Afla din urmatorul articol ce este tanatofobia sau frica intensa de moarte, cum se manifesta, care sunt cauzele si factorii de risc, precum si ce implica tratamentul.

Cuprins:

1. Ce este tanatofobia?
2. Semne si simptome
3. Cauze si factori de risc
4. Diagnostic si tratament

Ce este tanatofobia?

Moartea este un subiect care tinde sa starneasca o reactie emotionala puternica, indiferent de varsta, iar un anumit grad de frica de moarte este normal. Ceea ce nu este normal, insa, este un nivel extrem de frica ce produce stres ridicat, anxietate si panica.

Tanatofobia este o frica intensa de moarte sau de procesul mortii. Toata lumea are anumite sentimente de teama sau tristete cu privire la moarte. Insa, tanatofobia (cunoscuta si sub numele de anxietate fata de moarte) este o frica extrema ce poate provoca atacuri de panica, afecteaza bunastarea emotionala a unei persoane si capacitatea acesteia de a functiona in viata de zi cu zi. Poate fi vorba despre frica de propria moarte sau frica de moartea cuiva drag.

Tanatofobia este un tip de tulburare de anxietate. O fobie este un sentiment intens de ingrijorare sau panica in legatura cu anumite activitati, obiecte sau situatii. Tanatofobia este considerata o fobie specifica, un tip de tulburare de anxietate. Este diferita de necrofobie. Necrofobia este o frica de cadavre sau de locuri asociate, ca cimitire, morminte, sicrie etc.

Semne si simptome

Tanatofobia este o forma de anxietate caracterizata de teama severa de propria moarte sau de procesul mortii. Este denumita in mod obisnuit anxietate fata de moarte. Fobia de moarte nu este proportionala cu situatia reala – persoana are reactii puternice la factorii de stres minori. O persoana poate simti o anxietate si o teama extrema atunci cand se gandeste la moarte. Poate experimenta, de asemenea:

  • ganduri repetitive cu privire la moarte;
  • evitarea anumitor situatii sau locuri care pot duce cu gandul la moarte;
  • insingurare;
  • frica de separare;
  • atacuri de panica;
  • teama de a nu face fata unei pierderi;
  • palpitatii;
  • simptome somatice.

In caz de tanatofobie, astfel de temeri persista si interactioneaza cu viata si activitatile de zi cu zi. Afecteaza indivizii fizic, mental si emotional. Agorafobia, teama de a parasi casa, poate fi derivata si din frica de moarte. Pacientii tind sa evite locurile publice, cum ar fi pietele, centrele comerciale si zonele cu trafic intens.

Tanatofobia la copii

Frica de moarte a unui copil poate fi greu de suportat de catre parinte, dar poate fi de fapt o parte sanatoasa a dezvoltarii normale. Copiii nu au, in general, mecanismele de aparare si de intelegere a mortii care ii ajuta pe adulti sa faca fata. Frica poate fi numita fobie daca afecteaza desfasurarea activitatilor de zi cu zi si calitatea vietii.

Copiii pot experimenta, de asemenea, tanatofobie, dar tinde sa se manifeste diferit. De exemplu, semnele si simptomele tanatofobiei la un copil ar putea include:

  • refuzul de a urma instructiunile acasa sau la scoala;
  • crize de furie;
  • crize de plans;
  • dureri de cap;
  • dureri de stomac.

Spre deosebire de un adult cu tanatofobie, un copil nu este capabil sa inteleaga ca aceasta frica este irationala.

Citeste si: Cum vorbim cu copiii despre moarte

Cauze si factori de risc

Cauzele exacte ale fobiilor nu sunt clare. Cu toate acestea, se dezvolta de obicei in anii copilariei si adolescentei. O tulburare de anxietate poate fi rezultatul stresului pe o perioada lunga de timp – stres cronic, evenimentelor traumatice de viata (ca moartea sau imbolnavirea unei persoane dragi, doliu, probleme cu sanatatea proprie sau anumite situatii care au dus pacientul la un pas de moarte), dar pot exista si unele componente genetice. Cauzele si factorii de risc pot include:

  • moartea unei persoane dragi;
  • frica de necunoscut;
  • frica de pierdere a controlului;
  • frica de durere si de boala;
  • frica de a-i lasa in urma pe cei dragi;
  • anumite credinte religioase – ca teama ca vor fi pedepsiti dupa moarte pentru felul in care si-au trait viata;
  • varsta inaintata;
  • alte tulburari de anxietate – inclusiv anxietatea de boala sau ipohondria;
  • probleme de sanatate – mai ales unele boli cronice;
  • traume;
  • doliu complicat;
  • crize de sanatate publica – precum pandemia de COVID-19;
  • factori de mediu – de exemplu copiii care sunt crescuti de parinti anxiosi, supraprotectori sau excesiv de critici pot avea un risc mai mare;
  • istoric de abuz – sexual, fizic sau emotional.

Persoanele care sufera de boli grave pot avea mai multe riscuri de a dezvolta tanatofobie daca sunt extrem de ingrijorate de moarte. Religia poate juca un rol in sentimentele fata de moarte. Pe de o parte, religia ar putea fi o sursa de confort in oferirea de raspunsuri la intrebarile despre necunoscut. Pe de alta parte, religia ar putea contribui la ideea ca orice abateri sau greseli ar putea determina condamnarea vesnica a acestora.

Citeste si: Plansul si lacrimile – tot ce trebuie sa stii

Diagnostic si tratament

Frica de moarte este considerata o fobie daca frica:

  • apare aproape de fiecare data cand o persoana se gandeste la moarte;
  • persista mai mult de 6 luni;
  • afecteaza calitatea vietii si desfasurarea activitatilor de zi cu zi.

Diagnosticul este stabilit de un psiholog sau psihiatru.

Ce implica tratamentele?

Tanatofobia poate fi tratata in mai multe moduri. Un psiholog sau psihiatru poate folosi o varietate de abordari pentru a trata persoanele cu aceasta problema:

  • psihoterapie – terapia cognitiv-comportamentala sau terapia prin expunere, de obicei;
  • tehnici de relaxare – pot include respiratie profunda, meditatie, yoga, muzica si terapie prin arta;
  • medicamente pentru cazurile severe (prescrise de medic) – medicamente pentru a reduce anxietatea sau depresia.

O terapie comuna pentru fobii si alte tulburari de anxietate este terapia cognitiv-comportamentala. Implica lucrul cu un terapeut pentru a identifica modele de gandire si comportamente negative. Odata identificate, acestea pot fi provocate si rezolvate folosind diferite activitati si metode. Rolul este de a schimba aceste ganduri si comportamente negative in altele mai realiste si sanatoase. In special in caz de tanatofobie, terapia poate ajuta indivizii sa renunte la comportamentele de siguranta, cum ar fi examinarea corpului, cautarea de reasigurari din partea celorlalti si alte comportamente care sunt frecvente in anxietatea de moarte. Odata ce aceste comportamente au fost identificate, pot fi monitorizate prin utilizarea unui jurnal, de exemplu.

Terapia prin expunere este un tip comun de terapie, ce implica expunerea treptata a persoanei la obiectul sau situatia ce provoaca frica – cu scop de desensibilizare si reducere a anxietatii. In caz de frica de moarte, se face expunere imaginara concentrata pe ganduri si amintiri legate de moarte si reexaminarea simptomelor corporale care sunt indicii pentru anxietatea de moarte. Exemple include lecturi cu privire la anumite cazuri de moarte, vizionarea unor emisiuni cu teme legate de moarte etc. Expunerea ar trebui sa fie repetata suficient, intr-un ritm care este confortabil pentru client si pentru perioade de timp adecvate, astfel incat sa existe mai multe sanse de reducere semnificativa a anxietatii.

Recomandari si sfaturi

  • Folositi tehnici de relaxare, ca meditatie, exercitii de respiratie, yoga, mindfulness, scris in jurnal, aromaterapie, o baie relaxanta, masaj etc. Tehnicile de respiratie profunda pot ajuta la incetinirea ritmului cardiac si a respiratiei si la ameliorarea simptomelor de anxietate. Practicile de mindfulness precum meditatia va pot ajuta sa va centrati gandurile si sa nu reactionati la factorii declansatori de stres.
  • In cazul persoanelor religioase, consilierea religioasa este utila.
  • Adoptati un stil de viata sanatos – alimentatie sanatoasa, exercitii fizice, somn de calitate.
  • Acordati timp suficient pentru grija de sine, pentru hobby-uri, timp cu sine si activitati placute si relaxante.
  • Evitati izolarea sociala si singuratatea. Petreceti timp cu cei dragi, vorbiti despre gandurile, sentimentele si temerile voastre si investiti in relatii sanatoase.

Referinte:
(1) https://www.healthline.com/health/thanatophobia
(2) https://www.medicalnewstoday.com/articles/321939
(3) https://www.verywellmind.com/thanatophobia-2671879
(4) https://www.betterhelp.com/advice/phobias/7-steps-to-overcoming-your-fear-of-death-necrophobia-or-thanatophobia/
(5) https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fmed.2017.00011/full
(6) https://www.simplypsychology.org/thanatophobia.html

Surse foto: Pixabay, Pexels

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma