Sclerita este o inflamatie potential grava a sclerei, cunoscuta si sub denumirea de albul ochiului. Aflati mai multe despre cauzele scleritei, cum se manifesta aceasta afectiune si ce tratamente sunt disponibile.

Cuprins:

  1. Ce este sclerita?
  2. Tipuri de sclerita
  3. Cauze si factori de risc
  4. Simptome
  5. Sclerita la copii
  6. Diagnostic
  7. Cum se trateaza sclerita?
  8. Prevenire

Ce este sclerita?

Sclera este stratul protector exterior al ochiului, care este si partea alba a acestui organ. Este conectata la muschii responsabili cu miscarea ochiului. Sclera acopera aproximativ 83% din suprafata ochiului.

Sclerita este o tulburare caracterizata de inflamarea si inrosirea puternica a sclerei. Aceasta afectiune poate provoca dureri foarte mari. Specialistii cred ca sclerita apare in urma unei suprareactii a sistemului imunitar al organismului. Tipul de sclerita depinde de locul in care se produce inflamatia. Majoritatea oamenilor simt dureri severe cauzate de aceasta afectiune, insa exista si exceptii.

Tratamentul precoce cu medicamente este necesar pentru a preveni avansarea bolii. Cazurile grave, netratate pot duce la pierderea partiala sau completa a vederii.

Tipuri de sclerita

Medicii folosesc ceea ce se numeste clasificarea Watson si Hayreh pentru a distinge scleritele. Boala este clasificata in functie de locul afectat al sclerei. Astfel, maladia poate fi anterioara (fata) sau posterioara (spate). De cele mai multe ori, scleritele anterioare au o afectiune de baza ca parte a cauzei lor.

Sclerita anterioara

Sclerita anterioara este cel mai frecvent tip si afecteaza partea din fata a sclerei. Exista trei feluri de sclerita anterioara:

  • Sclerita difuza este cel mai frecvent tip si cel mai tratabil. Acest tip provoaca roseata si inflamatie raspandita pe toata sau doar pe o portiune a zonei anterioare a sclerei.
  • Sclerita nodulara, este cunoscuta pentru ca formeaza noduli sau umflaturi, adesea sensibili la atingere, pe suprafata ochiului.
  • Sclerita necrozanta este cea mai severa forma de sclerita anterioara. Poate distruge tesuturile sclerale si in cazuri rare poate duce la pierderea ochiului (ochilor). Aceasta forma poate provoca durere extrema si sensibilitate oculara (cu toate ca, in cazuri rare, poate aparea fara durere).

Sclerita posterioara

Sclerita posterioara, forma mai rara, afecteaza partea din spate a ochiului. In multe cazuri nu este cauzata de o boala autoimuna. Sclerita posterioara se poate dezvolta pe cont propriu sau in paralul cu forma anterioara a bolii. Persoanele care au acest tip de afectiune se pot confrunta cu dureri si sensibilitate. Aceasta forma poate produce complicatii care duc la desprindere de retina si glaucom cu unghi inchis.

Cauze si factori de risc

Exista teorii conform carora celulele T ale sistemului imunitar provoaca aceasta inflamatie. Sistemul imunitar este o retea de organe, tesuturi si celule circulante care lucreaza impreuna pentru a opri bacteriile si virusurile sa provoace boli. Celulele T distrug agentii patogeni care patrund in organism, acestia fiind organisme care pot provoca boli sau tulburari medicale.

Sclerita cauze

In cazul scleritei, specialistii cred ca aceste celule T incep sa atace propriile celule ale sclerei ochiului. Medicii inca nu sunt siguri de ce se intampla acest lucru.

Care sunt factorii de risc pentru sclerita?

Afectiunea poate aparea la orice varsta. Femeile sunt mai predispuse sa dezvolte boala decat barbatii. Nu exista nicio rasa sau zona specifica a lumii in care aceasta conditie sa fie mai frecventa.

Riscul de a dezvolta sclerita este mai mare la persoanele care au:

  • boala Wegener (granulomatoza Wegener), o afectiune neobisnuita caracterizata de inflamatia vaselor de sange;
  • artrita reumatoida (AR), o afectiune autoimuna care provoaca inflamatia articulatiilor;
  • o boala inflamatorie intestinala (BII), care provoaca simptome digestive cauzate de inflamatia intestinului;
  • sindromul Sjogren, care este o afectiune imuna cunoscuta pentru ca provoaca uscaciunea ochilor si a gurii;
  • lupus, o tulburare autoimuna care provoaca inflamatii ale pielii;
  • infectii oculare (pot fi sau nu legate de boala autoimuna);
  • deteriorarea tesuturilor oculare in urma unui accident.

Simptome

Fiecare tip de sclerita are simptome similare si se pot agrava daca afectiunea nu este tratata. Durerea puternica de ochi care nu este diminuata prin calmante este principalul simptom al scleritei. In plus, durerea este agravata de miscarile ochilor. Durerea se poate raspandi pe intreaga fata, in special pe partea ochiului afectat.

Alte simptome ale scleritei sunt:

Simptomele scleritei posterioare

Simptomele scleritei posterioare nu sunt la fel de evidente, deoarece nu provoaca dureri severe ca alte tipuri. Printre simptome se numara:

  • dureri de cap puternice,
  • durere cauzata de miscarea ochilor,
  • iritatie oculara,
  • vedere dubla.

Unele persoane cu sclerita intampina dureri usoare sau chiar deloc. Acest lucru se poate intampla pentru ca au:

  • o forma mai usoara;
  • scleromalacia perforans, care este o complicatie rara a artritei reumatoide avansate (AR);
  • utilizat in trecut medicamente imunosupresive (acestea blocheaza activitatea sistemului imunitar) inainte de inceperea simptomelor.

Sclerita la copii

Sclerita apare cel mai des la persoanele cu varsta cuprinsa intre 30 si 60 de ani si este rara la copii. Dar si in cazul copiilor, principalele simptome ale scleritei sunt durerea si roseata aparute in partea alba a ochiului. Aceste simptome se dezvolta de obicei treptat si in cele din urma se agraveaza. Roseata poate capata ulterior o tenta de mov intens. Multi copii cu sclerita au dureri care se extind de la ochi catre zonele adiacente ale capului si fetei. In mod obisnuit, pacientul incepe sa lacrimeze intens, iar ochiul devine foarte sensibil la lumina. Unii pacienti isi pot pierde partial vederea.

Abordarea scleritei la copii

Sclerita trebuie tratata la timp pentru a fi evitate complicatiile si pierderea completa a vederii. Daca este provocata de o boala de baza, inflamatia ochiului poate fi redusa prin tratarea afectiunii care a provocat sclerita. Medicamentele utilizate pentru tratarea scleritei sunt picaturile de ochi care contin corticosteroizi, corticosteroizii administrati oral (prednison) si medicamentele antiinflamatoare nonsteroidiene (AINS).

Diagnostic

Pentru a diagnostica sclerita, medicul va pune intrebari despre istoricul medical detaliat al pacientului, va efectua un examen fizic si va face teste de laborator.

Specialistul poate intreba daca pacientul are afectiuni sistemice, cum ar fi artrita reumatoida, granulomatoza Wegener sau o boala inflamatorie intestinala. De asemenea, doctorul ar mai putea intreba daca persoana a suferit in trecut traumatisme sau interventii chirurgicale la ochi.

Alte afectiuni care au simptome similare cu sclerita sunt:

  • episclerita, care este o inflamatie a vaselor superficiale din stratul cel mai exterior al ochiului (episclera);
  • blefarita, care este o inflamatie a pleoapelor;
  • conjunctivita virala, care este o inflamatie a ochiului cauzata de un virus;
  • conjunctivita bacteriana, care este o inflamatie a ochiului cauzata de bacterii.

Teste si analize de diagnostic

Urmatoarele teste il pot ajuta pe medic sa stabileasca un diagnostic:

  • ultrasonografie, cu ajutorul careia poate descoperi eventualele modificari care apar in sclera sau in jurul acesteia;
  • hemoleucograma, cu ajutorul careia verifica semnele de infectie si cat de bine functioneaza sistemul imunitar;
  • biopsie a sclerei, care presupune indepartarea tesutului sclerei pentru ca acesta sa poata fi examinat la microscop.

Cum se trateaza sclerita?

Tratamentul scleritei se concentreaza in principal pe combaterea inflamatiei inainte ca aceasta sa provoace daune permanente. Durerea produsa de sclerita este cauzata si de inflamatie, astfel ca reducerea umflaturii va ameliora automat si simptomele.

Tratamentul urmareste o abordare in scara. Daca primul medicament nu da rezultate, doctorul il prescrie pe cel de-al doilea.

Sclerita tratament medicamentos

Medicamentele utilizate pentru tratarea scleritei sunt urmatoarele:

  • Medicamentele antiinflamatoare nonsteroidiene (AINS) sunt utilizate cel mai adesea pentru tratarea scleritei anterioare nodulare. Reducerea inflamatiei ajuta, de asemenea, la calmarea durerii produse de afectiune.
  • Pastilele cu corticosteroizi (cum ar fi prednisonul) pot fi utilizate daca AINS nu reduc inflamatia.
  • Glucocorticoizii orali reprezinta de obicei cea mai potrivita alegere in cazul scleritei posterioare.
  • Medicamentele imunosupresoare cu glucocorticoizi orali sunt prescrise pentru combaterea celei mai periculoase forme, sclerita necrotizanta.
  • Antibioticele pot fi utilizate pentru prevenirea sau tratarea infectiilor sclerei.
  • Medicamentele antifungice sunt frecvent utilizate in infectiile cauzate de sindromul Sjogren.

Interventie chirurgicala

In cazurile grave de sclerita poate fi nevoie, de asemenea, de operatie. Procesul implica repararea tesuturilor din sclera pentru a imbunatati functia musculara si pentru a preveni pierderea vederii.

Tratarea problemelor sclerei poate presupune, de asemenea, abordarea cauzelor de baza. De exemplu, daca aveti o afectiune autoimuna, atunci tratarea eficienta a acesteia va ajuta la prevenirea unor sclerite repetate.

In cat timp se vindeca sclerita?

In functie de cauza sa, sclerita ar trebui sa inceapa sa se amelioreze destul de repede dupa inceperea tratamentului.

Prevenire

Sclerita poate fi prevenita prin evitarea leziunilor oculare (de exemplu, purtand ochelari de protectie) sau prin tratarea corespunzatoare a unei afectiuni asociate (cum ar fi artrita reumatoida).

 

Referinte:

  1. https://www.health.harvard.edu/a_to_z/scleritis-a-to-z
  2. https://www.webmd.com/eye-health/scleritis-facts#1
  3. https://www.healthline.com/health/scleritis
  4. https://www.aao.org/eye-health/diseases/what-is-scleritis
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

2 ani in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

2 ani in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

2 ani in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

2 ani in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

2 ani in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

2 ani in urma