Piperul este un ingredient de baza in gastronomia mondiala. Celebrul condiment este apreciat si pentru efectele benefice asupra sanatatii. Aflati mai multe despre beneficiile si proprietatile terapeutice ale piperului, cum poate fi utilizat, dar si riscurile consumului de piper.

Cuprins:

  1. Informatii generale
  2. Ce contine piperul?
  3. Beneficiile piperului pentru sanatate
  4. Cum poate fi utilizat piperul?
  5. Efecte adverse si contraindicatii

Informatii generale

Piperul este unul dintre cele mai utilizate condimente la nivel mondial. Adesea denumit ”regele condimentelor”, provine din fructele uscate si necoapte ale plantei native Piper nigrum. Acest condiment are o aroma ascutita si usor picanta, care se potriveste de minune cu multe feluri de mancare.

Piperul reprezinta insa mai mult decat o simpla componenta a gastronomiei. Asa cum spuneam, este considerat ”regele mirodeniilor” si este utilizat in medicina antica ayurvedica de mii de ani, datorita concentratiei sale mari de compusi vegetali benefici.

Pe langa faptul ca adauga aroma si gust alimentelor, piperul poate actiona ca un antioxidant si ofera o varietate de beneficii pentru sanatate.

Ce contine piperul?

Piperul trebuie consumat in cantitati moderate si nu in exces, deoarece este un condiment si nu un aliment. Cand este consumat alaturi de alte ingrediente cum ar fi turmericul, schinduful, scortisoara si chimenul, formeaza o combinatie excelenta de mirodenii.

Substanta activa specifica piperului este piperina, un antioxidant puternic, care apara organismul de efectele stresului oxidativ: imbatranire precoce, boli cardiovasculare, boli degenerative.

Intr-o lingura (6 grame) de piper negru, exista 15,9 calorii, 4,1 grame de carbohidrati si 0 grame de grasimi si colesterol. Continutul de sodiu este de aproximativ 3 mg, iar fibre dietetice 2 grame. Acest condiment are un continut de vitamina C de aproximativ 2% din valoarea dietetica, continut de calciu de 3% din ceea ce poate fi consumat in alimentatie si fier care are o cota de valoare dietetica de 10%. Continutul de proteine este de 0,7 grame.

Beneficiile piperului pentru sanatate

Este bogat in antioxidanti care combat imbatranirea precoce

Radicalii liberi sunt molecule instabile care pot deteriora celulele. Unii radicali liberi sunt creati in mod natural – de exemplu, in timpul exercitiilor fizice si al digerarii alimentelor. Cu toate acestea, radicalii liberi prezenti in exces se pot forma in urma expunerii la anumiti factori. Printre acestia se numara poluarea, fumul de tigara si razele solare. Daca daunele produse de radicalii liberi sunt prea mari, se poate ajunge la probleme majore de sanatate. De exemplu, pot produce inflamatii, imbatranire prematura, boli de inima si anumite tipuri de cancer.

Acest condiment contine in cantitati mari un compus vegetal numit piperina. In urma studiilor in eprubeta, s-a dovedit ca aceasta are proprietati antioxidante puternice. Studiile sugereaza ca o dieta bogata in antioxidanti poate ajuta la prevenirea sau intarzierea efectelor daunatoare ale radicalilor liberi.

In urma studiilor de laborator si pe rozatoare s-a descoperit ca piperul negru macinat si suplimentele cu piperina pot reduce daunele produse de radicalii liberi.

Are proprietati antiinflamatorii

Inflamatia cronica poate fi un factor de baza al multor afectiuni, cum ar fi artrita, bolile de inima, diabetul si cancerul. Multe studii de laborator arata ca piperina – principalul compus activ al piperului negru – poate lupta eficient impotriva inflamatiei.

De exemplu, in cadrul studiilor efectuate pe sobolani care sufereau de artrita, tratamentul cu piperina a produs mai putine inflamatii articulare si mai putini markeri ai inflamatiei in sange. In cadrul altor studii realizate pe soareci, piperina a suprimat inflamatiile aparute la nivelul cailor respiratorii cauzate de astm si de alergiile sezoniere. Cu toate acestea, efectele antiinflamatorii ale piperului negru si ale piperinei nu au fost inca studiate pe scara larga la oameni.

Poate aduce beneficii creierului

In cadrul unor studii efectuate pe animale, s-a dovedit faptul ca piperina poate imbunatati functia creierului. In mod special, s-a demonstrat ca poate aduce potentiale beneficii pentru combaterea simptomelor afectiunilor cerebrale degenerative precum boala Alzheimer si boala Parkinson.

De exemplu, un studiu pe sobolani cu boala Alzheimer a constatat ca piperina a imbunatatit memoria. In cadrul studiului s-a dovedit ca administrarea piperinei i-a ajutat pe sobolani sa termine in mod repetat un labirint mai eficient decat sobolanii care nu au primit acest compus.

Intr-un alt studiu pe rozatoare, extractul de piperina a redus formarea placilor de amiloizi. Acestea reprezinta un grup dens de fragmente ale unor proteine ​​daunatoare pentru creier si care pot provoca boala Alzheimer.

Poate imbunatati controlul glicemiei

Studiile sugereaza ca piperina poate ajuta la imbunatatirea metabolizarii glicemiei. In cadrul unui studiu, sobolanii hraniti cu un extract de piper negru au avut varfuri ale glicemiei mai mici dupa ce au consumat glucoza in comparatie cu sobolanii din grupul de control.

In plus, 86 de persoane supraponderale care au consumat un supliment cu piperina si alti compusi timp de 8 saptamani si-au imbunatatit in mod semnificativ sensibilitatea la insulina. Cu toate acestea, nu este clar daca piperul de unul singur poate da nastere acelorasi efecte, deoarece in cadrul acestui studiu a fost folosita o combinatie formata din mai multi compusi activi ai unor plante.

Poate scadea nivelul colesterolului

Colesterolul mare din sange este asociat cu un risc mare de boli cardiace, aceasta fiind principala cauza de deces la nivel mondial. Specialistii au studiat pe animale potentialul extractului de piper negru in efortul de a reduce nivelul de colesterol.

Intr-un studiu realizat in 42 de zile, sobolanii hraniti cu multe grasimi au avut un nivel scazut de colesterol din sange, inclusiv colesterolul LDL (rau), dupa ce li s-a administrat un extract de piper negru. Aceste efecte nu au fost observate, insa, in randul sobolanilor din grupul de control.

In plus, se crede ca piperul si piperina stimuleaza absorbtia suplimentelor alimentare care pot reduce colesterolul, precum curcuma si drojdia de orez rosu. De exemplu, studiile au aratat ca piperul negru poate creste absorbtia componentei active a turmericului – curcumina – cu pana la 2.000%.

Poate avea proprietati de combatere a cancerului

Cercetatorii considera ca piperina, care este compusul activ din piperul negru, poate avea proprietati de combatere a cancerului. Desi nu s-au efectuat cercetari umane, in urma studiilor pe eprubeta s-a descoperit ca piperina a incetinit reproducerea celulelor cancerului de san, de prostata si de colon si a indus moartea celulelor canceroase.

Un alt studiu pe eprubeta a analizat efectele a 55 de compusi din condimente. Specialistii au observat ca piperina din piperul negru a fost cea mai eficienta in efortul de imbunatatire a tratamentului traditional pentru cancerul de san triplu negativ, cel mai agresiv tip de cancer. In plus, piperina a aratat efecte promitatoare in studiile de laborator privind rezistenta la medicamente a celulelor canceroase – o problema care afecteaza eficacitatea tratamentului chimioterapic.

Desi aceste rezultate sunt promitatoare, sunt necesare mai multe studii pentru a intelege potentialele proprietati de combatere a cancerului ale piperului negru si piperinei.

Alte beneficii

Conform cercetarilor preliminare, piperul negru poate aduce beneficii pentru sanatate in multe alte moduri:

  • Creste absorbtia substantelor nutritive. Acest condiment poate creste absorbtia substantelor nutritive esentiale precum calciul si seleniul. De asemenea, sporeste biodisponibilitatea antioxidantilor din ceai verde si turmeric.
  • Poate sustine sanatatea intestinelor. Bacteriile intestinale pot influenta functia sistemului imunitar, starea de spirit, bolile cronice si multe altele. Cercetarile preliminare sugereaza ca piperul negru poate spori dezvoltarea bacteriilor benefice din intestine.
  • Poate ameliora durerile. Cu toate ca acest lucru nu a fost studiat inca pe oameni, cercetarile pe rozatoare sugereaza ca piperina poate fi un calmant natural.
  • Poate reduce pofta de mancare. Intr-un studiu mic, 16 adulti au declarat ca au avut mai putina pofta de mancare dupa ce au consumat o bautura pe baza de piper negru in comparatie cu o apa aromata. Piperul poate fi de ajutor in cadrul curelor de slabire.

Cum poate fi utilizat piperul?

Datorita gustului sau indraznet, piperul este versatil si poate imbunatati aproape orice fel de mancare savuroasa. Putin piper macinat poate da gust legumelor gatite, pastelor, preparatelor din carne de porc, pui, peste, dar si altor mancaruri. Puteti adauga putin piper negru la omleta, paine prajita cu avocado sau chiar fructe si sosuri.

De asemenea, poate fi combinat extrem de bine cu alte condimente sanatoase. Printre acestea se numara turmericul, cardamonul, chimenul, usturoiul si coaja de lamaie.

Daca doriti ca mancarea sa fie un pic crocanta, incercati sa puneti piper boabe peste tofu, peste, pui si alte preparate cu proteine, dar si alte condimente.

Marinade asezonate cu piper

Pentru a prepara o marinada folosind acest condiment, combinati 1/4 cana (60 ml) de ulei de masline cu 1/2 lingurita de piper negru, 1/2 lingurita de sare si un pic din celelalte condimente preferate. Ungeti cu aceasta marinada carnea de peste, de porc, pui sau legumele inainte de a le gati.

Daca este pastrat intr-un loc racoros si uscat, perioada de valabilitate a piperului negru este de 2-3 ani.

Efecte adverse si contraindicatii

Daca este consumat in cantitatile obisnuite utilizate in alimentatie si gatit, piperul este considerat sigur pentru consumul uman.

Suplimentele care contin 5-20 mg de piperina pe doza par, de asemenea, a fi sigure, dar cercetarile in acest domeniu sunt limitate.

Posibile riscuri in caz de consum excesiv

Consumul unor cantitati mari de piper negru sau administrarea unor doze mari de suplimente cu piperina poate produce reactii adverse, cum ar fi senzatii de arsura in gat sau stomac.

Mai mult, piperul negru poate influenta absorbtia anumitor medicamente, cum ar fi antihistaminicele utilizate pentru ameliorarea simptomelor de alergie. Cu toate ca acest lucru poate fi util in cazul medicamentelor care sunt slab absorbite, poate duce si la absorbtia periculoasa a altora.

Piperul in cantitati excesive este contraindicat persoanelor care sufera de gastrita, ulcer gastric, rectocolita ulcero-hemoragica, cancer gastric, cancer colorectal, hemoroizi.

Daca doriti sa consumati mai mult piper negru sau sa luati suplimente cu piperina, consultati inainte medicul pentru a afla care sunt posibilele riscuri, contraindicatii sau interactiuni medicamentoase.

 

Referinte:

  1. https://www.healthline.com/nutrition/is-black-pepper-good-for-you
  2. https://www.stylecraze.com/articles/amazing-benefits-of-black-pepper/
  3. https://www.emedicinehealth.com/black_pepper/vitamins-supplements.htm
  4. https://www.healthline.com/nutrition/black-pepper-benefits
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma