Disconfort la nivelul ochilor, nas infundat, stranut, mancarimi ale pielii? Poate fi vorba de alergiile de primavara, care afecteaza calitatea vietii, pot perturba somnul si abilitatea de a fi productiv la scoala sau la locul de munca.

Cuprins:

1. Informatii generale
2. Cum se manifesta alergiile de primavara
3. Alergie sau raceala?
4. De ce apar alergiile de primavara?
5. Diagnostic
6. Tratament
7. Prevenirea episoadelor alergice

Informatii generale

Prevalenta in ceea ce priveste alergiile de primavara este una din ce in ce mai mare, iar tratamentul poate include evitarea alergenilor, optiuni medicamentoase sau imunoterapie (vaccin).

Alergiile de primavara cele mai frevente sunt reprezentate de rinita alergica, ce este cunoscuta si sub numele de febra fanului, cauzate de o reactie la alergeni din mediu. Simptomele sunt observate de obicei primavara si la inceputul verii, in functie de conditiile meteorologice si speciile de plante locale.

In anumite regiuni, sezonul de alergie de primavara incepe inca din februarie si poate dura inclusiv in lunile de vara. Polenul copacilor este principalul „vinovat” de aceste tipuri de alergii, cauzand simptome pe parcursul lunilor martie si aprilie. Polenul ierbii este de asemenea implicat in aparitia alergiilor de primavara, care provoaca simptome spre sfarsitul primaverii si continua pana la inceputul verii.

Simptomele pentru alergiile de primavara trebuie tratate de la primele semne, pentru a preveni agravarea lor.

Alergia si atopia

Alergia apare cand sistemul imunitar al unei persoane reactioneaza la substantele din mediu care sunt inofensive pentru majoritatea oamenilor, dar care sunt recunoscute ca alergeni de catre organism. Atopia este tendinta genetica (mostenita) de a dezvolta boli alergice. Atunci cand persoanele atopice sunt expuse alergenilor, pot dezvolta o reactie imuna care duce la inflamatii alergice (inrosirea si umflarea unei regiuni de tesut).

Acest lucru poate cauza simptome generale ca lacrimare excesiva, rinoree, conjunctivita, eczeme, urticarie, simptome respiratorii etc.

Riscul de a dezvolta alergii este crescut daca alti membri ai familiei sufera de alergie sau de astm.

Cum se manifesta alergiile de primavara?

Simptomele alergiilor de primavara seamana cu cele ale unei raceli, dar apar atunci cand persoana in cauza intra in contact cu un alergen, cum e polenul sau mucegaiul.

Cum apar simptomele?

Atunci cand o persoana care este alergica la un anumit alergen intra in contact cu acesta, apare o reactie alergica, deoarece alergenul patrunde in organism, declansand un raspuns. Anticorpii se ataseaza la celule speciale, numite celule mastocite, iar cand polenul intra in contact cu anticorpii, aceste celule raspund prin eliberarea anumitor substante, dintre care una se numeste histamina.

Polenul, atunci cand este inspirat prin nas, produce, de obicei, simptome in nas, ochi, sinusuri si gat (rinita alergica). Atunci cand alergenii sunt inspirati, eliberarea de histamina face ca mucoasa nasului sa secrete mai mult mucus si sa devina umflata si inflamata. Asa apare pruritul nazal si stranutul intens. De asemenea, apare lacrimarea excesiva si secretiile oculare.

La contactul cu anumite plante pot aparea reactii cutanate, cum ar fi eczeme (piele uscata, rosie, senzatie de mancarime) si urticarie, care arata si se simt ca niste muscaturi de insecte.

Alergiile de primavara – simptome

Cele mai comune simptome ale alergiei de primavara sunt:

  • stranut;
  • rinoree (nasul care curge);
  • lacrimare excesiva sau mancarimi la nivelul ochilor;
  • prurit la nivelul sinusurilor, gatului sau canalelor urechii;
  • infundarea urechilor.

Mai putin comune, alte simptome pot fi:

Alergie sau raceala?

Uneori poate fi dificil de diferentiat o alergie de o raceala comuna. Fiecare tulpina a unui virus are o perioada diferita a anului in care este raspandita, astfel ca uneori simptomele aparente ale unei alergii pot fi date, de fapt, de o raceala, si invers. Alergiile apar in aceeasi perioada in fiecare an si dureaza atat timp cat alergenul se afla in aer. Alergiile provoaca mancarime la nivelul nasului si ochilor impreuna cu alte simptome la nivelul nasului, in timp ce racelile dureaza aproximativ o saptamana si provoaca mai putine simptome la nivelul nasului sau ochilor.

Daca in fiecare an, aproximativ in aceeasi perioada va confruntati cu simptome de raceala, este posibil sa aveti de fapt alergii sezoniere. Desi racelile si alergiile sezoniere pot avea unele simptome comune, acestea sunt boli foarte diferite.

Racelile sunt cauzate de virusi, in timp ce alergiile sezoniere sunt raspunsurile sistemului imunitar declansate de expunerea la alergeni, cum ar fi polenul sau mucegaiul.

Tratamentul unei racelii obisnuite poate include medicamente pentru ameliorarea durerii si decongestionante, o raceala dureaza de obicei 3-10 zile, desi unele pot dura pana la doua sau trei saptamani, in timp ce tratamentul alergiilor sezoniere poate include antihistaminice, spray-uri cu steroizi nazali si decongestionante, se recomanda evitarea expunerii la alergeni, daca este posibil, si pot dura cateva saptamani.

Oricine poate dezvolta alergii de primavara, indiferent de varsta. In general, copiii se confrunta mai rar cu astfel de alergii, in randul lor fiind mai comune alergiile alimentare si eczemele.

De ce apar alergiile de primavara?

Cel mai comunn alergen in astfel de situatii este polenul, o pudra eliberata de copaci, iarba si plante. Alergiile de primavara apar cand sistemul imunitar identifica o substanta din aer care este perceputa ca nociva pentru organism. Ca raspuns la aceasta, corpul elibereaza histamina sau alte elemente chimice in circuitul sangvin, care produc simptome de reactie alergica.

Sporii de mucegai sunt de asemenea cauza frecventa a alergiilor de primavara. Mucegaiul elibereaza spori care circula in aer, cum ar fi Alternaria, Cladosporium sau Hormodendrun. Mucegaiul poate fi gasit si in locuinte, si include Aspergillus si Penicillium.

Sistemul imunitar percepe polenul drept un element nociv si elibereaza anticorpi care ataca alergenii, prin urmare se elibereaza histamine in sange. Histaminele declanseaza simptomele, de la rinoree, la lacrimarea ochilor si altele. Polenul poate calatori kilometri intregi, deci nu este vorba doar de plantele din curte sau din cartierul tau.

Rolul polenului este de a fertiliza florile, pentru reproducerea respectivelor specii de plante. Boabele de polen pot fi raspandite de pasari, albine sau de vant. Stejarul si ulmul sunt principalele surse de polen in natura, dar si frasinul, plopul, fagul, chiparosul, ienuparul, artarul, dudul, salcia.

Continutul de polen tind sa fie mult mai crescut in zilele calduroase, uscate si in care bate mai tare vantul, iar in zilele ploioase, intensitatea alergiilor scade, deoarece umiditatea nu permite ca polenul sa circule la fel de mult in aer.

Diagnostic

Se va efectua un consul medical si un examen fizic pentru analiza simptomelor, si se pot efectua teste de depistare a alergiilor. Poate fi vorba de teste cutanate sau teste de sange.

Testele alergologice cutanate (prick test)

In cazul testelor de acest tip, o asistenta medicala sau un medic plaseaza o picatura mica de posibil alergen pe piele, apoi peste picatura se va efectua o mica intepatura sau zgarietura. Daca sunteti alergic la substanta, in aproximativ 20 de minute vor aparea simptome, ca roseata, umflare si mancarime la locul de testare. Un astfel de test cu rezultat pozitiv la un anumit alergen nu inseamna neaparat ca o persoana are o astfel de alergie, si se vor mai efectua si alte teste, comparate cu informatii privind declansarea reactiilor alergice.

Testele specifice IgE sangvine

Testele de sange sunt utile atunci cand pacientii prezinta o afectiune a pielii sau urmeaza un tratament cu medicamente care pot interfera cu testarea cutanata. Acestea pot fi, de asemenea, utilizate la copiii care nu tolereaza testele cutanate, sau se pot efectua pentru stabilirea diagnosticului final. Medicul va preleva o proba de sange si o va trimite la un laborator. Acolo se va adauga alergenul specific probei de sange, iar apoi se masoara cantitatea de anticorpi produsi de sange pentru a ataca alergenii. Acest test se numeste test de sange specific IgE. Ca si in cazul testarii cutanate, un test de sange pozitiv la un anumit alergen nu inseamna neaparat ca un alergen a cauzat simptomele, dar confirma prezenta unei alergii.

Tratament

Principala metoda de tratament in cazul alergiei de primavara este evitarea expunerii la alergenii care cauzeaza simptome. Foloseste un sistem de aer conditionat, evita expunerea la aerul de afara pe cat posibil si foloseste masti pentru a preveni inhalarea polenului.

De asemenea, exista tratamente medicamentoase care nu trateaza alergia, dar reduc simptomele:

Antihistaminicele

Antihistaminicele reduc histaminele care produc simptomele sau le blocheaza complet, fiind disponibile sub forma de tablete sau lichid. Majoritatea nu au efecte adverse, dar altele pot afecta capacitatea de a conduce autovehicule. Nu toate cauzeaza somnolenta. Exista mai multe clase de antihistaminice diferite. Antihistaminicele se gasesc in diferite forme pentru copii si adulti: lichide, tablete, creme, spray-uri nazale si picaturi pentru ochi.

ntihistaminicele de prima generatie sunt denumite si antihistaminice sedative. Ele provoaca mult mai frecvent si mai intens somnolenta si oboseala decat alte clase de antihistaminice. Efectele secundare pot include ameteli, uscaciunea gurii, greata si varsaturi, vederea incetosata etc. Exemple de antihistaminice din acest grup sunt difenhidramina bromfeniramina, hidroxizina si meclizina.

A doua clasa de antihistaminice din a doua si a treia generatie sau non-sedative se utilizeaza mult mai frecvent. De obicei, nu provoaca somnolenta. Antihistaminicele din aceasta grupa includ cetirizina, loratadina (Claritin®) si fexofenadina.

Corticosteroizi nazali

Corticosteroizii nazali sunt de obicei sub forma de spray-uri nazale ce se utilizeaza o data sau de doua ori pe zi pentru a ameliora inflamatia.

Decongestionante

Decongestionantele sunt medicamente sub forma de spray-uri nazale sau tablete, ce se recomanda, de obicei, impreuna cu antihistaminicele.

Imunoterapia

Imunoterapia sau vaccinurile pot fi administrate prin injectare sau prin tablete sublinguale pentru utilizare zilnica in perioadele care predispun la alergii. Imunoterapia, numita si desensibilizarea alergica, este o optiune de tratament pentru unii pacienti alergici. Un tip de imunoterapie implica administrarea de injectii cu alergeni intr-o doza ce creste in timp. Treptat, persoanei i se reduce sensibilitatea la acel alergen. Imunoterapia cu administrare sublinguala imbunatateste toleranta la substanta si reduce simptomele. Este destul de sigura si eficienta pentru tratamentul alergiilor de primavara.

Curatarea sinusurilor cu solutie salina (irigare nazala) este o metoda rapida, ieftina si eficienta pentru a scapa de congestia nazala.

Prevenirea episoadelor alergice

Alergiile de primavara apar atunci cand polenul incepe sa fie prezent in natura, impreuna cu alti alergeni de sezon. Iata cum poti reduce expunerea la alergeni:

  • Limiteaza activitatile in aer liber, unde nivelul de polen poate fi crescut.
  • Mentine pe timpul zilei ferestrele inchise.
  • Foloseste aparate de aer conditionat si sisteme de filtrare a aerului de inalta eficienta (HEPA).
  • Foloseste un dezumidificator pentru a mentine aerul din incaperi uscat.
  • Pentru curatarea podelelor foloseste un aspirator cu filtru HEPA incorporat.
  • Poarta ochelari de soare cand petreci timp in aer liber.
  • Poarta o masca impotriva polenului daca ai activitati de desfasurat afara.
  • Poarta o palarie pentru a-ti proteja parul.
  • Inainte de culcare spala-ti parul si fa un dus pentru a indeparta eventuale urme de polen de pe par sau piele.
  • Cand ajungi acasa, schimba-te si spala hainele purtate pe timpul zilei afara si nu intra incaltat in casa.
  • Usuca-ti hainele intr-un uscator de haine, nu afara, iar lenjeria de pat trebuie spalati la temperaturi ridicate si schimbata saptamanal.
  • Limiteaza contactul cu animale de companie care petrec mult timp afara.
  • Daca ai animale de companie, sterge-le sau periaza-le bine camd se intorc in casa de afara.

Referinte::
(1) http://www.worldallergy.org/
(2) Common season allergy triggers, link: https://acaai.org/allergies/seasonal-allergies
(3) Cold or allergy: which is it?, link: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/common-cold/expert-answers/common-cold/faq-20057857
(4) Seasonal allergies: symptoms, causes and treatment, link: https://www.healthline.com/health/allergies/seasonal-allergies
(5) Hay fever & seasonal allergies: symptoms, causes and treatment, link: https://www.livescience.com/46015-hay-fever.html
(6) Seasonal allergies: which medication is right for you?, link: https://www.fda.gov/ForConsumers/ConsumerUpdates/ucm396321.htm
(7) What is a allergy?, link: https://www.allergy.org.au/patients/about-allergy/what-is-allergy

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma