Colita este inflamatia invelisului interior al colonului. Aflati din materialul urmator care sunt cauzele, simptomele si tratamentul in cazul acestei afectiuni.

Cuprins:

  1. Ce este colita?
  2. Tipuri de colita
  3. Cauze si factori de risc
  4. Colita simptome
  5. Colita la copii
  6. Diagnostic
  7. Tratament
  8. Complicatii
  9. Sfaturi pentru prevenirea colitelor

Ce este colita?

Colita este o afectiune a sistemului digestiv care se manifesta prin inflamatia colonului (intestinul gros), fiind provocata de multiple cauze, cum ar fi: infectii, paraziti, substante chimice, flux sanguin diminuat sau reactii autoimune.

Introducere

Colonul este situat in cavitatea abdominala si este impartit in mai multe sectoare. El este de fapt un tub muscular lung, care impinge alimente nedigerate spre anus pentru eliminarea lor sub forma materiilor fecale, avand rolul de a colecta si stoca deseurile ramase de la digestie.

Alimentele sunt digerate in stomac intr-o suspensie lichida, care trece apoi prin intestinul subtire, unde substantele nutritive sunt absorbite in organism pentru utilizare. Cand amestecul lichid intra in colon, se amesteca cu mucus si bacteriile care se afla in mod natural in colon. Peretele colonului are numeroase straturi. Exista un strat al musculaturii netede la exterior ce este responsabil de stoarcerea alimentelor nedigerate pe lungimea colonului. Stratul interior sau mucoasa, vine in contact cu fluidul si permite absorbtia apei si a electrolitilor, care ajuta la solidificarea materiilor fecale. Aceasta mucoasa este locul unde se produce inflamatia colonului si este responsabila pentru simptomele de colita.

Din ce cauza poate aparea inflamatia?

Ca in orice alt organ, colonul este irigat cu sange prin artere care furnizeaza sange bogat in oxigen si substante nutritive si prin vene care preiau dioxidul de carbon si acid lactic rezultat. O serie de boli care conduc la scaderea irigarii cu sange pot provoca inflamarea colonului.

Tipuri de colita

Colita reprezinta inflamatia colonului, organ cunoscut si sub denumirea de intestin gros. Persoanele care sufera de aceasta afectiune simt disconfort si durere in abdomen. Acestea pot fi usoare si pot reaparea dupa o perioada lunga de timp sau pot fi severe si pot aparea brusc.

Exista diferite tipuri de colita, iar tratamentul depinde de tipul bolii. In primul rand, afectiunea poate fi de doua feluri, in functie de stadiu: colita acuta si colita cronica. De asemenea, tipurile de colita sunt clasificate in functie de cauza afectiunii si pot fi:

  • colita ulcerativa
  • colita infectioasa
  • colita de fermentatie
  • colita microscopica
  • colita ischemica
  • colita spastica

Cauze si factori de risc

Vom enumera mai jos factorii care cresc probabilitatea de a face colita tinand cont de tipurile de colita cel mai des intalnite.

Factorii de risc pentru colita ischemica

  • Varsta. Afectiunea apare mai frecvent la adulti cu varsta peste 60 de ani. Colita ischemica, care apare la un adult tanar, poate fi un semn al unei anomalii de coagulare a sangelui sau inflamarea vaselor de sange (vasculita).
  • Colesterol ridicat, ceea ce poate duce la ateroscleroza.
  • Anumite afectiuni medicale, inclusiv interventii chirurgicale abdominale, insuficienta cardiaca, scaderea tensiunii arteriale, diabet.
  • Sindromul de colon iritabil. Colita ischemica este diagnosticata de trei ori mai frecvent la persoanele cu acest sindrom fata de persoanele care nu au aceasta tulburare.
  • Exercitiile fizice care necesita efort mare, ceea ce poate duce la reducerea fluxului sangvin in colon.
  • Interventii chirurgicale asupra arterei mari (aorta), care pompeaza sange de la inima spre restul corpului.

Factorii de risc pentru colita ulcerativa

Colita ulcerativa afecteaza aproximativ acelasi numar de femei si barbati. Factorii de risc pot include:

  • Varsta. Colita ulcerativa, de obicei, incepe inainte de varsta de 30 de ani. Dar, ea poate aparea la orice varsta, iar unii oameni nu dezvolta boala pana la 50 sau 60 de ani.
  • Rasa sau etnia. Desi albii au cel mai mare risc de boala, ea poate sa apara la orice etnie. Daca sunteti de origine evreiasca, riscul este destul de mare.
  • Istoricul de familie. Existenta unei rude apropiate, cum ar fi un parinte, frate sau copil, cu aceasta afectiune creste riscul de a face colita.

Colita infectioasa

Acest tip de colita este o boala des intalnita la nivel mondial care afecteaza milioane de oameni zilnic. Principalii factori de risc sunt: lipsa apei potabile, igiena sanitara deficitara si consumul de alimente infestate cu virusuri si bacterii.

Cauze

Inflamatia colonului poate fi cauzata de o varietate de boli si infectii dintre care cele mai des intalnite sunt prezentate mai jos.

Colita infectioasa

Este provocata de virusuri si bacterii, care ajung in colon prin toxiinfectii alimentare, cum ar fi Shigella, E Coli, Salmonella sau Campylobacter. Aceste infectii pot provoca diaree cu sange si conduc la o deshidratare semnificativa. De asemenea, o serie de paraziti intestinali, cum ar fi giardia, ingerati odata cu apa din surse de apa infestate, ajungand in intestine, pot provoca diaree.

Colita ischemica

Arterele care furnizeaza sange la nivelul colonului sunt la fel ca orice alta artera din organism si se pot ingusta din cauza aterosclerozei (la fel cum vasele de sange ale inimii pot provoca angina). Atunci cand aceste artere se ingusteaza, colonul nu mai este irigat corespunzator cu sange si se inflameaza.

Irigarea la nivelul colonului se poate diminua, de asemenea, si din motive mecanice cum ar fi volvulus intestinal (rasucirea unei anse intestinale in jurul axului mezenteric). Ischemia, sau lipsa aportului de sange, poate provoaca dureri mari, febra si scaune cu sange.

Boli inflamatorii intestinale

Exista doua tipuri de boli inflamatorii intestinale, colita ulcerativa si boala Crohn.

Colita ulcerativa este considerata a fi o boala autoimuna, in care sistemul imunitar ataca colonul si provoaca inflamatia. Colita ulcerativa incepe de la rect si se poate raspandi treptat in tot colonul. Semnele si simptomele includ dureri abdominale si scaune cu sange.

Boala Crohn poate implica orice parte a tractului digestiv de la esofag si stomac, pana la intestinul mic, mare si rect. De cele mai multe ori, zonele bolnave sunt intercalate cu zone de tesut sanatos.

Colita microscopica

Doua boli fac parte din acest grup de inflamatie a colonului, colita colagen si limfocitara. In aceste boli, atunci cand apare inflamatia,  peretele colonului devine umflat cu colagen sau limfocite. Aceasta este o boala mai putin frecventa, intalnita mai ales la femeile in varsta. Cauza este necunoscuta, dar se pare ca este de natura autoimuna.

Colita chimica

In cazul in care diverse produse chimice ajung in colon, pot aparea inflamatii si leziuni.

Colita simptome

Simptomele colitei vor depinde de tipul de colita prezent, dar, in general, colita cel mai adesea este asociata cu durerile abdominale si diaree. Alte simptome care pot sau nu sa fie prezente sunt:

  • sange in scaun sau chiar hemoroizi care pot sangera
  • nevoia constanta de a avea un scaun (tenesme)
  • durere abdominala in valuri (care se poate intensifica si apoi scadea), ducand in final la diaree
  • pot exista si dureri constante
  • pot fi prezente febra, frisoanele, precum si alte semne de infectie si inflamatie, in functie de cauza colitei.

Este recomandat sa apelati la un consult de specialitate daca diareea persista mai mult de cateva zile, apare deshidratarea (cu simptome de deshidratare ce includ ameteala, slabiciune, uscaciunea gurii, ochilor si pielii), febra, durere abdominala intensa, si/sau sange in scaun.

Colita la copii

Cauza exacta a colitei la copii nu este cunoscuta. Boala poate fi provocata de anumiti germeni care declanseaza o reactie inflamatorie in colonul copilului.

Colita poate, de asemenea, sa aiba factori ereditari, ceea ce inseamna ca poate exista o legatura genetica. Multi copii cu aceasta afectiune au, de obicei, o ruda apropiata care sufera de colita.

Copiii cu colita pot prezenta o varietate de simptome, de la usoare pana la severe. Semnele sunt de obicei legate de inflamatie. La fel ca adultii, copiii trec de multe ori prin perioade de remisie cu simptome putine sau chiar deloc, urmate de reveniri ale semnelor.

Diagnostic

Pentru stabilirea diagnosticului de colita, se incepe cu istoricul amanuntit al bolii. Deoarece simptomele sunt de obicei dureri abdominale si diaree, este important de aflat despre debutul si durata acestora, precum si despre oricare alte simptome pe care pacientul le poate avea.

Un motiv de ingrijorare ar fi prezenta sangelui in scaun. Desi acest lucru poate duce la diagnosticul de colita, cancerul de colon este o alta afectiune in care este prezent sangele in scaun, iar acest simptom nu trebuie ignorat. De aceea este important de aflat timpul scurs de la debutul simptomelor, durata durerii, frecventa diareii si existenta altor dureri sau simptome asociate.

Ce altre intrebari mai poate pune medicul?

Alte intrebari pot fi despre stilul de viata, mai ales daca luam in considerare o cauza infectioasa. O calatorie recenta in care s-a consumat apa dintr-o sursa nesigura cum ar fi o fantana sau apa dintr-un izvor, pot indica diagnosticul de infectie bacteriena, cum ar fi Shigella, Campylobacter sau Yersinia, sau infectii parazitare, cum ar fi Giardia.

Utilizarea recenta a antibioticelor poate conduce medicul sa ia in considerare bacilul Clostridium difficile ca fiind cauza.

Antecedentele medicale sunt de asemenea importante pentru a evalua factorii de risc pentru boli vasculare periferice sau ingustarea arterelor. Acestea includ fumatul, hipertensiunea arteriala, colesterol ridicat si diabet care ne pot sugera o colita ischemica a intestinului.

Examinarea fizica

In cadrul examinarii fizice se va palpa abdomenul pentru detectarea eventual a unor organe anormal marite, cum ar fi ficatul, splina si rinichii si se vor testa semnele vitale (temperatura, tensiunea arteriala, pulsul, frecventa respiratorie).

Examinarea rectala este de maxima importanta. Folosind un deget, medicul va examina interiorul rectului pentru depistarea unor eventuale mase sau tumori. De asemenea, va fi evaluata culoarea si consistenta scaunului iar daca prezenta sangelui nu este vizibila, se va face o analiza a materiilor fecale.

Alte investigatii

Alte investigatii medicale necesare pentru completarea diagnosticului pot fi:

  • Analize de sange ( hemoleucograma, urea si creatinina, sodium si potasiu etc.).
  • Colonoscopie, procedura care consta in introducerea prin anus a unui tub subtire si flexibil cu diametrul de 1cm, avand in capat o camera mica si o sursa de lumina, care da posibilitate medicului sa examineze interiorul colonului. In acelasi timp se pot prelua si fragmente de tesut afectat (biopsii) pentru analiza lui ulterioara.
  • Ecografie sau computer tomograf prin care se pot obtine imagini ale colonului si ale abdomenului.

Tratament

Tratamentul definitiv al colitei depinde de cauza ei. In multe situatii este necesar doar instituirea unui tratament simptomatic, cu lichide pentru refacerea intestinului si medicamente pentru controlul durerii. Alti pacienti in faza acuta au nevoie administrarea de fluide intravenos si alte interventii pentru a trata boala lor.

Infectii

Infectiile care cauzeaza diaree si colita pot necesita antibiotice, in functie de cauza lor. Infectiile virale se rezolva in timp cu tratament de sustinere. Unele infectii bacteriene, cum ar fi Salmonella, nu au nevoie de tratament cu antibiotice, organismul fiind capabil sa se vindece singur. Alte infectii bacteriene, cum ar fi Clostridium difficile, intotdeauna necesita tratament cu antibiotice.

Boli inflamatorii intestinale

Boli inflamatorii intestinale, cum ar fi colita ulcerativa si boala Crohn, sunt deseori controlate de o combinatie de medicamente care sunt folosite in functie de rezultatul tratamentului. Initial, se folosesc medicamente antiinflamatoare, iar in cazul in care acestea dau rezultate mai slabe, pot fi adaugate medicamente care deprima sistemul imunitar. In cazurile cele mai severe, interventiile chirurgicale pot fi necesare pentru a elimina tot sau o parte din colon si intestinul subtire.

Colita ischemica

Tratamentul colitei ischemice este initial un tratament de sustinere, folosind fluide intravenoase pentru a odihni intestinul si pentru a preveni deshidratarea. In cazul in care irigarea cu sange a intestinului nu este restaurata, interventiile chirurgicale pot fi necesare pentru a elimina parti ale intestinului, care nu mai sunt irigate cu sange.

Diaree si dureri abdominale

De cele mai multe ori, colita se manifesta cu diaree si crampe abdominale. Aceste simptome sunt, de asemenea, constatate si la boli usoare, cum ar fi enterita virala. Tratamentul initial la domiciliu poate include o dieta cu lichide usoare pentru 24 de ore, odihna  si paracetamol pentru ameliorarea durerii. Adesea, simptomele dispar rapid si nu este nevoie alt tratament.

Tratament naturist colita

Ierburile care dau cele mai bune roade sunt:

  • gelul de aloe vera
  • butiratul
  • extract de rocotea
  • suc de iarba de grau
  • curcumina (ingredientul activ din turmeric)

Regim alimentar in caz de colita

Pentru a trata in mod natural colita, este important sa intelegeti ca o dieta de vindecare este fundamentala. Anumite alimente declanseaza un raspuns imunitar agresiv si o inflamatie in tractul digestiv, iar aceste alimente trebuie sa fie eliminate din dieta. Printre alimentele problematice se numara produsele lactate, alimentele condimentate si zaharul rafinat.

Alimente permise in diaree

Exista, de asemenea, alimente benefice care reduc inflamatia si ajuta la absorbtia nutrientilor, cum ar fi alimentele care contin omega-3 si alimentele probiotice.

Sportul este, de asemenea, un factor important in tratarea colitei, deoarece beneficiile exercitiilor fizice sunt atat de variate. Exercitiile de intensitate moderata reduc stresul, care este cauza principala a acestei boli inflamatorii. Miscarea (in special yoga si inotul) stimuleaza digestia, sistemul imunitar si confera relaxare.

Complicatii

Exista o serie de complicatii, unele grave, care pot aparea daca afectiunea nu este tratata. Printre acestea se numara:

  • hemoragii severe
  • perforarea colonului
  • deshidratare severa
  • boli hepatice
  • pierderea densitatii osoase
  • inflamarea pielii, a articulatiilor si a ochilor
  • rani in mucoasa gurii
  • un risc crescut de cancer de colon
  • inflamarea rapida a colonului
  • un risc crescut de formare a cheagurilor de sange in vene si artere

Sfaturi pentru prevenirea colitelor

Este recomandat sa mentineti masuri stricte de igiena in timpul pregatirii si consumarii alimentelor pentru a preveni colita asociate germenilor infectiosi. In afara de aceasta, ca si in cazul oricarei alte probleme de sanatate, adoptarea unui stil de viata sanatos si modificarea dietei zilnice poate ajuta la intarirea imunitatii. Urmati cea mai buna mantra de sanatate: exercitii fizice moderate, combinate cu o dieta sanatoasa, formata din cereale integrale, linte, fructe, legume, apa in cantitati mari si produse alimentare de origine animala in cantitati cat mai restranse.

 

Referinte:

  1. https://www.medicinenet.com/colitis/article.htm
  2. https://www.healthline.com/health/colitis
  3. https://draxe.com/ulcerative-colitis-diet/
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma