Pericardita este inflamarea si iritarea pericardului, membrana subtire care inconjoara inima. Aflati din materialul urmator care sunt cauzele, simptomele si tratamentul in cazul pericarditei.
Pericardita acuta este definita ca inflamatia pericardului, asociata sau nu cu acumulare de lichid pericardic. Conditia este cunoscuta mai popular drept “apa la inima” sau “lichid la inima”. Simptomatologia prezenta include durere substernala sau pectorala, intensa si persistenta, ce iradiaza in partea stanga a gatului, umarului si spatelui, dificultati respiratorii, febra, zgomote pericardice.
Muschiul inimii este invelit intr-o membrana, ca un sac dublu, numita pericard (peri – in jurul + cardium – inima). Acest sac are doua straturi: visceral si parietal. Pericardul visceral este format dintr-un strat gros de celule si inveleste miocardul. Pericardul parietal este mult mai dur si mai gros si are fibre care leaga inima la coaste si diafragma. Intre aceste doua foite exista un spatiu care in situatiile normale se umple cu o cantitate mica de fluid. Acest fluid are rolul de lubrefiere, foitele pericardului lunecand mai usor in timpul miscarilor inimii. Uneori, inflamatia pericardului (denumita pericardita) poate fi insotita de cresterea cantitatii de lichid pericardic.
Principalul semn de pericardita este durerea in piept (precordiala), intensa, avand caracter de junghi. Pericardita nu este, de obicei, o afectiune grava si poate fi adesea tratata ambulatoriu.
Pericardita debuteaza de obicei brusc, dar nu dureaza mult (pericardita acuta). Daca simptomele se dezvolta mai progresiv sau persista, pericardita este considerata cronica.
Majoritatea cazurilor sunt usoare si de obicei se amelioreaza de la sine. Tratamentul pentru cazurile mai severe poate include medicamente si, rareori, interventii chirurgicale. Diagnosticul precoce si tratamentul pot ajuta la reducerea riscului de complicatii pe termen lung cauzate de pericardita.
Pericardita acuta este clasificata traditional intr-o forma fibrinoasa (uscata) si una exsudativa, in care cavitatea pericardica contine cantitati apreciabile de lichid pericardic (sange, exsudat sau puroi).
Pericardita constrictiva este o afectiune caracterizata de ingrosarea pericardului, in care capacitatea inimii de a functiona in mod normal este limitata. Aceasta conditie impiedica, de cele mai multe ori, alimentarea si umplerea camerelor inimii cu sange.
Forma virala este cauzata de o complicatie a unei infectii virale, cel mai adesea provocata de un virus gastrointestinal.
Acest tip al bolii este cauzat de o infectie bacteriana, printre care si tuberculoza.
Pericardita post-infarct miocardic poate sa apara la cateva zile sau saptamani dupa un atac de cord.
Nu se cunoaste intotdeauna cauza clara care determina aceasta afectiune, dar de cele mai multe ori este suspectata o infectie virala (infectie la inima).
In functie de cauzele ce pot provoca pericardita, in ordinea aproximativa a frecventei, distingem:
Forma infectioasa poate fi determinata de virusuri, micobacteria tuberculoasa, microbii piogeni ce induc bacteriemie sau septicemie (pneumococ, streptococ hemolitic, stafilococ auriu, meningococ, gonococ, ciuperci sau paraziti).
Pericardita inflamatoare include toate afectiunile care se asociaza cu o vascularita acuta si in special boala lupica, reumatismul articular acut si boala serului.
Afectiunea determinata de cauzele diverse: pericardiectomia, infarctul miocardic sau leziunile traumatice, pericardita uremica, a metastazelor tumorale si a limfoamelor; pericardita hemoragica, consecutiva anevrismului disecant.
Cauzele cele mai obisnuite ale pericarditei exsudative sunt tuberculoza, neoplasmele, infectiile piogene si bolile inflamatoare. Forme mai rare includ pericardita chiloasa, ”cronica idiopatica“ si mixedematoasa.
Simptomul caracteristic pentru pericardita este durerea toracica, substernala, ce poate iradia spre umarul stang, gat si spate. Unele persoane descriu durerea fiind ascutita, intensa, ca un junghi, altele doar ca pe o presiune. Durerea se poate instala brusc (mai ales in pericarditele infectioase) sau lent, progresiv.
In functie de boala de baza, pot sa apara si alte simptome:
Forma acuta uscata poate avea un debut dureros brusc, insotit de febra. Durerea se accentueaza in pozitie culcat si uneori dupa deglutitie sau tuse. Sunt prezente tahicardia si frecatura pericardica (adesea pleuropericardita). Temperatura atinge 37,8-39,4 °C sau depaseste chiar aceste limite, in pericardita infectioasa, si depinde de caracterul eventual febril al bolii de baza, in celelalte forme.
In pericardita acuta exsudativa, durerea este adesea absenta. Cea care predomina este dispneea, proportionala cu cantitatea de lichid pericardic acumulat. Dispneea si tusea obliga pacientul sa adopte diferite pozitii pentru ameliorarea suferintelor, sa stea ridicat sau sa se aplece inainte pentru a se simti mai bine. Febra sau alte simptome depind de boala de baza (o septicemie sau un neoplasm).
Frecaturile pericardice apar in urma depunerii de fibrina pe foitele pericardului si sunt prezente in pericadita acuta uscata (singurul semn fizic) si la inceputul pericarditei exsudative. Prezenta exsudatului pleural poate induce si alte semne cardiace observate la examenul clinic al bolnavului: ascensiunea varfului inimii in spatial intercostal stang, asurzirea zgomotelor cardiace si semne de tamponada cardiaca (dilatarea venelor jugulare in pozitie sezanda, modificari de puls, tahicardie, hepatomegalie, edem al membrelor inferioare, hipotensiune arteriala). Instalarea acuta a acestor complicatii indica un tablou clinic de soc.
Pericardita acuta se intalneste cel mai frecvent la barbati intre 20 si 50 de ani si urmeaza adesea dupa o infectie virala a cailor respiratorii.
Stabilirea diagnosticul de pericardita poate incepe cu examinarea clinica si anamneza bolnavului, parcurgerea istoricului durerii precoridale si stabilirea caracterului ei. Antecedentele medicale ale bolnavului sunt importante deoarece afectiunea poate fi o complicatie a unei boli cronice sau un efect secundar al administrarii unor medicamente.
Cea mai frecventa constatare fizica, care ajuta in confirmarea diagnosticul de pericardita, este frecatura pericardica. Inflamatia pericardului impiedica cele doua straturi ale sale sa alunece usor si provoaca un zgomot de frecare, cu fiecare bataie a inimii. Aceste zgomote pot fi auzite cu un stetoscop la ascultatia inimii, avand un caracter schimbator. Frecatura pericardica nu este intotdeauna prezenta, fiind singurul semn fizic la pericardita uscata, in timp ce la pericardita exsudativa apare doar la inceput.
Analiza sangelui poate indica o infectie (se constata cresterea numarului de leucocite) sau boli autoimune (lupus eritematos – cand se inregistreaza o leucopenie). Revarsatul pericardic poate fi si el analizat bacteriologic si citologic.
Examenul radiologic releva marirea globala a inimii, modificarea formei (“cord in carafa” sau cu dublu contur), o pneumonie asociata si existenta unui revarsat pleural (cand cantitatea de lichid pericardic depaseste 500 ml).
Electrocardiograma arata activitatea electrica a inimii. Pe electrocardiograma apar schimbari simptomatice care pot intari diagnosticul. Insa, in stadiile incipiente, ea poate fi normala. In cele mai multe cazuri de pericardita uscata, o radiografie toracica este de obicei suficienta.
Ecocardiograma observa prezenta unui spatiu intre epicard si pericard, care se mareste pe masura ce cantitatea de lichid creste. Permite detectarea si masurarea lichidului din sacul pericardic.
Fonocardiograma – caracteristicile frecaturii pericardice pot fi inregistrare cu ajutorul acestei metode de diagnostic.
Punctia pericardica exploratorie este o procedura prin care se pot recolta si analiza mostre de lichid pericardic.
Pericardiocenteza este o procedura in care un ac si un cateter (tub mic) sunt folosite pentru a indeparta lichidul din pericard – sacul care inconjoara inima. Uneori, lichidul se poate acumula in interiorul sacului, o afectiune numita efuziune pericardica. In cazul in care s-a acumulat prea mult lichid sau daca daca acesta se aduna prea repede, poate comprima inima (tamponada cardiaca) si poate impiedica pomparea corecta. Daca se intampla acest lucru, lichidul trebuie golit. Uneori, procedura poate fi facuta si daca exista cantitati mai mici de lichid pentru a se afla ce anume cauzeaza acumularea acestuia.
Pericarditele acute trebuie diferentiate de afectiunile extrapericardice si pericardice, cum ar fi: infarctul miocardic acut, infarctul pulmonar, pneumotorax stang, pneumonie si pleurezie stanga, confundarea frecaturilor pericardice cu suflurile cardice.
Metodele de tratament presupun tratarea bolii de baza si administrarea de analgezice pentru combaterea durerii. Tratamentul este stabilit in functie de boala cauzala. Pericaditele virale sunt tratate cu antiinflamatoare necortizonice si corticosteroizi cand exsudatul este abundent. In cazul in care pericardita este cauzata de o infectie bacteriana, este recomandata antibioterapia, iar in pericardita tuberculoasa, antibioticele se pot asocia si cu corticosteroizi (Prednison) pentru efect antiinflamator si antiexsudativ. In pericardita reumatica dau rezultate bune salicilatii si corticoterapia.
De asemenea, colchicina reduce inflamatia in organism si poate fi prescrisa pentru pericardita acuta sau ca tratament pentru simptome recurente.
Colchicina poate reduce durata simptomelor bolii si poate reduce riscul aparitiei unei afectiuni. Cu toate acestea, medicamentul nu este sigur pentru persoanele cu anumite probleme de sanatate preexistente, cum ar fi boala hepatica sau renala, si pentru cei care iau anumite medicamente. Medicul va va verifica cu atentie istoricul medical inainte de a prescrie colchicina.
Pacientii diagnosticati cu pericardita constrictiva ar putea fi supusi unei proceduri chirurgicale (pericardectomie). In cadrul acesteia, doctorul elimina intregul pericard care a devenit rigid si care impiedica inima sa pompeze.
Pericardita exsudativa poate necesita un tratament de urgenta – punctia pericardica. Indicatiile pentru acest tratament de urgenta sunt constituite de aparitia simptomelor si semnelor tamponadei cardiace. Din cauza cresterii rapide in volum a lichidului pericardic, presiunea venoasa se poate mari considerabil, conducand la reducerea debitului cardiac. Pacientul este astenic, palid, dispneic, iar presiunea pulsului se reduce foate mult. Astfel apar tahicardia si intrarea in soc a bolnavului. In aceste conditii, punctia pericardica poate salva viata pacientului prin aspirarea lenta a lichidului pericardic, evitand astfel dilatarea cardiaca sau modificarile bruste de frecventa si ritm.
Pericarditele acute se pot vindeca, dupa o evolutie medie de 3-4 saptamani, reducerea dimensiunilor cordului fiind un prim indiciu. In majoritatea cazurilor, pericardita tuberculoasa determina o evolutie cronic constrictiva la multi dintre bolnavii care supravietuiesc. Pericardita reumatica, cand evolueaza sever si prelungit, este asociata leziunilor miocardice ce hotarasc prognosticul imediat. Nu se observa in aceasta forma sechele pericardice cu consecinte clinice. Pericardita purulenta, fiind asociata de obicei unei septicemii sau infectii grave cu alta localizare, este de obicei letala, daca nu se trateaza, raspunzand insa satisfacator la antibiotice.
Pentru cele mai usoare cazuri ale bolii, odihna si administrarea analgezicelor eliberate fara prescriptie medicala, insa luate sub indrumarea doctorului, pot fi suficiente. Evitati activitatea fizica riguroasa in timpul recuperarii. Activitatea intensa poate declansa simptome ale pericarditei. Intrebati-l pe medic cat trebuie sa mentineti aceasta perioada de refacere.
Pericardita virala uscata se insoteste de dilatarea inimii, rareori se produc insuficienta cardiaca si aritmii. Revarsatul pericardic reprezinta singura complicatie notabila.
Desi riscurile sunt mici, unii oameni cu pericardita, in special cei cu inflamatie pe termen lung si recurente cronice, pot dezvolta ingrosarea permanenta, cicatrizarea si contractia pericardului.
In cazul acestor pacienti, pericardul isi pierde o mare parte din elasticitate si seamana cu o cutie rigida, care este stransa in jurul inimii, impiedicand cordul sa functioneze corect. Aceasta afectiune se numeste pericardita constrictiva si duce deseori la umflarea severa a picioarelor si a abdomenului, precum si la probleme de respiratie.
In pericardita exsudativa, in cazuri rare, se poate declansa o complicatie severa cunoscuta sub numele de tamponada cardiaca. Aceasta este un exces de acumulare de lichid in interiorul pericardului, ce conduce la scaderea debitului cardiac. Tamponada cardiaca poate provoca si alte simptome, cum ar fi: ameteli, vedere incetosata, palpitatii si greata.
Referinte:
https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/pericarditis
Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…
Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…
Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…
Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…
Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…
Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…