Ceaiuri medicinale – care sunt cele mai importante si ce beneficii au?

Din cele mai vechi timpuri, oamenii din intreaga lume au consumat ceaiuri medicinale din plante pentru mai mult decat gustul lor – pentru efectele lor benefice.

Cuprins:

1. Informatii generale despre ceaiuri medicinale
2. Cele mai cunoscute ceaiuri medicinale
3. Pliculete de ceai sau frunze intregi?
4. O ceasca de ceai – intre sanatate si ritual

Informatii generale despre ceaiuri medicinale

Vechii egipteni foloseau ceaiuri medicinale – ceai de coriandru pentru a facilita digestia, iar chinezii consumau ceai pentru a se concentra in timpul meditatiei. Ceaiurile din plante pot contine radacini, frunze, flori si coaja, sau chiar un amestec al acestora. Acestea sunt utilizate in mod obisnuit in Orientul Mijlociu si Asia ca medicina alternativa.

In general, se prepara infuzii de plante. Ca recipiente se pot folosi fie din otel inoxidabil, din ceramica, sticla sau infuzoare din otel inoxidabil sau bambus. Ceaiurile se pot consuma calde sau reci.

De cele mai multe ori se recomanda 1 lingurita de plante uscate sau 2 lingurite de plante verzi la o ceasca de apa fierbinte.

Cele mai cunoscute ceaiuri medicinale

Iata care sunt cele mai cunoscute tipuri de ceaiuri medicinale si ce beneficii au:

Ceaiul de sunatoare

Sunatoarea (Hypericum perforatum), numita si pojarnita, este frecvent utilizata pentru reducerea disconfortului gastric, dar si ca antidepresiv; poate fi eficienta pentru depresia usoara pana la moderata, precum si anxietate, oboseala, pierderea apetitului, pierderea somnului si alte simptome asociate depresiei. Are beneficii si pentru dureri musculare si nevralgii, colici biliare, migrene si unele tulburari psihice, ADHD si tulburarea obsesiv compulsiva. Florile si frunzele se prepara prin infuzie, adaugand apa fierbinte, se lasa 10 minute sa se extraga substantele, se scurge si se consuma ceaiul.

Se pot aplica si pe piele comprese reci sau calde cu ceai de sunatoare pentru afectiuni ale pielii, hemoroizi etc.

Ceaiul negru

Ceaiul negru are o culoare mai inchisa. Oxidarea ii confera culoarea si aroma unica, ce variaza de la chihlimbar la maro inchis si gust amarui sau dulceag. Diferenta dintre ceaiul negru, verde si ceaiul alb este modul in care sunt procesate plantele. In timpul etapei de prelucrare, ceaiul negru este fermentat si oxidat. Pe de alta parte, ceaiul verde si ceaiul alb nu sunt fermentate.

Ceaiul negru este bogat in antioxidanti cunoscuti ca polifenoli si catechine.

Acest tip de ceai are beneficii pentru sanatatea inimii, poate mentine sanatatea arterelor, reduce riscul de accidente vasculare cerebrale, ateroscleroza si alte afectiuni cardiovasculare. Unele date sugereaza ca reduce riscul de cancer, datorita continutului de teaflavine, dar mai sunt necesare studii in acest sens. Poate fi benefic si in reducerea riscului de diabet, imbunatatirea digestiei, avand rol antiinflamator si antibacterian.

De asemenea, poate reduce transpiratia excesiva, poate calma eruptiile, poate reduce stresul, simptomele astmului, mentine sanatatea orala, sustine sanatatea oaselor etc. Se pot aplica pliculetele de ceai pe fata sau pe ochi pentru a reduce oboseala si cearcanele.

Ceaiul verde

Ceaiul verde a fost folosit ca medicament de mii de ani, fiind originar din China, dar utilizat pe scara larga in toata Asia. Ceaiul negru este procesat intr-un mod care permite fermentatia, in timp ce procesul de prelucrare a ceaiului verde evita procesul de fermentatie. Ca rezultat, ceaiul verde are cantitatea maxima de antioxidanti si polifenoli – substantele care ii dau ceaiului verde numeroasele sale beneficii.

Acest tip de ceai poate fi eficient pentru scaderea in greutate, pentru reglarea glicemiei, mentinerea sanatatii inimii, mentinerea sanatatii dentare si orale, reducerea riscului de hipertensiune. In plus, ofera o stare de relaxare, are rol antiviral si antibacterian. Aplicarea pliculetelor de ceai poate ajuta la reducerea ceacanelor, a ridurilor si semnelor de imbatranire.

Ceaiul Oolong

Beneficiile ceaiului Oolong sunt extraordinare – de la blocarea absorbtiei de grasime la combaterea celulelor canceroase. Acest ceai vechi de 400 de ani va va uimi, de asemenea, prin culoarea maronie si aroma dulce lemnoasa. Ceaiul Oolong combina cele mai bune caracteristici ale ceaiului verde si ceaiului negru.

Acest tip de ceai poate fi benefic pentru reducerea grasimii corporale, accelereaza metabolismul, mentinere sanatatea pielii, avand rol antioxidant, mentine sanatatea orala etc. Poate actiona asupra celulelor canceroase, dar mai sunt necesare studii in acest sens.

Ceaiul alb

La fel ca ceaiul negru, verde sau Oolong, si ceaiul alb este produs tot din planta Camellia sinensi, dar prin alte tehnici de prelucrare. Frunzele si mugurii sunt colectati inainte de a fi complet deschise, cand sunt acoperite cu un puf alb fin.

Ceaiul alb are o aroma usoara, este bogat in antioxidanti, poate reduce riscul de boli cardiace, mentine imunitatea, poate ajuta la scaderea in greutate, poate proteja dintii de tartru si bacterii, poate scadea riscul de rezistenta la insulina, poate conferi protectie impotriva riscului de osteoporoza si poate preveni imbatranirea pielii.

Ceaiul de menta

Ceaiul de menta poate fi eficient in diminuarea stresului si a starilor de anxietate, poate ajuta la combaterea insomniilor, imbunatateste capacitatea de concentrare, poate fi eficient in curele de slabire. De asemenea, este util pentru favorizarea respiratiei, are efect decongetionat si elibereaza sinusurile, si are un puternic efect benefic asupra digestiei: reduce diareea, balonarea, flatulenta etc.

Este util si pentru starile de greata si voma, datorita uleiurilor volatile din compozitie, si in plus – are un gust extrem de placut.

Ceaiul de musetel

Ceaiul de musetel are importante proprietati antiinflamatorii si antispasmodice. Printre beneficiile de top ale acestui ceai se numara capacitatea de a proteja pielea, de a reduce nivelul de stres, de a regla somnul si de a calma crampele menstruale. De asemenea, stimuleaza sistemul imunitar, reduce problemele gastrointestinale si reduce balonarea.

Are importante beneficii pentru piele, fiind folosit frecvent si pentru aplicare topica, pentru a trata iritatiile. Induce somnul si este un ajutor de nadejde in tratarea insomniilor. Amelioreaza stresul si anxietatea, fiind o bautura ce se poate consuma seara pentru a ajuta la un somn mai eficient, prin cresterea nivelului de serotonina si melatonina din corp.

Ceaiul de galbenele

Galbenelele (Calendula officinalis) sunt folosite nu doar pentru ceaiuri, ci si ca elemente in compozitia unor tincturi si tratamente topice pentru diverse afectiuni.

Ceaiul de galbenele are efect calmant digestiv, reducand simptomele de indigestie, inflamatie intestinala, colita, reducerea gastritei, refluxului si a ulcerelor, precum si reducerea crampelor stomacale sau menstruale.

Are proprietati naturale antiseptice, antiinflamatorii, antifungice.

Ceaiul de lavanda

Levantica este utila organismului si atunci cand este consumata sub forma de ceaiuri, oferind o aroma unica si placuta. Este utila in reducerea durerilor musculare, tratarea insomniei, mentinerea sanatatii cardiovasculare, tratarea indigestiei, combaterea inflamatiei, imbunatatirea sanatatii respiratorii, tratarea durerilor de cap etc.

Ceaiul de lavanda este considerat o solutie eficienta atunci cand vine vorba de a preveni infectiile bacteriene. Consumul de ceai proaspat de lavanda actioneaza ca un antiseptic. Are rol relaxant si calmant, sustinand un somn de calitate.

Ceaiul de tei

Beneficiile consumului de ceai de tei includ stimularea sistemului imunitar, prevenirea bolilor cronice, relaxarea organismului si a mintii, reducerea inflamatiei, detoxifierea organismului si imbunatatirea digestiei.

De asemenea, poate proteja inima si poate reduce crampele musculare. Ceaiul de tei este extrem de util pentru reducerea starilor de anxietate, stres cronic, depresie. Unele dintre uleiurile esentiale care sunt eliberate atunci cand se prepara acest ceai pot avea efecte pozitive in reducerea stresului si a anxietatii.

Ceaiul de ghimbir

Ceaiul de ghimbir are o aroma placuta si specifica, si in acelasi timp este un amalgam de elemente benefice pentru corp. Ajuta la combaterea inflamatiei si stimuleaza sistemul imunitar, dar este cel mai cunoscut pentru ca este un remediu eficient pentru greata. Studiile au aratat ca ghimbirul este eficient in ameliorarea greturilor, in special la inceputul sarcinii, desi poate, de asemenea, sa amelioreze greata cauzata de tratamentele pentru cancer si raul de miscare. Poate reduce si durerile menstruale, simptomele de raceala si gripa, si mentine sanatatea digestiva.

Pliculete de ceai sau frunze intregi?

Frunzele intregi inseamna, asa cum le spune si numele, parti intregi  de planta, in timp ce pliculetele contin bucati mici de planta. Plantele intregi au o suprafata mai mare, asta insemnand mai multe uleiuri esentiale, si o aroma mai intensa.

Unele pliculete de ceaiuri medicinale contin frunze intregi, dar rareori. In general, plantele intregi au nevoie de un vas mai mare si mai multa apa, pentru ca infuzia sa fie mai eficienta si sa se extraga o gama larga de vitamine, minerale, arome.

Ceaiul din pliculete este maruntit, astfel ca multi nutrienti si multe arome se pierd. Atunci cand preparati o ceasca de ceaiuri medicinale folosind plante intregi, plantele circula prin apa clocotita si se umfla. Aceasta umflare inseamna ca aroma si culoarea maxima pot fi extrase din planta.

O ceasca de ceai – intre sanatate si ritual

Ceaiul are o istorie lunga. A devenit un ritual care are beneficii la nivel fizic, mental si emotional.

A fost consumata ca o bautura medicinala, apoi a devenit un ritual. Cea mai cunoscuta ceremonie de ceai din lume este ceremonia ceaiului japonez Matcha. In Japonia, intregul proces nu se refera la consumul de ceai, ci la estetica, pregatindu-se intr-un un vas de ceai special. O importanta deosebita o au vasele si cestile in care se prepara, se aduce si se beau ceaiuri medicinale si orice alte ceaiuri.

Se poate bea cu sau fara zahar, sau indulcit cu miere si cu adaos de lamaie sau lapte. Cu siguranta, ajuta la hidratare si este un inlocuitor excelent pentru cei care doresc sa reduca consumul de cafea si sa creasca consumul de apa. Ceaiul poate fi consumat ca o bautura calda reconfortanta sau o bautura racoritoare racita. Versatilitatea si simplitatea lui sunt extrem de apreciate.

Un ritual de ceai ofera ocazia de a ne conecta si de a impartasi gandurile si sentimentele noastre. Stabilirea unui ritual de ceai ofera instrumentele necesare pentru a ajuta la gestionarea stresului mai eficient pe tot parcursul zilei.

Referinte:
(1) 10 Healthy Herbal Teas You Should Try, link: https://www.healthline.com/nutrition/10-herbal-teas
(2) Plants used for making recreational tea in Europe: a review based on specific research sites, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3852985/
(3) Top 11 Uses & Benefits of Marigolds, Including for the Skin, Eyes & More, link: https://draxe.com/marigolds/
(4) Green tea: Health benefits, side effects, and research, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/269538.php
(5) 11 Health Benefits of Green Tea (+ How to Drink It for Maximum Benefits), link: https://www.lifehack.org/articles/lifestyle/11-benefits-of-green-tea-that-you-didnt-know-about.html
(6) Herbal Infusions and Decoctions – Preparing Medicinal Teas, link: https://chestnutherbs.com/herbal-infusions-and-decoctions-preparing-medicinal-teas/
(7) 1 Benefits of Black Tea that You Didn’t Know About, link: https://www.lifehack.org/articles/lifestyle/11-benefits-black-tea.html
(8) Black Tea Benefits the Heart, Digestion, Stress Levels & More, link: https://draxe.com/black-tea-benefits/

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma