Caderea parului la femei poate avea multiple cauze – de la dieta deficitara, stres si dezechilibre hormonale, la diferite boli sau cauze genetice. Iata ce solutii exista.

Cuprins:

1. Cresterea si caderea normala a parului
2. Caderea parului la femei – cauze
3. Prevenirea caderii parului
4. Tratament si sfaturi pentru caderea parului
5. Remedii naturiste pentru caderea parului

Cresterea si caderea normala a parului

Parul creste in trei cicluri diferite: anagen, catagen si telogen. Aproximativ 90% din parul de pe scalp este in faza anagen sau de crestere, care dureaza intre 2-8 ani. Catagen, sau faza de degradare, dureaza de obicei 2-3 saptamani, timp in care foliculul pilos se micsoreaza. In timpul ciclului telogen, care dureaza in jur de 2-3 luni, parul este in etapa de repaus. In majoritatea timpului in care parul este pe scalp, este in faza de crestere. Doar aproximativ 10% dintre fire sunt in etapa de degradare sau repaus. Parul creste cu aproximativ 6 cm pe an pentru majoritatea persoanelor.

Majoritatea oamenilor pierd undeva intre 50 – 100 de fire de par in fiecare zi, potrivit Academiei Americane de Dermatologie. In zilele in care parul este spalat, oamenii pot pierde pana la 250 de fire. Sigur ca nimeni nu intentioneaza sa-si numere firele de par in fiecare zi, astfel ca exista modalitati de a sti cand parul se subtiaza sau cade intr-un ritm mai mare. Cand te trezesti dimineata, poate fi o cantitate de par pe perna. Atunci cand va pieptanati parul (in special fara a trage, care poate rupe firele de par), poate fi observat mai mult par decat e normal, pe peria de par sau pieptene.

Caderea parului la femei – cauze

Aproximativ o treime dintre femei sufera de caderea parului (alopecie) la un moment dat in viata lor. Caderea parului la femei are adesea un impact mai mare decat caderea parului la barbati. Alopecia poate afecta grav starea de bine, starea emotionala si calitatea vietii unei femei.

Principalul tip de cadere a parului la femei este acelasi ca la barbati. Se numeste alopecie androgenica. La barbati, caderea parului incepe de obicei deasupra tamplelor, iar linia parului in retragere formeaza in cele din urma o forma caracteristica de „M”. Parul din varful capului se subtiaza, progresand adesea spre chelie. La femei, alopecia androgenica incepe cu subtierea treptata la nivelul partilor laterale, urmata de accelerarea caderii difuze de par din partea superioara a capului.

Exista multe cauze potentiale ale caderii parului la femei, inclusiv probleme medicale, medicamente si stres fizic sau emotional.

Factori de risc

Orice fata sau femeie poate fi afectata de caderea parului. Cu toate acestea, este de obicei mai frecvent pentru urmatoarele grupuri de persoane:

  • istoric familial de caderea parului la femei;
  • femei trecute de 40 ani;
  • femei care tocmai au nascut;
  • femei care au urmat tratament cu chimioterapie si cele care au fost afectate de alte medicamente;
  • femei care apeleaza des la coafuri care presupun la suprasolicitarea parului (cocuri sau impletituri stranse) sau folosesc substante chimice dure pentru par – alopecie de tractiune (daca foliculii de par sunt deteriorati, pierderea poate fi permanenta);
  • stres sau soc extrem in corp – cauzeaza caderea temporara a parului (aceasta categorie include evenimente precum pierderea in greutate, interventiile chirurgicale, boala etc.).

Alti factori pot juca un rol in caderea parului, cum ar fi afectiunile inflamatorii care vizeaza scalpul si dezechilibrele hormonale.

Stresul si caderea parului

Daca ati fost supus unui stres emotional sau fizic, asta poate duce la caderea parului. Factori precum un deces in familie, o interventie chirurgicala majora sau o boala grava pot face ca organismul sa inchida anumite procese precum productia de par. Exista o intarziere de 3 luni intre momentul in care se intampla un eveniment stresant si cand puteti observa caderea parului, astfel incat nu puteti identifica declansatorul imediat.

Deficit de vitamine si minerale

Lipsa anumitor vitamine si minerale poate duce si la subtierea parului sau la caderea parului la femei. Unii dermatologi cred ca un consum prea mic de carne rosie sau o dieta vegetariana poate afecta caderea parului. Carnea rosie si alte alimente de origine animala sunt bogate in fier, un mineral care sustine cresterea parului. Femeile sunt deja predispuse la deficienta de fier din cauza pierderilor de sange in timpul menstruatiei, astfel incat un consum insuficient de fier in dieta poate duce la deficienta.

Tulburarile de alimentatie, cum ar fi anorexia nervoasa, pot duce, de asemenea, la deficiente de vitamine si subtierea parului. In special, deficientele despre care se crede ca afecteaza parul includ cele de zinc, aminoacid L-lizina, B-6 si B-12.

Prevenirea caderii parului

Intrucat caderea parului la femei poate fi genetica, nu poate fi intotdeauna prevenita. Cu toate acestea, exista masuri pe care le poate face o femeie pentru a mentine parul cat mai sanatos posibil, pentru a preveni ruperea si deteriorarea. Luati in considerare urmatoarele sfaturi de ingrijire a parului:

  • Limitati tratamentele care pot duce la deteriorarea parului, cum ar fi ondularea, indreptarea si extensiile de par.
  • Consumati o dieta bogata in proteine, vitamine esentiale si fier.
  • Protejati parul de daunele solare purtand o palarie de soare.
  • Evitati sa periati parul atunci cand este umed si fragil.
  • Evitati folosirea accesoriilor pentru par care pot provoca ruperea parului, cum ar fi agrafele si benzile de cauciuc.
  • Evitati produsele de styling care pot deteriora si rupe parul, cum ar fi uscatoarele cu caldura mare, indreptarea cu placa sau folosirea excesiva la uscatorului de par.
  • Evitati samponarea excesiva si perierea excesiva.

Tratament pentru caderea parului la femei

Exista diferite optiuni de tratament pentru caderea parului la femei, inclusiv medicamente topice. Alte optiuni includ terapia hormonala sau, in unele cazuri, transplanturile de par.

Minoxidil

Minoxidil este un medicament pentru tratarea caderii parului, vandut sub numele de Rogaine. Este sigur atat pentru barbati, cat si pentru femei. Minoxidil stimuleaza cresterea firelor de par si le poate creste ciclul de crestere. Poate provoca ingrosarea firelor de par. Tratamentele cu Minoxidil sunt disponibile in doua concentratii: solutia de 2% necesita o aplicare de 2 ori pe zi pentru cele mai bune rezultate, in timp ce solutia de 5% sau spuma necesita utilizarea zilnica. Poate dura 6 luni pana la un an pentru a se vedea rezultate vizibile si nu functioneaza pentru toata lumea.

Efectele secundare ale minoxidilului sunt rare si, in general, usoare. Unele femei pot avea iritatii sau o reactie alergica la ingredientele din produs, cum ar fi alcoolul sau propilenglicolul. Aplicarea gresita a minoxidilului sau aplicarea acestuia pe frunte sau pe gat poate cauza cresterea parului in aceste zone. Aplicati minoxidil numai pe scalp pentru a evita aceste reactii adverse.

Ketoconazol

Ketoconazolul poate ajuta la tratarea caderii parului in unele cazuri, cum ar fi alopecia androgenica, unde inflamatia foliculilor de par contribuie adesea la pierderea parului. Ketoconazolul este disponibil sub forma de sampon. Nizoral este cel mai cunoscut brand, dar contine o concentratie scazuta de ketoconazol.

Corticosteroizi

Unele femei pot raspunde, de asemenea, la injectii cu corticosteroizi. Medicii folosesc acest tratament numai atunci cand este necesar, pentru afectiuni precum alopecia areata. Alopecia areata are ca rezultat caderea parului unei persoane in regiuni aleatorii. Corticosteroizii topici, care sunt disponibili sub forma de creme, lotiuni si alte preparate, pot reduce pierderea parului.

Terapia hormonala

Daca dezechilibrele hormonale asociate menopauzei, de exemplu, cauzeaza caderea parului, medicii pot recomanda o forma de terapie hormonala. Unele tratamente posibile includ pastile anticonceptionale si terapia de inlocuire a hormonilor fie pentru estrogen, fie pentru progesteron. Alte variante includ medicamente antiandrogen, cum ar fi spironolactona. Androgenii sunt hormoni care pot accelera caderea parului la unele femei, in special la cele cu sindrom de ovare polichistice, care produc de obicei mai multi androgeni.

Sampoane pentru caderea parului

Caderea usoara a parului poate avea loc din cauza porilor infundati de pe scalp. Utilizarea sampoanelor medicamentoase concepute pentru a curata porii de celulele moarte ale pielii poate ajuta la dezvoltarea parului sanatos.

Dieta pentru par sanatos

Cunsumul unei diete sanatoase poate sustine si cresterea normala a parului. De obicei, o dieta sanatoasa va contine o varietate de alimente, inclusiv multe legume si fructe diferite. Acestea ofera multi nutrienti si compusi esentiali care ajuta la mentinerea pielii si a parului sanatos. Unele substante nutritive care pot fi utile pentru par includ:

  • Fier – Anemia poate duce la caderea parului. Suplimentele de fier sunt recomandate numai daca ati fost testata pozitiv pentru anemia cu deficit de fier.
  • Zincul si biotina – Se presupune ca acestea ajuta la cresterea parului, deoarece persoanele cu tulburari metabolice legate de aceste deficiente pot avea par si unghii subtiri sau fragile.

Masajul scalpului

Masarea scalpului poate creste circulatia in zona si poate ajuta la reducerea matretii. Acest lucru ajuta la mentinerea unui scalp sanatos si a foliculilor de par. Masarea scalpului ajuta la stimularea fluxului de sange la nivelul scalpului, ceea ce ar putea ajuta la incurajarea cresterii parului.

Transplant de par

Unele femei pot alege sa faca un transplant de par. Pentru efectuarea transplantului de par pot fi utilizate diverse tehnici. De obicei, caderea parului afecteaza doar anumite zone ale scalpului. In timpul unui transplant de par, un medic indeparteaza parul dintr-o zona cu crestere sanatoasa a parului si il transplanteaza intr-un alt loc in care parul lipseste. Zona din care medicul transplanteaza parul ramane de obicei neafectata de caderea parului.

Remedii naturiste pentru caderea parului

Remediile naturiste pentru caderea parului la femei pot include:

Aloe vera

Aloe vera calmeaza scalpul, poate reduca matreaza si poate debloca foliculii de pr (se aplica gel de aloe vera pe par si se lasa sa actioneze, sau se poate folosi sampon cu aloe vera).

Ulei de cocos

Contine acizi grasi care patrund in interiorul firului de par si reduc pierderea de proteine ​​din par. Se maseaza uleiul de nuca de cocos pe scalp si pe par.

Ulei de peste

Poate ajuta la imbunatatirea parului din interior, deoarece este bogat in nutrienti si proteine. Un supliment omega ajuta la imbunatatirea densitatii si diametrului parului.

Ginseng

Poate favoriza cresterea parului prin stimularea foliculilor de par. Ginsenozidele sunt componentele active ale ginsengului si se crede ca sunt responsabile pentru efectul sau pozitiv asupra parului.

Ulei de rozmarin

Rozmarinul este unul dintre primele uleiuri esentiale pe care oamenii aleg sa sustina cresterea parului si sa reduca pierderea parului. Uleiul de rozmarin stimuleaza cresterea parului si poate fi utilizat pentru a trata alopecia androgenica.

Ulei de geranium

Puteti utiliza uleiul de geranium pentru a favoriza cresterea parului si pentru a stimula circulatia. Se amesteca 2-3 picaturi intr-un ulei purtator pentru a face o masca de par. Puteti adauga, de asemenea, cateva picaturi in sampon si balsam. Uleiul de geranium poate ajuta la intarirea, hidratarea si refacerea parului.

Lamaie

Puteti utiliza suc proaspat de lamaie sau ulei de lamaie, deoarece se considera ca imbunatateste calitatea si cresterea parului. Uleiul de lamaie va poate ajuta sa mentineti un scalp sanatos si favorizeaza cresterea parului. Aplicati suc de lamaie proaspata pe scalp si par cu 15 minute inainte de samponare. Puteti folosi ulei esential de lamaie diluat intr-un ulei purtator ca masca de par.

Referinte:
(1) Hair Loss in Women, link: https://www.healthline.com/health/hair-loss-women
(2) Treating female pattern hair loss, link: https://www.health.harvard.edu/staying-healthy/treating-female-pattern-hair-loss
(3) How to treat female hair loss, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/327194.php
(4) Hair Loss in Women, link: https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/16921-hair-loss-in-women
(5) Women and hair loss: coping tips, link: https://www.nhs.uk/conditions/hair-loss/coping-tips-for-women/

Malina Mancas

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma