Mononucleoza infectioasa, denumita si „boala sarutului”, este o afectiune infecto-contagioasa ce apare mai ales in randurile tinerilor, incidenta maxima fiind la 15-17 ani. Insa, in cazuri rare, aceasta afectiune poate aparea si in cazul adultilor.
7. Regim alimentar in mononucleoza infectioasa
Mononucleoza infectioasa este provocata de virusul Epstein-Barr si se manifesta cu precadere la adultii tineri. Simptomatologia include febra neregulata, dureri in gat, tumefactia ganglionilor si stare de oboseala accentuata. Desi mononucleoza infectioasa nu reprezinta o amenintare grava pentru starea de sanatate a persoanelor afectate, evolutia bolii poate fi uneori dificila.
Mononucleoza infectioasa este adesea denumita si “boala sarutului”, deoarece virusul care o provoaca se transmite prin saliva omului bolnav. Astfel, contagiunea se poate realiza prin sarut, dar, la fel de usor, virusul poate fi contactat prin expunerea la tusea sau stranutul persoanelor infectate sau prin folosirea unor obiecte contaminate (pahare, farfurii, linguri).
Mononucleoza infectioasa apare frecvent, peste 90% din populatia adulta avand anticorpi pentru virusul Ebstein-Barr. Cele mai multe infectii sunt inaparente, receptivitatea fiind generala. Transmiterea virusului se face prin intermediul picaturilor de saliva, in mod direct de la omul bolnav sau prin obiecte recent infectate, foarte rar si prin transfuzii de sange.
Mononucleoza este cauzata de cele mai multe ori de virusul Ebstein-Barr la care aproape toti copiii, chiar si bebelusii sunt expusi la un moment dat in perioada copilariei. De obicei, cei mici au simptome usoare sau uneori chiar nu prezinta vreun semn. In cazul copiilor care au mononucleoza infectioasa, medicul va recomanda sa li se faca un test de sange pentru a putea pune un diagnostic concret in urma evaluarii. De cele mai multe ori, copiii si tinerii care au aceasta boala trebuie sa evite sa fac sport cel putin pentru o luna de zile. Evitarea oricarei activitati fizice este esentiala pentru ca in aceasta boala, de obicei splina este marita temporar, iar aceasta se poate ruse usor in urma efortului cauzand sangerari, febra, dureri abdominale, care ar necesita o interventie chirurgicala.
La copii si tineri, infectia se transmite prin schimbul jucariilor care sunt pline de saliva, prin maini murdare sau contaminate de microbi, prin diferite jocuri in care cei mici isi dau pupici sau prin folosirea comuna a aceleiasi vesele.
Simptomele bolii se manifesta cu precadere la bebelusi, copii, adolescenti si adultii tineri. La copii, boala poate imbraca forma inaparenta, cu putine simptome, de multe ori infectia putand ramane nediagnosticata.
Mononucleoza este mult mai riscanta la varste mai inaintate. In cazul adultilor, mononucleoza infectioasa se contacteaza prin schimbarea de saliva, care este efectuata prin sarut, folosirea comuna a tacamurilor, mancatul unul dupa altul, transfuzii de sange.
Cea mai frecventa cauza a mononucleozei este virusul Epstein-Barr, dar si alti virusi pot provoca simptome similare a acestei boli.
Desi simptomele de mononucleoza sunt incomode, inconfortabile si creeaza o stare generala apatica persoanei bolnave, infectia poate trece de la sine fara sa aiba efecte pe termen lung. Majoritatea adultilor au fost expusi virusului Epstein-Barr si au construit anticorpi. Prin urmare, ei sunt imuni si nu vor primi mononucleoza infectioasa toata viata.
Manifestarile clinice pot fi anuntate de simptome prodromale ca astenia, mialgia, stare de rau generalizata. Triada febrilitate, adenopatie si angina alcatuiesc tabloul clinic caracteristic mononucleozei infectioase. Febra ajunge des la 39°- 40°C si este primul semn important; de cele mai multe ori durand peste o saptamana, uneori chiar 3-4 saptamani.
Adenopatiile predomina de-a lungul marginii posterioare a muschiului sternocleidomastoidian, aparand „gatul proconsular” si constituie al doilea semn important. Sunt moderat dureroase, rareori impresionante ca marime si care pot dura circa 1-3 saptamani.
Angina, prezenta in 80% din cazuri, nu apare din prima zi de boala, ci dupa 2-5 zile de febra. Amigdalele sunt hipertrofiate, congestionate, moderat dureroase, prezinta depozite abundente, pseudomembranoase, facandu-se diagnostic diferential cu difteria. Apar tulburari de deglutitie si halena. Angina persista cel putin o saptamana, nefiind influentata de antibioterapie.
Alte semne ce apar cu o frecventa crescuta in mononucleoza sunt:
Mai pot apare afectari pulmonare (pneumonie interstitiala mononucleozica), cardiaca, renala(in 6% din cazuri, albuminurie si hematurie).
Simptomatologia bolii este diferita, fiind posibil ca unele persoane infestate cu acest virus sa nu manifesta niciun simptom. Acest lucru este mentionat ca o manifestare inaparenta a bolii.
Simptomele de mononucleoza infectioasa apar dupa o perioada de incubatie de 4-6 saptamani, desi la copiii mici aceasta perioada poate fi mai scurta.
Deoarece boala are manifestari multiple, iar forma ei clinica poate fi confundata cu angina, deseori ea este tratata inutil si fara efect cu antibiotic. Forma tipica a bolii este reprezentata prin febra, adenopatie moderata (tumefierea ganglionilor cervicali posteriori, care raman mobili, nu supureaza si sunt putin durerosi) si splenomegalie in aproximativ jumatate din cazurile de boala. Angina poate fi prezenta si deseori este insotita de agravarea starii generale de sanatate (stari de indispozitie, instalarea lipsei de apetit si a durerilor musculare). Eruptiile cutanate se manifesta in mai putin de 50% din cazuri. Frecvent, mononucleoza infectioasa se poate asocia cu hepatita cu hepatomegalie, greata, anorexie si icter, iar afectarea sistemului nervos central poate induce cefalee (dureri de cap), fotofobie, redoare a cefei, etc.
Unele semne si simptome, cum ar fi febra si durerile in gat, se amelioreaza in timp scurt, dar starea de oboseala, adenopatia si splenomegalia mai pot dura inca cateva saptamani. Oboseala este simptomul cel mai persistent si se poate prelungi pe durata a mai multor luni. La aproximativ 1 din 10 cazuri, starile de oboseala pot dura pana la sase luni. Insa, de regula, cei mai multi oameni vor fi capabili sa-si reia activitatile cotidiene in termen de 1-2 luni.
Raspandirea este universala; boala poate sa apara la orice varsta, dar in general apare la persoane intre 10 si 35 de ani. Ea se manifesta atat sub forma de epidemii, cat si sub forma de cazuri sporadice.
Diagnosticul poate fi stabilit de medic in urma unui examen clinic complet, pe baza simptomelor manifestate de pacient, in special adenopatia ganglionara, angina, splenomegalia si hepatomegalia. Pentru confirmarea diagnosticul, medicul poate recomanda realizarea unor analize de sange ce evidentiaza prezenta anticorpilor caracteristici infectiei cu virusului Epstein-Barr. De asemenea, leucograma poate sugera un astfel de diagnostic, prin depistarea unui numar crescut de limfocite sau a unui aspect anormal a acestora (multe dintre aceste limfocite sunt mai mari decat limfocitele normale adulte, se coloreaza mai intens si prezinta frecvent vacuole in citoplasma si nucleu). Testele functionale hepatice pot fi deseori anormale. Uneori, un exudat faringian poate exclude o infectie bacteriana.
In cazul femeilor insarcinate, pentru a exclude alte cauze posibile ale simptomelor, medicul poate recomanda si teste pentru depistarea toxoplasmozei sau rubeolei, eliminand astfel alte riscuri pentru copilul nenascut.
Diagnosticul diferential al anginei se face cu: anginele virale si bacteriene; al hepatitei cu: hepatita epidemica (in care pot aparea, de asemenea, limfocite anormale); al eruptiei cu: eruptiile din rujeola, sifilis secundar si scarlatina; al adenopatiei cu: adenopatia din limfom si toxoplasmoza.
Diagnosticul hematologic este indispensabil si se evidentiaza leucocitoza (10000-20000 leucocite/mm3 in a doua si a treia saptamana de boala), limfocitoza absoluta (>4500/mm3 sau >50%), neutropenia relativa si aparitia in periferie a celulelor albastre (limfocite T reactive).
Testele seroloice evidentiaza anticorpi heterofili prin testul Paul-Bunell-Hanganutiu, o reactie de hemaglutinare care se va realiza diferentiat, in functie de durata bolii. Abia in a treia saptamana de boala anticorpii sunt decelati in proportie de 80-90%, ei putand persista chiar. Reactii fals negative pot apare la copiii cu varsta mai mica de 5 ani (pana la 50 % din cazuri) si la o parte din adulti, situatii in care testul trebuie repetat in caz de suspiciune clinica. Reactii fals pozitive pot apare la rubeola, hepatita, alte infectii virale, precum si in cazul limfoamelor.
Testele specifice se practica in situatii speciale, fiind utila in cazul adultilor care nu prezinta anticorpi heterofili, in cazul copiilor mici care au rareori un raspuns slab al anticorpilor heterofili, precum si in cazul unui pacient cu sindrom mononucleozic atipic. Consta in decelarea anticorpilor specifici fata de antigenele virale prin tehnica ELISA. Anticorpii IgM anti-antigen viral capsidal apar in infectia recenta, in perioada de stare si persista in ser 1-2 luni; pe cand anticorpii IgG anti-antigen viral capsidal apar devreme, partial, in faza de stare a unei infectii recente, si persista in ser toata viata.
Complicatiile sunt rare iar cea mai de temut este ruptura de splina! Pot aparea obstructii de cai aeriene superioare datorita hipertrofiei amigdaliene, mai ales la copii, atingeri ale sistemului nervos central cu meningita, encefalita, sdr Guillan Barre, complicatii cardiace cum ar fi pericardita, miocardita care apar foarte rar, atingeri oculare cu conjunctivita, episclerita, uveita, dermatologic pot apare dermatite, urticarie si complicatii hematologice:trombocitopenie, agranulocitopenie si anemie hemolitica autoimuna care apare la 2% din pacienti.
Tratamentul este suportiv, analgezicele si antipireticele alcatuiesc tratamentul de baza, fiind o boala autolimitata cu rezolutie in 3-4 saptamani. Este recomandat repausul la pat si izolarea la domiciliu(10-14 zile), cu dieta de crutare si o cura de antibiotice pentru evitarea suprainfectiilor bacteriene. Pentru complicatii se recomanda spitalizarea si administrarea de corticosteroizi,mai ales in cazurile cazurile cu leziuni de autoimunitate (purpura, anemie hemolitica, neutropenie) sau in caz de hepatita severa – dar nu mai mult de 5-7 zile.
Medicul trebuie sa-si sfatuiasca pacientul cu mononucleoza infectioasa sa evite eforturile fizice pe o perioada de cel putin o luna, pentru a evita ruptura de splina, la examenul clinic palparea abdomenului sa fie blanda, iar in caz de tratament cu corticosteroizi sa monitorizeze efectele adverse.
In prezent nu exista un tratament pentru mononucleoza infectioasa. Boala dureaza, de obicei, intre doua si patru saptamani si se vindeca fara complicatii. Masurile generale de tratament includ repaus la pat pana la scaderea febrei si administrarea un tratament simptomatic cu antitermice sau antialgice pentru calmarea si controlul simptomelor de febra si durere. De asemenea, se pot recomanda aspirina, codeina si irigatii sau gargarisme cu solutii calde saline sau cu glucoza 30%, de 3-4 ori/zi.
Medicul poate face unele recomandari pentru a ameliora simptomelor suparatoare:
Formele severe, cu angina pronuntata si edem, se trateaza in spital, cu corticoterapie. Tratamentul cu corticosteroizi poate fi recomandat si in cazul unor complicatii ale mononucleozei, cum ar fi:
Evolutia bolii poate fi uneori dificila, iar complicatiile meningiene si cardiace pot fi posibile. Exista si alte complicatii alte bolii, cum ar fi:
Sfaturi pentru a ameliora semnele si simptomele de boala si a grabi refacerea organismului:
Mononucleoza infectioasa se transmite prin saliva, de aceea pentru a preveni infectarea cu acest virus evitati sa folositi in comun unele obiecte, cum ar fi: farfurii, pahare, linguri, furculite, cu persoanele afectate de acest virus. Nu exista niciun vaccin pentru a preveni mononucleoza infectioasa.
Referinte:
Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…
Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…
Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…
Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…
Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…
Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…