Irita – cauze, simptome, tratament si preventie

Irita reprezinta inflamatia irisului, partea colorata a ochiului. Aflati din ce cauza apare irita, la ce simptome trebuie sa fiti atenti si ce tratamente sunt indicate in aceasta afectiune.  

Cuprins:

  1. Ce este irita?
  2. Cum se manifesta?
  3. Cauze si factori de risc
  4. Diagnostic
  5. Cum se trateaza irita oculara?
  6. Complicatii
  7. Sfaturi pentru prevenirea iritei

Ce este irita?

Irita este o afectiune caracterizata de umflarea si iritarea (inflamatia) inelului colorat din jurul pupilei ochiului (irisul).

Uvea este stratul mijlociu al ochiului aflat intre retina si partea alba a ochiului.

Ce este irisul?

Irisul face parte din stratul mijlociu pigmentat al ochiului cunoscut sub numele de uvee, care cuprinde irisul, corpul ciliar si coroida. Irisul este situat in partea anterioara a uveei. Din acest motiv, irita este cunoscuta si sub denumirea de uveita anterioara.

Irisul este o structura subtire, circulara, formata din tesut conjunctiv si muschi. Acesta se extinde si se contracta ca raspuns la lumina, ajutandu-ne sa vedem clar. In lumina puternica, irisul retrage pupila, facand-o mai mica. Cand lumina este mai slaba, irisul deschide larg pupila pentru a lasa sa intre cat mai multa lumina posibila.

Rolul melaninei

Pe langa functia sa vizuala, irisul determina si culoarea ochilor, in functie de cantitatea de melanina pe care o contine. Melanina este un pigment de culoare maro inchis care se gaseste in piele si par. Cu cat nivelul de melanina este mai ridicat, cu atat culoarea ochilor va fi mai inchisa.

Irita este cel mai frecvent tip de uveita. Uveita reprezinta inflamatia unei parti sau a intregii uvee. Cauza este adesea necunoscuta. Poate fi produsa de o afectiune sau de un factor genetic.

Daca nu este tratata, iritia ar putea duce la glaucom sau la pierderea vederii. Consultati medicul cat mai curand posibil daca aveti simptome ale iritei.

Cum se manifesta?

Irita poate afecta unul sau ambii ochi. De obicei se dezvolta brusc si poate dura pana la trei luni. Semnele si simptomele irititei sunt:

  • Inrosirea ochilor
  • Disconfort sau durere in ochiul afectat
  • Sensibilitate la lumina
  • Reducerea capacitatii vederii

Irita care se dezvolta brusc, in cateva ore sau zile, este cunoscuta sub denumirea de irita acuta. Simptomele care se dezvolta treptat sau dureaza mai mult de trei luni indica prezenta unei irite cronice.

Cand se recomanda vizita la medic

Consultati un medic de ochi (oftalmolog) cat mai curand posibil daca aveti simptome de irita. Tratamentul prompt ajuta la prevenirea complicatiilor grave. Daca aveti dureri oculare si probleme de vedere insotite de alte semne si simptome, este posibil sa aveti nevoie de ingrijiri medicale urgente.

Cauze si factori de risc

De multe ori, cauza irititei nu poate fi determinata. In unele cazuri, irita poate fi provocata de traumatisme oculare, factori genetici sau anumite boli. Printre cauzele irititei se numara:

Leziune oculara

Forma acuta a afectiunii poate fi produsa de traumatisme prin forta contondenta, vatamare prin penetrare sau o arsura chimica.

Infectii

Irita poate fi cauzata si de infectiile virale la nivelul fetei, cum ar fi leziunile de tip zona zoster provocate de virusurile herpetice.

Bolile infectioase cauzate de alte virusuri si bacterii pot fi, de asemenea, legate de uveita. De exemplu, printre aceste se numara:

  • toxoplasmoza, o infectie cauzata cel mai adesea de un parazit care se gaseste in alimentele nepreparate sau in fecalele pisicilor;
  • histoplasmoza, o infectie pulmonara care apare in urma inhalarii sporilor unor ciuperci;
  • tuberculoza, care apare in momentul in care bacteriile intra in plamani;
  • sifilisul, care este cauzata de raspandirea bacteriilor prin contact sexual.

Predispozitie genetica

Oamenii care dezvolta anumite boli autoimune din cauza unei mutatii genetice care le afecteaza sistemele imunitare ar putea, de asemenea, sa dezvolte irite acute. Printre aceste afectiuni se numara spondilita anchilozanta, artrita reactiva, bolile inflamatorii intestinale si artrita psoriazica.

Boala Behcet

O cauza neobisnuita a iritei acute, specifica tarilor occidentale, boala Behcet este caracterizata si de probleme articulare, de leziuni bucale si genitale.

Artrita reumatoida juvenila

Irita cronica se poate dezvolta la copiii care sufera de aceasta afectiune.

Sarcoidoza

Aceasta boala autoimuna este caracterizata de acumularea de celule inflamatorii in zonele corpului, printre care si ochii.

Anumite medicamente

Unele medicamente, cum ar fi antibioticul rifabutina si medicamentul antiviral cidofovir, care sunt utilizate pentru tratarea infectiilor cu HIV, pot fi o cauza rara a iritei. Rar, bifosfonatii, folositi pentru tratarea osteoporozei, pot provoca uveita. Intreruperea acestor tratamente opreste de obicei si simptomele irititei.

Factori de risc

Riscul de a dezvolta irita creste daca:

  • Aveti o mutatie genetica specifica. Persoanele care au o mutatie la nivelul unei gene specifice si esentiale pentru functionarea sistemului imunitar sanatos prezinta mai multe riscuri de a dezvolta irita. Aceasta mutatie poarta denumirea de HLA-B27.
  • Dezvoltati o boala cu transmitere sexuala. Cei care sufera de anumite infectii, cum ar fi sifilisul sau HIV / SIDA, au un risc semnificativ de a dezvolta irita.
  • Aveti un sistem imunitar slabit sau o afectiune autoimuna. Aici sunt incluse anumite boli precum spondilita anchilozanta si artrita reactiva.
  • Studiile au aratat ca fumatul creste riscul de boala.

Diagnostic

Pentru a stabili un diagnostic, oftalmologul va efectua un examen ocular complet care cuprinde:

Examinarea externa

In timpul acestei examinari, medicul foloseste o lumina speciala de diagnostic pentru a observa pupilele, pentru a verifica daca ochii sunt rosii si daca se scurge un lichid (puroi) din acestia.

Acuitate vizuala

De asemenea, oftalmologul testeaza cat de buna este vederea folosind o diagrama de ochi si alte teste standard.

Examinarea cu lampa cu fanta

Folosind un microscop special dotat cu o lumina, medicul priveste in interiorul ochiului cautand semne ale iritei. Cel mai probabil, oftalmologul va folosi picaturi pentru a dilata pupilele cu scopul de a observa mai bine interiorul ochiului.

Daca banuieste ca irita este provocata de o boala sau o afectiune, medicul oftalmolog ar putea lua legatura cu un alt specialist pentru a descoperi cauza de baza a problemei. In acest caz, ar putea fi efectuate teste suplimentare, cum ar fi analizele de sange sau radiografia pentru a identifica sau a exclude cauze specifice.

Cum se trateaza irita oculara?

Tratamentul pentru irita are obiectivul de a mentine vederea la capacitate maxima si de a ameliora durerea si inflamatia. In cazul iritelor provocate de o alta afectiune de baza, este necesara si tratarea acestei probleme.

De cele mai multe ori, tratamentul pentru irita este compus din:

  • Picaturi de ochi cu steroizi. Glucocorticoizii, care sunt medicamente administrate sub forma de picaturi de ochi, au capacitatea de a reduce inflamatia.
  • Picaturi de ochi care dilata pupilele. Picaturile de ochi utilizate pentru dilatarea pupilelor pot ameliora durerile produse de irita. Picaturile de ochii care dilata pupilele protejeaza ochiul si de aparitia unor complicatii care afecteaza functia pupilelor.

Daca simptomele nu se amelioreaza sau par sa se inrautateasca, medicul oftalmolog ar putea prescrie medicamente orale care contin steroizi sau alti agenti antiinflamatori, in functie de starea generala de sanatate a pacientului.

Interventie chirurgicala

Este o alegere rara pentru a trata irita. Operatia este de mare ajutor in procesul de vindecare a cataractei sau a cicatricilor corneene. In cazuri unor complicatii precum glaucomul, interventia chirurgicala este efectuata pentru a preveni pierderea vederii.

Complicatii

Daca nu sunt tratate la timp si in mod adecvat, iritele pot avansa, provocand:

  • Una dintre posibilele complicatii este dezvoltarea unei tulburari a lentilei ochiului (cataracta), in special daca inflamatia dureaza de mai mult timp.
  • Pupile inegale. Din cauza cicatrizarii tesutului, irisul poate ajunge sa se lipeasca de lentila subiacenta sau de cornee, ceea ce face ca pupila sa capete o forma neregulata, iar irisul sa reactioneze lent la contactul cu lumina.
  • In urma episoadelor repetate de irita, pacientul poate dezvolta glaucom, o stare grava a ochilor caracterizata prin presiune crescuta in interiorul ochiului si o posibila pierdere a vederii.
  • Acumulari de calciu pe cornee. Acest lucru provoaca degenerarea corneei si reducerea capacitatii de vedere.
  • Umflare in interiorul retinei. Chisturile umflate si pline de lichid care se dezvolta in retina in partea din spate a ochiului pot incetosa sau reduce vederea centrala.

Sfaturi pentru prevenirea iritei

Irita poate fi prevenita intr-o oarecare masura prin urmatoarele metode:

  • Protejarea ochiului de vatamari sau traumatisme
  • Reducerea expunerii ochiului la infectii
  • Adoptarea unei diete sanatoase care sa cuprinda alimente bogate in vitamine C si E
  • Evitarea obiceiurilor precum fumatul
  • Practicarea tehnicilor anti-stres, cum ar fi yoga sau meditatia

Irita este o afectiune tratabila a ochiului. Diagnosticul rapid si tratamentul complet sunt esentiale pentru a evita complicatiile severe, precum pierderea partiala sau completa a vederii.

 

Referinte:

  1. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/iritis/symptoms-causes/syc-20354961
  2. https://www.webmd.com/eye-health/iritis#1
  3. https://www.allaboutvision.com/conditions/iritis/
Andrei Radu

Andrei Radu este licentiat in jurnalism, iar din 2006 lucreaza cu spor in presa, marea lui pasiune. A debutat ca reporter la departamentul de Sport al Antenei 1, evoluand ulterior ca redactor la Antena 1 si GSP TV. A mai facut parte din echipa editoriala a celor de la 6TV si revista Zile si Nopti.

Articole recente

Turmeric latte – ce beneficii poate avea?

Afla din articolul de mai jos mai multe despre turmeric latte – ce este, cum…

11 luni in urma

Sosul de mere – beneficii si utilizari

Afla din articol ce este sosul de mere, ce nutrienti contine, beneficii pentru sanatate, reteta…

11 luni in urma

Dermatilomania – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul urmator ce este dermatilomania, cum se manifesta, ce efecte poate avea, cauze…

11 luni in urma

Steatoree – cauze, simptome, tratament

Afla din articolul de mai jos mai multe despre steatoree – care sunt semnele si…

11 luni in urma

8 Mituri despre sindromul de colon iritabil

Numeroase persoane din intreaga lume se confrunta cu sindromul de colon iritabil. Din pacate, exista…

11 luni in urma

8 Solutii pentru a ameliora disconfortul dat de hemoroizi

Te confrunti cu hemoroizi? Iata care sunt cauzele, cum se manifesta, ce implica tratamentele medicale,…

11 luni in urma