Drojdia de bere – beneficii, utilizari si contraindicatii

Drojdia de bere este un supliment alimentar care poate sustine sanatatea digestiva, imunitatea, fiind utilizata in tratarea unor afectiuni. Aflati mai multe despre beneficiile si proprietatile drojdiei de bere, cum se foloseste in cure interne si in uz extern.

Cuprins:

  1. Informatii generale
  2. Ce contine drojdia de bere?
  3. Boli ce pot fi tratate cu ajutorul drojdiei de bere
  4. Cura de slabire cu drojdie de bere
  5. Beneficiile si proprietatile drojdiei de bere
  6. Reguli de administrare
  7. Drojdia de bere in cosmetica
  8. Riscuri si contraindicatii

Informatii generale

Dupa cum ii spune si numele, drojdia de bere este o ciuperca minuscula, unicelulara (saccharomyces cerevisiae), fiind un ingredient esential in producerea berii.

In mod surprinzator, vine si cu o serie de beneficii pentru sanatate si este folosita de foarte mult timp drept un remediu natural pentru mai multe conditii, de la insomnie pana la sporirea productiei de lapte pentru mamele care alapteaza.

Studiile recente au descoperit, de asemenea, o serie de beneficii potentiale ale drojdiei de bere, aratand ca aceasta poate preveni diareea, sprijina digestia, fiind un probiotic, si chiar poate imbunatati sanatatea sistemului imunitar.

Pe langa toate aceste avantaje, intr-o lingura de drojdie de bere se aduna o multime de vitamine, minerale, proteine si fibre. In acest fel, va puteti suplimenta alimentatia cu nutrientii de care aveti nevoie.

Ce contine drojdia de bere?

Drojdia de bere contine bacterii probiotice (microflora) care ajuta la mentinerea functionarii corespunzatoare a tractului digestiv. Drojdia de bere este un supliment nutritional si poate imbunatati nivelul de energie si poate consolida sistemul imunitar. Este o sursa bogata de:

  • crom
  • proteine
  • seleniu
  • potasiu
  • fier
  • zinc
  • magneziu

Este, de asemenea, o importanta sursa de vitamine B:

  • tiamina (B-1)
  • riboflavina (B-2)
  • niacina (B-3)
  • acid pantotenic (B-5)
  • piridoxina (B-6)
  • acid folic (B-9)
  • biotina (B-7)

Informatii nutritionale despre drojdia de bere

Drojdia de bere este plina de nutrienti si contine o multime de fibre, seleniu si vitamine B in fiecare portie.

Doua linguri (30 de grame) de drojdie de bere contin aproximativ:

  • 116 calorii
  • 16 grame proteine
  • 0 grame grasime
  • 6 grame fibra
  • 13 grame carbohidrati
  • 63 micrograme seleniu (90% DV)
  • 1,5 miligrame riboflavina (90% DV)
  • 1,2 miligrame tiamina (80% DV)
  • 10 miligrame niacina (50% DV)
  • 1 miligrame de cupru (50% DV)
  • 0,8 miligrame vitamina B6 (40% DV)
  • 633 miligrame de potasiu (18% DV)
  • 60 micrograme folat (15% DV)

Boli ce pot fi tratate cu ajutorul drojdiei de bere

Trateaza diareea

Multe persoane folosesc drojdia de bere ca remediu natural pentru diaree. De fapt, exista mai multe studii care au demonstrat ca drojdia de bere poate fi eficienta in reducerea riscului de diaree cauzata de antibiotice.

Diareea apare in mod frecvent ca efect secundar al consumului de antibiotice. Acest lucru este cauzat de faptul ca antibioticele perturba compozitia florei intestinale, care este alcatuita din tulpini de bacterii benefice care sustin o buna digestie si ajuta la imbunatatirea absorbtiei de nutrienti.

Drojdia de bere este un tip de probiotic, adica o tulpina de bacterii intestinale sanatoase care poate contracara efectele negative ale antibioticelor.

In cadrul unei analize care a cuprins 27 de studii si peste 5.000 de pacienti, drojdia de bere a avut capacitatea sa reduca diareea cauzata de antibiotice si a ajutat la tratarea diareei cauzate de afectiuni precum sindromul colonului iritabil si boala Crohn.

Sindromul colonului iritabil

Drojdia poate fi utila in tratarea sindromului de intestin iritabil (SII), o afectiune digestiva caracterizata prin dureri abdominale, gaze, diaree si constipatie.

Potrivit unei analize din 2017 a studiilor aparute in World Journal of Gastroenterology, persoanele cu SII care au consumat drojdie de bere aveau cu 51% mai multe sanse sa-si diminueze cu 50% simptomele SII in comparatie cu tratamentele placebo.

Infectii ale tractului respirator superior

Unele persoane cred ca drojdia de bere poate trata simpla raceala, gripa si alte infectii ale tractului respirator superior.

Felul in care aceasta ciuperca actioneaza ramane inexplicabil. Cu toate acestea, sustinatorii acestui remediu declara ca drojdia imbunatateste raspunsul imunitar astfel incat organismul ajunge sa se ”trateze”. Exista unele dovezi in acest sens, insa putin convingatoare.

In cadrul unui studiu din 2012 realizat in Utah, femeile care au luat un supliment zilnic cu drojdie de bere numit Wellmune, au avut cu 60 % mai putine infectii ale tractului respirator superior dupa 12 saptamani decat femeile care au primit tratamente placebo.

Exista, de asemenea, unele dovezi ca suplimentele pe baza de drojdie de bere pot reduce gravitatea infectiilor tractului respirator superior la cei care sunt deja bolnavi.

Drojdia de bere si diabetul

S-a demonstrat ca factorul de toleranta la glucoza (GTC) gasit in drojdia de bere creste raspunsul la insulina. Cel mai probabil, acest lucru se intampla prin legarea la insulina si cresterea absorbtiei acesteia in vasele de sange. Aceasta actiune poate fi deosebit de benefica pentru persoanele cu rezistenta la insulina.

Conform unui studiu realizat in 2013, mai multi adulti cu diabet zaharat de tip 2, care au primit 1.800 de miligrame de drojdie de bere pe zi, au avut o glicemie in post cu 9% mai mica dupa 12 saptamani.

In schimb, cei care au primit placebo au avut un nivel al glicemiei cu 7% mai mare.

Ce s-a descoperit in cadrul unui alt studiu

Un studiu din 2013 realizat in Iran a demonstrat in continuare ca aceeasi doza de drojdie de bere (1.800 miligrame pe zi) a imbunatatit tensiunea arteriala la persoanele cu diabet zaharat de tip 2, reducand presiunea sistolica (superioara) cu o medie de 4.1 mmHg si presiunea diastolica (mai mica) cu 5,7 mmHg.

Cura de slabire cu drojdie de bere

Cu toate ca este bogata in vitamine B, fibre si minerale, aceasta ciuperca nu va topi kilogramele de una singura. Totusi, asta nu inseamna ca nu o puteti include intr-o dieta sanatoasa si echilibrata pentru slabit. Cu toate acestea, consultati un medic inainte de a face modificari in alimentatie.

Avantajul fibrelor

Potrivit unui studiu din 2015, puteti adauga mai multe fibre in dieta pentru a pierde in greutate. Continand 5 grame de fibre per portie, drojdia de bere este o sursa excelenta de fibre. Adultii pot consuma intre 25 si 30 de grame de fibre pe zi.

Numarati caloriile

Desi contine nutrienti care sustin pierderea in greutate, aceasta ciuperca este totusi o sursa de calorii. Daca incercati sa slabiti, trebuie sa tineti cont de caloriile din supliment si sa faceti ajustari, astfel incat sa nu mancati mai mult decat poate corpul sa arda. Consumarea a 95 de calorii suplimentare pe zi poate determina acumularea a 500 gr la fiecare sase saptamani, ceea ce pe parcursul unui an poate duce la acumularea a aproape 5 kg in plus.

Beneficiile si proprietatile drojdiei de bere

Drojdia de bere beneficii

Previne migrenele

Cei care au suferit vreodata de migrene sunt familiarizati cu simptomele dure ale afectiunii. Aceste persoane nu-si pot indeplini sarcinile zilnice din cauze unor semne cum ar fi greata, sensibilitate la lumina si vedere distorsionata.

Drojdia de bere poate fi benefica in prevenirea si tratarea migrenelor datorita continutului ridicat de riboflavina.

In cadrul unui studiu, participantii care sufereau de migrene au fost tratati cu capsule cu riboflavina timp de sase luni. Iar rezultatele au fost imbucuratoare. Aceasta vitamina a scazut frecventa cefaleei, iar participantii au luat cu 64% mai putine medicamente.

Imbunatateste sanatatea ochilor

Dupa cum spuneam, aceasta ciuperca este bogata in unele vitamine care sustin sanatatea ochilor. Aportul de tiamina poate fi asigurat de drojdia de bere. Cei care au putina tiamina in organism pot dezvolta afectiuni ale ochilor, cum ar fi glaucomul, o afectiune cauzata de deteriorarea nervului optic, care poate provoca vedere incetosata sau chiar pierderea vederii.

Drojdia de bere poate furniza, de asemenea, cantitati importante de riboflavina, o alta vitamina care poate lupta impotriva unor probleme de vedere cum ar fi keratoconus, caracterizata de o subtiere progresiva a corneei.

In plus, drojdia de bere contine antioxidanti, care pot proteja impotriva daunelor produse de radicalii liberi nocivi care se acumuleaza si cauzeaza boli cronice. Unele cercetari au descoperit ca antioxidantii pot fi eficienti si in prevenirea bolilor oculare si in promovarea sanatatii vederii.

Protejeaza sanatatea creierului

Drojdia de bere contine o multime de vitamine B importante, cum ar fi riboflavina, tiamina, niacina, vitamina B6 si folatul. Aceste vitamine sunt esentiale pentru multe aspecte ale sanatatii, dar sunt deosebit de importante atunci cand vine vorba de sanatatea creierului.

Deficienta de tiamina, de exemplu, poate contribui la dezvoltarea mai multor probleme, printre care boala Alzheimer, precum si deficientele cognitive.

Folatul este esential pentru dezvoltarea creierului si pentru prevenirea defectelor de tub neural in timpul sarcinii.

Previne anemia

Anemia este o afectiune cauzata de lipsa globulelor rosii sanatoase, care poate provoca simptome precum oboseala, slabiciune, unghii fragile si probleme de respiratie.

Exista mai multe tipuri de anemie. Dintre acestea, o parte sunt cauzate de deficientele de vitamine si minerale necesare pentru productia de globule rosii, cum ar fi fierul si vitamina B12.

Riboflavina, de exemplu, poate afecta metabolismul si absorbtia fierului si este esentiala pentru prevenirea anemiei cu deficit de fier.

Reguli de administrare

Drojdia de bere este disponibila sub forma de:

  • pulbere
  • drojdie de bere capsule
  • drojdie de bere pastile
  • lichide
  • fulgi de drojdie

Este, de asemenea, un ingredient al berii si al unor feluri de paine.

Doza medie pentru adulti este de 1 pana la 2 linguri pe zi. Poate fi adaugata in mancare, sub forma de drojdie de bere uscata, sau amestecata in apa, suc sau shake-uri, sub forma de drojdie de bere proaspata.

Drojdia de bere in cosmetica

Drojdia de bere pentru ten poate face minuni. De secole, oamenii folosesc drojdia de bere pentru bunastarea pielii si a parului. Pe langa faptul ca este utilizata in productia de pizza, paine si alte alimente coapte, acest tip de drojdie este excelent ca supliment, pentru sanatatea pielii si a parului. Bunicile noastre mancau aceasta ciuperca pentru a lupta impotriva acneei si pentru a accelera cresterea parului.

Drojdia de bere este o sursa de proteine, aminoacizi esentiali si vitamina B, fundamentale pentru bunastarea organismului, a sistemului nervos si a sistemului imunitar.

Drojdia de bere pentru par

In plus, vitaminele B stimuleaza cresterea parului, ceea ce il face mai puternic si mai rezistent. Incercati aceasta drojdie, in special in timpul sarcinii si a schimbarilor de sezon, cand parul este mai predispus la cadere.

In cele din urma, o masca de fata cu drojdie de bere poate curata in mod natural pielea si poate combate acneea.

Drojdia de bere acnee

Drojdia de bere este mai cunoscuta pentru rolul sau in producerea berii, dar stiati ca poate mentine pielea sanatoasa si lipsita de acnee? Drojdia de bere este frecvent utilizata pentru a trata acneea in Europa de Est.

Cum ajuta la combaterea acneei?

Aceasta ciuperca este bogata intr-o varietate de minerale, insa contine doua minerale specifice care pot mentine pielea sanatoasa, ameliorand eventual acneea. Aceste doua minerale sunt seleniul si cromul. Seleniul ajuta organismul sa produca enzime antioxidante, care pot preveni deteriorarea celulelor protejandu-le si hranindu-le. Acesti antioxidanti sustin, de asemenea, refacerea celulelor, lucru care poate imbunatati atat sanatatea, cat si aspectul pielii.

Cromul ajuta organismul sa mentina un nivel echilibrat al glicemiei, lucru care poate reduce efectele acneei in cascada asupra organismului. Acneea este de obicei cauzata de un dezechilibru hormonal, care declanseaza o supraproductie de sebum sau ulei de catre glandele sebacee. Aceasta cantitate excesiva de ulei poate ramane blocata intr-un por, iar atunci cand este combinata cu celule moarte ale pielii, se aduna bacterii, si astfel apare acneea (sau cosurile).

Cum puteti folosi drojdia de bere in acest caz?

Ca supliment sistemic. Cel mai simplu mod de a administra acest remediu este oral, ca supliment alimentar. Este recomandat sa adaugati pana la doua linguri pe zi in mancare sau sa o amestecati bine intr-un pahar cu apa sau suc, pentru ca are un gust natural amar.

Riscuri si contraindicatii

Drojdia de bere poate fi consumata fara probleme pe termen scurt. La unii oameni, drojdia de bere poate provoca dureri de cap, tulburari stomacale si gaze.

Cine trebuie sa evite aceasta ciuperca

  • Nu trebuie utilizata de persoanele alergice la drojdie.
  • Trebuie evitata de persoanele care iau medicamente pentru diabet, deoarece poate provoca o scadere anormala a zaharului din sange (hipoglicemie).
  • Unele cercetari sugereaza ca poate agrava bolile inflamatorii intestinale. De aceea, ar trebui probabil evitata de persoanele cu colita ulceroasa si boala Crohn.
  • Ii poate afecta pe cei cu sisteme imunitare compromise (cum ar fi cei supusi unor transplante de organe si persoanele cu HIV avansat) prin declansarea unei infectii fungice.

Persoanele care au o infectie fungica activa (Candida sau alt tip de micoza) ar trebui sa evite drojdia de bere.

Interactiuni medicamentoase

Aceasta drojdie poate interactiona cu anumite medicamente. Printre acestea se numara inhibitorii monoaminoxidazei (IMAO), utilizati pentru tratarea depresiei. Printre aceste substante se numara: isocarboxazida, fenelzina, selegilina, tranilcipromina.

 

Referinte:

  1. https://www.healthline.com/health/brewers-yeast
  2. https://selfhacked.com/blog/brewers-yeast-benefits/
  3. https://www.verywellhealth.com/brewers-yeast-benefits-431836
  4. http://webmd.com/vitamins/ai/ingredientmono-715/brewers-yeast
  5. https://draxe.com/nutrition/brewers-yeast/
  6. https://www.drugs.com/npp/brewer-s-yeast.html
  7. https://www.livestrong.com/article/430006-how-to-use-brewers-yeast-to-lose-weight/
  8. https://www.acnease.com/acne-treatment-blog/the-many-ways-to-use-brewers-yeast-to-help-fighting-acne.htm
  9. https://wellness-trends.com/brewers-yeast-the-secret-for-a-perfect-skin/beauty/
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

2 ani in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

2 ani in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

2 ani in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

2 ani in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

2 ani in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

2 ani in urma