Mituri despre sanatatea mintala – Prejudecatile, lipsa de informatii sau informatiile eronate despre tulburarile psihice si sanatatea mintala in general sunt foarte frecvente. Iata care sunt cateva dintre aceste mituri si care este de fapt realitatea.

Cuprins:

1. De ce apar mituri despre sanatatea mintala?
2. Principalele mituri despre sanatatea mintala
3. Combaterea miturilor despre sanatatea mintala

De ce apar mituri despre sanatatea mintala?

Sanatatea mintala este un domeniu in care lipsa informarii corecte duce la perpetuarea unor mituri si prejudecati. Chiar daca in ultimii ani am facut progrese in modul in care privim tulburarile psihice, in numarul de persoane care apeleaza la ajutor de specialitate, in interesul tot mai ridicat pentru aspecte care tin de starea noastra de bine mintala si emotionala, inca exista informatii eronate si mituri.

Din pacate, miturile si prejudecatile sustin stigmatizarea persoanelor care sufera de tulburari mintale, iar riscul cel mai mare pentru ele este intarzierea tratamentului sau absenta lui totala. In plus, cei care au probleme de natura psihica resimt vina, frica de a nu fi judecati, teama, izolare.

Avem nevoie de informatii corecte despre sanatatea noastra mintala si emotionala, astfel incat sa putem lua cele mai bune decizii pentru noi si pentru cei dragi si sa stim cum sa avem grija de noi si de ei.

Principalele mituri despre sanatatea mintala

Iata cateva dintre cele mai cunoscute mituri legate de sanatatea mintala:

Mitul 1: Tulburarile psihice nu ma pot afecta pe mine

Realitatea: Din pacate, statisticile privind incidenta tulburarilor psihice in populatia generala nu sunt pozitive. Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, una din 4 persoane in lume va fi afectata de o tulburare mintala sau neurologica la un anumit moment al vietii sale. De altfel, tulburarile psihice sunt in topul celor mai frecvente cauze de boala si dizabilitate.
Insa chiar daca o tulburare psihica nu ne afecteaza direct, este probabil sa ii simtim efectele indirect, atunci cand un membru al familiei sau un prieten apropiat se confrunta cu o astfel de tulburare.

Mitul 2: Stresul cauzeaza tulburari psihice

Realitatea: Stresul poate contribui partial la declansarea unui episod sau simptome ale unor tulburari, cum sunt depresia sau anxietatea. Insa atunci cand vorbim de cauzele tulburarilor psihice, acestea nu sunt pe deplin intelese. Se presupune ca este o combinatie intre factorii biologici (o vulnerabilitate mostenita genetic), factorii de mediu (mediul in care ai crescut, experientele de viata) si anumite trasaturi de personalitate. Stresul poate fi un factor de mediu declansator sau poate poate agrava o tulburare deja prezenta.

Mitul 3: Depresia postpartum apare doar la mame

Realitatea: Desi o asociem mai degraba cu mamele, depresia postnatala apare si la tati. Statisticile arata ca 1 din 10 barbati pot suferi de depresia postpartum paterna in primul an dupa nasterea copilului, si mult mai frecvent intre lunile a treia si a sasea dupa nasterea copilului. De multe ori aceasta tulburare ramane nediagnosticata in cazul barbatilor. De ce? Fie pentru ca le este mai greu sa vorbeasca despre ceea ce simt sau sa accepte ca au nevoie de ajutor, fie pentru ca se simt vinovati fata de partenerele lor, care intampina si ele dificultati in adaptarea la noul rol de parinte. Exista mai multi factori de risc pentru aparitia depresiei postpartum la barbati, insa unul dintre cei mai importanti este ca, daca si partenera are depresie, riscul lor este mult mai mare.

La fel ca depresia in cazul mamelor, depresia paterna se trateaza prin psihoterapie sau psihoterapie alaturi de medicatie (in cazurile mai severe). Cu cat adresarea catre un specialist are loc mai devreme de la debut, cu atat recuperarea este mai usoara si are loc mai repede.

Mitul 4: Persoanele cu tulburari psihice sunt violente si periculoase

Realitatea: Acest mit a fost si este alimentat pe de o parte de lipsa de informatii despre ce inseamna tulburarile psihice, care sunt si cum se manifesta de fapt. Pe de alta parte, modul in care acest tip de boala este portretizat in filme a contribuit foarte mult la aceasta idee. O analiza publicata in 2012, a filmelor in limba engleza realizate intre 1990 si 2010, care aveau cel putin un personaj cu schizofrenie, a aratat ca majoritatea acestor personaje erau violente.

Insa marea majoritate a persoanelor cu tulburari psihice nu sunt mai violente decat celelalte. Ba dimpotriva, aceste persoane pot fi mult mai susceptibile sa fie ele victime ale violentei, bullying-ului, hartuirii, mai degraba decat sa fie ele violente cu ceilalti.

Mitul 5: O tulburare psihica este un semn de slabiciune

Realitatea: Tulburarile psihice nu sunt trasaturi de caracter, ci boli care necesita tratament corespunzator. La baza lor sta o combinatie complexa de factori. In majoritatea tulburarilor psihice, dezvoltarea are loc pe fondul unei predispozitii genetice, la care se adauga factorii de mediu. O tulburare psihica nu spune nimic despre cat de puternic sau slab esti. Dimpotriva, acceptarea tulburarii si solicitarea ajutorului specializat sunt semne de curaj si de putere interioara.

Mitul 6: Este imposibil sa previi tulburarile psihice

Realitatea: Nu putem intotdeauna sa prevenim problemele de sanatate mintala, pentru ca nu avem nicio influenta asupra factorilor genetici implicati sau a unor factori de mediu. In schimb, putem limita o serie de factori de risc la noi si la cei apropiati:

  • interventia imediata in cazul trairii unei traume; cu cat solicitam ajutor mai repede, cu atat putem reduce riscul unor probleme mai grave pe viitor;
  • reducerea stresului pe care il traim zi de zi ne poate ajuta sa avem o calitate mai buna a sanatatii mintale;
  • relatiile de calitate, cu membrii familiei si prietenii reprezinta un factor de protectie si de suport in cazul confruntarii cu situatii dificile de viata, dar si in cazul unor probleme si tulburari de natura psihica;
  • inclusiv a avea grija de noi – prin somn adecvat, activitate fizica, o alimentatie sanatoasa – ne ajuta sa functionam si sa ne simtim mai bine nu doar fizic, ci si psihic.

Combaterea miturilor despre sanatatea mintala

In general, reducerea si combaterea miturilor pot fi realizate prin informare corecta si educatie medicala. Inclusiv informarea despre mituri si care este realitatea din spatele lor ajuta in acest sens. Acestea sunt cu atat mai importante, cu cat impiedica persoanele sa solicite ajutor si sa inceapa un tratament. Stigmatizarea celor cu probleme psihice inca este de actualitate si este sustinuta de prejudecati si mituri.

Ce mai putem face este sa cerem parerea unui specialist in sanatatea mintala atunci cand avem dubii sau nelamuriri pe astfel de subiecte, fie ca e vorba de noi sau de persoanele apropiate.

Referinte:

(1) Mental Health Myths and Facts – https://www.mentalhealth.gov/basics/mental-health-myths-facts
(2) Mental Health & Stigma – https://www.psychologytoday.com/us/blog/why-we-worry/201308/mental-health-stigma
(3) Postnatal depression in dads: 10 things you should know – https://www.nct.org.uk/life-parent/emotions/postnatal-depression-dads-10-things-you-should-know
(4) World health report – Mental disorders affect one in four people – https://www.who.int/whr/2001/media_centre/press_release/en/

Costin Oana

Oana Costin a absolvit Facultatea de Psihologie din Iasi si a urmat apoi un master in domeniul Psihologiei organizationale. In prezent este psihoterapeut in supervizare in Psihoterapie cognitiv-comportamentala. Este preocupata de sanatatea mentala, de starea de bine si de sanatate in general. Considera ca informarea corecta, din surse credibile si bazate pe dovezi stiintifice, este esentiala in luarea deciziilor in aceste arii. A inceput sa scrie articole de informare medicala colaborand cu Romedic.ro, iar acum continua aceasta activitate cu SfaturiMedicale.ro si mamisicopilul.ro.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma