anestezia epidurala contraindicatii

Sunt insa situatii medicale in care anestezia epidurala este contraindicata:

  • mama urmeaza un tratament cu anticoagulante;
  • infectii la nivelul sangelui;
  • numar scazut de trombocite;
  • infectii in zona spatelui unde ar trebui sa aiba loc realizarea anesteziei;
  • spatiul epidural nu poate fi localizat de catre medicul anestezist;
  • interventii chirurgicale anterioare la nivelul spatelui;
  • travaliul are loc foarte rapid si nu este timp pentru realizarea anesteziei.

Anestezia epidurala – informatii utile

Este foarte important sa va consultati cu medicul care va urmareste sarcina despre optiunea anesteziei epidurale, daca va este indicata tinand cont de starea de sanatate si in ce conditii se realizeaza in maternitatea unde veti naste.

Chiar daca nu iau in calcul de la inceput anestezia epidurala, unele viitoare mame se pot razgandi in cazul unui travaliu lung si epuizant.

Anestezie epidurala pret

La maternitatile de stat, anestezia epidurala poate fi gratuita, la fel cum este si nasterea, sau poate fi necesara achizitionarea anestestezicelor sau/si kitului de anestezie de catre pacienta. Exista si varianta ca aceasta se se plateasca ca serviciu medical separat. In farmacii se gasesc truse (kituri) de anestezie epidurala, care includ dispozitivele necesare anesteziei, nu insa si medicamentele anestezice: ac, seringa, cateter, filtru. Fiolele se pot achizitiona separat din farmacii. Daca urmeaza sa nasteti intr-un spital de stat, discutati cu medicul care este procedura in acest sens.

In maternitatile private, anestezia epidurala se poate plati ca serviciu separat sau este inclusa in pretul pachetului de nastere. Pretul este diferit de la o maternitate la alta, in unele cazuri existand si varianta personalizarii pachetului si pretului.

 

Referinte:

(1) Epidural analgesia for labor: Current techniques – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3417963/
(2) Epidural Anesthesia – https://americanpregnancy.org/labor-and-birth/epidural/
(3) Spinal and epidural anesthesia – https://medlineplus.gov/ency/article/007413.htm
(4) Epidural Anesthesia and Analgesia – https://www.nysora.com/regional-anesthesia-for-specific-surgical-procedures/abdomen/epidural-anesthesia-analgesia/
(5) C-Section – https://www.asahq.org/whensecondscount/preparing-for-surgery/procedures/c-section/
(6) Childbirth – pain relief options – https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/healthyliving/childbirth-pain-relief-options

Costin Oana

Oana Costin a absolvit Facultatea de Psihologie din Iasi si a urmat apoi un master in domeniul Psihologiei organizationale. In prezent este psihoterapeut in supervizare in Psihoterapie cognitiv-comportamentala. Este preocupata de sanatatea mentala, de starea de bine si de sanatate in general. Considera ca informarea corecta, din surse credibile si bazate pe dovezi stiintifice, este esentiala in luarea deciziilor in aceste arii. A inceput sa scrie articole de informare medicala colaborand cu Romedic.ro, iar acum continua aceasta activitate cu SfaturiMedicale.ro si mamisicopilul.ro.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma