Varicele reprezinta dilatatii ale venelor superficiale ale membrelor inferioare, ce devin ingrosate si sinuoase. Aflati din materialul urmator care sunt cauzele, simptomele si tratamentul pentru varice.

Cuprins:

  1. Ce sunt varicele?
  2. Tipuri de varice
  3. Cauze
  4. Simptome
  5. Riscuri si complicatii ale varicelor
  6. Cum se trateaza varicele?
  7. Sfaturi pentru prevenirea varicelor

Ce sunt varicele?

Varicele sau venele varicoase reprezinta dilatatii permanente ale unei vene. Afectiunea constituie o problema estetica. Situate in majoritatea cazurilor la nivelul membrelor inferioare, pe coapse si gamba, varicele se formeaza din cauza unei insuficiente venoase.

Venele, cu pereti relativ fini si supli, au particularitatea de a fi prevazute cu valvule. Cand aceste valvule venoase nu se inchid bine si nu-si mai asuma functiile fiziologice de antireflux, sangele tinde sa stagneze. Din cauza blocajului, venele picioarelor se dilata, ceea ce duce la aparitia varicelor.

Venele au rol in intoarcerea sangelui dinspre periferie spre inima, ce se realizeaza impotriva gravitatiei. Pentru a-si realiza functia ele sunt prevazute cu valve ce permit circulatia intr-un singur sens. Foarte importanta pentru impingerea sangelui este si contractia muschilor membrelor inferioare.

Cum arata varicele?

Acestea sunt de culoare albastruie. Numele provine din latinescul varix, care inseamna rasucit. Orice vena poate deveni varicoasa, dar zonele cele mai susceptibile sunt gleznele si laba piciorului. Foarte multi oameni au vene varicoase. Femeile au risc de doua ori mai mare decat barbatii pentru aceasta boala.

Cat de grave sunt venele varicoase?

Venele varicoase nu sunt amenintatoare de viata, dar tind sa creasca cu timpul. Daca sunteti preocupat de cum vor arata si cum le simtiti, mergeti la un doctor sa va examineze. In cazurile severe, pielea din vecinatatea venelor varicoase poate deveni pruriginoasa sau chiar se poate ulcera, iar pigmentatia ei se poate modifica. Daca se dezvolta un ulcer varicos, contactati doctorul. Ulcerele necesita atentie medicala sporita.

1 din 5 romani sufera de varice

Bolile venoase sunt printre cele mai raspandite afectiuni de pe glob. Cu toate acestea, ele sunt frecvent ignorate si subestimate atat de medici, cat si de pacienti. Aceasta situatie ingrijoratoare este intalnita si in tara noastra, unde una din cinci persoane sufera de varice, potrivit studiului VeinCONSULT.

Studiul VeinCONSULT reprezinta unul dintre cele mai mari studii epidemiologice cu privire la boala venoasa cronica. In acest studiu efectuat la nivel international au fost inclusi peste 91.500 de pacienti investigati si a implicat 6.232 de medici de familie din 20 de tari, printre care si Romania.

Potrivit studiului, de cele mai multe ori, pacientii se adreseaza medicului abia atunci cand manifestarile bolii venoase cornice devin fie prea deranjante (senzatie intensa de durere, arsura, umflare a gambelor), fie cand devin vizibile (aparitia varicelor, venelor reticulare, modificarilor tegumentului, chiar aparitia ulcerului de venos de gamba).

Femeile, cele mai afectate

Dintre toate manifestarile bolii venoase cronice, prezenta varicelor este cea mai frecventa. Conform studiului VeinCONSULT, aproape 1,8 milioane de romani au varice. Femeile sunt de patru ori mai predispuse la a dezvolta boala varicoasa comparativ cu barbatii. Se estimeaza ca, dintre persoanele care au varice, aproximativ 80% sunt femei, iar 20% – barbati.

Disconfortul la nivelul gambelor, senzatia de greutate, senzatia de arsura, de picioare umflate, venele dureroase si inestetice sunt primele semne care anunta aparitia varicelor la nivelul picioarelor. Daca la femei simptomele apar mai mult dupa perioada maternitatii, abia dupa 30 de ani, la barbati varicele sunt mai frecvente abia dupa varsta de 40 de ani.

Tipuri de varice

Varicele pot fi superficiale sau profunde, din punct de vedere anatomic.

De asemenea, exista mai multe tipuri de vene varicoase, printre care:

  • Venele varicoase trunculare – acestea sunt aproape de suprafata pielii, sunt groase si proeminente. In plus, sunt de obicei lungi si au un aspect neplacut.
  • Vene varicoase reticulare – acestea sunt rosii si uneori grupate ca intr-o retea
  • Telangiectaziile reprezinta o versiune usoara a venelor varicoase. Sunt vene mai mici situate la suprafata pielii si pot arata ca o panza de paianjen. Din punct de vedere medical, nu constituie o problema, dar pot cauza nemultumiri de ordin estetic.

Varicele esofagiene

In cazul varicelor esofagiene, venele care captusesc esofagul se largesc in mod anormal. Presiunea din venele dilatate (varicele) ale esofagului poate produce ruperea acestora. Rezultatul este o sangerare abundenta. Varicele esofagiene nu sunt foarte frecvente si de obicei apar ca o complicatie a unei afectiuni a ficatului.

Semne si simptome

  • varsaturi cu sange
  • paloare, transpiratii si lesin

Cauze

De ce apar varicele?

Venele varicoase apar din cauza functionarii anormale a valvelor de la nivelul venelor. In mod normal, valvele impiedica sangele sa curga retrograd, dar acestea pot deveni suprasolicitate in urma:

  • sarcinii
  • tromboflebitei
  • anomaliilor congenitale
  • obezitatii
  • statului in picioare pentru perioade mari de timp

Cand valvele devin slabite si nu mai sunt capabile sa se inchida normal, sangele stagneaza in vene. Drept rezultat, venele se maresc si devin varicoase.

Alte cauze principale ale aparitiei varicelor

  • lipsa acuta de miscare
  • sedentarismul
  • greutatea peste limita normala
  • constipatia cronica
  • sarcinile repetate (in acest caz, riscul creste odata cu numarul de sarcini duse la termen)
  • anomaliile boltei plantare (picior plat sau supracurbare)
  • factorii ereditari (riscul relativ este de 2:1 daca unul dintre parinti prezinta varice si de 3:1 daca ambii parinti au varice).

Varicele apar atunci cand venele isi pierd din elasticitate, iar capacitatea lor de a se contracta si de a permite sangelui sa circule in sens unidirectional scade din ce in ce mai mult. In felul acesta, venele se dilata, se umfla si se inflameaza, formand ceea ce numim varice, adica dilatatii patologice ale venelor care apartin sistemului venos.

Simptome

  • senzatia de picior greu
  • senzatia de picior obosit
  • crampele predominant nocturne
  • durerea
  • pruritul
  • senzatia de arsura
  • senzatia de picior umflat.

Semne

  • marirea uneori proeminenta a venelor vizibile pe sub piele de la nivelul picioarelor
  • coloratia anormala (maro-gri) a pielii de la nivelul gleznei
  • ulceratii ale pielii din vecinatatea gleznei
  • vene reticulare
  • telangiectazii
  • varice ascunse dureroase
  • edemul (picioare umflate si retentie de apa)
  • modificarile trofice cutanate (lipodermatoscleroza, dermatita, pigmentarea).

Stadiile afectiunii

  • C0s: Simptome inceput de varice: durere, senzatie de umflare, greutate in picioare, prurit (mancarime), crampe
  • C1a: Teleangiectazii sau vene reticulare
  • C1s: Teleangiectazii sau vene reticulare plus simptome
  • C2a: Varice
  • C2s: Varice plus simptome
  • C3a: Edeme
  • C3s: Edeme plus simptome
  • C4a: Modificari cutanate: pigmentare, eczeme, lipodermatoscleroza
  • C4s: Modificari cutanate plus simptome
  • C5a: Modificari cutanate cu ulcer vindecat
  • C5s: Modificari cutanate cu ulcer vindecat plus simptome
  • C6a: Modificari cutanate cu ulcer venos deschis
  • C6s: Modificari cutanate cu ulcer venos deschis plus simptome

Riscuri si complicatii ale varicelor

Tromboflebita

La pacientii care sufera de aceasta boala, venele superficiale devin rosii si dureroase, ca urmare a inflamarii lor sau a blocarii cu un cheag (tromb);

Sangerarea din varice

Apare prin taiere/lovire si poate reprezenta o urgenta medicala daca nu se poate opri. Daca apare, ridicati piciorul mai sus de nivelul inimii si aplicati presiune direct pe zona afectata. In plus, solicitati ajutor medical.

Insuficienta venoasa cronica

Insuficienta venoasa cronica este rezultatul fluxului sangvin redus, ce altereaza schimburile de oxigen si nutrienti de la acest nivel. Astfel apar dermatita ocra (coloratia bruna a tegumentelor gambei) sau ulcerul varicos.

Boala venoasa cronica nu trebuie neglijata

Adesea ignorate si considerate gresit doar o problema estetica, varicele reprezinta o afectiune medicala complexa, cu numerosi factori de risc si complicatii redutabile. Stiati ca din cauza unor ”banale” varice pot aparea rani deschise (ulcere) la nivelul gambei sau cheaguri de sange (trombi) care blocheaza circulatia sangvina? Ei bine, in aceste stadii avansate, boala venoasa cronica devine de-a dreptul invalidanta.

Boala are o evolutie silentioasa, care la debut nu este alarmanta pentru pacienti. Multi considera ca primele simptome sunt o consecinta fireasca a activitatii zilnice. Orele prelungite de stat in picioare sau la birou, obiceiul de a purta incaltamite si imbracaminte departe de a fi confortabile, expunerea la caldura si multi alti factori afecteaza sanatatea picioarelor. Astfel apar simptome precum durerile difuze la nivelul gambei, senzatia de ”picioare grele” sau ”picioare obosite”, furnicaturile, umflarea gleznelor.

Stadiile severe ale bolii venoase cronice

In lipsa tratamentului adecvat, boala evolueaza spre stadii severe: aparitia venelor varicoase, dilatate, modificari trofice la nivelul pielii neprovocate de lovituri, ulcer de gamba (rana deschisa care nu se vindeca), tromboflebita (trombi sau cheaguri de sange pe vena). Cu cat boala venoasa este lasata sa avanseze, cu atat suprafata gambei afectate de leziuni este mai mare. Din pacate, de regula, pacientii se prezinta la medic in aceste stadii grave, greu de tratat.

Factori de risc

Femeile sunt de patru ori mai predispuse de a dezvolta boala varicoasa fata de barbati. Potrivit statisticilor VeinConsult, 80% dintre persoanele cu varice sunt femei, pe cand in randul barbatilor afectiunea se regaseste in proportie de 20%. Principalul factor declansator este ereditatea. Se apreciaza ca pana la 80% dintre cazurile de varice primare sunt mostenite genetic.

Exista insa si factori externi care favorizeaza aparitia bolii venoase cronice:

  • statul prelungit in picioare (ortostatismul) sau posturile vicioase la birou
  • obezitatea
  • expunerea la temperaturi extreme (caldura sau frig)
  • sedentarismul
  • imobilizarea prelungita
  • sarcina si perioada dupa nastere
  • anticonceptionalele orale
  • fumatul

Cum se trateaza varicele?

Tratament pentru varice

  • medicatie tonic venoasa
  • ciorapi medicinali
  • injectii sclerozante
  • chirurgie deschisa
  • terapii minim invazive (laser, radiofrecventa, microunde)

Tratamentul se recomanda in functie de natura problemei si stadiul de evolutie in care se depisteaza boala venoasa. In stadiul incipient, masurile preventive ce tin de evitarea factorilor de risc si aplicarea unor tratamente locale pot incetini evolutia bolii. In stadii avansate se impun operatiile pentru varice, insa chiar si acestea singure, fara alte mijloace terapeutice asociate, nu ofera siguranta vindecarii complete a varicelor, existand riscul ca ele sa reapara dupa un timp.

Cum scap de varice?

Tratamentul are ca obiective reducerea simptomelor, incetinirea progresiei bolii si prevenirea complicatiilor. Tratamentul cu medicamente pentru varice, in functie de gradul severitatii semnelor clinice poate fi dublat de:

  • scleroterapie
  • terapie compresiva
  • tratament topic (local)
  • tratament chirurgical.

Tratament local modern si eficient

Alaturi de regulile privind stilul de viata, medicii spun ca instituirea precoce a unui tratament local cu un unguent pentru varice este esentiala pentru prevenirea complicatiilor grave ale varicelor. Studiile arata ca administrarea locala de heparina sodica lipozomala poate reduce in mod semnificativ simptomele bolii venoase cronice si poate preveni aparitia cheagurilor de sange (trombi).

De retinut ca tromboflebita este o complicatie frecventa a bolii venoase cronice. Heparina este o substanta cu proprietati anticoagulante. Inglobata in niste molecule numite lipozomi, heparina patrunde mai bine in straturile profunde ale pielii si are un efect anticoagulant mai indelungat datorita eliberarii gradate a heparinei din lipozomi. Acest sistem original de transport al heparinei – lipozomal – face posibila penetrarea cu usurinta a stratului cornos si patrunderea in microcirculatie a intregii cantitati de heparina administrata.

Spray pentru varice

Heparina sodica lipozomala sub forma de spray poate fi administrata si femeilor gravide, intrucat s-a demonstrate ca aceasta nu trece de bariera placentara. In plus, este usor de aplicat local, prin pulverizare, fara sa necesite masaj.

Vara, pacientii dau mai multa atentie varicelor

In sezonul cald, fie din considerente estetice, fie din motive de sanatate, femeile si barbatii dau, in egala masura, mai multa atentie bolii varicoase (insuficientei venoase cronice).

Sfaturi pentru prevenirea varicelor

Prevenire

Evitati sa stati in picioare sau jos pentru o perioada lunga de timp. Daca stilul de viata este eminamente sedentar, aveti grija sa flectati frecvent picioarele si gleznele, adica ridicati-va si mergeti putin. La finalul unei zile puteti observa ca ridicarea picioarelor cel putin 30 cm deasupra nivelului inimii va poate ajuta la reducerea edemelor.

Folosirea ciorapilor compresivi

Intepaturile resimtite in picior si umflaturile de la nivelul membrelor inferioare, cauzate de insuficienta venoase, sunt cel mai frecvent tratate cu ciorapi compresivi. Acestia impiedica acumularea unei presiuni crescute la nivelul membrului inferior si previn formarea edemelor severe ale picioarelor, care pot conduce la ingrosarea pielii si la ulceratii. Exercitiile fizice regulate pot fi de asemenea eficiente. Activitatile precum mersul pe jos, mersul pe bicicleta sau inotul, va ajuta la reducerea presiunii la nivelul venelor si pot contribui la reducerea disconfortului.

Referinte:

  1. https://www.medicinenet.com/varicose_veins/article.htm
  2. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/varicose-veins/symptoms-causes/syc-20350643
  3. https://www.nhs.uk/conditions/varicose-veins/
  4. https://medlineplus.gov/varicoseveins.html
  5. https://www.medicalnewstoday.com/articles/240129.php
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

1 an in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

1 an in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

1 an in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

1 an in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

1 an in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

1 an in urma