Polinoza sau alergia la polenuri este o reactie alergica la pulberea fina produsa de o serie de plante, numite graminee.

Cuprins:

1. Ce este polinoza?
2. Cauze
3. Simptome polinoza
4. Diagnostic
5. Tratament
6. Metode de preventie

Ce este polinoza?

Polinoza este numita si alergia la polenuri, fiind raspunsul exagerat al organismului la alergenii din granulele de polen.

Ce este polenul?

Polenul este o pulbere foarte fina produsa de copaci, flori, ierburi si buruieni necesara pentru a fertiliza alte plante din aceeasi specie. Multe persoane au un raspuns imun negativ atunci cand inspira polen.

In fiecare primavara, vara si toamna, plantele elibereaza granule mici de polen pentru a fertiliza alte plante din aceeasi specie. Cele mai multe polenuri care provoaca reactii alergice provin din copaci, buruieni si iarba. Aceste plante produc boabe de polen mici, usoare si uscate care circula in aer. Anumite specii de copaci, inclusiv mesteacan, cedru si stejar, produc un polen puternic alergenic.

Plantele fertilizate de insecte, cum ar fi trandafirii si unii copaci infloriti, cum ar fi ciresul si perii, nu produc, de obicei, rinita alergica.

Cauze

Sistemul imunitar apara in mod normal organismul impotriva invadatorilor daunatori – cum ar fi virusurile si bacteriile – pentru a evita bolile. La persoanele cu alergii la polen, sistemul imunitar identifica in mod eronat polenul (care este inofensiv) ca un intrus periculos. Astfel, organismul incepe sa produca substante chimice pentru a lupta impotriva acestui presupus intrus. Aceasta este cunoscuta ca o reactie alergica, iar tipul specific de polen care o provoaca este cunoscut ca un alergen.

Unii oameni au alergii la polenuri pe tot parcursul anului, in timp ce altii au in anumite perioade ale anului. De exemplu, persoanele care sunt sensibile la polenul de mesteacan au de obicei simptome primavara cand mestecenii sunt infloriti.

Plantele care au un risc major de a cauza alergie la polen sunt gramineele salbatice (firuta, iarba de gazon, iarba campului etc.), si gramineele de cultura (ovz, oraz, grau porumb etc.).

Simptome

Simptomele comune de polinoza includ:

  • mucus nazal;
  • congestie nazala;
  • presiunea in sinusuri, care poate provoca dureri faciale;
  • stranut;
  • mancarimi in nas, urechi si gura;
  • mancarime la nivelul ochilor si lacrimare;
  • ochi rosii;
  • umflare in jurul ochilor;
  • iritatie in gat, gadilat;
  • tuse.

Polenul este mai prezent in aer la finalul primaverii sau la inceputul lunilor de vara, si este cunoscut drept cauza pentru o varietate de diferite simptome alergice cum ar fi:

  • rinita alergica (stranut, nas infundat si nas care curge, congestie nazala);
  • conjunctivita alergica (mancarime, ochi rosii si care lacrimeaza);
  • astm (tuse, respiratie suieratoare, senzatie de nod la nivelul pieptului, dificultati la respiratie).

Unul dintre motivele pentru care alergia la iarba este atat de comuna este faptul ca polenul este imprastiat de vant si nu este purtat de insecte, astfel incat exista pur si simplu mai multe posibilitati de expunere. Mai putin frecvent, contactul direct cu iarba poate duce la reactii alergice, cum ar fi mancarimea, urticaria si eczema (numita si dermatita atopica).

Diagnostic

Medicii folosesc doua teste pentru a diagnostica polinoza:

Testul alergologic cutanat

In cazul testelor alergologice cutanate, se plaseaza o picatura mica de alergen posibil pe piele. Apoi, se va zgaria usor pielea cu un ac peste picatura. Daca persoana este alergica la substanta, va dezvolta in 20 de minute roseata, umflare si mancarime in locul de testare. Se va forma si o zona rotunda ca o blanda. In mod obisnuit, cu cat este mai mare aceasta umflatura, cu atat este mai probabil sa fiti alergic la alergen.

Un astfel de test pozitiv la un anumit alergen de polen nu inseamna neaparat ca o persoana are o alergie. Medicii trebuie sa compare rezultatele testului cutanat cu timpul si locul simptomelor unei persoane pentru a vedea daca se potrivesc.

Testul de sange pentru anticorpii IgE alergen-specifici

Testele de acest tip sunt utile atunci cand o persoana are o afectiune a pielii sau ia medicamente care interfera cu testarea pielii. Acestea pot fi, de asemenea, utilizate la copiii care nu tolereaza testarea cutanata. Se va preleva o mostra de sange si se va testa in laborator. Se adauga alergenul la proba de sange si apoi se masoara cantitatea de anticorpi produs de sange pentru a ataca alergenii. Acest test se numeste IgE alergen-specific (sIgE). Un test de sange pozitiv la un alergen nu inseamna neaparat ca un alergen a cauzat simptomele.

Asocierea cu alergii la alimente

Polinoza poate predispune o persoana la sindromul alergiei orale cauzat de reactivitatea incrucisata intre proteinele din fructele si legumele proaspete si polenul de iarba.

Polinoza este asociata adesea cu alergia la rosii, cartofi, pepene, portocale si piersici. Proteinele din fructe si legume care provoaca aceste alergii alimentare pot fi defalcate cu usurinta prin gatire sau procesare.

De aceea, simptomele nu apar de regula in alimente gatite sau prelucrate, cum ar fi sosul de rosii. Daca se consuma insa, de exemplu, o rosie proaspata, pot sa apara simptome ca mancarime, arsuri sau furnicaturi in gura, gat si limba.

Simptomele dureaza, in general, doar cateva secunde sau minute, deoarece proteinele care cauzeaza simptomele sunt defalcate rapid de saliva.

Tratament

Evitarea alergenului este cea mai buna metoda de tratament. Ca si in cazul altor alergii, cel mai bun tratament este acela de a evita alergenul. Cu toate acestea, polenul este foarte greu de evitat.

Medicamente

Daca totusi simtiti simptome in ciuda acestor masuri preventive, exista mai multe medicamente care pot ajuta:

  • antihistaminice, cum ar fi cetirizina sau difenhidramina;
  • decongestionante, cum ar fi pseudoefedrina sau oximetazolin;
  • medicamente care combina un antihistaminic si un decongestionant, cum ar fi  triprolidina si pseudoefedrina sau Claritin-D (loratadina si pseudoefedrina).

Daca antihistaminicele nu ajuta suficient, vizitati alergologul si solicitati spray-urile cu corticosteroizi nazali. Acestea pot fi foarte eficiente. Puteti fi, de asemenea, un candidat pentru imunoterapie. Comprimatele sublinguale noi dezvoltate pot oferi, de asemenea, o ameliorare de durata. Pentru simptomele oculare, alergologul poate prescrie picaturi de ochi.

Imunoterapia specifica

Poate fi recomandata imunoterapia specifica daca medicamentele nu sunt eficiente in ameliorarea simptomelor. Implica o serie de injectari ale alergenului. Cantitatea de alergen se mareste treptat in timp. Acestea modifica raspunsul sistemului imunitar la alergen, ajutand la reducerea severitatii reactiilor alergice.

Majoritatea tratamentelor ajuta doar la gestionarea simptomelor alergiei, dar nu o poate vindeca. Imunoterapia poate fi utila pentru gestionarea alergiilor pe termen lung, dar poate dura mai multi ani pana la finalizarea tratamentului.

Remedii naturiste

Multe remedii pentru alergii sunt disponibile, dar cercetarile nu au dovedit inca ca sunt eficiente. Un exemplu de remediu la domiciliu este consumul de miere neprocesata locala. Unii experti in alimentatie naturala sustin ca ingestia de miere locala poate contribui la reducerea alergiilor polenului, dar altii sugereaza ca nu exista date care pot confirma faptul ca mierea locala va ajuta la reducerea simptomelor alergiei.

Preventie

Este posibil sa puteti minimiza expunerea la polen astfel:

  • Spalati asternuturile in apa fierbinte cu sapun, cel putin o data pe saptamana.
  • Stati in interior in zile uscate si cu vant puternic.
  • Evitati gradinaritul si lucrul in curte in sezonul de varf al polenului.
  • Purtati o masca atunci cand nivelul de polen e crescut.
  • Inchideti usile si ferestrele cand nivelul de polen e crescut.
  • Evitati sa iesiti inainte sau in timpul furtunilor, mai ales atunci cand cantitatea de polen este crescuta.
  • Purtati ochelari de soare pentru a va proteja ochii.
  • Folositi sisteme de aer conditionat acasa si in masina si investiti in filtre de calitate
  • Spalati cu atentie hainele purtate in exterior care ar putea avea urme de polen si alegeti sa le uscati in interior, nu afara.

Referinte:

(1) Pollen allergy, link: https://acaai.org/allergies/types-allergies/pollen-allergy
(2) Pollen allergies, link: https://www.healthline.com/health/allergies/pollen
(3) Pollen allergies, link: https://www.webmd.com/allergies/pollen_allergies_overview#1
(4) Pollen allergy, link: https://www.aafa.org/pollen-allergy/
(5) Pollen allergy, causes, symptoms and treatment, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/322256.php
(6) Pollen allergy, link: https://www.ecarf.org/en/information-portal/allergies-overview/pollen-allergy/

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma