Picioarele grele reprezinta o stare medicala descrisa ca o „senzatie neplacuta de durere si greutate” in membrele inferioare. Aflati din materialul urmator care sunt cauzele si remediile pentru picioarele grele.

Cuprins:

  1. Ce este sindromul picioarelor grele?
  2. Cauze
  3. Simptome
  4. Cand trebuie sa mergi la medic
  5. Tratament
  6. Sfaturi pentru picioare sanatoase

Ce este sindromul picioarelor grele?

Sindromul picioarelor grele poate sa apara ca urmare a insuficientei venoase si poate provoca o senzatie de picioare grele. Insuficienta venoasa este o afectiune in care fluxul sanguin neadecvat determina umflaturi, vene varicoase si / sau edem.

Sindromul picioarelor obosite poate fi de asemenea cauzat de neuropatie sau de leziuni ale nervilor. In general, aceste sindrom este caracterizat de picioare grele si dureroase, mersul pe jos devenind astfel un calvar.

Senzatia de picioare grele dupa un antrenament este absolut normala. Cu toate acestea, senzatia de picioare rigide si obosite, fara niciun motiv aparent, poate fi un semn al unei conditii care afecteaza venele.

Pentru a oferi un tratament adecvat, medicii trebuie sa descopere mai intai cauza afectiunii. Unii pacienti au la dispozitie chiar si cateva remedii homeopate pentru tratarea picioarelor grele sau pentru ameliorarea simptomelor.

Cauzele pot varia in functie de gravitate, iar medicii efectueaza o investigatie completa pentru a fi siguri ca trateaza simptomele in mod corect.

Cauze

De ce ma dor picioarele?

Picioarele grele pot fi un semn al unui numar de afectiuni sau tulburari ale organismului.

Varice

Picioarele grele pot fi cauzate de o conditie de baza, cum ar fi varicele.

Venele varicoase sunt vene iesit in relief, vizibile, mai mari si mai intortocheate decat celelalte vene aflate in apropierea lor.

Pe masura ce circulatia sanguina se inrautateste, sangele incepe sa se acumuleze in picioare din cauza unor factori cum ar fi gravitatia si piederea elasticitatii venelor.

Varicele pot aparea din mai multe motive, printre care:

  • obezitate
  • imbatranire
  • dezechilibre hormonale, cum ar fi cele din timpul perimenopauzei si sarcinii
  • persoanele ale caror ocupatii si locuri de munca le obliga sa stea in picioare sau jos pentru un timp indelungat
  • lipsa activitatii fizice in general

Varicele pot provoca probleme cum ar fi formarea cheagurilor de sange, care la randul lor provoaca umflaturi si durere. Ele pot, de asemenea, produce rani ale pielii, care ar putea fi dificil de vindecat.

Antrenamentele in exces

Senzatia de oboseala si greutate in picioare care dureaza cateva zile dupa un antrenament deosebit de intens este normala. Cu toate acestea, atunci cand sportivii incearca sa-si depaseasca limitele in mod regulat in timpul antrenamentelor, acestia risca sa-si forteze muschii.

Muschii suprasolicitati nu au timp sa se refaca inainte de a fi pusi din nou in tensiune. Astfel, muschii picioarelor ajung sa fie lenti, slabi sau greoi. Sportivii, cum ar fi biciclistii si alergatorii, se pot plange de picioare grele si amortite daca au fortat in timpul pregatirilor.

Sindromul picioarelor nelinistite

Sindromul picioarelor nelinistite produce de cele mai multe ori o senzatie inconfortabila in picioare, care apare de obicei seara.

Conditia se amelioreaza temporar pur si simplu prin miscarea picioarelor. Pana atunci, insa, pacientii isi pot simti picioarele grele.

Multi oameni isi scutura, isi misca si isi ating picioarele pentru a incerca sa scape de  simptomele deranjante.

Insuficienta venoasa cronica

Picioarele grele pot fi, de asemenea, un semn al insuficientei venoase cronice (IVC).

Presiunea data de gravitatie face ca inima sa lucreze mai mult pentru a pompa sange inapoi in inima de la picioare. Acestea au o serie de supape cu sens unic (unidirectionale), menite sa impiedice scurgerea inapoi catre picioare a sangelui.

In cazul persoanelor care sufera de IVC, venele si supapele devin slabe, iar pacientii ajung sa se planga de simptome, cum ar fi picioare obosite, grele, umflaturi si vene varicoase in panza de paianjen.

Insuficienta venoasa cronica poate fi mai frecventa in cazul persoanelor care stau in picioare pentru perioade lungi de timp. Acest lucru este cauzat de faptul ca statul in picioare poate pune o presiune enorma pe venele din gambe si din labele picioarelor.

Factori de risc ai insuficientei venoase cronice

  • alimentatia necorespunzatoare
  • kilogramele in plus
  • stilul de viata sedentar
  • lipsa sportului si a exercitiilor fizice
  • sarcina
  • imbatranirea

De ce se umfla picioarele in zona gleznei?

Boala arteriala periferica

Boala arteriala periferica (BAP) este un tip de boala cardiovasculara care poate afecta venele si arterele. Simptomele incep sa apara atunci cand grasimea se acumuleaza in peretii arterelor, ceea ce face dificila trecerea sangelui.

BAP apare frecvent in picioare si glezne, unde poate intrerupe partial circulatia si poate provoca durere, senzatie de greutate sau crampe.

Factorii de risc pentru BAP sunt, in principal:

Picioarele grele si obezitatea

Este cunoscut faptul ca supraponderalii sau obezii se confrunta cu o presiune suplimentara asupra picioarelor. Din aceasta cauza, aceste persoane acuza durere si greutate in picioare.

Greutatea corporala prea mare poate influenta o serie de alte tulburari care cauzeaza conditia de picioare grele, dar picioarele grele pot fi, de asemenea, o problema direct legata de greutatea in plus.

Greutatea suplimentara poate produce o mai mare presiune asupra articulatiilor, muschilor si tendoanelor din picioare, mai ales daca persoanele supraponderale stau in picioare pentru perioade lungi de timp pe tot parcursul zilei.

O persoana supraponderala cu un stil de viata sedentar poate avea, de asemenea, probleme de circulatie care ar putea agrava senzatia de greutate in picioare.

Obezitatea este un factor de risc pentru unele dintre tulburarile care cauzeaza picioarele grele. Pierderea in greutate poate ajuta la reducerea simptomelor si la imbunatatirea sanatatii generale.

Picioare grele in timpul sarcinii

Femeile insarcinate se confrunta foarte des cu picioare grele. Acest lucru se petrece din cauza greutatii suplimentare pe care picioarele trebuie sa o transporte si a schimbarilor hormonale pe care le traverseaza o femeie in timpul sarcinii. Schimbarile hormonale pot creste retentia de apa, reducand, de asemenea, elasticitatea venelor.

Remediile homeopate pot ajuta la ameliorarea simptomelor. In cea mai mare parte, aceste simptome vor disparea dupa sarcina.

Printre femeile insarcinate care ar trebui sa acorde o atentie deosebita picioarelor grele se numara:

  • cele supraponderale
  • cele care duc un stil de viata sedentar
  • cele care au un istoric familial de probleme venoase
  • cele care lucreaza intens in timpul sarcinii

Stenoza spinala lombara

Aceasta afectiune este caracterizata de o ingustare a canalului spinal lombar. Cand se produce aceasta ingustare, vertebrele (oasele coloanei vertebrale) si discurile (cele aflate intre fiecare vertebra si care absorb impacturile) pot ”intepa” canalul spinal, cauzand durere. Desi aceasta durere poate afecta partea inferioara a spatelui, aceasta poate aparea si in picioare, cauzand slabiciune, amorteala si greutate.

Factori de risc ai stenozei spinale

  • fumatul (compusii din tigarete pot restrange vasele de sange)
  • varsta (ingustarea coloanei vertebrale poate rezulta in mod natural in timpul procesului de imbatranire)
  • obezitatea (excesul de greutate afecteaza intregul corp, inclusiv coloana vertebrala)

Simptome

Printre simptomele frecvente se pot numara:

  • oboseala sau amorteala la nivelul picioarelor
  • durere trepidanta la unul sau la ambele picioare
  • senzatie de raceala sau furnicaturi la nivelul picioarelor
  • probleme in timpul mersului sau a statului in picioare pe masura ce orele se scurg in timpul zilei
  • umflaturi
  • vene in panza de paianjen
  • o decolorare a pielii in zona afectata, piciorul devenind palid sau albastru

Cand trebuie sa mergi la medic

Senzatia ocazionala ca picioarele sunt prea grele este normala, iar aceasta conditie nu trebuie sa provoace ingrijorare. Cu toate acestea, in cazul in care starea nu dispare, ba mai mult, apar si alte simptome cum ar fi durerea si umflaturile, pacientul trebuie sa fie vazut de un medic pentru a i se pune un diagnostic.

Medicul il va intreba care sunt simptomele specifice si istoricul medical, va efectua anumite teste pentru a gasi cauza si ii va recomanda un tratament.

De exemplu, pentru a diagnostica boala arteriala periferica (BAP), medicii pot recomanda efectuarea unui test cu ultrasunete pentru a vedea cum curge sangele prin artere.

Tratament

Din cauza caldurii, multe persoane incep sa acuze asa-numitul sindrom al picioarelor grele, in care gleznele sunt umflate, tensionate si chiar dureroase. Pentru a preveni aceste neplaceri, exista metode naturale eficiente. Aflati in continuare care sunt acestea.

Picioare umflate tratament

Va simtiti picioarele ca plumbul? Aceasta senzatie neplacuta, cauzata de insuficienta circulatorie venoasa, poate fi calmata urmand cateva reguli generale simple.

Reguli de baza

  • Optati pentru incaltaminte confortabila si cu talpa joasa (cel mult un toc de 4-5 cm).
  • Efectuati exercitii fizice precum mersul pe bicicleta sau inotul.
  • Dormiti cu picioarele putin mai ridicate decat restul corpului.
  • La sfarsitul fiecarui dus, faceti un scurt hidromasaj cu apa rece numai la nivelul gambelor, cu miscari ascendente, de jos in sus.
  • Purtati pe cat posibil ciorapi antivarice, mai ales in timpul calatoriilor cu masina sau avionul.
  • Nu stati picior peste picior si nici cu picioarele incrucisate.
  • In caz de expunere la soare, protejati-va picioarele sub umbrela sau acoperiti-le cu o esarfa sau pantaloni largi si subtiri.
  • Mancati multe fructe si legume, alimente bogate in vitamina E (cereale integrale, nuci, migdale, fistic) si vitamina C.
  • Beti suficient de multa apa si evitati alcoolul, mai ales vinul alb si sampania.

Crema picioare umflate

Pacientii au la dispozitie o serie de creme pentru tratarea picioarelor umflate, aceasta fiind pe baza de heparina, extracte din plante etc.

Plante care imbunatatesc circulatia venoasa

Sub forma de infuzii, frunzele de vita de vie rosie, frunzele de coacaz, planta de hamamelis, urzica alba, sunt plante care combat eficient senzatia de picioare de plumb. Pentru cei care sunt amatori de infuzii, trebuie sa stiti ca acelea din vita de vie rosie sau din coacaz sunt excelente la gust si racoritoare. Beti 2-4 cesti de infuzii pe zi, in cura de o luna.

Aceste plante, dar si altele care au efecte contra picioarelor grele sunt disponibile si sub forma de pudra, capsule sau tinctura, in magazinele naturiste.

Uleiuri esentiale

Un alt tratament pentru picioare il reprezinta uleiurile esentiale. Utilizate la masaj, uleiurile esentiale sunt nelipsite in cadrul procedurilor naturale de combatere a picioarelor grele si obosite. Masati-va picioarele, de la glezna la genunchi, dimineata si seara cu 3 picaturi de ulei esential de chiparos, care este un decongestionant venos. Se pot adauga, de asemenea, 3 picaturi din acest ulei si in gelurile pentru calmarea picioarelor. Atentie! Uleiul de chiparos este contraindicat gravidelor si femeilor cu cancer hormono-dependent (de san mai ales) sau cu mastoza.

In cazul varicozitatilor, diluati 3 picaturi de ulei esential de menta in putin lapte de corp si masati zonele afectate in fiecare seara.

Pentru a va destinde picioarele, nimic nu se compara cu o baie calda. Intr-un vas cu apa calda adaugati spuma de baie, 10 picaturi de ulei esential de chiparos si 5 picaturi de ulei esential de lamaie si relaxati-va astfel 15 minute. In acelasi timp puteti savura si una dintre infuziile mentionate anterior.

Apa marii, excelenta pentru picioarele grele

Pe tarmul marii, mersul pe plaja, cu picioarele pe nisipul ud si prin valuri constituie un masaj natural care activeaza circulatia venoasa de la nivelul talpilor si gleznelor. Dupa o astfel de cura heliomarina, asociata cu o alimentatie echilibrata si o activitate fizica blanda sau proceduri de kinetoterapie, cu siguranta ca veti reveni acasa cu picioare usoare ca fulgul.

Homeopatia reduce edemele

In zilele caniculare, cand picioarele devin ca de plumb, administrati-va un produs homeopatic precum Hamamelis 5CH, cate 5 granule dimineata, pranz si seara. Pentru a reduce edemele se recomanda remediul Serum equi 5CH, cate 5 granule de 2 ori pe zi. In cazul picioarelor umflate, este indicat remediul Aesculus 5CH, cate 5 granule de 2 ori pe zi.

Sfaturi pentru picioare sanatoase

Scapati de kilogramele in plus

Obezitatea este legata de osteoartrita (pierderea cartilajului in articulatii), care afecteaza in mod obisnuit genunchii si soldurile. Greutatea suplimentara poate duce, de asemenea, la varice.

Varicele nu ameninta viata, dar arata neplacut si pot fi si dureroase. Excesul de greutate poate agrava starea, la fel ca si sarcina.

Mersul – printre cele mai bune exercitii pentru picioare

Sportul este foarte important pentru sanatatea picioarelor, spun specialistii. „Nu conteaza cu adevarat ce faceti, important e sa va miscati”.

Plimbarile reprezinta o modalitate excelenta de tonifiere a muschilor picioarelor, de a reduce grasimea corporala si de a imbunatati circulatia.

Practicati stretching-ul zilnic

Jamie Baird, antrenor de fitness la sala Agua a hotelului Sanderson din Londra, spune: „Chiar si persoanele care fac sport des nu se incalzesc suficient inainte. Muschii tensionati ai picioarelor sunt predispusi la leziuni si accidentari.

Incercati sa va intindeti picioarele in fiecare zi dupa o baie calda sau un dus”, ne sfatuieste Jamie Baird. „Poate fi, de asemenea, o idee buna sa practicati stretching-ul sau yoga in fiecare saptamana”.

Folositi o perna pentru picioare

Intindeti-va pe canapea, pe pat sau pe podea. Ridicati-va picioarele pe un strat consistent de perne si tineti picioarele deasupra nivelului capului si a inimii.

Aveti grija mare la pozitia in care va asezati pentru a nu va accidenta la spate sau gat.

Nu va ridicati picioarele pe o masa sau birou fara o perna pentru a evita ca marginile si colturile mesei sa va intre in piele. Acest lucru poate provoca dureri, vanatai, vene in panza de paianjen si afectare nervoasa a zonei. Este, de asemenea, contraproductiv, deoarece afecteaza circulatia in zona din cauza presiunii excesive.

 

Referinte:

  1. https://www.medicalnewstoday.com/articles/321670.php
  2. https://www.healthline.com/health/heavy-legs
  3. https://www.therafirm.com/tired-legs-and-feet
  4. https://www.mustela.com/en/mustela-and-me/3rd-trimester/dermatology/experts-advices/heavy-legs-Heres-how-relieve-them
  5. https://www.dailymail.co.uk/health/article-109067/Ten-steps-healthy-legs.html
  6. https://www.veinspecialists.com/blog/elevate-your-legs/
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma