Distonia cervicala este o afectiune rara si dureroasa in care muschii gatului se contracta involuntar, determinand capul sa se incline in pozitii anormale. Aflati din ce cauza apare distonia cervicala, cum se manifesta si cum se trateaza aceasta afectiune.
Distonia cervicala, numita si torticolis spasmodic, este o afectiune dureroasa in care muschii gatului se contracta involuntar, provocand rasucirea sau intoarcerea intr-o parte a capului. Distonia cervicala poate provoca, de asemenea, inclinarea incontrolabila a capului inainte sau inapoi.
Distonia cervicala este o afectiune rara care poate aparea la orice varsta. Cu toate acestea, cele mai afectate persoane sunt cele de varsta mijlocie. De asemenea, tulburarea este mai frecventa in randul femeilor decat al barbatilor. In general, simptomele apar treptat si ajung apoi intr-un punct in care nu se mai agraveaza atat de mult.
Nu exista niciun remediu pentru distonia cervicala. Tulburarea dispare uneori fara tratament, insa remisiile sustinute sunt mai putin frecvente. Semnele si simptomele distoniei cervicale se amelioreaza de obicei prin injectarea de toxina botulinica in muschii afectati. In alte cazuri poate fi propusa operatia.
Durerea este cel mai frecvent si grav simptom al distoniei cervicale. Durerea apare de obicei in aceeasi parte in care s-a produs inclinarea capului.
La cei cu distonie cervicala, cea mai frecventa miscare anormala este rasucirea capului si a barbiei in lateral, spre umar. Aceasta problema poarta denumirea de torticolis. Pot aparea si alte miscari anormale ale capului, cum ar fi:
Unii oameni pot avea mai multe astfel de miscari. De asemenea, simptomele pot varia in timp si in functie de individ. Stresul, emotiile sau entuziasmul pot agrava simptomele. De asemenea, simptomele pot fi activate de unele pozitii fizice. De obicei, semnele apar treptat. Apoi, s-ar putea sa se agraveze si sa atinga dupa aceea un platou.
Alte simptome ale distonicie cervicale sunt:
In cele mai multe cazuri, cauza distoniei cervicale nu este cunoscuta. Printre posibilele cauze identificate in unele cazuri se numara:
In unele cazuri, distonia cervicala este prezenta inca de la nastere. De asemenea, poate fi produsa si de anumiti factori de mediu.
Se estimeaza ca distonia cervicala afecteaza aproximativ 60.000 de persoane in Statele Unite. Printre cei care sunt expusi riscului se numara:
Desi termenul torticolis spasmodic este folosit pentru a descrie distonia cervicala, cuvantul torticolis se refera de fapt la orice rasucire anormala a gatului. Torticolis nu inseamna neaparat distonie.
Torticolisul care apare foarte devreme in viata (de obicei in primele saptamani) nu este o distonie, cu adevarat. Aceasta afectiune se numeste torticolis la sugari si exista multe motive diferite pentru care un copil poate avea torticolis. Cea mai frecventa forma de torticolis la sugari este torticolisul congenital. Torticolisul congenital se amelioreaza de obicei cu ajutorul kinetoterapiei. Cu toate acestea, in unele cazuri poate fi necesara interventia chirurgicala.
Copiii care dezvolta torticolis sau o postura neregulata a gatului pot fi afectati de o serie de probleme medicale, cum ar fi hernia hiatala (cu varsaturi, probleme de hranire, vedere dubla, lipsa de oxigen sau un nivel ridicat de bilirubina in sange in perioada perinatala, producand paralizie cerebrala), infectie cerebrala severa (encefalita), traumatisme la nivelul capului sau gatului, expunerea la toxine, tumori ale creierului sau ale coloanei vertebrale sau malformatii vasculare, anumite tipuri de chisturi cerebrale si anumite tulburari chimice, cum ar fi boala Leigh. Aceste afectiuni pot fi, in general, diagnosticate cu ajutorul testelor imagistice la nivelul creierului si gatului si analize de sange si urina.
Distonia cervicala care afecteaza adultii apare de obicei dupa varsta de 30 de ani. Copiii care dezvolta distonie rareori se confrunta cu simptome care apar prima oara la nivelul gatului.
De cele mai multe ori, doctorul poate sa puna diagnosticul de distonie cervicala doar in urma examinarii fizice. Cu toate acestea, specialistul poate propune efectuarea unor analize de sange sau al unui test imagistic prin rezonanta magnetica (RMN) pentru a exclude orice afectiuni de baza care pot provoca semnele si simptomele bolii.
Variantele de tratament pentru distonia cervicala s-au imbunatatit in ultimii ani. Pe langa tratamentul fizic, de mare ajutor poate fi si consilierea psihologica, in special datorita metodelor care va ajuta sa faceti fata stresului.
Toxina botulinica, un agent paralizant folosit adesea pentru netezirea ridurilor faciale, poate fi injectata direct in muschii gatului afectati de distonia cervicala. Majoritatea persoanelor cu distonie cervicala observa o imbunatatire a simptomelor dupa efectuarea acestor injectii. Acestea trebuie repetate, de obicei, la fiecare trei-patru luni.
Pentru a imbunatati rezultatele sau pentru a reduce doza si frecventa injectiilor cu toxina botulinica, doctorul poate recomanda, de asemenea, medicamente orale care au un efect de relaxare musculara.
Procedurile cosmetice dermatologice, cum ar fi dermabraziunea sau peeling-ul, sunt adesea folosite in combinatie cu toxina botulinica. Aceste proceduri refac suprafata pielii utilizand diverse substante chimice sau lasere.
Kinetoterapia poate ameliora simptomele. Un specialist in kinetoterapie poate pune la punct un program de tratament care sa cuprinda masaj si aplicarea de caldura pentru a va relaxa gatul si umerii, precum si exercitii tintite de intindere si intarire.
Potrivit unui studiu realizat in Brazilia in anul 2012, la care au participat 20 de persoane cu distonie cervicala, fizioterapia amelioreaza durerea, alte simptome si imbunatateste calitatea vietii. Protocolul de studiu a implicat:
Terapia biofeedback presupune utilizarea unui instrument electronic care masoara activitatea musculara, fluxul sanguin si undele cerebrale. Informatiile sunt apoi transmise persoanei care sufera de distonie cervicala, pentru ca aceasta sa devina mai capabila sa-si gestioneze miscarile involuntare. In urma unui mic studiu efectuat in 2013 in care a fost utilizata terapia biofeedback, specialistii au descoperit ca acest tip de terapie a ameliorat semnificativ durerea si a imbunatatit calitatea vietii.
Daca tratamentele obisnuite nu dau rezultate, medicii pot recomanda anumite proceduri chirurgicale. Inainte de operatie, pacientii trebuie sa stie ca distonia cervicala este o afectiune rara, deci nu sunt disponibile studii controlate la scara larga.
Tehnicile chirurgicale mai vechi presupun taierea nervilor din creier responsabili cu miscarile involuntare ale capului. Aceste proceduri chirurgicale pot avea reactii adverse. De asemenea, miscarile involuntare pot reveni dupa un timp.
Stimularea cerebrala profunda, numita si neuromodulare, este un tratament mai nou. Ea presupune efectuarea unei mici gauri in craniu si introducerea de cabluri electrice in creier. Apoi, in apropierea claviculei este implantata o baterie care controleaza acele cabluri. Firele de sub piele fac legatura intre baterie si cablu. Pacientul foloseste o telecomanda pentru a furniza curent electric de joasa tensiune nervilor responsabili de miscarile involuntare ale capului si gatului.
Un kinetoterapeut va poate stabili un program de exercitii specifice pe care le puteti face in siguranta acasa pentru a ameliora simptomele si pentru a va intari muschii.
Uneori, puteti face anumite ”trucuri” simple pentru a opri un spasm. De exemplu, puteti atinge usor partea opusa a fetei, barbiei, obrazului sau cefei.
Unii pacienti au declarat ca viata lor s-a imbunatatit prin acupunctura, Pilates si yoga. De asemenea, au facut injectii cu toxina botulinica la 3 luni.
Cei care au forme severe de distonie cervicala se pot simti inconfortabil in situatii sociale. In plus, pot indeplini cu dificultate sarcini zilnice care inainte erau banale, cum ar fi sofatul. Multe persoane cu distonie cervicala se simt izolate si deprimate. Cu toate acestea, amintiti-va ca nu sunteti singuri. O serie de organizatii si grupuri de sprijin sunt dedicate furnizarii de informatii si sprijin pentru pacienti si familiile acestora.
Distonia cervicala este o afectiune neurologica grava pentru care specialistii nu au descoperit inca o cura. Spre deosebire de alte tipuri de distonii, aceasta poate produce durere fizica semnificativa si dizabilitate. Distonia cervicala este agravata de stres. Cu toate acestea, pacientii au la dispozitie o serie de tratamente care pot ameliora simptomele. Printre remedii se numara:
Anumite persoane pot intra in remisie cu ajutorul tratamentului.
Printre posibilele complicatii se numara:
Persoanele cu distonie cervicala prezinta, de asemenea, un risc mai mare de depresie si anxietate.
Ca un aspect pozitiv, tratamentele pentru distonia cervicala continua sa se imbunatateasca pe masura ce se fac mai multe studii de cercetare.
Referinte:
Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…
Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…
Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…
Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…
Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…
Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…