Spondiloza cervicala este o boala degenerativa aparuta in urma uzurii si degradarii cauzate de varsta si care afecteaza discurile de la nivelul gatului.

Cuprins:

  1. Ce este spondiloza cervicala?
  2. Spondiloza cervicala: cauze
  3. Spondiloza cervicala: simptome
  4. Diagnostic
  5. Spondiloza cervicala: tratament
  6. Complicatii
  7. Masuri de preventie

Ce este spondiloza cervicala

Spondiloza cervicala este o boala des intalnita, strans legata de varsta, care afecteaza articulatiile si discurile coloanei cervicale, aflata la nivelul gatului. Afectiunea este, de asemenea, cunoscuta si sub numele de osteoartrita cervicala sau artrita gatului si apare in urma uzurii cartilajului si a oaselor. Desi in majoritatea cazurilor apare din cauza varstei, spondiloza cervicala poate fi determinata si de alti factori.

Potrivit specialistilor, peste 90% dintre persoanele trecute de 60 de ani sufera de aceasta boala. Unii oameni nu au parte niciodata de simptome. In celelalte cazuri, pot aparea dureri cronice si rigiditate la nivelul gatului. Chiar si asa, multi oameni isi pot desfasura cu brio activitatile zilnice normale.

Manifestari neurologice

Manifestarile neurologice ale spondilozelor cervicale includ comprimarea simptomatica a maduvei spinarii (mielopatia), a radacinilor nervoase (radiculopatia) sau o combinatie a celor doua simptome (mieloradiculopatia). Potrivit cercetatorilor, fiziopatologia mieloradiculopatiei este de natura multifactoriala, iar istoria naturala a mieloradiculopatiei netratate nu este clar definita.

Spondiloza cervicala: cauze

Desi este considerata in mare parte o boala degenerativa cauzata de inaintarea in varsta, multi pacienti se plang de dureri aparute la nivelul cefei si a muschilor spatelui dupa ce stau peste 8 ore la calculator sau in pozitie sezanda in fata unui birou. Pentru ca pozitia sezut pe scaun nu este o pozitie naturala a corpului uman si coloana vertebrala este extrem de solicitata, la adulti apare in timp o afectare a celor doua capete ale coloanei vertebrale – capatul cervical, dinpre gat si capatul lombo-sacral, dinspre bazin.
De asemenea, stresul si tensiunea interioara pot determina o contractura permanenta a muschilor cefei. In timp, apar tasarile vertebrelor si o modificare treptata a pozitiei capului, care perpetueaza statica deficitara a coloanei.

In cazurile degenerative, discurile tind sa se usuce si devin predispuse la ruperi. Pentru a sustine mai bine gatul si pentru a intari coloana vertebrala, organismul va incerca sa compenseze uzura articulatiilor prin producerea de bucati mici de os suplimentar. Aceste bucati de os suplimentar sunt cunoscute sub denumirea de spursuri osoase sau osteofite.

Osteofitele, insa, pot provoca o rigiditate prea mare a coloanei vertebrale, ducand la intepenire si durere la nivelul gatului. Schimbarile aparute in structura osoasa pot sa apese pe nervii din apropiere si pe maduva spinarii. Acest lucru este mai raspandit la persoanele in varsta.

Hernie de disc

Un disc alunecat, cunoscut si sub numele de hernie de disc, dupa cum ii spune si numele apare atunci cand unul dintre discurile coloanei vertebrale se rupe, iar partea interioara moale se scurge.

Daca acest material moale preseaza pe un nerv de la nivelul gatului, poate provoca o durere mare care radiaza in brat (radiculopatia cervicala) si care poate duce, in cazuri rare, la compresia maduvei spinarii (mielopatia cervicala).

Alte cauze ale dezvoltarii spondilozei cervicale sunt:

Accidentari

Daca ati suferit o vatamare sau un traumatism la nivelul gatului, de exemplu: in urma unei caderi sau a unui accident de masina, aceasta poate accelera procesul de aparitie a bolii.

Rigiditate ligamentelor

Ligamentele, legaturile care fac conexiunea intre  vertebre pot deveni si mai rigide in timp, ceea ce afecteaza miscarile gatului.

Suprasolicitarea

Unele ocupatii sau hobby-uri implica miscari repetitive sau ridicari ale unor greutati (cum ar fi munca in constructie). Acest lucru poate pune o presiune suplimentara pe coloana vertebrala, ducand la uzura precoce.

spondiloza cervicala

Spondiloza cervicala: simptome

Pe langa dureri si limitarea miscarilor capului, spondiloza cervicala poate sa provoace tulburari de vedere, de auz, de echilibru, dar si tulburari de inghitire sau diferite alte dureri in zona capului si umerilor.

Durerea de obicei apare si dispare, cu intensificari urmate de perioade fara simptome. Aproximativ una din zece persoane dezvolta durere cronica.

Alte simptome mai severe apar daca:

  • un disc afectat sau un os irita un nerv din apropiere (cunoscut sub numele de radiculopatie cervicala)
  • canalul spinal (oasele care inconjoara si protejeaza nervii) devine mai ingust, comprimand maduva spinarii (cunoscuta sub numele de mielopatie cervicala)

Mai multe detalii despre aceste simptome

Radiculopatia cervicala

In acest caz, cel mai frecvent simptom este o durere ascutita care circula printr-unul dintre brate. De asemenea, pot fi simtite o amorteala sau intepaturi in bratul afectat, iar intinderea gatului si rotirea capului poate sa amplifice durerea.

Mielopatie cervicala

Acest simptom apare atunci cand spondiloza cervicala severa determina ingustarea canalului spinal si comprimarea maduvei spinarii. Atunci cand maduva spinarii este comprimata, aceasta interfereaza cu semnalele care se deplaseaza intre creier si restul corpului. Simptomele pot include:

  • o lipsa de coordonare – dificultati in realizarea unor actiuni simple, cum ar fi mutarea unei camasi
  • greutate sau slabiciune in brate sau picioare
  • probleme la mersul pe jos
  • mai putin frecvent, incontinenta urinara (pierderea controlului vezicii urinare)
  • incontinenta intestinala

In cazul aparitiei acestor simptome, vizita la medic trebuie facuta de urgenta.

Mielopatia cervicala netratata poate duce la leziuni permanente ale maduvei spinarii si invaliditate pe termen lung.

Diagnostic

Suspiciunea de spondiloza cervicala apare cand sunt prezente simptomele enumerate:

  • durere si rigiditate la nivelul gatului.
  • durere care radiaza in brat
  • problemele la utilizarea mainilor
  • dificultati in mersul pe jos

Insa medicul poate oferi un diagnostic precis in urma anumitor teste pe care i le recomanda pacientului.

Examinare fizica

Spondiloza cervicala poate limita o serie de miscari ale gatului. Prima solicitare consta in rotirea capului dintr-o parte in alta si inclinarea lui spre umeri.

De asemenea, verificarea reflexelor din maini si picioarele pentru a afla daca exista sensibilitate completa in membre. Probleme cu reflexele sau lipsa de sensibilitate pot demasca afectiuni nervoase cauzate de ingustarea maduvei spinarii (mielopatie cervicala).

Specialistul poate cere si o radiografie care sa prezinte caracteristici specifice ale spondilozei cervicale, cum ar fi prezenta osteofitelor (bucati de os suplimentar).

Cand sunt necesare testele suplimentare

In cazul in care se suspecteaza dezvoltarea mielopatiei cervicale sau simptomele sunt severe si nu raspund la tratamentele conventionale, medicul poate solicita si alte teste.

  • Examen RMNO scanare cu rezonanta magnetica (RMN) este un tip de scanare care utilizeaza campuri magnetice puternice si unde radio pentru a produce imagini detaliate ale interiorului corpului. In acest caz, o rezonanta magnetica poate fi utila pentru a detecta deteriorarea nervilor.
  • Computerul tomograf – o tomografie computerizata (CT) implica efectuarea unei serii de raze X care sunt reasamblate de un computer pentru a produce o imagine cat mai detaliata. Computerul tomograf poate oferi o scanare mult mai aprofundata a oaselor in comparatie cu o radiografie. Acest test este de obicei recomandat in cazul in care RMN-ul nu poate fi efectuat din cauze medicale, de exemplu, existenta unui stimulator cardiac.

Spondiloza cervicala: tratament

Din fericire, exista mai multe metode prin care spondiloza cervicala poate fi tratata. Gimnastica zilnica a capului (rotatii, si intoarceri laterale) sau masajul usor al muschilor cefei seara, inainte de culcare reprezinta cele mai usoare tratamente ale spondilozei cervicale.

Remedii naturiste

Medicina naturala are o schema deosebit de utila pentru tratamentul acestei probleme.

Combinatia dintre Extractul din muguride Jneapan – Pinus montana MG=D1, 35-40 pic in apa, o data pe zi,dimineata, combinat cu Extractul din muguri de Vita de vie – Vitisvinifera MG=D1, 35-40 picaturi in apa, seara, timp de 2-3 luni, cu pauza o luna, timp de un an, poate ajuta foarte mult la recapatarea flexibilitatii la nivelul coloanei cervicale.

Daca exista dureri intense si fenomene inflamatorii, la schema de mai sus se poate adauga Extractul din muguri de Coacaze negre – Ribes nigrum MG=D1, 35-40 pic in apa, la pranz, pentru aceeasi perioada de timp.

Masuri dietetice

Combinatia de extracte gemoterapice poate fi administrata in acelasi timp cu un remediu homeopatic de stare sau de constitutie pentru pacient, sau impreuna cu preparatul fitoterapic Artrophyt, 3ml in apa, de 1-2 ori pe zi, zilnic, tot 2-3 luni de tratament, cu o luna de pauza (acesta va intensifica eliminarea catabolitilor de tipul acidului uric si a ureei). Preparatele isi potenteaza efectele si ajuta la disparitia fenomenelor inflamatorii si de rigidizare. Local, se poate face  masaj cu Artrophytcrema (care contine sare de Bazna si extracte vegetale cu actiune antireumatica).

In acelasi timp, alimentatia pacientului este foarte importanta, alimentul care actioneaza cel mai nefavorabil asupra articulatiilor, determinand o accentuata rigidizare a lor este oul de gaina. Asadar, la pacientii cu tendinta la spondiloza cervicala se recomanda o diminuare a consumului de oua si o schimbare a dietei, trecand spre o hrana usoara, precum legumele, fructele si pestele.

Exercitii benefice si schimbari ale stilului de viata

Alte recomandari cu efect pozitiv:

  • Efectuarea unor exercitii cu impact redus, cum ar fi inotul sau mersul pe jos
  • Folosirea unei perne ferme pe timp de noapte pentru a reduce suprasolicitarea gatului
  • Corectarea posturii cand stati in picioare sau in pozitia sezut

Interventia chirurgicala

Operatia este de obicei necesara in tratarea spondilozelor cervicale mai grave si numai daca:

  • exista dovezi clare ca un nerv este strans de un disc sau un os afectat (radiculopatie cervicala), sau daca maduva spinarii este presata (mielopatie cervicala)
  • exista o afectare a sistemului nervos care se poate agrava
  • chirurgia poate fi, de asemenea, extrem de utila daca durerea este persistenta si nu raspunde la alte tipuri de tratamente.

De mentionat este ca operatia nu duce in toate cazurile la o vindecare completa a simptomelor. Interventia poate sa impiedice agravarea simptomelor. Tipul de interventie chirurgicala va depinde de cauza care sta la baza durerii sau a leziunilor nervoase.

spondiloza cervicala

Complicatii

Daca maduva spinarii sau radacinile nervoase devin severe comprimate ca urmare a spondilozelor cervicale, daunele pot fi permanente.

Lasata netratata, spondiloza cervicala poate avea urmari grave:

  • Simptome debilitante manifestate prin durere cronica, amorteala, furnicaturi sau slabiciune la nivelul membrelor
  • Comprimarea nervilor, in cazuri severe, care poate duce la pierderea controlului asupra intestinelor sau vezicii urinare
  • Leziuni ale nervilor, care pot cauza probleme de echilibru si reflexe slabe
  • Cresterea in greutate cauzata de mobilitatea limitata si de un stil de viata inactiv
  • Pierderea flexibilitatii, a fortei musculare si a densitatii osoase

Masuri de preventie

Spondiloza cervicala poate da dureri puternice la nivelul capului, gatului si cefei si intepeniri ale gatului. Insa aparitia acestei boli poate fi prevenita daca aveti mai multa grija la postura.

Recomandari:

1. Acordati atentie pozitiei corecte a capului, a umerilor si a spatelui. Nu ridicati umerii, priviti drept in fata si pastrati-va coloana dreapta. Lasati-va capul pe spate in timpul lucrului si incercati sa odihniti cat mai mult coloana cervicala.

2. Mentineti caldura la nivelul gatului si umerilor si evitati sa carati greutati pe umeri. De asemenea, foarte important este sa nu folositi o perna mare in timpul somnului si sa nu adormiti extrem de obositi.

3. Incercati sa inotati cat mai mult. Se recomanda sa aveti capul pe spate si sa nu purtati nicio greutate in apa cand inotati. In plus, in timpul inotului nu exista niciun risc sa va deteriorati discurile intervertebrale. Deci, cu alte cuvine, inotul este un exercitiu perfect de relaxare a coloanei cervicale.

4. Dupa aparitia simptomelor de spondiloza cervicala enumerate mai sus, este absolut necesara vizita la un medic cat mai curand posibil si efectuarea unor teste relevante pentru a obtine cel mai bun efect.

Referinte:

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/cervical-spondylosis/symptoms-causes/syc-20370787

https://www.healthline.com/health/cervical-spondylosis

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5136752/

https://www.your.md/condition/cervical-spondylosis/#chapter-symptoms

https://www.laserspineinstitute.com/back_problems/spondylosis/five-complications-that-can-occur-with-untreated-spondylosis/

https://www.ift.edu.mo/EN/self-prevention-of-cervical-spondylosis/Home/Index/933

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17685-cervical-spondylosis/prevention

Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma