Psihoterapeutul este acel specialist in sanatatea mintala care ne ghideaza si ne sustine pe parcursul procesului terapeutic. Cum il putem alege pe cel potrivit pentru noi si la ce anume ar trebui sa fim atenti?

Cuprins:

1. Cum gasesc terapeutul potrivit pentru mine?
2. La ce sa fiu atent cand aleg terapeutul?
3. De ce sa tin cont in primele sedinte?

Cum gasesc terapeutul potrivit pentru mine?

Odata ce ai decis sa incepi un proces terapeutic, urmatoarea provocare poate fi sa gasesti terapeutul potrivit pentru tine. Realatia terapeutica este unul dintre cei mai importanti factori de care depinde succesul unei terapii; de aceea a gasi terapeutul cel mai potrivit si cu care sa rezonezi este un pas important in acest proces. Cu cat esti mai selectiv in alegerea pe care o vei face, cu atat vei avea sanse mai mari sa obtii rezultate bune in terapie.

Iata cateva puncte de plecare de unde sa incepi cautarile.

Solicita recomandari de la persoane in care ai incredere

Recomandarile primite de la prieteni, colegi, medici sau alti specialisti cu care lucrezi pot fi un punct de plecare pentru a gasi un terapeut potrivit pentru tine, mai ales daca nu cunosti niciun specialist in acest domeniu. Insa tine cont de faptul ca nevoile, preferintele si dorintele tale nu coincid cu ale celorlalti; si ce a functionat bine pentru ei s-ar putea sa nu aiba acelasi succes si la tine. De asemenea, grupurile locale online pot fi un alt loc de unde sa ceri cateva recomandari, specificand cateva detalii legate de ce anume te intereseaza (experienta pe o anumita tematica, online sau in cabinet, cu experienta cu adultii sau copiii; terapie individuala sau de cuplu etc.)

Cauta un specialist in comunitatea din care faci parte

Daca esti elev sau student, e posibil sa existe un psiholog sau consilier care sa poata oferi servicii gratuite in cadrul scolii. De asemenea, daca esti in cautarea unui terapeut care organizeaza grupuri de suport pe un subiect de interes pentru tine, poti cauta pe grupuri locale.
Daca intampini probleme in zona de violenta domestica, cauta organizatii in orasul sau zona ta care se adreseaza persoanelor implicate in acest tip de abuz.

Cauta un specialist pe site-uri dedicate

Exista site-uri dedicate in mediul online unde poti gasi specialisti in domeniul sanatatii; aici ai posibilitatea de a-i filtra dupa o serie de criterii (oras, domeniu de activitate, nivel de experienta, tematici abordate, disponibilitate pentru sedinte in cabinet sau online, pret etc.). Unele ofera si recenzii sau rating-uri oferite de clientii cu care au colaborat.

La ce sa fiu atent cand aleg terapeutul?

Pornind de la cautarile de mai sus, fa o lista scurta de potentiali terapeuti sau alege sa te informezi mai departe despre cel care ti se pare mai potrivit.

Care sunt nevoile tale in privinta teraputului si a cadrului terapeutic?

In egala masura e important sa vezi care sunt nevoile tale:

  • iti doresti sa faci terapie online sau in cabinet?
  • terapeutul sa fie barbat sau femeie, apropiat de varsta ta sau mai tanar/mai in varsta?
  • te intereseaza un anumit tip de psihoterapie?
  • ce aspecte practice sunt importante pentru tine? (zonele din oras in care ti-ar fi mai usor sa ajungi la cabinet, disponibilitatea lui sa se potriveasca cu programul tau);
  • care este pretul maxim pe care esti dispus sa il platesti per sedinta?

Aspectul financiar este unul critic in privinta terapiei, pentru multe persoane este decisiv, in sensul ca le impiedica sa apeleze la un specialist, desi ar avea nevoie si si-ar dori acest lucru. Insa exista organizatii care ofera sedinte gratuite persoanelor care nu isi permit, la fel cum sunt si terapeuti care ofera sedinte de terapie pro-bono.

Cauta informatii despre background-ul terapeutului

Odata ce ai o imagine cat de cat clara despre ceea ce cauti, poti incepe sa faci o cautare a background-ului potentialilor terapeuti cu care ai fi dispus sa colaborezi.

Intereseaza-te de pregatirea si experienta terapeutului; pot fi de interes informatii precum acestea:

  • Ce studii de specialitate are? Ce formari in psihoterapie are? Este atestat de Colegiul Psihologilor din Romania?
  • Cati ani de experienta are ca psihoterapeut?
  • Are experienta pe problema sau problemele pe care vrei sa le adresezi in terapie?
  • Cum se desfasoara sedintele de terapie si care este abordarea sa?
  • Cat dureaza o sedinta de terapie?

Multi dintre terapeuti sunt prezenti si in mediul online. Fie au un blog, fie un site sau o pagina pe retelele de socializare, unde publica articole, video-uri, postari pe subiecte din domeniu sau informatii profesionale sau personale despre ei. Prezenta lor in mediul online, modul in care se adreseaza, subiectele pe care le abordeaza sunt cateva aspecte care va pot oferi mai multe informatii legate de specialistul respectiv.

Unele informatii le poti afla din mediul online, la altele e necesar sa intrebi terapeutul inca de la inceput. Daca te decizi sa stabilesti o prima intalnire, suna-l sau scrie-i si intreaba si despre aceste aspecte.

De ce sa tin cont in primele sedinte?

Prima sedinta de terapie este una de cunoastere, dar si o prima ocazie de a vedea cat de mult rezonezi cu terapeutul respectiv si de a-ti face o idee despre cat de bine ati putea colabora. Terapeutul iti va pune intrebari despre motivatia ta pentru terapie, despre asteptarile si problemele pe care le intampini. Dar nu ezita sa pui si tu intrebari si sa iti clarifici orice nelamuriri ai avea. Un terapeut profesionist si etic nu ar avea de ce sa se supere sau sa fie deranjat de aceste intrebari.

Daca dupa prima sedinta decizi sa continui, fie ca ai rezonat bine cu terapeutul, fie ca nu ti-ai facut inca o parere solida despre el, urmareste cum decurg intalnirile urmatoare. Uneori ai nevoie de mai mult de o sedinta pentru a putea evalua in ce masura puteti stabili o buna relatie terapeutica. Dupa 3-4 sedinte in general poti evalua daca are sau nu sens pentru tine sa continui.

Fii atent la aspecte precum cele de mai jos:

  • Te simti ascultat cu atentie sau dimpotriva, esti intrerupt frecvent?
  • Cand aduci in discutie subiecte sensibile sau inconfortabile pentru tine terapeutul te ajuta incurajandu-te sau valindandu-ti trairile? Sau dimpotriva, te simti expus, vulnerabil, criticat?
  • Te simti in siguranta sa impartasesti cu terapeutul experiente, trairi, ganduri foarte intime?
  • Terapeutul are o atitudine non-critica si empatica fata de tine? Iti respecta opiniile, individualitatea? (intelegi acest lucru atat din mesajele pe care le transmite versal si non-verbal – prin gesturi, mimica, postura, tonul vocii);
  • Cum se simte corpul tau in timpul terapiei? Esti foarte incordat si tensionat sau te simti in largul tau?
  • Simti ca terapeutul tau este autentic (nu iti da senzatia ca e fals in felul cum iti vorbeste si se raporteaza la tine)?
  • Simti din abordarea terapeutlui ca este alaturi de tine si ca sunteti o echipa?
  • Este mult prea prietenos, tratandu-te mai degraba ca pe un prieten decat ca pe un client?
  • Vorbeste foarte mult despre sine?
  • Foloseste foarte multi termeni de specialitate, ceea ce face greoaie intelegerea si comunicarea?

Relatia terapeutica este principalul factor care determina succesul unui proces terapeutic. De aceea este foarte important sa rezonezi cu terapeutul caruia ii impartasesti cele mai intime trairi si experiente ale tale si sa te simti coonfortabil in prezenta lui. Daca nu te simti in siguranta sa ii spui tot ceea ce te framanta, daca simti ca trebuie sa minti sau sa ascunzi unele informatii, din pacate nu terapeutul nu te va putea ajuta cu adevarat.

Alegerea terapeutului potrivit este, pana la urma, un aspect foarte personal. Nu fi debusolat daca un terapeut pentru care ai primit recomandari sau care e foarte laudat, pentru tine nu a fost alegerea potrivita. Nu te descuraja si incearca din nou cu un alt terapeut.

Referinte:

(1) How to choose a psychologist – https://www.apa.org/topics/psychotherapy/choose-therapist
(2) How to choose a psychotherapist – https://www.psychotherapy.org.uk/seeking-therapy/how-to-choose-a-psychotherapist/
(3) How to Choose a Therapist and Other Questions about Psychotherapy – https://psychcentral.com/lib/how-to-choose-a-therapist-and-other-questions-about-psychotherapy#1

Costin Oana

Oana Costin a absolvit Facultatea de Psihologie din Iasi si a urmat apoi un master in domeniul Psihologiei organizationale. In prezent este psihoterapeut in supervizare in Psihoterapie cognitiv-comportamentala. Este preocupata de sanatatea mentala, de starea de bine si de sanatate in general. Considera ca informarea corecta, din surse credibile si bazate pe dovezi stiintifice, este esentiala in luarea deciziilor in aceste arii. A inceput sa scrie articole de informare medicala colaborand cu Romedic.ro, iar acum continua aceasta activitate cu SfaturiMedicale.ro si mamisicopilul.ro.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma